”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 30 noiembrie 2016

Invidia

de Dan Puric

Într-o zi, vecinul nostru de bloc și-a luat un aparat de aer condiționat. Era un zăduf îngrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer condiționat și nici bani ca să ne cumpăram unul. Sufeream de căldură și de invidie. Aveam însă o bibliotecă. Ne-am uitat în ea și am scos cugetările lui Seneca. Am citit de acolo o pagină-două despre bine și sensul vieții și, deși tot ne era cald, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai târziu, vecinul și-a deschis un butic și a început să umble îmbrăcat în costum la patru ace. Noi – tot cu blugi. Nu-i nimic – ne-am zis liniștiți, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am disprețuit citind din Phaidon al lui Platon.
Mai târziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merțan. Nu ne-a păsat, căci și noi îl schimbaserăm deja pe Platon cu Aristotel.
Și-a luat și un 4x4, cel mai mare de pe stradă. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a făcut să zâmbim împăcați.
A mai trecut o vreme și vecinul și-a luat nevastă nouă: blondă, frumoasă, tânără. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia după Ioan.
Vecinul și-a îmbrăcat soața cu o garderobă întreagă și cu blănuri, bașca bijuteriile. Noi ne-am îmbrăcat spiritul, citind din Eclesiast.
În fine, vecinul s-a mutat într-o vilă la şosea cu gard mare, bodigarzi și piscină. Am rezistat și de data aceasta eroic, citind Richard al III-lea.
A urmat o a doua vilă – la munte. După ce am văzut-o, ne-am consolat cu Macbeth
O a treia – la mare: am recurs la Învierea lui Tolstoi, al cărei efect l-am consolidat cu Ghilgameș, Ghandi și Declarația de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simțit cu mult mai bine.
L-au dat la televizor la o emisiune foarte populară. Ne-am stăpânit emoția cu o porție de Caragiale.
L-au dat a doua oară, cu mare succes: am fi suferit dacă nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov și Cazul Wagner al lui Nietzsche.
Așa a trecut mai mult timp. Vecinul își lua case, mașini, iahturi, femei. Noi răspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era strânsă, dar echilibrată.
În sfârșit, într-o zi l-au arătat cu cătușe la mâini, umflat de DNA. Am răsfoit atunci fericiți Apocalipsa.
Dar, peste vreo două săptămâni, vecinul nostru era eliberat și chiar și-a anunțat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scârbiți, ne-am uitat în bibliotecă. N-am mai văzut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oară. Nu ne-a venit să credem! Pentru a treia oară, ne-am uitat cu atenție. Același rezultat: citiserăm toate cărțile. Și atunci, ne-a cuprins invidia...
Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului și să fii condus de toți tâmpiții?
yogaesoteric
29 noiembrie 2016 

luni, 28 noiembrie 2016

Spre deosebire de ţările incluse în Zona Euro, care se zbat înglodate în datorii, Islanda şi-a luat soarta în propriile mâini...

...iar acum este într-o stare financiară foarte bună în comparație cu 2006, înainte de începerea crizei economice!

Islandezii furioşi l-au forţat pe prim-ministru să demisioneze, în aprilie 2016 (ca urmare a celor relevate de Dosarele Panama despre el şi familia acestuia), iar la alegerile anticipate cele mai multe locuri în Parlament au fost câștigate de Partidul Independent, de Partidul Verde de Stânga și de Partidul Piraților (care susține libertatea de informare și drepturile civile).
Dar pe când ceilalţi votanţi europeni se supun partidelor tradiţionale într-o stare de slăbiciune, în Reykjavik există exprimări puternice de opinii împotriva autorităţilor. 
 
În contrast cu ţările din Zona Euro, atât cele de la mijloc cât şi cele de la periferie, care rămân constrânse puternic de mari datorii externe, Islanda şi-a plătit obligaţiile externe de 61 de miliarde de dolari americani, revenind la nivelul economic sigur din 2006.
Ţara care a suferit şi ea, în mod proporţional, colapsul financiar cel mai mare al lumii în 2008, este acum din nou pe picioarele ei, diversificându-şi activitatea de la pescuit, turism şi industria de aluminiu la energie regenerabilă şi IT.
Produsul intern brut al Islandei, deja printre cele mai mari din lume pe cap de locuitor, este mai ridicat acum decât era înaintea crizei, şi se află în creştere cu 4% în 2016 şi 2017 (potrivit datelor de la banca centrală) – dublu faţă de Zona Euro și Marea Britanie.
Deşi supradimensionarea băncilor sale a fost una din cauzele crizei financiare globale, Islanda a răspuns la prăbuşirea acestora în mod invers decât restul Europei – şi împotriva sfaturilor „înţelepte” ale majorităţii economiştilor. Islanda a permis monedei sale să cadă ca valoare – o opţiune indisponibilă pentru membrii Zonei Euro, care au trebuit să reducă salariile şi preţurile prin „devalorizare internă”. Islanda a naţionalizat marile bănci care s-au înglodat în datorii nesustenabile, salvând doar fracţiunea care servea economia internă. De asemenea, a impus controale de capital așa încât creditorii băncilor şi alţi investitori străini să nu îşi poată retrage banii. Localnicii, inclusiv fondurile de pensii, nu mai puteau investi în exterior.
Să privim din punct de vedere fiscal
Banca centrală a restrâns de asemenea politica monetară. Rata dobânzii era de 18% în 2009, şi a ajuns la 5,75% în 2016. În Marea Britanie, Zona Euro şi SUA băncile centrale au împins dobânda spre zero şi au aplicat politici fiscale de tipărire de bani fără acoperire.
Sfidând austeritatea care a măturat Europa, Islanda a permis politicii fiscale să ajute ţara din punct de vedere economic şi social. Mai exact, banii publici au fost folosiţi pentru a acoperi datoriile cetăţenilor, deoarece altfel islandezii s-ar fi oprit din a mai cheltui, ceea ce ar fi afectat grav economia.
Economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, a atras în mod repetat atenţia asupra modului în care aceste politici au permis Islandei, care a sărit peste regulile clasice, să îşi revină mult mai rapid decât ţări mult mai puţin afectate decât ea din Zona Euro – chiar Irlanda, exemplul pentru „politici de ajustare” convenţionale.
Până acum, criticii au avut o ripostă puternică faţă de această rază improbabilă a soarelui nordic. Ei au afirmat că de fapt asistăm la niște zori falşi. Au argumentat că întreaga revenire a fost obţinută doar pe spinarea unor controale de capital draconice, impuse în noiembrie 2008. Îndepărtarea lor ar fi dureroasă, dar de asemenea menținerea acestor politici ar avea consecinţe teribile, afirmă criticii.
Aceștia consideră și că investitorii străini ar fi disperaţi din dorinţa de a-şi lua banii înapoi (blocați în băncile islandeze) – făcând imposibil pentru islandezi să mai împrumute bani pentru investiţii necesare, fără implicarea băncilor.
Criticii spun că agoniseala investitorilor islandezi va transforma, fără a avea unde să meargă în altă parte, creditele deja stabile la bursă şi în turism în bule supraîncălzite a căror spargere ar genera multe probleme.
yogaesoteric
27 noiembrie 2016
 
 

vineri, 25 noiembrie 2016

ŞOCANT, INCREDIBIL DAR ADEVĂRAT. Oameni-cobai în experimente medicale (III)


Statele Unite ale Americii pretind că sunt liderii mondiali în medicină, dar puţini ştiu că există o faţă întunecată a cercetărilor americane în acest domeniu: îngrozitoarele experimente medicale, desfăşurate de-a lungul timpului pe populaţia dezavantajată, în numele progresului ştiinţific.

1990: Statele Unite trimit 1,7 milioane de membrii ai forţelor armate (22% dintre ei fiind afro-americani) în Golful Persic, pentru Războiul din Golf (OperaţiuneaFurtuna în Deşert). Peste 400.000 de soldaţi primesc ordinul de a lua medicamentul experimental numit piridostigmină, considerat mai târziu cauza Sindromului Războiului din Golf, simptomele variind de la probleme ale pielii, la tulburări neurologice, incontinenţă urinară, salivare incontrolabilă şi probleme de vedere, care-i afectează pe veteranii Războiului din Golf. În acelaşi an, CDC şi Keiser Pharmaceuticals din sudul Californiei injectează 1.500 de copii hispanici şi negri din Los Angeles cu un vaccin „experimental” contra pojarului, care nu primise niciodată licenţă pentru a fi folosit în Statele Unite. La aceasta se adaugă şi faptul că bebeluşii sub un an este posibil să nu aibă o cantitate adecvată de mielină în jurul nervilor, și în consecință vaccinul ar putea provoca o dezvoltare neuronală defectuoasă. CDC recunoaşte mai târziu că părinţii nu au fost niciodată informaţi despre faptul că vaccinul care le-a fost făcut copiilor lor era experimental. FDA permite Departamentului de Apărare al SUA să fluture Codul Nuremberg şi să utilizeze medicamente şi vaccinuri neaprobate, în cadrul Operaţiunii Scut în Deşert.
1992: Institutul de Psihiatrie al Universităţi Columbia (NY) şi Şcoala de Medicină Mount Sinai administrează la 100 de băieţi – majoritatea afro-americani şi hispanici, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, toţi fraţi mai mici ai unor delincvenţi juvenili – 10 miligrame de fenfluramină (fen-fen) per kg corp, pentru a testa teoria conform căreia nivelurile scăzute de serotonină sunt legate de comportamentul agresiv sau violent. Părinţii participanţilor la experiment primesc 125 $ şi un bon cadou de la Toys ”R” Us, în valoare de 25 $.
1994: Preşedintele Clinton înfiinţează Comisia consultativă asupra experimentelor cu radiaţii pe oameni (ACHRE) care, în sfârşit, scoate la lumină oribilele experimente conduse în timpul Războiului Rece, într-un raport ACHRE.
1995: Un student de 19 ani de la Universitatea Rochester moare în urma participării la un experiment sponsorizat de MIT, care testează substanţe chimice şi poluanţi aerieni pe oameni. Experimentul plăteşte subiecţii umani cu 150 $. În şedinţa din 15 martie a ACHRE, foşti subiecţi umani ai experimentelor, inclusiv cei care fuseseră copii atunci când au fost folosiţi în experimente, depun mărturie sub jurământ, declarând că au fost supuşi unor experimente cu radiaţii şi/sau spălaţi pe creier, hipnotizaţi, drogaţi, torturaţi psihic, ameninţaţi şi chiar violaţi în timpul experimentelor CIA. Mărturiile sub jurământ includ următoarele declaraţi:- Declaraţia Christinei DeNicola, care spune că în Tucson, Arizona, din 1966 până în 1976, „dr. B” a efectuat experimente de control mental folosind droguri, injecţii posthipnotice şi iradierea gâtului, pieptului şi uterului. Când au început experimentele, ea avea doar 4 ani.
- Declaraţia Claudiei Mullen, cum că dr. Sidney Gottlieb (nume de rezonanţă în MK Ultra) a folosit substanţe chimice, radiaţii, hipnoză, droguri, izolare în tuburi de apă, privare de somn, şocuri electrice, spălare pe creier, abuz emoţional, sexual şi verbal, ca parte a experimentelor lui de control mental, ce aveau ca obiectiv final transformarea ei, care era doar un copil la vremea aceea, într-un „spion perfect”. Ea declară comisiei consultative că cercetătorii au justificat acest abuz spunându-i ca-şi serveşte ţara „în lupta contra comunismului”.
- Declaraţia Susannei Starr, care spune că „un doctor pensionat din armată a luat copii din munţii Colorado pentru experimente”. Ea spune că a fost unui dintre acei copii şi că a fost victima unor experimente implicând deprivarea senzorială, până la punctul instalării psihozei, programarea prin centrifugare, injecţii, viol, electroşocuri şi şedinţe de control mental. „M-am luptat cu mesajele autodistructive de a mă sinucide, ştiu ce este un mesaj programat şi nu acţionez în urma lui”, declară ea comisiei consultative despre efectele pe termen lung ale experimentelor, cu ecou chiar şi în perioada adultă.
Preşedintele Clinton îşi cere scuze public miilor de oameni care au fost victime ale MK Ultra şi ale altor programe de control mental. El înfiinţează Comisia Consultativă Naţională de Bioetică. Judecătorul Edward Greenfield de la Curtea Supremă a Statului New York decide că părinţii nu au dreptul să implice ca voluntari copiii incapacitaţi mental, pentru cercetări medicale non-terapeutice, şi că nicio persoană incapacitată mental nu poate fi folosită într-un experiment medical fără consimţământ informat.
1996: Prof. dr. Adil E. Shamoo de la Universitatea Maryland şi Organizaţia Cetăţeni pentru cercetare şi îngrijire responsabilă trimite o mărturie scrisă Comisiei Senatului SUA pentru chestiuni guvernamentale, despre folosirea ne-etică a veteranilor în cercetarea medicală, declarând: „Acest tip de cercetări se desfăşoară în prezent pe tot cuprinsul ţării, în centre medicale şi spitale, fiind finanţate cu zeci de milioane de dolari din banii contribuabililor. Experimentele sunt abuzive şi riscante, cauzând daune fizice şi psihice pentru cele mai multe grupuri vulnerabile, degradând sistemul nostru social de valori umane. Probabil că zeci de mii de pacienţi sunt supuşi unor astfel de experimente”.
Departamentul apărării recunoaşte că soldaţi din Războiul din Golf au fost expuşi la agenţi chimici; totuşi, 33% din personalul militar afectat de sindromul Războiului din Golf nu a părăsit Statele Unite în timpul războiului, discreditând ideea generală cum că aceste simptome sunt rezultatul expunerii la armele chimice irakiene. Preşedintele Clinton emite oficial scuze subiecţilor studiului Tuskegee asupra sifilisului şi familiilor acestora.
1999: Dr. Adil E. Shamoo depune mărturie despre „folosirea ne-etică a fiinţelor umane în experimente de cercetare cu risc mare”, în faţa Comisiei pentru problemele veteranilor a Camerei reprezentanţilor, alertând instituţia despre folosirea pe post de cobai a veteranilor americani, în spitale. Doctori de la Universitatea Pennsylvania îl injectează pe Jesse Gelsinger, în vârstă de 18 ani, cu un tratament genetic experimental, ca parte a unei testări clinice aprobate de FDA. El moare 4 zile mai târziu, iar tatăl lui bănuieşte că nu a fost informat complet în ceea ce priveşte riscul experimentului. În timpul unei testări clinice care investiga eficienţa propulsidului în refluxul acid la copii, Gage Stevens, de 9 luni, moare la Spitalul de copii din Pittsburg.
2000: Lockheed Martin, furnizor al Forțelor Aeriene ale SUA şi producător de rachete, sponsorizează Universitatea Loma Linda pentru un studiu prin care 1000 de caledonieni sunt plătiţi cu câte 1000 de dolari pentru a ingurgita zilnic, timp de câteva luni, o doză de perclorat, un component toxic al combustibilului de rachetă, ce cauzează cancer, afectează glanda tiroidă şi dezvoltarea normală a fetuşilor şi copiilor. Doza ingerată de subiecţii testaţi este de 83 de ori mai mare decât cea admisă, stabilită de Statul California, care are perclorat în unele surse de apă potabilă. Acest studiu este primul la scară mare ce foloseşte subiecţi umani pentru a testa efectele nocive ale poluantului din apă şi este „evident ne-etic”, din perspectiva lui Richard Wiles, directorul de cercetare al Grupului Lucrări de mediu.
2001: FDA recunoaşte pe site-ul propriu că politica sa de a include copii sănătoşi în experimente pe oameni „a dus la un număr crescând de propuneri de studii despre siguranţă şi farmacocinetică, incluzând şi copiii care nu au afecţiunea pentru care respectivul medicament este intenţionat”. În cazul Higgins şi Grimes versus Institutul Kennedy Krieger, Curtea de apel Maryland ia o decizie de referinţă privind folosirea copiilor ca subiecţi de testare, interzicând experimentarea non-terapeutică pe copii, pe baza „interesului individual al copilului”.
2002: Preşedintele George Bush semnează actul BPCA – Cele mai bune medicamente pentru copii, oferind companiilor farmaceutice 6 luni de exclusivitate în schimbul derulării de teste clinice pe copii. Acest gest creşte, desigur, numărul de copii folosiţi ca subiecţi umani.
2003: Michael Daddio din Delaware, în vârstă de 2 ani, moare din cauză că i-a cedat inima. După moartea sa, părinţii află că doctorii au efectuat o operaţie experimentală pe el, când avea 5 luni, în loc să folosească metoda chirurgicală standard pentru a repara defectul congenital al inimii, așa cum li se explicase părinţilor. Procedura standard are o rată de succes de 90-95%. Inventatorul procedurii aplicate pe bebeluşul Daddio este concediat din spital în 2004.
2004: În documentarul BBC – Copiii cobai şi în articolul BBC News cu acelaşi titlu, reporterul Jamie Doran dezvăluie faptul că acei copii instituţionalizaţi în sistemul sanitar al New York-ului au fost, fără să ştie, subiecţi umani în testări ale unor medicamente experimentale pentru SIDA, începând din 1988 şi, după părerea sa, până la data realizării documentarului.
2005: Bloomberg emite o serie de rapoarte sugerând că SFBC, cel mai mare centru de testare a medicamentelor experimentale al timpului, exploatează emigranţi şi alte categorii de subiecţi cu venituri mici, derulând teste cu credibilitate limitată, din cauza violării principiilor de testare ale FDA şi chiar a celor proprii. În octombrie 2005, Consiliul American al Chimiei oferă către EPA 2,1 milioane de dolari pentru a studia modul în care copiii, de la nou-născuţi până la vârsta de 3 ani, ingerează, inhalează sau absorb substanţele chimice. Acest consiliu acţionează ca un promotor al intereselor greilor din industria chimică, precum Chevron, Dow, DuPont, Exxon, Honeywell, Procter&Gamble, Monsanto, Bayer. Studiile arată că substanţele chimice produse de aceste companii au efect pe termen lung asupra copiilor şi adulţilor.
2006-2007: Merck începe să preseze Statele Unite să dispună vaccinarea fetelor adolescente cu Gardasil, un vaccin ce se pretinde că previne HPV, un virus cu transmitere sexuală. În februarie 2007, guvernatorul texan Rick Perry, care a fost dovedit că are legături financiare cu Merck, producătorul vaccinului, aprobă vaccinul la adolescente. Decizia Texasului de a aproba vaccinul a fost o notabilă şi tulburătoare eroare în politica sănătăţii publice, deoarece este pentru prima dată când este aprobat un vaccin pentru o boală care nu poate fi contractată în şcolile publice. De asemenea, manevra a implicat „medicina cu puşca”, adică ameninţarea cu arestul forţat, în cazul refuzului injecţiei impuse de stat. Vaccinările cu Gardasil rămân un grandios experiment medical aplicat pe copii, pentru că încă nu se cunosc efectele pe termen lung ale vaccinării şi nici măcar dacă acestea vor scădea în viitor rata cancerului de col uterin, aşa cum se afirmă.
2007: Guvernatorul de Maryland şi oficiali ai sănătăţii publice, sătui de refuzul a peste 2000 de părinţi de a-şi vaccina copiii, invocă din nou „medicina cu puşca” şi-i ameninţă pe părinţi cu arestul de 30 de zile dacă nu se supun programului de vaccinare. Copiii şi părinţii sunt mai târziu adunaţi la un tribunal local, păziţi cu câini de atac şi personal de securitate, în timp ce un judecător supervizează vaccinarea în masă a copiilor cu vaccinurile ce conţin mercur toxic.
Zilele noastre: New Jersey dispune vaccinarea în masă a tuturor copiilor cu patru vaccinuri diferite, luând cu forţa drepturile şi libertăţile părinţilor şi declanşând un gigantic experiment medical în masă, ce exploatează trupurile copiilor, îmbogăţeşte companiile farmaceutice şi-i tratează ca pe nişte criminali pe părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii.
yogaesoteric
25 noiembrie 2016

miercuri, 23 noiembrie 2016

Bărbatul ideal – necesitatea redescoperirii urgente, de către cât mai mulţi bărbaţi ai zilelor noastre, a virtuţilor masculinităţii arhetipale (II)

Citiți prima parte a articolului

Câte ceva despre arhetipurile masculine
Femeile pot rezista banilor unui bărbat, înfăţişării unui bărbat, faimei unui bărbat, pasiunii unui bărbat, dar nu şi cuvintelor minunate, inspirate ale unui bărbat care ştie cum să le vorbească.” (Wilkie Collins)
Poate că este mai dificil să ne identificăm cu un super-erou, cu un supra-om, dar ne putem identifica uşor cu un bărbat adevărat, care într-un moment de criză probează existenţa unor calităţi extraordinare şi chiar triumfă în încercarea la care este supus.” (Timothy Dalton)
Un băiat face promisiuni deșarte. Un bărbat își respectă cuvântul dat. 
Un băiat dă vina pe alții. Un bărbat își asumă responsabilitatea. 
Un băiat trăiește de pe urma altora. Un bărbat trăiește pentru ceilalţi.
Un băiat se bazează pe el însuși. Un bărbat se bazează pe Dumnezeu
.”
În această lume, ce devine pe zi ce trece tot mai feminină, necesitatea apariției unor bărbați autentici este cu adevărat stringentă. Sarcina revine în egală măsură bărbaților și femeilor. Psihoterapeuții contemporani de orientare jungiană sunt de părere că această criză a masculinității din prezent este cauzată de faptul că bărbații nu mai sunt capabili să acceseze în mod real aspectele și calitățile lor feminine lăuntrice (numite în mod generic și global Anima – femeia interioară care există în sufletul fiecărui bărbat), cât și de faptul că ei nu mai sunt capabili să se conecteze la sfera energiilor esenţiale masculine profunde din ființa lor, pentru a manifesta virtuțile acestor energii. Altfel spus, bărbații au mari dificultăți în a se putea conecta la sferele de forță macrocosmice ale energiilor arhetipale masculine ce sunt prezente într-o formă latentă și în universul lor interior. Arhetipurile ce caracterizează psihologia băieților și tinerilor sunt numite Copilul Divin, Copilul Precoce, Copilul Oedipian, Eroul, iar arhetipurile caracteristice ale maturității masculine sunt cele ale Regelui, Magicianului, Amantului și Războinicului.
Căutarea mai mult sau mai puțin conștientă a bărbatului în vederea descoperirii femeii sale interioare apare de cele mai multe ori abia după ce el a devenit un bărbat matur, nu atât din punct de vedere al vârstei, cât mai ales din punct de vedere al trezirii și manifestării energiilor masculine arhetipale mature în ființa sa. Pentru aceasta, este nevoie ca fiecare bărbat să găsească urgent modalități adecvate de accesare a energiilor masculine veritabile din ființa sa.
Psihologia băiatului este foarte bine reprezentată de tipurile de bărbați care domină lumea încă de dinainte de cel de-al doilea mileniu î.Hr. și chiar în prezent. Paradoxal, deși vorbim despre niște bărbați care conduc lumea, la nivel psihic avem de-a face, de fapt, cu niște băieți imaturi. La acest nivel, problema este teama băiatului de ceea ce reprezintă femeile, dar și de bărbații puternici, virili şi autentici. Dacă patriarhatul ar fi fost orientat către promovarea a ceea ce înseamnă bărbatul autentic, astăzi nu ne-am mai fi confruntat cu o criză atât de evidentă a masculinității mature.
Psihologia băiatului și cea a bărbatului cuprind câte 4 arhetipuri care au, fiecare, o structură triunghiulară. În vârful triunghiului se află arhetipul pur, în deplinătatea sa, iar în celelalte două vârfuri se află așa-numitele umbre ale arhetipului, umbra plus (+) și umbra minus (–). Prezentăm în continuare, pe scurt, arhetipurile masculinității infantile.
Cele patru arhetipuri ale masculinității infantile
Copilul Divin
Acesta manifestă prima dintre energiile arhetipale masculine imature. Pentru psihologii jungieni, acest prim arhetip al psihologiei băiatului reprezintă sursa vieții, energia creatoare și creativitatea. El aduce în ființa băiatului bucuria de a trăi plin de entuziasm viața, o mare pace interioară, multă forță și chiar calități magice.
Umbrele sale sunt numite în mod plastic și semnificativ Tiranul de pe Tron și Prințul cel Molâu. Prima se caracterizează prin aroganță și grandomanie, naivitate și iresponsabilitate, printr-un narcisism exagerat și prin sentimentul de a fi buricul Universului. Dacă această umbră subjugă copilul, el se va manifesta la maturitate ca un perfecționist, așteptând imposibilul atât de la el însuși, cât și de la ceilalți. Cea de-a doua umbră a Copilului Divin se caracterizează printr-o lipsă a poftei de viață și a entuziasmului, precum și printr-o lipsă generală de inițiativă. El dorește ca toți cei din jurul lui să-l servească și obține aceasta într-un mod diferit față de Tiranul de pe Tron, și anume manifestându-se ipohondru, neajutorat sau reproșând mereu ceva. Cele două umbre ale fiecărui arhetip pot trece foarte ușor una în cealaltă, iar în cazul unui băiat la care se manifestă una dintre umbrele Copilul Divin, acesta poate trece de la manifestări tiranice la pasivitate deprimantă sau de la o slăbiciune aparentă la manifestări răzbunătoare.
Atunci când bărbații se conectează la sfera de forță a acestui arhetip în forma sa pură, ei devin capabili să perceapă potențialul fiecărei ființe umane, le dispare plictiseala și sentimentul de a fi dați la o parte.
Copilul Precoce
Dorința unui băiat de a învăța și de a împărtăși celorlalți ceea ce a învățat, energia vie din privirea sa atunci când își asumă riscuri pentru a cunoaște cauzele fenomenelor și impulsul spre aventură caracterizează Copilul Precoce. El este cel care ne face să ne minunăm de ceea ce există în exteriorul și în interiorul nostru și este capabil să vadă legătura tainică ce există între toate aspectele vieţii.
Prima sa umbră este Escrocul care le știe pe toate și o putem recunoaște la bărbatul caracterizat de infantilism manifestat atât în gândire, în sentimente, cât și în comportament. El fabrică aparențe perfecte, fiind mereu în căutarea unui fraier pe care să-l poată manipula cu ușurință. El vorbește întotdeauna foarte mult, dorind să le arate celor cu care vorbește că le este superior prin inteligența și prin cunoașterea sa, care însă, în realitate, nu este una profundă. Manifestă de multe ori o atitudine de genul „sunt prea ocupat și prea important ca să vorbesc cu tine acum“, fapt ce-l face să-și atragă foarte mulți dușmani. Această energie imatură este foarte periculoasă, deoarece, dacă este scăpată de sub control, este autodistrugătoare sau puternic distrugătoare pentru ceilalți. Ea subminează orice efort real și se manifestă printr-un comportament pasiv-agresiv. Escrocul care le știe pe toate nu-și asumă responsabilitatea propriilor acțiuni tocmai pentru că nu este capabil să facă aceasta. El manifestă o puternică invidie, și aceasta pentru că nu se află în contact cu propria sa frumusețe și creativitate. Această umbră devine de obicei activă în structura psiho-emoțională a unui băiat (sau bărbat imatur) atunci când el este desconsiderat sau abuzat emoțional.
Cealaltă umbră a Copilului Precoce este Prostuțul, care manifestă o lipsă de personalitate, de energie și de creativitate. El lasă mereu impresia că este incapabil să învețe sau să facă ceva, dar aceasta este o impresie complet falsă, comportamentul său de prostuț ascunzând de multe ori un tip de grandomanie subiacentă – el este mult prea important și prea vulnerabil pentru a se manifesta în lume. El poate întotdeauna să facă mult mai mult decât face, cu alte cuvinte este și el un escroc.
Atunci când acest arhetip este trezit în forma sa pură în ființa unui bărbat, acesta manifestă o vie curiozitate benefică, are capacitatea de a se minuna și un intelect mereu activ.
Copilul Oedipian
Băiatul pentru care arhetipul Copilului Oedipian manifestă o influență considerabilă este o ființă cu un puternic simț al minunării, are o natură caldă și afectuoasă, apreciază foarte mult legăturile tainice cu profunzimile ființei sale și cu tot ceea ce există și manifestă un profund dor de comuniune cu Marea Mama a tuturor creaturilor. Prin această tainică legătură cu Mama (relația primordială a fiecărui om), se exprimă spiritualitatea în universul lăuntric al băiatului.
Prima umbră a acestui arhetip este Băiatul Mamei. Acesta este foarte legat de mama sa, de multe ori își imaginează că se va căsători cu ea și o va lua de lângă tatăl său. Complexul lui Oedip se referă la băieții în cazul cărora această umbră a Copilului Oedipian, Băiatul Mamei, este activă. Datorită legăturii puternice cu mama lor, aceștia nu pot avea relații împlinitoare cu femeile, deoarece nu sunt dispuși să facă ceea ce este necesar pentru aceasta. Mai exact, nu sunt dispuși să-și asume nicio responsabilitate.
Visătorul este cealaltă umbră a Copilului Oedipian și ea determină băiatul să se simtă izolat de toate relațiile umane. El caută, de asemenea, Mama, dar o face într-un mod pasiv, melancolic. Dorința sa de a o poseda pe mamă și de a o avea doar pentru el este ascunsă în depresia Visătorului.
Eroul
Eroul reprezintă chiar culmea energiei masculine a băiatului, arhetipul ce caracterizează cel mai bine stadiul adolescentin al dezvoltării. Chiar și așa, el este totuși un arhetip imatur și împiedică evoluția bărbatului dacă este dus până la vârsta adultă. La fel ca toate celelalte arhetipuri imature, Eroul este foarte legat de Mamă și duce o luptă teribilă cu femininul pentru impunerea masculinității sale.
Eroul este însă arhetipul care mobilizează toate structurile delicate ale egoului băiatului pentru a-l determina să se rupă de Mamă la sfârșitul copilăriei și să poată să înfrunte viața cu tot ceea ce presupune ea. Astfel, el își va obține independența pe măsură ce se va rafina și va începe să se impună și să se definească pe sine ca o persoană distinctă, cu propriile capacități, ce poate relaționa cu ceilalți într-un mod creator și liber. Eroul este cel care-l propulsează pe băiat dincolo de propriile sale limite și îl face să înfrunte situațiile aparent de nerezolvat. În viața psiho-emoțională a băiatului, „moartea“ eroului reprezintă de fapt trecerea de la psihologia băiatului la cea a bărbatului, evenimentul prin care el și-a depășit limitările, a rupt legătura de dependență cu Mama și și-a conștientizat capacitatea de a iubi femeia și a aflat ce înseamnă adevărata umilință: să-ți cunoști limitările și să ceri ajutorul de care ai nevoie.
Umbra sa, Grandomanul bătăuș, este cea care-l determină pe băiatul în ființa căruia se manifestă să dorească să-i impresioneze mereu pe ceilalți. Atunci când revendicarea poziției celei mai importante nu este luată în considerare, el manifestă foarte multă furie și chiar un comportament agresiv și violent. Acest băiat este de obicei un singuratic și își asumă riscuri inutile, care nu ajută pe nimeni. El manifestă multă importanță de sine.
Lașul este cealaltă umbră a Eroului și o putem identifica ușor la acei bărbați care evită orice tip de confruntare. Ei nu se apără niciodată în confruntările fizice, fuga fiind arma lor de luptă, chiar dacă după folosirea ei se simt mizerabil. Cedează ușor presiunilor celorlalți și se dau cu ușurință bătuți. Cu toate acestea, grandomania ascunsă care caracterizează toate arhetipurile imature va irupe la un moment dat printr-un atac foarte violent, fie el verbal, fizic sau de ambele tipuri.
Energiile specifice psihologiei băiatului se întrepătrund și se susțin una pe cealaltă. Copilul Divin, Copilul Oedipian și Copilul Precoce dau naștere Eroului, care-l eliberează pe băiat de sub dominarea naturii feminine și stabilește identitatea distinctă a băiatului.
Din perspectivă psihologică, arhetipurile psihologiei băiatului le prefigurează pe cele ale psihologiei bărbatului. Astfel, Copilul Divin transformat și îmbogățit de experiențele vieții devine Rege, Copilul Precoce devine Magician, Copilul Oedipian devine Amant, iar Eroul devine Războinic. Am putea spune că bărbatul matur asimilează și transcende energiile masculine ale copilăriei construind pe structura lor, integrându-le într-un mod superior.
Trecerea de la psihologia băiatului la psihologia bărbatului se realiza în civilizațiile tradiționale din trecut prin diferite ritualuri de inițiere, ritualuri care astăzi sunt aproape complet dispărute din societatea noastră. În plus, în zilele noastre, figurile parentale masculine (tată, bunic, unchi, frate mai mare) ale băieților care vin pe lume manifestă și ele o psihologie infantilă (psihologia băiatului). Acești bărbați sunt incapabili să le ofere fiilor lor un model veritabil de masculinitate matură. Băieții zilelor noastre preiau prin imitație și educație acest model disfuncțional, iar în universul lor lăuntric este alimentată și întreținută o confuzie între ceea ce reprezintă părintele de sex masculin, ceea ce reprezintă arhetipurile masculine și potențialul deja constituit din lăuntrul ființei lor. De aici apare cortegiul de probleme din toate domeniile vieții lor. Astfel, singura soluție eficientă care îi mai rămâne fiecărei ființe care s-a născut de sex masculin este aceea de a-și asuma în mod conștient responsabilitatea propriei transformări, ca și responsabilitatea maturizării și a trecerii de la psihologia băiatului la psihologia bărbatului, a conectării la sfera de forță specifică a energiilor veritabile ale puterii masculine și a manifestării tuturor potențialităților masculine din universul interior al ființei sale.
Fiecare bărbat trebuie să lupte prin metode adecvate și să facă eforturi susținute pentru a depăși etapa infantilă și a construi mai întâi piramida copilăriei, iar apoi piramida masculinității adulte, ce constituie structura esențială a nucleului bărbăției. Aceasta este realizarea ce-l definește pe bărbatul ideal. Astfel de bărbați ideali, care și-au trezit toate energiile arhetipale masculine în ființa lor, sunt rari în istoria omenirii, iar aceasta a fost și rămâne o provocare pentru fiecare bărbat. În trecutul foarte îndepărtat, doar conducătorii inițiați și înțelepți, de talia Împăratului Galben, manifestau toate funcțiile arhetipurilor masculine ale Regelui, Războinicului, Magicianului și Amantului într-un mod integrat și complet.

(va urma)

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.
 

Citiți și:
Să ne amplificăm masculinitatea
Şapte lecţii pe care le putem învăţa de la copii

yogaesoteric
22 noiembrie 2016
 

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

ŞOCANT, INCREDIBIL DAR ADEVĂRAT. Oameni-cobai în experimente medicale (II)

Statele Unite ale Americii pretind că sunt liderii mondiali în medicină, dar puţini ştiu că există o faţă întunecată a cercetărilor americane în acest domeniu: îngrozitoarele experimente medicale, desfăşurate de-a lungul timpului pe populaţia dezavantajată, în numele progresului ştiinţific.
Citiți prima parte a articolului

1956-1957: Cercetători sub acoperire ai Armatei SUA testează arme biologice, eliberează ţânţari infectaţi cu febra galbenă şi cu febra dengue peste Savannah şi peste Avon Park, pentru a testa abilitatea insectelor de a transmite boli. După fiecare test, agenţi ai armatei se dau drept oficiali ai sănătăţii publice, pentru a verifica victimele în ceea ce priveşte efectele şi fac poze subiecţilor neştiutori. Aceste experimente au ca rezultate o incidenţă mare de febră, boli respiratorii, copii născuţi morţi, encefalite şi febră tifoidă, precum şi mai multe decese.
1957: Armata SUA desfăşoară Operaţiunea Plumbbobîn zona de testare Nevada. Aceasta constă în 29 de detonări nucleare, cu crearea unor radiaţii ce se aşteaptă să aibă ca rezultat cca 32.000 de cazuri de cancer tiroidian printre locuitorii zonei respective. Aproximativ 18.000 de membri ai armatei americane participă la programul Desert Rock VII şi VIII ale Operaţiunii Plumbbob, concepute pentru a vedea cum răspunde soldatul american obişnuit, din punct de vedere mental şi fiziologic, la un câmp de luptă nuclear.
1957-1964: Ca parte a proiectului MK Ultra, CIA îl plăteşte pe fondatorul Secţiei de psihiatrie a Universităţii McGill, dr. D. Ewen Cameron, cu suma de 69.000 de dolari, pentru a efectua studii cu LSD şi experimente cu potenţial letal pe canadieni trataţi pentru tulburări minore, ca depresie post-partum sau anxietate, la Institutul Memorial Allan, ce găzduieşte Spitalul Royal Victoria din Montreal. CIA îl încurajează pe dr. Cameron să-şi exploreze pe deplin conceptul propriu de „psihic stimulant” – corectarea nebuniei prin ştergerea completă a memoriei şi rescriere psihică. Aceste experienţe implică punerea subiecţilor umani în stări vegetative, induse prin medicamente, electroşocuri sau deprivare senzorială timp de 3 luni, pentru ca apoi să li se pună casete cu diverse zgomote sau afirmaţii repetitive timp de săptămâni sau luni, cu scopul de a le „rescrie” psihicul „şters”. Dr. Cameron administrează subiecţilor umani medicamente paralizante şi terapie electroconvulsivă, de câte 30-40 de ori, ca parte a studiului. Majoritatea subiecţilor lui Cameron suferă pierderi de memorie permanente.
Pentru a studia modul în care circulă sângele în creierul copiilor, cercetători de la Spitalul de Copii din Philadelphia fac următorul experiment pe copii sănătoşi, cu vârste între 3 şi 11 ani: le introduc ace în artera femurală (coapsă) şi în vena jugulară (gât), trăgând sângele din creier. Apoi forţează copiii să inhaleze un gaz special, printr-o mască de faţă. În articolul ce urmează studiului, apărut în Revista de investigaţii clinice, cercetătorii notează că, pentru a face experimentul, au fost nevoiţi să imobilizeze o parte dintre copiii, legându-i de masa medicală.
1958: Comisia Americană de Energie Atomică (AEC) aruncă materiale radioactive peste Point Hope, Alaska, teritoriu al inupiaţilor, într-un test de teren cunoscut sub numele de cod Proiectul Chariot.
1962: La Casa de copii Laurel din Maryland, cercetătorii testează antibiotice anti-acnee, continuând testele chiar şi după ce jumătate dintre tinerii subiecţi dezvoltă suferinţe severe ale ficatului, din cauza medicaţiei. FDA începe să ceară ca orice nou medicament să treacă de 3 testări clinice pe subiecţi umani, înainte de a fi aprobat. Din 1962 până în 1980, companiile farmaceutice satisfac această cerinţă, derulând teste de faza 1, care determină toxicitatea medicamentului, pe deţinuţi, dându-le în compensaţie mici sume de bani.
1963-1966: Saul Krugman, cercetător în cadrul Universităţii New York, promite unor părinţi cu copii cu deficienţe mentale acceptarea sigură la Şcoala de Stat Willowbrook, Staten Island, o instituţie pentru copiii retardaţi mintal, în schimbul semnăturii lor pe un formular pentru a fi de acord cu anumite proceduri prezentate drept „vaccinări”. În realitate, procedurile implică infectarea deliberată a copiilor cu hepatita virală, prin înghiţirea unui extract din fecalele unor pacienţi infectaţi, astfel încât Krugman să poată observa evoluţia hepatitei virale, precum şi eficienţa vaccinului antihepatitic.
1963-1971: Faimosul endocrinolog dr. Carl Heller oferă unui număr de 67 de deţinuţi din Penitenciarul de Stat Oregon din Salem 5 dolari pe lună şi 25 de dolari pentru o biopsie de ţesut testicular, pentru a-i permite să experimenteze pe ei iradieri. Iar dacă acceptă ca la terminarea studiului să li se facă vasectomie, deţinuţii mai primesc 100 de dolari. Cercetătorii injectează o nucleozidă radioactivă, timidină tritiată, în testiculele a peste 100 de deţinuţi, pentru a afla dacă producţia de spermă este afectată de expunerea la hormoni steroizi.
Într-un studiu publicat în revista Pediatrics, cercetători ai Secţiei de Pediatrie a Universităţii din California folosesc 113 nou-născuţi cu vârste cuprinse între o oră şi 3 zile într-o serie de experimente, pentru a studia schimbări în presiunea şi fluxul sangvin. Într-un studiu, doctorii introduc un cateter prin arterele ombilicale ale nou-născuţilor, pe care apoi îi scufundă cu picioarele în apă rece ca gheaţa, în timp ce înregistrează presiunea aortică. În alt experiment, ei leagă în chingi pe o masă de circumcizie 50 de nou-născuţi, apleacă masa astfel încât sângele să se acumuleze în cap şi apoi măsoară presiunea sângelui.
1965: Ca parte a unui test cunoscut sub numele de cod Big Tom, Departamentul de Apărare împrăştie peste Oahu, cea mai populată insulă din Hawaii, bacillus globigii, cu scopul de a simula un atac asupra unui arhipelag. Bacilul provoacă infecţii la cei cu sistemul imunitar mai slab, dar acest fapt rămâne necunoscut cercetătorilor la acel moment.
1966: Oameni de ştiinţă ai Armatei SUA aruncă becuri electrice umplute cu bacillus subtilis prin gurile de ventilaţie ale metroului din New Nork, expunând mai mult de 1 milion de civili, inclusiv femei şi copii, la această bacterie.
1967: CIA introduce o substanţă chimică în rezervorul de apă potabilă al centrelor FDA din Washington DC, pentru a vedea dacă este posibil să contaminezi apa cu LSD şi alte substanţe.
Într-un studiu apărut în Revista de investigaţii clinice, cercetătorii injectează femei gravide cu cortizol radioactiv, pentru a vedea dacă materialul radioactiv va penetra placenta şi va afecta fătul. Armata SUA îl plăteşte pe prof. Kligman să aplice substanţe care irită pielea pe faţa şi spatele deţinuţilor din închisoarea Holmesburg, pentru ca „să vedem cum se protejează pielea de asaltul cronic al unor chimicale, în aşa-numitul proces de îngroşare, informaţii ce vor avea atât aplicaţii defensive, cât şi ofensive pentru militarii americani”. Profesorul Kligman concepe Retin-A, o cremă anti-acneică (şi eventual contra ridurilor), ceea ce-l transformă într-un multi-milionar.
Cercetătorii paralizează 64 de deţinuţi în California cu un compus neuro-muscular numit succinilcolină, care produce suprimarea respiraţiei, similar înecului. Când 5 deţinuţi refuză să participe la experiment, comisia de tratament special al închisorii le dă cercetătorilor permisiunea de a injecta prizonierii cu medicamentul respectiv împotriva voinţei lor.
1968: Planificarea parentală din San Antonio şi sudul Texasului, precum şi Fundaţia Sud-Vest pentru cercetare şi educaţie încep un studiu privind contracepţia orală, pe 70 de femei americane mexicane sărace, dând doar la jumătate dintre ele contraceptivele, la cealaltă jumătate administrând un placebo. Peste câţiva ani, când rezultatele studiului sunt dezvăluite, mexicanii americani se revoltă.
1969: Medicamente experimentale sunt testate în Milledgeville pe copii cu dizabilităţi mentale, fără vreo aprobare din partea instituţiei. Judecătorul Sam Steinfeld a fost primul judecător care, în cazul Strunk vs. Strunk, 455 S.W.2d 145, a sugerat aplicarea Codului Nuremberg în unele cazuri ale Tribunalului american.
1971: Universitatea Standford conduce experimentul Închisoarea Stanford pe un grup de studenţi, cu scopul de a-i învăţa psihologia vieţii în puşcărie. Unii studenţi primesc rolul de gardieni, în timp ce alţii pe cel de prizonieri. După numai 6 zile, studiul care iniţial trebuia să dureze 2 săptămâni trebuie să se încheie, din cauza efectelor psihologice asupra participanţilor. „Gardienii” încep să se comporte sadic, în timp ce „prizonierii” dau semne de depresie şi stres psihic sever.
Articolul intitulat Infecţia virală la om asociată cu stări de deficienţă imunologică dobândită apare în Lucrările Federaţiei. Dr. McArthur şi Secţia de operaţiuni speciale a Fortului Detrick au derulat, timp de aproape un an, cercetări cu micoplasme, pentru a crea un agent imunosupresiv sintetic, sugerând încă o dată că acest studiu a produs virusul HIV.
1977: Liga Naţională Urbană organizează Conferinţa naţională a experimentelor pe oameni, în care participanţii declară: „Nu vrem să ucidem ştiinţa, dar nu vrem nici ca ştiinţa să ne ucidă, să ne schilodească sau să abuzeze de noi”.
1978: Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) începe testările cu vaccinul experimental împotriva hepatitei B. Anunţurile pentru subiecţi ai cercetării cer în mod specific bărbaţi homosexuali, cu vieţi promiscue. Prof. Wolf Szmuness de la Şcoala de Sănătate Publică a Universităţii Columbia realizează serul infecţios al vaccinului din rezerva de seruri de sânge prelevat de la homosexualii infectaţi cu hepatită şi injectat apoi în cimpanzei, singurele animale susceptibile de a face hepatită B, ajungându-se astfel la teoria că HIV provine de la cimpanzei, oamenii fiind contaminaţi ulterior prin intermediul acestui vaccin. La câteva luni după ce 1083 de bărbaţi homosexuali primesc vaccinul, medicii din New York încep să observe cazuri de sarcom KaposiMycoplasma penetrans şi un nou val de virus herpetic printre tinerii newyorkezi din comunitatea gay – boli de regulă neîntâlnite printre tinerii americani, dar care mai târziu vor fi cunoscute ca boli oportuniste comune, asociate cu SIDA.
1980: Până în acest moment, după cum indică testele asupra mostrelor de sânge prelevate timp de câţiva ani, 20% dintre homosexualii care au participat la experimentul de vaccinare contra hepatitei B în 1978 sunt infectaţi cu HIV. Primul caz de SIDA apare în San Francisco.
1981: CDC recunoaşte că boala cunoscută ca SIDA există şi confirmă 26 de cazuri – toate la homosexuali iniţial sănătoşi, ce trăiau în New York, San Francisco şi Los Angeles – din nou sprijinind speculaţia că SIDA îşi are originea în experimentul cu hepatita B din 1979 şi 1980.
1982: 30% dintre subiecţii de test folosiţi în experimentul vaccinării contra hepatitei B al CDC sunt în acest moment diagnosticaţi cu HIV.
1985: Un fost sergent al Armatei SUA încearcă să dea în judecată armata pentru că aceasta a folosit pe el medicamente, fără consimţământul şi ştirea sa, în cazul Statele Unite vs. Stanley, 483 U.S. 669. Judecătorul Antonin Scalia scrie decizia, exonerând armata americană de orice răspundere pentru experimente trecute, prezente sau viitoare, făcute fără acord informat.
1988-2001: Agenţia de servicii publice pentru copii din New York începe să permită ca orfani din peste 20 de orfelinate să fie folosiţi în testări pentru medicamente experimentale împotriva SIDA, într-un experiment sponsorizat de Institutul Naţional de Sănătate (NIH). Aceşti copii – în total 465 până la sfârşitul programului – suferă serioase efecte secundare, incluzând inabilitatea de a merge, diaree, vărsături, încheieturi umflate şi crampe. Angajaţii orfelinatelor nu ştiu că de fapt copiilor infectaţi cu HIV li se administrează medicamente experimentale, şi nicidecum tratamentele standard pentru SIDA.
(va urma)
yogaesoteric
18 noiembrie 2016

vineri, 18 noiembrie 2016

Corupţie în sistemul medical! Dezvăluiri șocante despre pericolele vaccinării

Injectarea de antigene atacă sistemul imun uman!
Nu se vorbeşte nimic despre aditivii din vaccinuri!
 


Când se vorbeşte de convulsii, encefalită, boli cardiovasculare sau chiar moarte subită mulţi oameni se pot gândi că este vorba de un virus nou, mortal. De fapt, acestea sunt efecte adverse cumplite care pot urma administrării de vaccin anti-HPV, Gardasil – despre care autorităţile sanitare publice insistă că este sigur pentru a fi administrat copiilor de 9 ani. Din păcate, Gardasil este doar unul dintre numeroasele vaccinuri periculoase care există. 

Corupţia fără margini înconjoară siguranţa vaccinurilor. În emisiunea Talk Hour de la NaturalNews, Jonathan Landsman şi dr. Judy Mikovits au discutat despre ameninţarea tot mai mare reprezentată de programul de vaccinare care se desfășoară în prezent. Au fost abordate, de asemenea, subiecte referitoare la legătura între vaccinuri şi inflamaţia cronică, plus alte adevăruri despre modul în care vaccinurile ne atacă sistemul imun. 

Pericolele vaccinurilor: injectarea de antigene atacă sistemul imun

Dr. Mikovits expune faptul că vaccinurile pot avea efecte dezastruoase asupra organismului, datorită răspunsului inflamator masiv pe care îl generează. Acest răspuns implică ceea ce dr. Mikovits denumeşte o „furtună a citokinelor”. Celulele dendritice trimit semnale/mesaje inadecvate către anumite molecule implicate în răspunsul imun de tip inflamator, numite citokine, atrăgând producerea de stres oxidativ şi inflamaţie în tot organismul. În acest fel, spune Mikovits, pot fi stârniţi agenți patogeni aflaţi în stare latentă în organism, precum şi retrovirusuri. 

Rezultatul? Un sistem imun profund bolnav. Mai exact, apare o deficienţă imună dobândită – din cauza vaccinurilor contaminate – şi un organism aflat sub propriul asalt, fiind acum setat pentru boală cronică. 

Afecțiunile care pot fi atrase de vaccinuri, cunoscute ca şi „probleme date de vaccinuri”, includ diaree, neuropatie a fibrelor mici şi encefalomielită mialgică – deseori etichetată de către medicii instruiţi convenţional ca și sindrom al oboselii cronice.

Alte efecte periculoase ale vaccinurilor sunt: probleme din spectrul autismului, sindromul de tahicardie ortostatică posturală, sindromul de ovar polichistic şi insuficienţa ovariană – iar lista este foarte lungă. 

Şi totuşi, autorităţile din sănătate clasifică deseori reacţiile adverse raportate după vaccinare ca fiind „nespecifice” sau „coincidenţe”. Colac peste pupăză, unele persoane din industria sănătăţii au mers până acolo încât au clasificat în mod arogant reacţiile post-vaccinale ca fiind o formă de „boală psihogenă de masă”. În cartea Ciuma: o cercetare temerară a unui om de ştiinţă pentru a descoperi adevărul despre retrovirusurile umane şi sindromul oboselii cronice, autism şi alte boli, dr. Mikovits detaliază şi alte metode pe care autorităţile le folosesc pentru a înăbuşi adevărul. 

Ceea ce nu vi se spune despre aditivii din vaccinuri

Nu doar antigenele din vaccinuri sunt periculoase, ci şi adjuvanţii, substanţe adăugate pentru a creşte răspunsul imun al organismului – lista lor semănând cu enumerarea unor substanțe toxice folosite în curăţătorie – care de asemenea pot produce foarte mult rău organismului. Iar exprimarea aflate pe listă în curăţătorie nu este o exagerare. De exemplu, unul dintre multele ingrediente periculoase care există în vaccinul antigripal şi anti-pneumococic este polisorbatul 80, care este un detergent. 

În plus, vaccinurile pot conţine MPL, un lipid care produce un răspuns inflamator extrem de puternic, împreună cu hidroxidul de aluminiu – o foarte cunoscută neurotoxină. Adevăr șocant pentru majoritatea oamenilor: în vaccinuri se găsesc şi celule de insecte, împreună cu proteine bacteriene şi virale. 

Asta nu e tot: multe vaccinuri conţin borat de sodiu, cunoscut sub denumirea de borax. Injectarea de borat de sodiu face să fie sărăcite stocurile de magneziu, calciu şi zinc ale organismului, necesare pentru menţinerea sănătăţii sistemului imun. 

Dincolo de faptul că vaccinurile expun adulţii şi copiii la multiple antigene şi foarte mulţi adjuvanţi, administrarea la copii se face atunci când sistemele organismului sunt în dezvoltare. După cum explică dr. Mikovits: când creierul este atacat iar organismul se află încă în dezvoltare, mecanismele de apărare solicită foarte mult din energia necesară dezvoltării. Pentru acest motiv, Mikovits spune că nicio vaccinare nu trebuie administrată unui copil înainte ca acesta să împlinească 3 ani. 

Dr. Judy Mikovits, expert biochimist şi imunolog, lucrează de 35 de ani în cercetarea imunologică iar eforturile ei titanice în epigenetică şi virusologie au condus-o la descoperiri cheie despre natura infecţiei retrovirale. Are un doctorat în biologie moleculară şi biochimie obţinut la Universitatea George Washington din SUA şi este cofondator al Institutului pentru Boli Neuroimune Whittemore-Peterson, din cadrul Universității Nevada.


Citiţi şi:
Argumente raţionale în sprijinul dreptului părinţilor de a refuza vaccinarea copiilor
Efectele dezastruoase ale vaccinării asupra creierului uman


yogaesoteric 
17 noiembrie 2016