”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 22 mai 2013

În Marea Piramidă din Egipt s-au făcut descoperiri uluitoare pe care ştiinţa modernă le ignoră



Misterele legate de Marea Piramidă din Egipt - de pe platoul Gizeh de lângă Cairo - sunt numeroase, de altfel ca şi textele, cărţile şi relatările care fac referire la ele. Una dintre lucrările cele mai documentate în acest sens este „Amprentele zeilor”, scrisă de cercetătorul american Graham Hancock. În majoritatea acestor cărţi se prezintă – de multe ori chiar în detaliu - structura cunoscută a Marii Piramide, supranumită şi „Piramida lui Keops”, precum şi alte date inedite ori referinţe complexe, cum ar fi cele din cărţile orientalistului Zecharia Sitchin („Războiul dintre zei şi oameni”) sau ale egiptologului belgian Robert Bauval („Misterul constelaţiei Orion”).
 În ciuda afirmaţiilor infatuate şi orgolioase ale unor „savanţi” contemporani, care caută să ne convingă de faptul că enormul edificiu antic a fost construit utilizând spinarea, frânghia, buşteanul, ciocanul şi dalta, alţi cercetători care dau dovadă de bun simţ şi discernământ ştiinţific recunosc fără să ezite ca cel puţin la momentul actual, cunoştinţele omenirii nu sunt suficiente pentru a permite proiectarea unei construcţii precum Marea Piramidă din Egipt.

Totuşi, ştiinţa oficială ne asigură că Piramida a fost construită în perioada Epocii Bronzului. În conformitate cu această „cunoaştere”, trebuie să admitem că dacă locuitorii acelor vremuri au putut proiecta şi ridica o astfel de construcţie, iar noi – cei din civilizaţia actuală - nu putem, rezultă că în realitate ne aflăm într-o epocă inferioară celei a bronzului, posibil chiar în cea de piatră, prin raport cu anticii locuitori care au ridicat Marea Piramidă! Chiar dacă prin absurd, să zicem, „au trudit peste 100 000 de oameni timp de 20 de ani” pentru a ridica acea construcţie (după cum se străduie „experţii” să ne convingă), trebuie să dăm dovadă totuşi de un minim discernământ şi să înţelegem că ridicarea Marii Piramide din Egipt nu a însemnat doar punerea unele peste altele a mai mult de două milioane şi jumătate de blocuri de granit, ci ea a însemnat mai ales o proiectare atât de sofisticată şi de avansată, încât inginerii constructori din prezent rămân adeseori năuciţi în fata incredibilelor soluţii inginereşti şi de rezistenţă a materialelor care au fost adoptate în realizarea planurilor Marii Piramide. Chiar și din punct de vedere tehnologic această construcție depășește posibilitățile actuale ale științei. Cine să fi gândit toate acestea? Să fi fost nişte fiinţe umane care, aşa după cum „ştiinţa oficială” se grăbeşte să ne asigure, tocmai părăsiseră cavernele şi ieşiseră la lumina soarelui?

Dar aceste inconsecvențe penibile de cunoaştere şi înţelegere sunt mici prin raport la reacţiile bravilor noştri „savanţi” contemporani, atunci când ei se confruntă cu descoperiri extraordinare. E drept, nu toţi reacţionează în mod deplorabil şi nu toţi sunt corupţi, dar majoritatea lor este totuşi tributară concepţiei materialiste, care o face să nu vadă pădurea din cauza copacilor. Astfel de fiinţe umane fac parte din categoria celor care, dacă le spui că cineva a văzut un OZN, îţi răspund că a fost de fapt planeta Venus; dacă le spui că a fost răpus un animal nemaivăzut la marginea junglei, care este o combinaţie între leu, pește, vultur şi şarpe îţi vor răspunde că este o „imposibilitate genetică” şi că să nu te mai ţii de glume, pentru că „aşa ceva nu poate să existe”; dacă le aduci dovezi concrete despre anumite artefacte antice, descoperite în locaţii inedite, ei le pun deoparte spunând că nu merită interes. În general vorbind, orice apare ca fiind o „ameninţare” pentru fragila lor concepţie asupra vieţii şi evoluţiei civilizaţiei umane pe pământ este fie ignorat, fie atacat şi discreditat foarte repede.
Ne-am referit la cazul Marii Piramide din Egipt pentru că acesta pare să fie unul dintre cele mai elocvente în această direcţie. Publicaţia americană The National Reporter prezenta în decembrie 2009 ştirea despre descoperirea în interiorul unei camere secrete din Piramida lui Keops a unui schelet de animal care este al unei pisici uriaşe cu cap de om: „Oameni de ştiinţă din lumea întreagă au ajuns în Egipt pentru a studia ciudatul schelet, multora dintre ei nevenindu-le să creadă că acesta este real.” Asta e problema majoră cu aproape toţi „savanţii” contemporani: atunci când sunt confruntaţi cu „surprize” care nu se potrivesc cu propriile lor idei ştiinţifice, ei reacţionează precum băştinaşii atunci când exploratorul James Cook a poposit cu corăbiile sale lângă coasta Australiei: deşi se uitau la acele corăbii, acei oameni primitivi spuneau că nu văd nimic pe apa oceanului. Mintea lor pur şi simplu nu putea să conceapă realitatea unui lucru pentru care nu avea nicio reprezentare.
„Savanţii” contemporani procedează întrucâtva la fel, atunci când sunt puşi în faţa unor dovezi care nu le lasă nicio „ieşire”. Pentru a masca penibilul unor astfel de reacţii şi pentru a lăsa situaţia oarecum în incertitudine, ei obişnuiesc să se mire la nesfârşit, ca baba în fața mortului, spunând că „nu le vine să creadă ceea ce văd”. Aceasta este însă doar prima fază, asimilată cu „încălzirea”. Ceea ce urmează este o demonstraţie de prostie crasă şi manipulare fără jenă a opiniei publice. La unison, cei mai mulţi dintre „cercetătorii” moderni încep să găsească felurite „explicaţii” posibile pentru ceea ce mintea lor refuză să accepte ca fiind realitatea. De pildă, o astfel de explicaţie a fost oferită cu nonşalanţă de dr. Jason Hendley (Universitatea Oxford) în cazul scheletului făpturii misterioase, descoperit în Marea Piramidă: „Cunoaştem faptul că egiptenii antici erau, printre altele, şi taxidermişti desăvârşiţi. Ceea ce vedem acum este cel mai probabil una din creaţiile lor, menită să sperie eventualii hoţi". Împăierea animalelor sau taxidermia reprezenta într-adevăr o artă la acea vreme, dar aceasta nu este suficient pentru a explica ceea ce apare ca fiind foarte real. Ştiinţa oficială vrea astfel să lanseze ideea că descoperirea este atât de „nebunească”, încât nu poate exista o altă explicaţie decât o eventuală „şmecherie” sau „înşelăciune” prin arta taxidermiei, care era bine stăpânită de vechii egipteni.

Totuşi, alţi cercetători cu o viziune mai largă, precum dr. Winston Gorjone, nu se lasă ademeniţi în plasa prostiei şi îngustimii unor astfel de explicaţii: „Ceea ce mă nedumereşte este faptul că coloana vertebrală a acestei creaturi este ataşată de craniu în mod natural, explică dr. Winston Gorjone. Dacă ceea ce vedem acum ar fi creaţia unui taxidermist antic, metoda de ataşare a craniului la coloană ar fi vizibilă. Ar exista sârme care să le ţină împreună. În cazul de faţă, ele nu există. Vedem clar că oasele se îmbină în mod natural, ceea arată că acest schelet ar putea fi, într-adevăr, rămăşiţele unei specii de animale demult dispărute. Să nu uităm că tradiţiile vechilor egipteni abundă în fiinţe jumătate om, jumătate animal.” Prin urmare, dr. Gorjone – spre deosebire de majoritatea celorlalţi „savanţi” – pare să aibă capul pe umeri, făcând unele observaţii pline de bun simţ. Din păcate, în final el îşi dă singur cu stângul în dreptul, adăugând: „Întrebarea la care suntem provocaţi să răspundem acum este dacă acestea chiar au fost rodul imaginaţiei sau au existat în realitate.” Într-un fel, această frază anulează valoarea celor de dinainte, căci ne forţează să ne punem problema dacă nu cumva avem halucinaţii sau alte boli de natură psihică. Altfel, de ce ne-am întreba la nesfârșit dacă ceea ce vedem este „rodul imaginaţiei”? Ce vrea să însemne asta? Ce imaginaţie? A cui imaginaţie? Scheletul este chiar acolo, „negru pe alb”, tangibil, deci care ar fi „imaginaţia”?


De aici putem să ne dăm seama cât de adânc sunt înrădăcinate în minţile savanţilor moderni anumite principii şi idei păguboase, false, despre evoluţie şi despre istoria omenirii. De aici putem realiza imensul deserviciu pe care ştiinţa modernă l-a făcut omenirii, îndreptând-o cu obstinaţie către materialism. Această „viziune largă” a născut orgoliul deșănțat al ştiinţei actuale, care pretinde că are răspuns la mai toate problemele lumii. Ca urmare, orice nu se încadrează în sfera „cunoştinţelor” ei sau orice sfidează aceste „cunoştinţe” este ridiculizat, ignorat sau îndepărtat cât mai repede. Cel mai adesea se recurge la expresii şi idei arhicunoscute, de genul „înşelăciunii”, „farsei” sau „escrocheriei”. Desigur, aceeaşi „metodă” a fost aplicată şi în cazul scheletului din Marea Piramidă.
Totuşi, ce înşelăciune să fie aceea, când în faţa camerei de luat vederi cu fibră optică apare în mod cât se poate de clar scheletul unui animal (pisică) având craniul unui om? Probabil „savanţii” au găsit de cuviinţă că trebuie să inventeze neapărat ceva cât de cât „credibil” pentru populaţie, deoarece în mintea şi în cunoştinţele lor nu putea să-şi facă loc realitatea unei astfel de făpturi. Şi totuşi, scrierile antice ne dau indicii preţioase asupra unor astfel de situaţii. Dacă marea Bibliotecă din Alexandria nu ar fi fost incendiată în mod repetat, în mod sigur am fi avut mult mai multe dovezi şi relatări în legătură cu acele vremuri, pentru că puţinele fragmente din textele care au rămas indică fără dubiu existenţa unor „ciudăţenii ale naturii” ce sfidează cunoştinţele omului obişnuit.
Astfel, aflăm dintr-un text al învăţatului Beros (sau Berossus), care trăia în Mesopotamia (un fragment din acel text a supravietuit incendiilor prin care a trecut Biblioteca din Alexandria) că în acele timpuri  existau tot felul de încrucişări bizare între om şi felurite animale şi chiar între regnul animal şi cel vegetal. În mod evident, toate acestea nu puteau fi decât produsul unor complexe inginerii genetice, dar cum ar putea crede aşa ceva omul de ştiinţă contemporan, fără să înnebunească? Cum ar putea el să-şi închipuie – după ştiinţa şi credinţa lui – că cei care trăiau atunci erau capabili să realizeze sofisticate operaţii de manipulare genetică, ajutați sau nu de anumite ființe extraterestre? Deşi sunt cunoscute în mare parte în ziua de astăzi, aceste tehnologii avansate sunt totuşi ţinute în cel mai mare secret în laboratoarele şi bazele ultrasecrete ce derulează aşa-numitele Proiecte Negre (sau Black Projects). Mintea cercetătorului contemporan tinde să fie depăşită de aceste informaţii, pentru că ei îi lipseşte supleţea, deschiderea, maleabilitatea şi mai ales documentarea reală în legătură cu aspecte care sfidează aproape toate legile, cunoştinţele şi teoriile emise de ştiinţa oficială până în prezent despre trecutul omenirii şi al planetei noastre.

Prin urmare, deşi scheletul acelui animal – manipulare genetică între felină şi om – apare cu claritate în fața cercetătorilor, aceştia preferă să nege existenţa lui, inventând o explicaţie penibilă. Chiar şi locul foarte misterios în care a fost descoperit acel schelet în Marea Piramidă indică faptul că el nu este o contrafacere, căci ce smintit s-ar chinui să îndese acolo un animal împăiat şi contrafăcut, singur într-un loc extrem de ocultat din Marea Piramidă, la care nimeni nu poate avea acces în mod direct şi unde nimeni nu ştie cum să ajungă? Este o logică simplă, pe care „savanţii” noştri nu par totuşi să o ia în seamă. Animalul nu era înmormântat şi nici expus priveliştii. Mai curând, el a fost plasat acolo cu bună ştiinţă din raţiuni oculte şi în baza unor credinţe ancestrale. Poziţia lui, solitudinea şi mai ales misterul amplasării reprezintă aspecte complet necunoscute pentru cercetătorii actuali. De asemenea, nimeni nu ştie cum a ajuns acel animal acolo. A spune că el a fost plasat în locul respectiv în momentul construirii Piramidei, este superfluu.
Aici ajungem la un alt element fundamental al relatării noastre: ce anume s-a descoperit de fapt în acea parte a „Piramidei lui Keops”? Pentru a afla aceasta este necesar să facem un scurt istoric al acţiunii. Începând cu anul 1993, pe unul dintre canalele misterioase ce pornesc din Camera Regelui a Marii Piramide – tuneluri de mici dimensiuni care chiar şi în prezent sunt considerate în mod tâmp ca având rol de „aerisire”, deşi nu s-au găsit ieșirile lor în partea exterioară a Piramidei – s-a introdus un robot teleghidat, special proiectat pentru o astfel de acţiune. Canalul are o secţiune pătrată cu latura de aproximativ 30 de centimetri şi urcă drept într-un unghi bine definit. Robotul a fost conceput de un inginer elveţian, care l-a denumit Upuaut. După câţiva zeci de metri, robotul a ajuns în faţa a ceea ce părea a fi o uşă ce bloca traseul „canalului de aerisire”. În faţa acelui perete ce prezenta două „belciuge” din alamă se aflau, aparent abandonate, un instrument din metal ce părea a fi rămăşiţa unei scule de dulgherie şi coada din lemn a unui ciocan. Cel mai probabil, având în vedere locul în care se găseau, acele obiecte au fost uitate acolo de la construcţia Marii Piramide. Acesta părea să fie un element îmbucurător, deoarece pentru prima dată omenirea ar fi avut ocazia să afle vârsta reală a Piramidei, deci perioada când ea a fost construită. Se ştie că aceste elemente sunt extrem de disputate şi controversate în prezent: egiptologii „clasici” şi aserviţi intereselor elitei malefice a Guvernului Ocult Mondial susţin, prin intermediul mass media şi a ştiinţei oficiale, că Marea Piramidă a fost construită în urmă cu aproximativ 4 500 de ani, în timpul domniei faraonului Khufu (Keops). Totuşi, un uluitor mănunchi de dovezi, de date şi de informaţii corelate demonstrează fără dubiu că atât Marea Piramidă cât şi Sfinxul de pe acelaşi platou au fost construite cu mii de ani înainte, mai precis acum aproximativ 12 000 de ani. Aceasta este deja o diferenţă semnificativă.

Şansa de a analiza eşantioanele găsite – fie chiar şi prin intermediul îndoielnicei metode C14 -, pentru a determina vârsta Piramidei, era uriaşă, deoarece fragmentul de mâner al ciocanului rupt şi abandonat pe acel tunel îngust era dintr-o materie biologică (lemn tratat). Nu se ştie însă cum, dar ambele obiecte au dispărut subit imediat după descoperirea lor, astfel încât nu s-a mai putut face testul de vârstă. Nimeni nu a părut îngrijorat de această „pierdere”, nimeni nu a manifestat interes în a găsi cele două fragmente nepreţuite ca valoare pentru cunoaşterea umanităţii.
Cercetătorii de atunci au realizat că în spatele zidului de piatră ce bloca acel tunel îngust pe care se deplasase robotul teleghidat, dotat cu cameră de luat vederi, se afla o încăpere, un spaţiu mult mai larg decât tunelul. Nimeni nu ştia cum anume ar fi putut să ajungă în acea cameră şi cu atât mai puţin cum a fost ea proiectată şi construită. Cât despre rolul ei, acela continuă şi în zilele noastre să fie un mister la fel de adânc. 
După ani în şir de interzicere a oricărei explorări, abia de curând oamenii de ştiinţă au primit aprobarea din partea guvernului egiptean să continue cercetararile. Ei au forat o gaură de mici dimensiuni în peretele din piatră care bloca tunelul de „aerisire”, doar atât cât să poată introduce prin gaura respectivă un cablu din fibră optică, dotat la un capăt cu o minusculă cameră de luat vederi, însă de înaltă rezoluţie.
Începând de la această etapă ştiinţa oficială a început să primească „lovitură” după „lovitură”. Dincolo de acel zid de piatră se afla o încăpere lungă de aproximativ 3 metri şi înaltă de 1,5 metri, în mijlocul căreia se afla scheletul ciudatei fiinţe jumătate om-jumatate felină, despre care am vorbit mai sus. Prostia savanţilor şi a ziariştilor deopotrivă nu s-a lăsat mult aşteptată, căci ei s-au întrebat pe dată dacă aceea era oare dovada concretă ca o astfel de fiinţă mitică chiar a existat în acele timpuri. Ei se uitau chiar la scheletul real al acelei fiinţe cu cap de om, având un craniu puţin mai alungit, dar totuşi se întrebau dacă nu cumva visează şi dacă aşa ceva a existat.  Da, este „un mister neelucidat” și „nici acum nu s-au dumirit specialiștii despre ce este vorba cu adevărat”. Ca și cum am găsi acum rămășățele unui dinozaur și am spune: „Incredibil! Chiar au existat dinozauri! Încă nu ne vine să credem ceea ce vedem!”

În cele din urmă, neputând să mai ignore evidența, savanţii au trebuit să recunoască faptul că ceea ce vedeau atunci reprezenta un schelet real şi nu creaţia unui taxidermist din antichitate. Aceasta a fost o părere unanimă, iar imaginile au fost transmise simultan atunci în mai multe universităţi de prestigiu din lumea întreagă.  
Prin urmare, cel puţin din acest punct de vedere, putem răsufla uşuraţi, pentru că cercetătorii moderni au admis în sfârşit că nu au visat şi că ceea ce au văzut în faţa ochilor era un schelet real. Asta nu înseamnă însă că ei au putut şi au vrut să dea un răspuns referitor la ce anume reprezintă acel schelet. Nimeni dintre cercetătorii contemporani nu pare prea dornic să vină şi să afirme cu nonşalanţă, în faţa întregii comunităţi ştiinţifice actuale, că în acest caz avem de a face cu o sofisticată inginerie genetică realizată cu mii de ani înainte de către „oamenii primitivi”. În asemenea situaţii, „resursele” ştiinţei oficiale constau în ceea ce numim „ignorarea cu desăvârşire a oricăror informaţii ulterioare sau studii referitoare la acel subiect”. Exact aceasta s-a şi petrecut cu acel schelet. Nimeni nu mai ştie nimic despre el, chiar dacă a fost expus un timp la Muzeul de Istorie Antică din Cairo. Este totuşi adevărat că această teribilă ocultare s-a datorat în parte şi intervenţiei guvernului egiptean. Vom detalia puţin mai jos.


Sonda şi-a continuat explorarea şi a trecut într-o a doua cameră ce la o primă vedere părea a fi goală. Imensa surpriză a urmat însă la puţin timp după aceea, când în mijlocul încăperii respective s-a descoperit o sferă de culoare aurie, având un diametru de aproximativ 30 de centimetri, stând suspendată în levitaţie cam la 40 de centimetri deasupra solului. Sfera plutea în aer fără să se sprijine de ceva, fără să aibă fire care să o susţină şi fără să reprezinte o iluzie optică. S-a determinat de asemenea că ea era plasată exact pe aceeaşi linie cu vârful Piramidei. Imediat ce această ştire a ajuns la Departamentul de Istorie Antică din Cairo, cercetătorilor li s-a interzis orice investigare şi li s-a ordonat să înceteze orice activitate de explorare în zona respectivă. Bătrânul Zahi Hawas, custodele si șeful Muzeului si Departamentului ce avea sub control toate explorările și descoperirile de pe platoul Gizeh, nu a stat degeaba. Înregistrările cu ceea ce s-a descoperit în cele două camere misterioase din Marea Piramidă au fost confiscate şi savanţilor li s-a cerut să părăsească locul. A doua zi aceştia au primit de la guvernul egiptean cererea de a semna un ordin de confidenţialitate, prin care să nu divulge informaţiile legate de ceea ce s-a descoperit în acele camere. Aceste informaţii au devenit imediat secret de stat. Singura noastră satisfacție, totuși, este că în prezent Zahi Hawas nu mai este șeful Departamentului de Istorie a Egiptului; poate că acum drumul explorărilor reale si al adevărului în ceea ce privește istoria Egiptului Antic și a construcțiilor de pe platoul Gizeh va fi deschis și liber cunoașterii publice, măcar într-o măsură mai mare decât până în prezent.

Atunci când a fost întrebat despre misterioasa sfera aflată în levitaţie în camera ascunsă din marea Piramidă, dr. Gorjone a răspuns: „Nu am voie să discut public despre ea. În momentul de faţă, sfera aurie este considerată secret de stat de către guvernul egiptean şi ni s-a interzis să discutăm despre ea. [...] Actualmente, sfera se află încă în Marea Piramidă. Din ceea ce mi s-a spus, ea nu poate fi mişcată. Tehnicienii au încercat s-o disloce din poziţia actuală folosind pistoane hidraulice, dar câmpul de forţă generat de sferă este prea puternic. Ce este ea şi cum a reuşit să rămână suspendată timp de mii de ani este încă un mister...”

de profesor yoga Dan Bozaru

yogaesoteric
21 mai 2013
(pentru conf. C.M.)

luni, 20 mai 2013

O experiență terifiantă și salvarea mea de către AA Mihail



(19 mai 2013; channeler Konstantinos) 
        
Astăzi (19 mai 2013), am avut o foarte intensă și înfricoșătoare experiență exact în momentul când mă
Konstantinos
trezeam dintr-un vis terifiant.
Această experiență a durat aproximativ 4-5 minute. Îmi amintesc că, aflându-mă încă întins pe pat, am deschis ochii, aproape complet treaz, când, deodată, om văzut o figură a ceea ce părea a fi un bărbat. Stătea în picioare lângă pat și mă privea de sus. Inițial l-am considerat un bărbat care purta părul lung și barbă, ambele de culoare neagră. Când unghiul din care-l observam s-a schimbat și era mai bine luminat, fizionomia i s-a modificat astfel: părul devenise mai lucios, chiar strălucitor, iar culoarea nu mai era neagră ci maro-roșcat. Culoarea ochilor era un amestec de maro cu portocaliu și galben. Oricum, nu-i puteai privi fără să-ți provoace o stare de neliniște, chiar de panică. Pielea părea acum de culoare albă, cu accente de portocaliu în unele zone. De altfel alătur acestui articol și schița de portret pe care i-am făcut-o.

           Imi amintesc ca am fost atât de surprins și speriat, neînțelegând cum a putut pătrunde acea ființă până în camera mea, fără ca cineva din locuință să-l observe. I-am pus telepatic mai multe întrebări de genul: "De ce ești aici? Ce vrei? Ce ai de gând faci cu mine? ", etc. El a auzit gândurile mele și mi-a răspuns în limba greacă : "Nu poți face nimic ca să mă oprești. Timpul tău a sosit". În acel moment, și-a deschis larg ochii, s-a apropiat mai mult de mine și a întins mâinile ca să mă sugrume.

În acea clipă mi-am amintit fulgerător că în seara precedentă, înainte de culcare, nu mi-am creat obișnuitul scut energetic de protecție în jurul corpului. (Fusesem prea obosit din cauza activităților de peste zi și am uitat să mă protejez, așa cum fac de fiecare dată, înainte de culcare). Părea că regretele mele tardive nu mă vor mai ajuta la nimic.

Atacatorul
Când intrusul și-a pus mâinile lui mari în jurul gâtului meu, din mintea mi-a a țâșnit o chemare disperată :"Mihail! Mihail!” (Chemasem astfel în ajutor pe Arhanghelul Mihail, pe care l-am invocat în mai multe situații din viața mea, cerându-i sprijinul).
 Instantaneu, am simțit o energie care vine din dreapta mea, iar atentatorul a fost împins așa de tare, de parcă ar fi fost lovit de o mașină în viteză. Efectul a fost că intrusul a fost izbit brutal de peretele din stânga patului. În momentul impactului cu zidul, individul pur și simplu s-a pulverizat, în locul lui apărând o dâră de fum. Am sărit în picioare, complet trezit de situație. Mi-au trebuit 20 de minute să mă conving să părăsesc patul. Priveam cu frică în toate direcțiile din cameră, de teamă ca individul să nu reapară cumva.
Cu cel de al treilea ochi (pe care eu îl am activat) am putut observa energia care mă salvase. Ea nu avea o formă clară, se parea a fi o ceață în care se regăsea culoarea cyan și câteva segmente de culoare albastru deschis și auriu.

Mental, m-am adresat cu teamă salvatorului meu: ” Îți mulțumesc, Arhanghele Mihail, pentru ajutorul pe care mi l-ai acordat și te rog să mă protejezi în continuare de orice energie malefică!  Te rog, prietene, nu mă părăsi!” 
Telepatic am primit următorul răspuns: " Eu sunt mereu cu tine așa cum sunt disponibil pentru toți care au nevoie și-mi cer ajutorul. Cel care te-a atacat nu te mai poate răni. Ceea ce ai văzut era o entitate din tărâmurile astrale inferioare care au considerat oportun să te atace pentru a se hrăni cu energia fricii tale, în momentul în care tu te aflai la granița dintre vis și realitatea fizică. Fii liniștit și nu-ți face griji!” După câteva minute, m-am simțit mai bine și m-am decis să mai dorm un timp.

         Prin acest mesaj doresc să îmi exprim încă o dată profunda mea iubire și recunoștință pentru Arhanghelul Mihail și pentru toate ființele Luminii sau care servesc Lumina. 
         A fost o dovadă în plus că noi nu suntem singuri, nu suntem abadonați forțelor răului și că, cu credință și iubire, putem apela oricând în caz de nevoie la Forțele Divine.

Ne stau la dispoziție energiile Iubirii și Luminii pe care ar trebui să le folosim tot mai mult în tot ceea ce facem, indiferent unde ne-am afla și dacă suntem în corp fizic sau spiritual. În marea lui iubire, Arhanghelul Mihail ne veghează și ne apără de forțele și energiile malefice; totul este ca gândurile noastre să se îndrepte către el sau către ceilalți slujitori ai lui Dumnezeu -Tatăl.

Multă dragoste și multe binecuvântări pentru toți!

Konstantinos



SURSA:  http://awakeningtothedivine.wordpress.com .

(C.M.)


duminică, 19 mai 2013

Echilibrarea emisferelor cerebrale deschide poarta spre viaţa spirituală (2)



(partea a doua)

Fără hartă, în călătorie prin propriul creier.
Dr. Jill Bolte Taylor a trăit o experienţă inedită. Nu este singura, dar cei care trec de obicei prin astfel de experienţe nu au cunoştinţele şi specializarea sa în neuroanatomie.
Într-o dimineaţă, Jill a avut un atac cerebral. Emisfera stângă a creierului a început să nu-i mai funcţioneze. În pofida 

Jill Bolte Taylor

felului dramatic în care i s-a modificat viaţa, Jill a considerat că are o şansă uriaşă să observe şi să descrie experienţa din interior. Iată relatarea ei: „În dimineaţa accidentului, m-am trezit cu o durere puternică în spatele ochiului stâng, acel gen de durere înţepătoare care apare când muşti dintr-o îngheţată. Mă apuca şi apoi mă lăsa, iarăşi mă apuca şi din nou mă lăsa. Era foarte neobişnuit să simt orice fel de durere, aşa că m-am gândit: „Foarte bine, o să-mi încep programul obişnuit“.
Aşadar m-am ridicat din pat şi am sărit pe aparatul de exerciţii cardio. În timp ce-mi făceam exerciţiile, am realizat că mâinile mele arată ca nişte gheare încleştate de bara aparatului. Şi m-am gândit: „Asta-i foarte ciudat“. Am privit în jos spre picioare şi m-am gândit: „Uau, sunt o chestie care arată bizar“. Era ca şi cum conştiinţa mea alunecase din starea normală de percepere a realităţii într-un spaţiu în care mă privesc pe mine având această experienţă.
Şi totul e deja foarte ciudat, iar durerea mea de cap nu făcea altceva decât să se amplifice. Când păşesc pe podeaua camerei de zi, simt că totul în interiorul corpului meu s-a încetinit. Fiecare pas este foarte rigid şi foarte calculat, sunt concentrată doar pe sistemele interne. Stau în baie, pregătită să intru la duş, şi aud dialogul din interiorul trupului meu: „Voi, muşchi, trebuie să vă contractaţi. Voi, muşchilor, relaxaţi-vă“.
Îmi pierd echilibrul şi mă sprijin de perete. Îmi privesc mâna şi-mi dau seama că nu mai sunt în stare să stabilesc cu precizie care sunt limitele trupului meu. Atomii şi moleculele mâinii mele s-au întrepătruns cu atomii şi moleculele peretelui. Şi tot ce mai pot percepe este această energie - energie.
„Ce-i în neregulă cu mine? Ce se întâmplă?“, mai apuc să mă întreb. Dar din acea clipă taifasul din emisfera stângă a creierului meu se opreşte cu totul. De parcă cineva ar fi luat o telecomandă şi ar fi apăsat butonul ‘mut’. Linişte absolută. În primul moment, am fost şocată de această minte tăcută. Apoi m-am simţit fermecată de grandoarea energiei care mă înconjura. Mă simt imensă şi în expansiune. Unită cu toată energia aceea. Apoi, dintr-o dată, emisfera mea stângă revine pe fir şi îmi spune: „Hei! Avem o problemă! Avem o problemă! Trebuie să primim ajutor“. Şi eu: „Aah! Am o problemă. Am o problemă“.
Dar imediat sunt trasă înapoi din exterior în conştientizare - şi cu drag mă refer la acest spaţiu ca la Ţara Tralala. Pentru că e frumos acolo. Imaginaţi-vă cum ar fi să vă deconectaţi cu totul de la vorbăria propriului creier, cea care vă conectează cu lumea exterioară.
Mă simt uşoară. Imaginaţi-vă: toate legăturile cu lumea exterioară şi orice factori de stres legaţi de ea - nu mai există. O senzaţie de pace interioară profundă. Imaginaţi-vă cum ar fi să pierdeţi 37 de ani de bagaj emoţional! O, am simţit euforie. Euforie. Era atât de minunat.“


Atacul cerebral a făcut-o să descopere extazul mistic.
Dr. Jill Bolte Taylor îşi continuă cu umor relatarea. „Emisfera stângă intră iar pe fir şi zice: „Hei! Trebuie să te concentrezi. Trebuie să cerem ajutor“. Şi eu mă gândesc: „Trebuie să cer ajutor. Trebuie să mă concentrez“. Aşa că ies de la duş, mă îmbrac mecanic şi umblu prin apartament, gândindu-mă: „Trebuie să ajung la serviciu. Trebuie să ajung la serviciu. Oare pot să conduc?“.
În acel moment, braţul drept mi-a paralizat complet. Atunci am înţeles: „O, Doamne! Am un atac cerebral! Am un atac cerebral!“.
Iar următorul lucru pe care mi-l spune creierul: „Uau! Asta e foarte tare“. Asta-i foarte tare! Câţi cercetători ai creierului au ocazia să-şi studieze creierul din interior spre exterior?“

Nu-mi puteam aminti numărul de la serviciu. Dar mi-am adus aminte că în birou aveam o carte de vizită. Aşa că am scos un teanc de cărţi de vizită gros de 8 centimetri. Mă uit la cartea de vizită de deasupra, dar nu pot să spun dacă e cea pe care o caut sau nu, pentru că tot ceea ce vedeam erau pixeli. Şi pixelii cuvintelor se contopeau cu pixelii fundalului şi cu pixelii simbolurilor, iar eu chiar nu puteam să fac diferenţa.
Am aşteptat până a venit ceea ce numesc un val de luciditate. În acel moment am fost capabilă să mă lipesc la loc de realitatea normală şi să spun: „Nu-i asta cartea de vizită... nu-i asta... nu-i asta“. Mi-a luat 45 de minute ca să parcurg 2 centimetri din teancul de cărţi de vizită. În acest timp, vreme de 45 de minute, hemoragia cuprindea emisfera mea stângă. Nu înţeleg numerele. Nu înţeleg telefonul, dar e singurul plan pe care îl am. Aşa că iau telefonul şi-l pun în faţa mea. Iau cartea de vizită şi o pun alături şi încerc să potrivesc forma îmbârligăturii de pe cartea de vizită cu forma îmbârligăturii de pe telefon. Dar chiar atunci alunec înapoi în Ţara Tralala şi, când mă întorc, nu mai ţin minte dacă formasem deja acele cifre. Aşa că a trebuit să-mi controlez braţul paralizat ca un buştean şi să acopăr cifrele pe măsură ce le apăsam, ca atunci când mă întorc la realitatea normală să pot spune: „Da, am format deja această cifră.“
Până la urmă, am reuşit să formez întreg numărul. Ascult la telefon, colegul meu ridică receptorul şi îmi spune: „Ham ham ham ham“. Şi mă gândesc: „O, Doamne, ăsta parcă-i un câine Golden Retriever!“
Aşa că îi zic - foarte clar la mine în cap: „Sunt Jill! Am nevoie de ajutor!“. Dar ce iese pe gură este doar: „Ham ham ham ham“. Mă gândesc: „O, Doamne, parcă-s şi eu un Golden Retriever!“. Aşa că nu puteam şti - nu aveam de unde şti că nu puteam vorbi sau înţelege un limbaj până nu am încercat. Însă el înţelege că am nevoie de ajutor şi îmi trimite o ambulanţă.
Când mă trezesc ceva mai târziu în aceeaşi după-amiază, sunt mirată să descopăr că mă aflu în viaţă. La un moment dat simţisem spiritul predându-se şi îmi luasem rămas-bun de la viaţă. Dar mintea mea e suspendată încă între două planuri ale realităţii foarte diferite. Simt ca pe o durere pură stimulii care sosesc prin sistemele mele senzoriale. Lumina îmi arde creierul ca un foc, iar sunetele sunt atât de puternice şi haotice, încât nu pot separa o voce de zgomotul de fundal. Nu-mi doresc decât să evadez. Nu-mi pot identifica poziţia corpului în spaţiu, aşa că mă simt imensă şi în expansiune ca un duh tocmai eliberat din sticlă. Şi spiritul meu se înalţă liber, ca o balenă uriaşă plutind într-o mare de euforie tăcută. Nirvana. Găsisem Nirvana. Şi îmi amintesc că mă gândeam că nu există nicio cale prin care să fiu în stare să strâng sinele meu imens înapoi în acest corp minuscul.
Dar conştientizez în acele momente: „Sunt vie! Încă sunt vie şi am descoperit Nirvana. Iar dacă am descoperit Nirvana şi încă sunt vie, atunci oricine care este viu o poate descoperi“. Şi îmi închipui o lume plină cu oameni frumoşi, paşnici, plini de compasiune şi iubitori care ştiu că pot pătrunde în acest spaţiu în orice clipă. Şi că pot alege în mod deliberat să păşească în emisfera dreaptă sau în cea stângă şi să găsească această pace. Şi înţeleg în aceste momente ce cadou uriaş ar putea fi această experienţă, ce prilej de iluminare ar putea reprezenta în legătură cu modul în care ne trăim vieţile. Asta m-a motivat să-mi revin.
La două săptămâni şi jumătate după hemoragie, chirurgii m-au operat şi mi-au înlăturat un cheag de sânge de mărimea unei mingi de golf care apăsa pe centrii lingvistici. Mi-au trebuit opt ani ca să-mi revin în totalitate.“


Tu ce conştiinţă alegi?
Experienţa uluitoare pe care a trăit-o, îi prilejuieşte omului de ştiinţă Jill Bolte Taylor câteva concluzii importante.
„Aşadar cine suntem noi? Suntem forţa vitală a universului, cu dexteritate manuală şi două minţi cognitive. Avem puterea de a alege, clipă de clipă, cine suntem şi cum vrem să ne poziţionăm în lume.
Emisfera noastră dreaptă este dedicată momentului prezent. Totul este „aici şi acum“. Gândeşte în imagini şi are un mod de a învăţa kinestezic prin mişcarea trupurilor noastre. Informaţia, în formă de energie, izvorăşte simultan prin toate sistemele noastre senzoriale şi apoi explodează în acest imens colaj care descrie cum arată momentul prezent, cum miroase prezentul, ce gust are, cum îl simţim şi cum sună. Sunt o fiinţă de energie conectată la energia care mă înconjoară prin conştiinţa emisferei mele drepte. Suntem fiinţe de energie, conectaţi unul la celălalt prin conştiinţa emisferelor noastre drepte, formând o singură familie: umanitatea. Aici, acum, suntem fraţi şi surori pe această planetă. Ne aflăm aici pentru a face lumea un loc mai bun. Şi în acest moment suntem perfecţi, suntem compleţi şi frumoşi.
Emisfera mea stângă este un loc cu totul diferit - gândeşte liniar şi metodic, se axează pe trecut şi pe viitor. Emisfera noastră stângă este concepută în aşa fel încât să preia acel imens colaj care constituie momentul prezent şi să aleagă detalii, alte detalii şi mai multe detalii despre aceste detalii. Apoi le aşază pe categorii, organizează toate aceste informaţii, le asociază cu tot ceea ce am învăţat în trecut şi proiectează în viitor toate posibilităţile.


Emisfera noastră stângă gândeşte în termeni lingvistici. Este acel taifas neîntrerupt care mă conectează pe mine şi lumea mea interioară cu cea exterioară. Este acea voce micuţă care îmi spune: „Hei, să-ţi aduci aminte să cumperi banane când te întorci acasă. Am nevoie de ele mâine dimineaţă“.
Este acea inteligenţă calculată care-mi aminteşte când trebuie să-mi spăl rufele. Dar probabil cel mai important aspect este că e acea voce măruntă care-mi spune: „Eu sunt. Eu sunt“. Şi imediat ce emisfera mea stângă îmi spune: „Eu sunt“, mă izolez de rest. Devin un individ singular, separat de fluxul de energie din jurul meu, desprins de voi. Aceasta a fost porţiunea din creier pe care am pierdut-o în dimineaţa în care am avut accidentul cerebral.
Aici şi acum, pot păşi în conştiinţa emisferei mele drepte, unde devin conştientă că sunt forţa vitală a universului. Sunt forţa vitală a 50 de trilioane de frumoase gene moleculare care îmi dau formă, împreună cu tot ceea ce există. Sau pot alege să păşesc în conştiinţa emisferei mele stângi, unde devin un individ singular, compact. Izolat de curgere, izolat de voi. Sunt doctor Jill Bolte Taylor - intelectuală, specialistă în neuroanatomie. Acestea sunt „noi“ din interiorul meu.
Ce aţi alege voi? Pe care o alegeţi? Şi în ce moment? Sunt încredinţată că, pe măsură ce petrecem mai mult timp alegând să rulăm circuitele unei păci interioare adânci oferite de emisfera dreaptă, proiectăm mai multă pace în lume, iar planeta noastră va deveni din ce în ce mai paşnică.
Şi m-am gândit că aceasta e o idee care merită răspândită.“


Cum decodifici, aşa trăieşti.
Iată o experienţă cu adevărat extraordinară. Dr. Jill Bolte Taylor a trăit în propriul trup, în propria minte adevărul că noi suntem decodificatori de informaţie, iar ceea ce este în jur este iluzie. O iluzie holografică decodificată. Când era la duş şi funcţiona numai prin emisfera dreaptă, Jill îşi vedea braţul ca nişte atomi care începeau să se unească şi să se interconecteze cu atomii şi moleculele peretelui. Aceeaşi senzaţie de fuziune şi când privea cartea de vizită: „Mă uitam la ea şi erau pixeli şi pixelii se confundau cu fundalul“.
Aşa vede emisfera dreaptă - de acolo începem să percepem realitatea ca energie. Emisfera stângă concretizează şi dă coerenţă. Avem nevoie şi de asta, pentru că altfel nu am putea să ne descurcăm în această lume. Echilibrarea este cheia eficienţei şi puterii, nu bascularea într-o parte sau alta.
Suntem învăţaţi că tot ce există în jurul nostru este real. De fapt, totul este iluzie. Această lume fizică nu e fizică; nici măcar nu există în afară. Există aici, înăuntru. E o proiecţie holografică. O iluzie a ceva fizic, material; o iluzie a solidităţii. Noi suntem Conştiinţă. Noi decodificăm realitatea. Iar felul în care o decodificăm determină realitatea pe care o trăim.
Dacă rămânem izolaţi în conştiinţa corpului, nivelul de percepţie a realităţii şi nivelul de dezvoltare a minţii sunt înăbuşite. Aceasta este situaţia actuală a umanităţii.
Indivizi care sunt în realitate Conştiinţă Infinită ajung să opereze doar la nivel de conştiinţă a trupului. Este ceea ce vor manipulatorii noştri dintotdeauna. Dacă nu ne conectăm dincolo de această dimensiune şi nu ne primim inspiraţia interioară, cunoaşterea intuitivă de dincolo, atunci către ce sau către cine ne îndreptăm pentru a înţelege cine suntem şi ce se petrece în lume? Începem să privim lumea doar prin simţurile noastre. Prin limitele şi slăbiciunile noastre. Şi cine controlează această informaţie? Cei ce controlează mass-media, informaţia, educaţia etc. Dacă rămânem la acest nivel ne-au prins, iar riscul să ne pierdem este imens.
Avem însă şansa să alegem. Avem şansa libertăţii.
Tu ce alegi?

Cristi Alexandru 
Articol preluat de pe http://www.yogamagazin.ro și yogaesoteric


(C.M.)

vineri, 17 mai 2013

Echilibrarea emisferelor cerebrale deschide poarta spre viaţa spirituală



(prima parte)

„Pe Pământ s-a ajuns la o nouă criză de transformare, la fel de crucială pe cât a trebuit să fie criza care a marcat apariţia Vieţii în Materie sau criza care a marcat apariţia Minţii în Viaţă. Acum se pregăteşte pătrunderea
Sri Aurobindo
Supramentalului pe această planetă care va transforma umanitatea într-o rasă supraumană. Această transformare este inevitabilă şi va avea loc cu sau fără noi. Iar ca o primă etapă, va avea loc o schimbare în funcţionarea organelor materiale şi mai ales a creierului. Creierul va deveni un canal de comunicare pentru forma gândurilor, o baterie a presiunii acestora asupra corpului şi asupra lumii exterioare în care ele (gândurile) vor fi atunci direct eficace, comunicând cu ele însele de la minte la minte, fără să treacă prin mijloace fizice (telepatie) şi vor produce, de asemenea, în mod direct, efecte asupra gândurilor, actelor, vieţii celorlalţi, sau chiar asupra obiectelor materiale. Dincolo de Minte, omul complet regăseşte în mod conştient ceea ce Materia reprezenta deja în mod inconştient: Energie şi Pace.” (Sri Aurobindo).

Revoluţia interioară e pregătită de revoluţia neurologică.
 

Creierul nostru se pregăteşte, de mai bine de un secol,
Iată o parte dintre caracteristici:
pentru intrarea într-o nouă eră. Transformarea aceasta a început să se simtă în perioada 1945 – 1965. Gândirea celor născuţi între aceşti ani conţine deja elemente din vechile şi noile modele de gândire. Există date de ultimă oră care arată că s-a produs o schimbare radicală de structură în creierul omenesc, produsă pe parcursul unei generaţii, cel mult două. La scară evolutivă, asta înseamnă mai puţin de o milisecundă. După 1965, au început să se nască oameni cu o nouă structură a creierului. Savanţii au identificat trăsături specifice ale acestui creier, pe care l-au numit „turbo“, de aceea şi adolescenţilor şi tinerilor de azi li se spune „adolescenţii turbo“. 
1. Înmulţirea numărului de ramificaţii dendritice – rămurele foarte fine care pornesc din fiecare neuron, ca o arborescenţă. Creşterea enormă a acestor dendrite, înregistrată în ultimii ani indică o capacitate mult mai mare a fiecărui neuron de a primi simultan mult mai multe semnale, mult mai multe impulsuri nervoase.
2. Înmulţirea semnificativă a sinapselor; sinapsele reprezintă conexiunile efective dintre neuroni, iar multiplicarea lor demonstrează capacitatea nouă a creierului de a procesa în paralel mult mai multă informaţie, mult mai rapid.
3. Creşterea suprafeţei scoarţei cerebrale.
4. A crescut greutatea cortexului şi chiar a numărului de nevroglii - celule care există pe lângă neuroni, de trei ori mai multe decât aceştia, a căror activitate o susţin. Cu cât avem mai multe nevroglii este semn că suntem mai inteligenţi şi că neuronii funcţionează la capacitate mult mai mare.
5. IQ-ul (coeficientul de inteligenţă) creşte constant la nivel mondial. La fiecare 10 ani IQ-ul creşte cu aproximativ 4,5 - 5 puncte. Vârful de lance sunt japonezii care au o creştere cu 7,7 puncte la fiecare 10 ani, ultimul loc îl ocupă americanii cu 1,1 puncte odată la 10 ani. Dacă evoluţia continuă în acest ritm, mulţi psihologi consideră că peste 50 ani Pământul va fi locuit de oameni complet diferiţi faţă de cei din zilele noastre.
Semnele acestei transformări nu par prea vizibile. Tânăra generaţie învaţă totuşi mult mai repede, de zeci de ori mai repede decât învăţau oamenii în urmă cu 50 ani şi asimilează cu mare uşurinţă foarte multe informaţii. 


Puterile paranormale se multiplică odată cu spiralele din ADN. 
Transformarea despre care a vorbit Sri Aurobindo este însă mult mai profundă şi nu se limitează la creier. În ultimele decenii s-au descoperit modificări uluitoare la nivelul ADN-ului care, după 1980, s-a îmbogăţit cu o a treia spirală.

După anul 1965, au început să se nască o serie de copii, numiţi „indigo“, iar după 1980 a apărut generaţia copiilor de cristal - care au capacitaţi absolut uluitoare. În China s-au descoperit zeci de mii de astfel de copii. Cercetătorii care i-au studiat rupeau, spre exemplu, o foaie de hârtie dintr-o carte, o mototoleau în pumn şi îi întrebau pe subiecţi ce scrie pe ea. Aceştia erau capabili să redea cuvânt cu cuvânt textul; alţi copii puteau să vadă tot ceea ce petrece în camera alăturată şi chiar să redea informaţii din cărţile aflate acolo. S-a constatat că ADN-ul celor mai mulţi dintre aceştia nu mai era obişnuit, avea o a treia spirală, iar în ultimii ani s-a descoperit şi o a patra spirală în ADN-ul unora dintre aceşti copii.
Unii clarvăzători afirmă că ADN-ul nostru suferă în prezent mutaţii care-i vor reface structura sa iniţială, de corp de lumină cu 12 lanţuri, pe măsură ce Pământul se pregăteşte să-şi mărească frecvenţa de vibraţie proprie. Atunci vom putea să ne manifestăm cu adevărat calităţile şi puterile dumnezeieşti cu care am fost înzestraţi.
Până acum, oamenii de ştiinţă au ajuns să studieze aproximativ un milion de copii de genul acesta, însă un raport de ultimă oră estimează un număr de peste 60 de milioane. Ei sunt mesageri ai unei noi umanităţi, de aceea se încarnează cu anumite calităţi deja trezite, dar ADN-ul îmbogăţit a început să apară deja şi la oameni maturi, iar asta demonstrează că, pe măsură ce creşte numărul unor astfel de tineri transformaţi, modificaţi şi pregătiţi pentru un salt spiritual, se generează un câmp morfic, un fel de câmp informaţional la nivelul întregii planete care începe să-i influenţeze şi pe adulţii pregătiţi. 


Mai mulţi neuroni în creier decât atomi în univers
Este cea mai complexă structură de pe Pământ, dar savanţii au ajuns la concluzia că ar putea fi cea mai complexă structură din universul pe care îl cunoaştem. De ce? Iată câteva argumente:
1. Creierul conţine peste 100 de miliarde de neuroni, mai mult decât numărul stelelor din Calea Lactee; după prima lună de dezvoltare intrauterină, în creierul unui făt încep să se producă 250.000 de neuroni pe minut şi se menţine acest ritm minut de minut, până în momentul naşterii.
2. Între cei 100 de miliarde de neuroni din creierul uman se realizează în jur de 60 de trilioane de sinapse neuronale (această cifră variază de la om la om şi face în general diferenţa între un geniu, un om obişnuit sau un om cu inteligenţă medie). Dar ceea ce este fascinant este faptul că s-a calculat că, din punct de vedere probabilistic, sunt posibile mai multe conexiuni neuronale - deci sinapse - între neuronii din creier, decât numărul de atomi din întregul univers.
3. Deşi are o greutate destul de mică, 2% din totalul corpului, creierul consumă cam 25% din energia corpului.
4. Este atât de vascularizat, încât toate capilarele sale puse cap la cap totalizează 1200 de km.
5. Lungimea totală a fibrelor nervoase din întregul sistem nervos central este de peste 5 milioane de km.
6. Fiecare neuron are între 1000 şi 100.000 de sinapse în care se conectează cu alţi neuroni.
Transformarea profundă la nivelul ADN-ului şi al creierului ne pregăteşte deja pentru modificarea totală a paradigmei şi pentru o înţelegere complet diferită a realităţii din care facem parte. 


De la stânga la dreapta spre infinit
Creierul decodifică informaţie non-stop şi astfel ne creează realitatea. Cele două emisfere din care este alcătuit par identice, dar funcţionează ca două creiere foarte diferite. Corpul calos prin care circulă aproximativ 300 de milioane de trasee nervoase este puntea îngustă prin care comunică.
Există o serie de experienţe uluitoare care demonstrează cum poate fi modificat comportamentul unui om după emisfera cerebrală asupra căreia se intervine. Fiecare dintre acestea îndeplineşte funcţii specifice. Emisfera stângă ne conectează la lumea fizică, dar o face atât de mult, încât dacă ne bazăm doar pe ea, ne-am blocat în graniţele acestei realităţi iluzorii şi rămânem izolaţi şi identificaţi cu trupul.
Dacă ducem energia către emisfera dreaptă, încep să se deschidă multiple porţi, nenumărate căi de acces în planurile multidimensionale ale unei realităţi infinit mai vaste. Creierul fiecărui om prezintă o alternanţă de predominanţă superficială între cele două emisfere, care se manifestă cam la 90 de minute, odată cu trecerea respiraţiei dominante de pe o nară pe alta. Nu despre acest tip de predominanţă momentană este vorba aici, ci de obişnuinţa profundă de a vedea lumea doar din perspectiva uneia dintre emisfere.


Emisfera stângă este analitică; are o viziune statică a vieţii, este suportul gândirii logice, cunoscătoare, se bazează pe concepte, pe cuvinte, pe numere, pe vorbire, pe ceea ce sistemul actual de învăţământ ne-a antrenat să facem zi de zi.
Emisfera stângă înseamnă structurare; ordonează lucrurile, deşi le vede pe porţiuni, nu ca întreg. Înseamnă limbaj şi organizare în formă fizică. Reprezintă ceea ce numim „gândire raţională“. Persoanele întemniţate în emisfera stângă nu pot vedea însă conexiunile reale care există între fragmente; sunt numai aici, în lumea fizică. Nu pot înţelege şi percepe sincronicităţile şi nu pot face legături intuitive dintre realităţile fizice şi cele subtile. 


Emisfera dreaptă este conectată la ceea ce există „dincolo“, e inventivitate, inspiraţie, înţelegere profundă. Persoanele care îşi folosesc mai mult emisfera dreaptă sunt fantastic de creative, intuitive, înclinate către artă, mai deconectate de realitatea fizică, pentru că emisfera dreaptă ne scoate cumva din timp. S-a constatat că, în momentul în care există predominanţa emisferei drepte, trăim spontan în prezent. Din contră, atunci când ne ducem către emisfera stângă ca predominanţă, începem să simţim o presiune din ce în ce mai mare a timpului.


Emisfera stângă ne izolează de ceilalţi şi ne blochează în lumea palpabilă, materială. 

Când predominanţa migrează în emisfera dreaptă însă, lucrurile încep să se interpenetreze şi apare senzaţia de comuniune cu cei din jur. 

Emisfera dreaptă are calităţile şi puterile unei căi spirituale.
E important totuşi ca adevăraţii practicanţi spirituali să găsească armonia între trăirile şi comportamentele pe care le generează cele două emisfere cerebrale. Să evite înlocuirea unui dezechilibru cu altul. Să evite tendinţa de a se refugia în activităţile emisferei drepte, acordându-i supremaţia. Deoarece asta implică riscul de a pierde priza pe lumea fizică şi de a dezvolta tendinţe psihotice. Este necesar să avem control şi asupra acestei realităţi, pentru a fi eficienţi în ceea ce realizăm.
În tradiţiile spirituale autentice, fie yoga, budism sau isihasm, ghizii spirituali nu permit neofitului să rupă legătura cu oamenii pentru a se retrage în singurătate deplină şi a medita. Doar când adeptul ajunge la un înalt nivel de echilibru fizic, mental şi emoţional primeşte acceptul să se izoleze şi să aprofundeze căutarea spirituală. Dar această stare de echilibru interior se traduce şi prin armonie şi funcţionare egală a celor două emisfere. Acesta este, de asemenea, unul din motivele pentru care şi ghidul nostru spiritual încurajează atât de mult realizarea acţiunilor de Karma yoga, împreună cu alte metode yoghine.

 
Cristi Alexandru

Articol preluat de pe http://www.yogamagazin.ro și yogaesoteric 
(C.M.)

duminică, 12 mai 2013

Chemare la acțiune.



Scurt mesaj de la Spiritul Înalt și Oceanul Multidimensional.


(9 may 2013; channeler Laura) 

"Lumea este un loc periculos pentru a trăi, nu din cauza oamenilor care sunt răi, ci din cauza celor care nu fac nimic pentru a-i opri." (Albert Einstein) 


Salutări!
De vreo două săptămâni, prin Spiritul meu Superior, primesc un mesaj care mi se repetă.      
Este o chemare adresată Lucrătorilor în Lumină în care se anun
ță că

acesta este timpul în care trebuie acționat. Ce trebuie să înțelegem prin ”acțiune”?
Ea are mai multe dimensiuni, poate cuprinde mai multe niveluri, personale, de grup sau de colectivitate mai largă. 

 Modalitatea esențială prin care trebuie să ne manifestăm implicarea se referă la meditația cu frecvență zilnică. Ni se solicită ca această meditație să o facem de două ori pe zi (dimineața și seara). Dacă toată lumea ar înțelege necesitatea acestei cereri care, de fapt, stă în puterea fiecăruia dintre noi, angrenarea populației globului în această acțiune ar aduce rezultate extraordinar de benefice pentru umanitate, într-un timp neașteptat de scurt. Totul s-ar răsfrânge fericit asupra fiecăruia dintre noi în cele mai diverse aspecte ale vieții: sănătate, abundență, nivel de trai, starea vremii etc.
Alegerea de a privi departe
Multe persoane aleg în mod deliberat să stea departe de ceea ce tulbură pacea lor
și a lumii. Mi-am amintit azi de un citat remarcabil al lui Edmund Burke: "Singurul lucru necesar pentru triumful raului este ca oamenii buni să nu facă nimic". Albert Einstein a spus, la rândul său, ceva similar: "Lumea este un loc periculos pentru a trăi, nu din cauza oamenilor care sunt răi, ci din cauza celor care nu fac nimic pentru a-i opri."  

 Folosesc cuvântul "rău" înglobând în înțelesul lui tot ceea ce face ca viața noastră să nu se desfășoare în deplină liniște, siguranță, îndestulare și iubire.
Mi s-a repetat că acum nu mai este timp de stat pe ”margine”, că fiecare dintre noi trebuie să facem ceva pentru binele general, dacă vrem cu adevărat, să ieșim din acest marasm al lipsei de perspectivă. Dacă ne vom păstra în atitudinea de espectativă, dacă vom crede, în continuare că ”pe mine nu mă privește, nu este treaba mea”, nimic bun nu ne poate aduce viitorul. Trebuie să privim înainte și să înțelegem că fără să acționăm împotriva a ceea ce nu ne face bine, nimeni nu ne poate garanta înaintarea spre dimensiunile superioare pe care ni le dorim. Lipsa noastră de a îndrăzni, indiferența noastră caracterisatică, comoditatea în care mulți se complac, nu vor vindeca rănile trecutului pe care singură, civilizația umană și le-a făcut sau a acceptat să-i fie făcute, fără să se opună, din interese meschine și egoiste. 
Conjunctura cosmică folosită la întocmirea Programului de ascensiune a Pămâtului, este o rarisimă oportunitate de care umanitatea acestei planete poate și trebuie să beneficieze. Lucratorii în Lumină, au venit special în această viață pentru a impulsiona ființele umane să se trezească și să acționeze pentru creșterea frecvenței lor de vibrație, ceea ce se obține nu prin lipsă de acțiune și indiferență ci prin implicare voluntară și conștientă.
În contractul cu care Lucrătorii în Lumină au venit pe Pământ se stipulează necesitatea de a fi activi în domeniul și sectorul social în care se află fiecare. Acesta și acum este momentul când trebuie depus efortul maxim de strălucire a luminii acestor ființe aflate acum pe planetă.
Cei treziți, că sunt sau nu Lucrători în Lumiună, trebuie ca, în același timp, să se îngrijească de evoluția lor personală, care se obține prin mijloacele și metodele cunoscute: meditații, fapte caritabile, compasiune, credință și iubire necondiționată.
Lumina care a fost trimisă în ultimii ani pe planetă, ușurează îndeplinirea scopului suprem al sifletului, de a intra în contact și a se contopi cu Sinele Superior aflat în fiecare ființă.
Lumina ne va ajuta să găsim un echilibru stabil între activitatea interioară și cea exterioară. 
 Activitatea exterioară poate însemna: o atitudine binevoitoare față de cei aflați în impas, o mână de ajutor pentru cei care au cu adevărat nevoie să fie ajutați, un zâmbet pentru cel cu care te întâlnești, grija și dragostea pe care le acorzi unui animal, ocrotirea naturii etc.  Dar activitate exterioară înseamnă și a lua atitudine față de cei care nu sunt corecți, intoleranță față de corupție, de furt, de minciună și de parazitism. Totul trebuie făcut cu spirit de dreptate, cu calm și iubire.
Activitatea interioară, care trebuie considerată cel puțin la fel de importantă precum cea exterioară, cuprinde: în primul rând meditația individuală sau colectivă, contemplația, puterea de a te bucura de cel mai neînsemnat lucru, pacea interioară, iubirea față de propria-ți ființă, credință și deschidere față de Divinitate.

Iubire și îmbrățișări!



SURSA: http://2012indyinfo.com

(C.M.)