”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 30 iunie 2012

Profetiile lui Peter Deunov despre transformarile prin care deja trece planeta noastra


luni, 14 mai 2012

"Si cand El va sufla in cornul sau, vechi lumi vor muri si altele se vor naste."
Peter Deunov

Cunoscut sub numele sau spiritual de Beinsa Douno, maestrul bulgar, Peter Deunov (1864-1944) a fost fiul unui preot ortodox si destinat a deveni si el cleric. A studiat teologia, dupa care a urmat cursurile de medicina in Statele Unite, insa dupa intoarcerea sa in Bulgaria, in 1895, nu si-a mai gasit locul in contextul rigid al institutiei si dogmelor Bisericii Ortodoxe.

Din 1900 a inceput sa tina prelegeri publice ce au adus un suflu nou doctrinelor traditionale crestine. Deunov se spune ca a avut un inalt nivel de constiinta si a fost de-a lungul intregii sale vieti un model de puritate, intelepciune, inteligenta si creativitate. De asemenea, a fost un foarte bun violonist care a compus sute de melodii pe care le-a folosit, pe urma, drept exercitii in cadrul scolii sale - Fratia Alba - pe care a fondat-o la trecerea anilor in secolul al XX-lea.


Timp de multi ani a locuit aproape de orasul
Sofia, inconjurat de numerosii sai discipoli. Se spune ca Deunov a trezit spiritual sute de suflete atat din Bulgaria, cat si din Estul Europei. Peter Deunov a fost maestrul spiritual al lui Omraam Mikhael Aivanhov

Filosoful Rene Guenon spunea despre Deunov astfel: „El este cel mai mare magnet spiritual de pana acum venit pe Pamant. El isi va magnetiza discipolii cu magnetismul iubirii, iar acestia la randul lor vor transmite acest magnetism intregii omeniri".


Paramahansa Yogananda intrebat in timp ce vizita Grecia daca intentioneaza sa deschida un ashram in
Bulgaria a spus: "Pot sa merg doar pana aici, Spiritul Adevarului este deja activ acolo".

Jiddu Krishnamurti a declarat la Congresul mondial al teosofiei din Olanda ca Maestrul Lumii se afla la acea data in
Bulgaria.

Albert Einstein: "Toata lumea imi transmite mie omagii iar eu transmit omagiile mele Maestrului Peter Deunov din
Bulgaria".

In zilele dinaintea mortii sale Deunov a intrat intr-o profunda transa mediumica. Fiind in aceasta transa a facut o profetie extraordinara cu privire la timpurile noastre zbuciumate - o profetie despre „
Sfarsitul Timpului" si apropiata venire a „Noii Epoci de Aur a Omenirii". Iata ce i s-a transmis din astral (in 1944):

„De-a lungul vremurilor constiinta omului a traversat o lunga perioada de intuneric. Aceasta perioada pe care hindusii o numeau „Kali Yuga" e pe terminate.


Astazi ne aflam la frontiera dintre doua epoci: cea a Kali Yuga si cea a Noii Ere in care intram.


O usoara imbunatatire se intampla in gandurile, sentimentele si faptele oamenilor, dar
in curand fiecare va fi supus Focului Divin, care ii va purifica si pregati pentru noua era. Astfel, omul se va ridica la un nivel superior de constiinta, indispensabil intrarii sale in noua viata.

Este ceea ce unii inteleg prin „inaltare".
Cateva decade vor trece, inainte ca acest Foc sa vina pentru a transforma lumea, ridicand-o la o noua moralitate.

Aceste valuri imense
vin din spatiul cosmic si vor inunda intregul Pamant. Toti cei care vor incerca sa se opuna vor fi inlaturati si dusi altundeva.

Cu toate ca nu toti locuitorii acestei planete sunt la aceleasi niveluri de evolutie, noul val va fi simtit de fiecare dintre noi si aceasta transformare nu va atinge doar Pamantul si intregul Cosmos.


Cel mai bun si singurul lucru pe care omul il poate face acum este sa se intoarca inspre Dumnezeu si sa devina mai bun constient, sa-si ridice nivelul vibrational astfel incat sa ajunga in armonie cu puternicul val ce in curand il va inghiti.


Focul despre care vorbesc si care insoteste noile conditii oferite planetei noastre va intineri, purifica si reface totul in calea lui. Materia va fi rafinata, inimile voastre vor fi eliberate de angoase, necazuri, incertitudine, devenind luminoase.


Totul va fi imbunatatit, elevat: gandurile, sentimentele si faptele negative vor fi distruse.
Viata voastra de astazi este sclavie intr-o grea inchisoare. Intelegeti-va situatia si eliberati-va din ea. Va spun acest lucru: „Iesiti din inchisoarea voastra!" E asa de mare pacat sa vezi atat de multa inducere in eroare, atat de multa suferinta atat de multa neputinta in a intelege unde se afla adevarata fericire. Tot ceea ce va inconjoara se va prabusi si va disparea in curand. Nimic nu va mai ramane din aceasta civilizatie perversa. intregul Pamant va fi scuturat si nici o urma nu va ramane din cultura sa gresita ce-l mentine pe om in chingile ignorantei. Cutremurele nu sunt doar fenomene mecanice, scopul lor este si cel de a trezi mintea si inima oamenilor, astfel incat ei sa se poata elibera de ei insisi, de greselile si nebuniile lor si sa ajunga sa inteleaga ca nu sunt singuri in Univers.

Sistemul nostru solar traverseaza acum o regiune a Cosmosului unde o constelatie ce a fost distrusa si-a lasat pecetea - praful ei. Trecerea printr-un astfel de spatiu contaminat e o sursa otravitoare nu doar pentru locuitorii Pamantului, ci si pentru cei ai celorlalte planete din galaxia noastra. Doar sorii nu sunt afectati de influenta unui mediu atat de ostii mediu. Aceasta zona e numita „A 13-a regiune", unii o numesc „Zona contradictiilor" . Planeta noastra a fost prinsa in ea timp de sute de ani, dar in sfarsit ne apropiem de iesirea din acest spatiu al intunericului si suntem pe punctul de a atinge o regiune mai spirituala, unde traiesc fiinte mult mai evoluate.


Pamantul are acum o miscare ascendenta si fiecare ar trebui sa se straduiasca sa se armonizeze cu aceste curente de ascensiune. Cei care refuza sa se supuna acestui drum vor pierde avantajul bunelor conditii ce ie vor fi oferite in viitor pentru ca ei sa evolueze. Ei vor ramane in spate in ceea ce priveste evolutia si vor trebui sa astepte zeci de milioane de ani pentru ca valul acesta ascendent sa revina.


Pamantul, sistemul solar si Universul - totul este redirectionat de Impulsul Iubirii. Multi dintre voi considerati Iubirea drept o forta derizorie, dar in realitate este cea mai mare dintre forte! Banii si Puterea continua sa fie venerate, ca si cand destinul vostru ar depinde de ele.
In viitor, totul va fi stapanit de Iubire si toata lumea i se va supune. Dar prin suferinta si necazuri constiinta omului va fi trezita.

Teribilele profetii ale profetului Daniel scrise in Biblie povestesc despre epoca ce va veni.
Vor fi inundatii, uragane, focuri gigantice si cutremure ce vor matura totul in calea lor, sangele va curge din abundenta, vor fi revolutii, teribile explozii vor rasuna in numeroase locuri de pe Pamant. Acolo unde este Pamant, apa va veni, acolo unde este apa, pamantul va sosi. Dumnezeu e Iubire si cu toate acestea avem de-a face cu prigoniri. O replica a naturii impotriva crimelor repetate de om inca din noaptea vremurilor impotriva mamei sale: Pamantul.

Dupa aceste suferinte, cei care vor fi salvati, elita, vor cunoaste Epoca de Aur, armonia si frumusetea infinita. Asa ca pastrati-va pacea si credinta in timpurile ce vor veni si vor aduce suferinta si teroare pentru ca e scris ca nici un fir de par nu se va misca de pe capul dreptilor.
Nu fiti descurajati. .. urmati-va doar lucrarea de perfectionare a voastra. Nu aveti idee cat de maret e viitorul ce va asteapta.

Un NOU PAMANT va vedea in curand lumina zilei, in cateva zeci de ani munca va fi mai usoara si fiecare va avea timpul sa se dedice activitatilor spirituale, intelectuale si artistice. Problema raporturilor dintre barbat si femeie va fi in curand inchisa in mod armonios, fiecare dintre ei avand posibilitatea sa-si urmeze propriile aspiratii. Relatia dintre cupluri se va baza pe respect si stima reciproca, oamenii vor calatori prin diferite campii stelare si vor reusi sa atinga spatiul intergalactic. Omul va studia felul in care functioneaza si astfel va reusi foarte repede sa cunoasca Lumea Divina si sa se uneasca cu Stapanul Universului.


Noua era este cea a celei de-a Vl-a rase.


Predestinarea voastra este sa va pregatiti pentru ea, sa o intampinati si sa o traiti. Cea de-a Vl-a rasa se va construi in jurul ideii de fraternitate. Nu vor mai fi conflicte interpersonale, singura aspiratie a fiecaruia va fi sa se conformeze LEGILOR IUBIRII. A Vl-a rasa va fi cea a IUBIRII. Un nou continent se va forma pentru ea. Se va ridica din Pacific, astfel incat divinitatea sa-si poata stabili Sanctuarul pe aceasta planeta.


Fondatorii acestei noi civilizatii vor fi cei pe care-i numesc „FRATIA OMENIRII", sau „COPIII IUBIRII".


Ei vor fi lucratorii de nezdruncinat in slujba binelui si vor reprezenta un nou tip de oameni. Oamenii vor forma o mare familie si fiecare popor va reprezenta un organ al acestui trup imens.
In noua rasa, Iubirea se va manifesta intr-o asemenea masura incat omul din ziua de astazi nu-si poate imagina decat cu greu.

Va ramane inca teren favorabil pentru lupta, dar fortele intunericului se vor retrage si planeta noastra va fi eliberata din sclavia lor
. Oamenii, vazand ca nu exista alta cale, se vor angaja ei insisi pe drumul NOII VIETI, CEA A MANTUIRII.

In mandria lor necugetata,
unii vor spera sa-si duca pana la sfarsit viata pe care ORDINEA DIVINA o condamna, dar chiar si acestia vor intelege, in cele din urma, ca directia in care se indreapta lumea nu apartine acestui drum. O noua cultura va vedea lumina zilei; va avea trei piloni fundamentali. ELEVAREA FEMEII, A CELUI UMIL si PROTECTIA DREPTURILOR OMULUI.

LUMINA, BINELE Sl DREPTATEA, vor fi un fapt; e doar o chestiune de timp. Religiile trebuie sa fie purificate, fiecare contine parti din invataturile MAESTRILOR LUMINII, insa acestea au fost ascunse de necontenitul chin al aberatiilor umanitatii. Toti credinciosii vor trebui sa se uneasca si sa fie de acord, la unison, ca Principiul Iubirii trebuie sa fie baza fiecarei credinte, oricare ar fi ea. IUBIREA si FRATERNITATEA sunt fundatia a TOT Sl TOATE!


Pamantul va fi in curand maturat de valurile extrem de rapide ale energiei cosmice. Peste cativa zeci de ani fiintele care sunt malefice si care-i duc pe cai gresite pe altii nu vor mai putea sa-si sustina facutele. Ei vor fi astfel absorbiti de FOCUL COSMIC, ce va consuma si stinge tot ceea ce e rau in ei.
Atunci, acestia se vor cai pentru ca e scris: „Fiecare bucata de carne trebuie sa-L preamareasca pe Dumnezeu".

Mama noastra, Pamantul, se va debarasa de oamenii care nu accepta NOUA VIATA. Ea ii va alunga precum un fruct stricat
, asa ca acestia in curand nu vor mai fi in stare sa se reincarneze pe aceasta planeta - inclusiv criminalii, ci doar cei care au IUBIRE in El vor fi demni de aceasta.

Nu exista loc pe Pamant care sa nu fi fost murdarit de sange de om sau animal; asa ca ea trebuie sa dea drumul unei purificari. Din cauza aceasta, unele continente vor trebui scufundate si altele ridicate din apa.


Oamenii nu-si dau seama la ce pericole sunt expusi, ei continua sa alerge dupa scopuri futile si sa caute placere. Opus acestora, cei care vor face parte din a Vl-a rasa vor constientiza demnitatea rolului lor si respectul pentru libertatea fiecaruia. Ei se vor hrani doar cu fructe si legume. Ideile lor vor putea sa circule la fel de libere precum o fac aerul si lumina, in zilele noastre. Cititi capitolul 60 din Cartea lui Isaia si veti vedea acolo relatari despre venirea celei de-a Vl-a rase, RASA IUBIRII.


Dupa aceasta vreme de restriste, oamenii vor inceta sa mai pacatuiasca si vor gasi din nou calea virtutii. Clima planetei noastre va fi moderata pe tot globul si schimbari violente nu vor mai exista.


Aerul va fi din nou pur, la fel si apa. Microbii vor disparea. Oamenii isi vor aduce aminte de reincarnarile lor trecute si vor fi incantati sa-si dea seama ca sunt in sfarsit eliberati din conditia lor anterioara.


In aceeasi masura in care cineva se debaraseaza de paraziti si frunzele moarte din livada, la fel o vor face si Fiintele, pentru a-i pregati pe oameni sa-L slujeasca pe Dumnezeul Iubirii. Le vor crea conditii bune pentru ca ei sa se dezvolte si celor care vor dori sa-i asculte le vor spune: „Nu va fie frica! Mai rabdati putin si totul va fi bine. Sunteti pe calea cea buna!".


Multumita ideii de fraternitate, Pamantul va deveni foarte curand un loc binecuvantat, dar inainte de aceasta mari suferinte vor fi trimise pentru a trezi constiinta.


Pacate acumulate de-a lungul miilor de ani, vor trebui sa fie sterse.


Valul arzator ce emana
de la Divinitate, va contribui in stergerea karmei oamenilor, eliberarea nu mai poate fi intarziata. Umanitatea trebuie sa se pregateasca pe ea insasi pentru mari judecati ce sunt de neocolit si care vin pentru a pune capat egoismului.

Sub Pamant se pregateste ceva extraordinar. O grandioasa si total de neconceput revolutie se va manifesta cat de curand in mijlocul naturii.


Dumnezeu a decis sa vindece Pamantul - si o va face! Este sfarsitul unei epoci. O noua ordine o va inlocui pe cea veche, o Ordine in care Iubirea va domni pe Pamant."

Preluare de pe : http://misa-yoga.blogspot.ro
 Pentru conformitate (C.M.)

joi, 28 iunie 2012

OZN-urile, văzute de voi pe cer, sunt navele noastre.


(24/06/2012; channeler: Greg Giles) 

Așa cum merg lucrurile, noi vom fi acasă destul de curând. Nu a venit, totuși, acel timp. Ceea ce ne interesează însă acum este să ne teminăm treaba aici. Avem toate speranțele că dacă se va păstra ritmul transformărilor pe planeta voastră, nu peste mult timp ne vom încheia programul iar sistemul vostru planetar va ascensiona.  Nu este însă momentul să ne desfătăm în lumea viselor, avem un program foarte încărcat și foarte concret de realizat. 

Important este ceea ce  se întâmplă în prezent. Gândul sau nostalgia trecutului sau al viitorului nu ajută, este contaproductiv. Realitatea este cea a momentului de acum. Intelegeți aceasta? Realizați că voi nu puteți merge înapoi și nu puteți merge înainte; voi puteti exista decât în momentul prezent, AICI și ACUM. Iar momentul prezent cere atenția voastra totală, pentru a duce sarcinile la bun sfârsit și pentru a încununa cu succes acțiunea de a ne întâlni.

Repetăm că voi nu trebuie să vă gândiți la ceea ce vă așteaptă în viitor, deoarece aceasta este o pierdere inutilă de energie, energie care este mult mai indicat și mai  profitabil să o consumați pentru rezolvarea problemelor voastre prezente. Intr-un lanț de piese de domino, intresant este cum să faceți ca piesa din fața voastră să fie doborâtă, nu alta. În acest moment, piesa care stă în fața voastră este zidul care vă desparte de noi. Când acest zid va cădea, ne vom vedea față în față și nimic nu va mai alimenta suspiciunea și temerile că am fi diferiți sau că avem intenții hegemonice. Cănd calea dintre noi va fi liberă, vom putea, în sfârșit, începe realizarea programului de asistență și ajutorare a umanității și planetei. Una dintre cele mai stringente măsuri va fi asigurarea protecției populației aflată în zonele care urmează a fi inundate de apele mărilor și oceanului planetar, în viitorul foarte apropiat. Facem referire la zonele pe care noi le-am precizat guvernelor statelor care vor fi afectate și despre care, deocamdată, oficialii voștri nu suflă o vorbă, dar nici nu iau măsurile care s-ar impune. Lipsa lor de acțiune este cât se poate de condamnabilă și dovedește nu numai incapacitate de organizare dar și indiferență față de viața popoarelor lor.
Cauza producerii acestor valuri uriașe va fi deplasarea plăcilor tectonice localizate adânc în corpul planetei. De ce este necesară acestă mișcare tectonică? Pentru eliberarea în eter a vechilor energii care au stat la baza dimensiunii a 3-a. Trebuie precizat că nimic din ceea ce mama voastră planetă elibereaza nu se pierde, pentru că totul va fi reciclat în acest univers; energiile vor fi folosite din nou, precum plastilina, din care se vor modela alte lumi ale creației.

Ajutați-ne să pregătim turnarea temeliei pe care să începem ridicarea Noii voastre Lumi, în concordanță cu Progamul Divin care ni s-a încredințat  de către Cea mai Înaltă Autoritate a acestui Univers. Pașii pe care-i faceți acum spre momentul ascensionării sunt uriași. Rugămintea noastră este să nu slăbiți ritmul în această ultimă turnantă în care ați intrat. De fapt, linia de sosire se vede și, doar un accident nefericit v-ar putea împiedica să o treceți.
Așteptăm nerăbdători ca navele noastre să aterizeze pe solul planetei voastre, să ne întâlnim și să începem prima etapă de recrutare a acelora dintre voi care v-ați arătat dornici să lucrați cu noi la indeplinirea sarcinilor care reclamă urgență și care sunt puse în capul listei programului nostru de acțiune comună. Cei asupra cărora ne-am orientat vor fi dintre cei trecuți pe listele pe care voi le-ați întocmit, și pe care le-ați publicat pe siturile voastre de socializare.
Nu vom colabora cu aceia dintre voi care ați dovedit lipsă de respect a opiniei și convingerilor celorlați, în sensul nerespectării Liberului Arbitru al fiecăruia. Vom respecta totdeauna opiniile interlocutorilor noștri, rezervându-ne dreptul de a alege dacă suntem sau nu de acord cu ele.
Munca pe care am prestat-o, și pe care vom continua să o desfășurăm, nu este o joacă de copii. Timpul de care vom mai dispune este atât de scurt încât nu ne vom putea permite să promovăm, în colaborarea noastră, ființe umane netrezite sau parțial conștiente asupra realităților în care vă aflați. Schimbarea mentalităților se face în timp relativ îndelungat, în general, o viață nefiind suficientă.

Sarcinile pe care ni le-am asumat, și pentru care ne aflăm aici, vizează nivele de conștiință suficient de înalte, și asta ne va impune o selectare atentă a colaboratorilor, care nu mai trebuie reformați spiritual sau mental. Nivelul de conștiință al celor selectați va fi exact acela de care avem acum nevoie, nu  cel la care ei ar putea ajunge după absolvirea unui curs intensiv de pregătire spirituală și de moralitate.
Aceasta înseamnă că aceia care nu au arătat nici un fel de interes și nu au depus nici un efort pentru o conviețuire pașnică și plină de respect față de comunitatea în care trăiesc, nu vor putea fi colaboratorii noștri.
Noi știm că vor fi unii dintre voi  dezamăgiți, la aflarea veștii ca nu vor fi selectați să lucreze cu noi, din motivele expuse mai sus. Totusi, noi simțim că, în adâcul ființei lor, vor înțelege și, poate, aceasta îi va mobiliza și mai mult, pentru ca pe viitor, să-și intensifice efortul interior pentru a deveni mai virtuoși, mai buni și mai iubitori față de semenii lor. Vom proceda astfel pentru ca ei să-și poată canaliza energiile pentru ridicarea vibrației proprii, pentru a face modificările care se impun în interiorul ființei lor și după aceia să-și poată folosi energiile în lumea exterioară. Aceasta este ordinea de lucru corectă, deoarece fiecare trebuie să-și clădească mai întâi propria-i casă durabilă, înainte de a ajuta la construcția casei vecinului.

Speram că aceia dintre voi care vor fi în situația de a nu fi selectați, din motivele arătate mai sus, vor înțelege că acest criteriu de selectare este cerut de către Creator de la care noi nu ne vom putea abate nici măcar într-un singur caz, aceasta pentru a nu pune în pericol rezultatele muncii colective pe care civilizațiile care vă ajută de câtva timp au depus-o.

Ajutați-ne să începem proiectul de remodelare a casei voastre. Folosiți-vă de uneltele care se află chiar la vârful degetelor mâinilor și treceți la treabă. Bateți primul cui chiar astăzi, de exemplu prin a populariza conținutului mesajelor noastre pe orice cale care vă este la îndemână. Spuneți-le că OZN-urile care brăzdează cerul vostru sunt reale și sunt navele noastre spațiale care ne poartă în jurul planetei voastre, așteptând ca voi să vă decideți și să ne dați acceptul pentru debarcare și începerea programului comun de  ascensionare a umanității și a planetei voastre. 

Greg
 Ceea ce vedeți în tării nu sunt halucinații și nici feste pe care vi le joacă cerul, sunt navele noastre, cât se poate de reale. Nu vă lăsați induși în eroare de declarațiile oficiale și nici măcar de unii dintre oameni voștri de știință care nu cred, sau nu vor să certifice, existența noastră. Tot ceea ce contează acum este crearea momentului prielnic al debarcării noastre cât mai repede posibil (Nota C.M.: înainte de ridicarea nivelului apelor oceanului planetar), după care va începe derularea adevăratului program, pentru care ne aflăm în această misiune ordonată de Creator.

Noi suntem aliații voștri de pe cerurile voastre. Noi suntem Federația Galactică a Luminii.

(C.M.)

Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii (II)


Pentru a înţelege importanţa luptei teribile care se duce în prezent pe Terra între forţele binelui şi cele ale răului şi pentru a corela în mod inteligent această realitate cu intervenţia civilizaţiilor extraterestre, este necesar să cunoaştem mai întâi unele aspecte referitoare la trecutul îndepărtat al rasei umane pe planeta noastră şi felul în care a fost influenţată evoluţia ei de-a lungul timpului.

Literatura de specialitate şi cea ezoterică, paleoastronautica, anumite studii şi descoperiri ştiinţifice, dar mai ales abundenţa din ultimii ani a informaţiilor apărute pe internet prin intermediul feluritelor canale şi relee de manifestare oferă o privire de ansamblu asupra subiectului, care poate fi redusă la câteva observaţii sintetice: rasa umană este doar una dintre tipurile diferite de rase care populează universul fizic; în general vorbind, caracteristicile ei diferă de la o planetă la alta, fiind rezultatul încrucişărilor complexe între indivizi ai unor rase diferite sau rezultatul ingineriei genetice; de-a lungul timpului, planeta noastră a fost căminul mai multor civilizaţii extraterestre, precum şi a unei faune şi flore foarte diverse; homo sapiens sapiens este un „locuitor” relativ recent al planetei; rasa actuală umană a rezultat, printre altele, din combinarea şi manipularea genetică repetată a ADN-ului iniţial de către o altă rasă, de natură reptiliană, foarte avansată în cunoaşterea ingineriei genetice; manipularea genetică a fost de aşa natură, încât să reducă în mod dramatic posibilităţile de cunoaştere şi de acţiune ale fiinţei umane; scopul malefic al acestor intervenţii în structura ADN-ului uman a fost ca acea rasă reptiliană să deţină controlul şi puterea absolută pe această planetă.
Aproape în orice regiune a globului întâlnim dovezi şi mărturii ale culturilor străvechi despre prezenţa civilizaţiilor extraterestre pe planeta noastră. Fiecare cultură antică ne-a lăsat mărturii de necontestat despre comunicarea cu fiinţe din alte lumi: viziunea lui Ezechiel redată în Biblie şi întâlnirea lui cu „îngerii” din carul de foc ce a coborât din cer; cunoştinţele uluitoare despre stelele Sirius ale tribului Dogon din nord-vestul Africii şi învăţăturile pe care acel trib le-a primit de la „zeii” veniţi din stele; aztecii şi mayaşii vorbesc şi ei despre zeii veniţi din cosmos, precum şi despre revenirea lor. Exemplele sunt nenumărate, însă aici am dorit să menţionăm doar câteva dintre cele mai cunoscute relatări.
Autorii care au popularizat cel mai mult acest tip de informaţii în cărţile pe care le-au publicat sunt Erich von Daniken (în lucrarea lui reprezentativă: Carele zeilor) şi Zecharia Sitchin (în lucrarea lui reprezentativă: A 12-a planetă), însă pe lângă aceştia mai sunt mulţi alţi autori contemporani cu lucrări importante în domeniu, cum ar fi: Greg Braden, Graham Hancock, Robert Bauval etc.
Aproape toţi gânditorii de seamă din ultimii 150 de ani au fost convinşi de faptul că omenirea a fost manipulată şi controlată de membrii unei civilizaţii extraterestre prin intermediul cunoaşterii oculte pe care aceştia au infuzat-o gradat, folosindu-se de diferite structuri şi organizaţii secrete. În 1870, aşa-numitul X-Club al lui T.H. Huxley domina prestigioasa Societate Regală de Ştiinţe din Londra. Ideea fundamentală care stătea la baza grupului X-Club era aceea că fiinţa umană a fost „implementată” pe Pământ, odată cu celelalte forme de viaţă, de către o civilizaţie foarte avansată din spaţiu. De altfel, cei mai mulţi dintre cercetătorii evoluţionişti nu au crezut niciodată că viaţa a apărut de la sine pe această planetă, aşa cum acreditează în mod ridicol teoria lui Darwin. Cu alte cuvinte, evoluţia fiinţei umane nu a fost şi nu este întâmplătoare, ci mai curând ea pare să fi fost direcţionată într-un fel anume de încrucişarea fiinţelor umane cu fiinţe aparţinând unor alte civilizaţii şi rase extraterestre, precum şi de intervenţia genetică extrem de complexă a unor fiinţe care deţineau nişte cunoştinţe foarte avansate în acest domeniu. Chiar şi celebrul biofizician 
Francis Crick
Francis Crick, care a fost unul dintre cei patru descoperitori ai structurii moleculei de ADN uman, a afirmat că viaţa a fost „însămânţată” pe planeta noastră prin fenomenul pe care el l-a denumit panspermie. Detalii despre această teorie revoluţionară pot fi aflate din articolul „Directed Panspermia”, Icarus, vol. 19, nr.3, 1973, ce poate fi consultat la http://profiles.nlm.nih.gov/ps/access/SCBCCP.pdf.
Scriitorii de literatură SF din secolul al XIX-lea - dintre care Jules Verne şi H.G. Wells sunt cei mai cunoscuţi - afirmau că lumea este condusă de un grup de elită care a fost „implementat” de către membrii unei civilizaţii ET şi că acest grup de elită are la dispoziţie tehnologia şi cunoştinţele necesare pentru a deschide omenirii drumul spre cele mai înalte realizări spirituale şi materiale; dar că, din dorinţa de a păstra puterea şi controlul absolut, această cabala criminală menţine de sute şi chiar de mii de ani un secret total asupra originii rasei umane şi asupra istoriei sale adevărate, manipulând informaţia şi oferind în schimb date eronate. În nebunia lor, membrii acestui grup restrâns de fiinţe au ajuns să creadă că ei au dobândit accesul la o dimensiune superioară a realităţii sau, cu alte cuvinte, că au „ascensionat”. Acesta este motivul pentru care ei se auto-denumesc „Iluminaţi”, considerând că celelalte fiinţe umane sunt demne de dispreţ şi bune doar de a-i sluji precum nişte sclavi. În realitate, „Iluminaţii” ar putea fi mai curând denumiţi „Înneguraţii”, deoarece răul imens pe care l-au adus omenirii de-a lungul istoriei ei, rău care a fost atent şi îndelung plănuit de-a lungul miilor de ani sub ghidarea perseverentă a unei rase extraterestre malefică, de tipologie reptiliană, nu poate avea absolut nimic de a face cu lumina, puritatea şi spiritualitatea iubirii şi a intenţiilor divine superioare.
Problema manipulării genetice a ADN-ului uman a devenit evidentă chiar şi pentru unii oameni de ştiinţă contemporani, care în prezent sunt convinşi că cele 97 de procente (97%) de secvenţe necodate din ADN-ul nostru nu reprezintă altceva decât codul genetic al unor forme extraterestre de viaţă. În urmă cu peste un deceniu, cercetătorii afirmau cu emfază şi aroganţă că această parte uriaşă din ADN este de fapt un aşa-zis „gunoi”, adică secvenţele respective sunt fără niciun folos şi reprezintă nişte rebuturi ale Naturii. Afirmaţia lor aiuritoare se datora faptului că ei pur şi simplu nu au reuşit să înţeleagă ce anume semnificau acele secvenţe de ADN. Deoarece misterul era total şi orgoliul nu le permitea să recunoască acest lucru, ei au decis să emită inepţia aşa-zisului „junk-DNA”, adică ADN-ul – rebut.
Erick von Danichen
Ceea ce îi bulversa pe oamenii de ştiinţă era faptul că 97% din molecula de ADN nu se codează în proteine, apărând ca o repetare de secvenţe care nu are niciun înţeles. Totuşi, chiar dacă unii cercetători avangardişti expun rezultatele lor extraordinare, aceasta nu înseamnă că bariera dogmatismului ştiinţific a fost îndepărtată. De pildă, profesorul John McPherson de la departamentul Human and Molecular Genetics al Colegiului Baylor din Texas nu este de acord cu afirmaţia că aşa-numitul „ADN-rebut” are de fapt origini extraterestre. Modul de gândire al acestui cercetător contemporan de renume mondial poate fi urmărit în interviul luat de Linda Moulton Howe în 2007, în care este atins subiectul sensibil al ADN-ului „rebut”, al unei posibile intervenţii extraterestre asupra genomului uman şi a altor aspecte actuale referitoare la ingineria genetică (http://www.bibliotecapleyades.net/ciencia/ciencia_adn07.htm).
Informaţia despre faptul că ADN-ul uman este în cea mai mare parte de provenienţă extraterestră a venit de la o echipă de cercetători conduşi de profesorul Sam Chang. Articolul a apărut pe Canada’s Progressive Blog, la data de 11 ianuarie 2007 şi este semnat de John Stokes. Cu toate acestea, nu găsim niciun fel de referinţe despre profesorul Sam Chang. Putem presupune că el a recurs la alegerea unui pseudonim, ştiută fiind virulenţa cu care comunitatea ştiinţifică mondială atacă pe oricine are îndrăzneala să îi dărâme „castelul din cărţi de joc” pe care ea îl construieşte atunci când vrea să creadă într-o anumită teorie (în acest caz, în teoria ADN-ului – rebut). Chiar dacă misterul planează asupra autorului studiului (profesorul Sam Chang) şi a echipei sale, cu toate acestea datele oferite de ei în articol nu pot fi ignorate, cu atât mai mult cu cât se suprapun peste celelalte mărturii care provin de la majoritatea culturilor lumii în legătură cu manipularea genetică a rasei umane de către o altă civilizaţie ET.
Care sunt urmările manipulării genetice a ADN-ului uman? Sunt ele în legătură şi cu alte realităţi energetice de pe planeta noastră? Răspunsul este afirmativ, deoarece fiinţele şi vegetalele care alcătuiesc biosfera planetei acţionează în diferite planuri de vibraţie energetică. De pildă, plantele există în realitatea fizică (3D), dar de asemenea ele au şi o componentă energetică în planul eteric; animalele există în realitatea fizică şi cea eterică, dar de asemenea ele au şi anumite rudimente ale corpului emoţional (astral); omul, pe de altă parte, există ca structura fizică, eterică şi astrală, dar în plus el deţine şi structura (corpul, vehicolul) mentală, datorită căreia el este conştient că există. Mai mult decât atât, fiinţa umană este înzestrată şi cu corpul cauzal, precum şi cu cel al conştiinţei cosmice şi ea a fost înzestrată de asemenea cu posibilitatea rezonanţei oculte chiar cu Sursa Supremă a întregii Creaţii, care este Dumnezeu Tatăl. Toate aceste structurări energetice sunt în mod tainic codate în molecula ADN-ului, care – analogic vorbind – este precum o antenă care e capabilă să se acordeze pe oricare dintre nenumăratele frecvenţe energetice din Macrocosmos. Componentele eterică, astrală şi mentală ale energiei viului de la suprafaţa planetei noastre formează un fel de „reţea energetică terestră”, precum o înfăşurătoare, care este extrem de complexă şi activă, fiind ea însăşi un rezonator gigantic cu celelalte energii din univers. Pe de altă parte, planeta însăşi are o reţea energetică proprie, ce interacţionează în fiecare clipă cu tot ceea ce este viu pe suprafaţa ei. Rezonanţa între această reţea şi fiinţele de pe planetă este ceva asemănător comunicării dintre o antenă şi un aparat de radio; într-un anumit fel, am putea spune că cele două (antena şi aparatul de radio) se „susţin” reciproc.
Problema este că reţeaua energetică planetară (şi într-o anumită măsură ADN-ul uman) a fost timp de mii şi mii de ani blocată şi limitată în mod deliberat de către o civilizaţie extraterestră reptiliană, care deţinea cunoştinţele tehnologice necesare pentru a realiza acest lucru. Această dramatică limitare de rezonanţă nu a permis evoluţia fiinţei umane, ci a urmărit să o menţină la un nivel inferior de gândire şi percepţie, oarecum într-o stare asemănătoare comportamentului unui zombi sau a unui robot. Reptilienii au dorit astfel ca oamenii să îndeplinească o serie întreagă de activităţi care implicau mai ales munca fizică, într-o stare de supunere oarbă, fără să-şi pună prea multe întrebări şi fără să se răzvrătească. Cheia unei astfel de acţiuni abominabile, care are o însemnată componentă energetică subtilă, a fost şi continuă să fie crearea şi exacerbarea în fiinţele umane a sentimentului de frică. Civilizaţia reptiliană la care ne referim (vom prezenta în episoadele următoare anumite date în legătură cu provenienţa şi menirea ei în galaxie) există în dimensiunile 4D şi 5D, prin urmare ea poate să aibă acces la vehicularea şi manipularea anumitor realităţi energetice care nu sunt cunoscute fiinţelor din 3D (adică din planul fizic). 
Stichin
  Datorită decadenţei şi a intenţiilor grosiere pe care le avea, precum şi datorită unei anumite degenerescenţe genetice, o facţiune a acestei civilizaţii a alunecat de-a lungul timpului într-un comportament malefic, ajungând să depindă, ca hrană şi subzistenţă, de energii foarte joase, viscerale şi perverse, dintre care energia fricii a constituit mereu o sursă importantă pentru existenţa lor. Supunerea prin teroare a oamenilor, ameninţarea continuă, metodele perverse de manipulare, instigarea la ură şi la luptă, insuflarea tendinţei de înşelăciune, de minciună şi de parvenire, inocularea spiritului de competiţie, exacerbarea rezonanţelor faţă de lumea plăcerilor necontrolate, amplificarea tendinţei către lux, facil şi materialitate; toate acestea şi încă multe altele au fost în câmpul atenţiei reptilienilor, prin manipularea reţelei energetice a Pământului şi prin blocarea codurilor şi secvenţelor rezonante superioare de la nivelul moleculei de ADN uman. Astfel, dintre toate posibilităţile pe care le avem la dispoziţie în această grandioasă manifestare, doar 3% ne sunt accesibile, la o abordare comună.
  Menţinând această continuă stare de angoasă în oameni, reptilienii s-au hrănit în mod constant cu energiile inferioare ale fricii pe care le captau din reţeaua energetică a planetei, ce era menţinută sub un strict control tehnologic de către ei. „Metoda” practicată era simplă: din anumite puncte strategice de pe suprafaţa Pământului (şi mai ales din anumite instalaţii şi baze suboceanice), ei bombardau energetic zonele locuite ale planetei cu frecvenţele inferioare ale fricii, urii şi mâniei, creând şi amplificând în acest fel rezonanţe foarte distructive, care reverberau mai apoi în reţeaua structurală energetică a Pământului, de unde acele fiinţe extraterestre reptiliene se „înfruptau” pentru a-şi menţine existenţa.
Această abominabilă stare de lucruri s-a menţinut timp de multe mii de ani, fără ca cei mai mulţi dintre oameni să aibă vreo idee despre adevăratele motive ale neîncetatelor lupte, neînţelegeri şi războaie dintre triburi, comunităţi, state sau regate; nici despre motivele reale ale decadenţei lor morale şi fizice, ale lipsei de perspective spirituale sau ale incredibilei minciuni în care erau menţinuţi. Influenţa malefică a acestei civilizaţii extraterestre, care urmărea astfel să pună stăpânire totală pe planeta noastră, trebuia dirijată astfel încât oamenii să nu cunoască niciodată adevărul despre originea lor, despre însuşirile extraordinare cu care sunt înzestraţi genetic şi, de asemenea, să nu cunoască modalitatea prin care ei sunt menţinuţi într-o continuă sclavie fizică, emoţională şi mentală. De asemenea, oamenii nu trebuiau să afle cine sunt cei răspunzători de această stare de lucruri. Secretul a luat astfel proporţii gigantice şi chiar mitice de-a lungul timpului, fiind înconjurat fie de alura irealului, fie de cea a ridicolului. Cu alte cuvinte, dacă aveai curajul să vorbeşti despre aceste adevăruri, fie erai considerat nebun sau în cel mai bun caz un visător, fie erai marginalizat şi batjocorit de societate. 

Orbirea incredibilă a majorităţii oamenilor în legătură cu aceste adevăruri a început să fie disipată - am putea spune chiar într-un mod accelerat -, cu precădere în ultimii 3-4 ani. Impactul energetic colosal care determină această „trezire” provine de la două surse principale, care se corelează: prima dintre ele se referă la faptul că Pământul se află în pragul încheierii unor cicluri cosmice majore şi, implicit, a începerii altor cicluri, în deplină conformitate cu legea universală a ritmului şi alternanţei; al doilea factor determinant este cel al ajutorului pe care omenirea îl primeşte de la anumite civilizaţii ET benefice, care asistă şi sprijină efortul foarte complex ce trebuie să conducă la ascensiunea spirituală a rasei umane pe un nivel de vibraţie superior celui fizic. Timpul reintrării în drepturi a structurii complexe a ADN-ului nostru a sosit. „Trezirea” lui la capacitatea maximă de 12 dimensiuni (de la 2, câte sunt active în prezent) este pe cale să devină o realitate şi în acest sens consultarea articolului lui Ben-Arion (http://www.ashtarcommandcrew.net/forum/topics/article-our-dna-is-mutating-as-we-speak-we-are-developing-12-stra) ar putea fi foarte utilă.
Acestea sunt dovezi certe, pe care chiar şi ştiinţa contemporană le recunoaşte. Mai apoi, informaţia din cadrul articolului este dezvoltată într-un alt extras, ce poate fi consultat la adresa: http://humansarefree.com/2011/04/amazing-scientists-our-dna-is-mutating.html. Considerăm că toate acestea reprezintă tot atâtea dovezi în plus care atestă timpul transformării spirituale a omenirii şi a întregii planete.
Aproape toate structurile şi sistemele de viaţă socială şi economică care au fost create de om până acum se vor prăbuşi iremediabil peste foarte puţin timp şi această prăbuşire va fi cu atât mai teribilă pentru unii, cu cât ignoranţa şi prostia imensă vor continua să limiteze deciziile şi modul lor creator de gândire. Foarte curând colapsul va cuprinde practic toate domeniile existenţei şi el va deveni evident pentru oricine. La toate acestea se vor adăuga anumite fenomene naturale, aflate în corelaţie cu transformările energetice despre care am menţionat. Ele vor implica un comportament climatic aparent „ilogic”, cu fenomene meteorologice speciale, violente, care adeseori se vor petrece în zone în care nu ar trebui să se manifeste. Destul de repede, intensitatea şi frecvenţa acestor manifestări naturale nu va mai putea fi ignorată şi ea va atrage atenţia întregii lumi. Totuşi, trebuie să menţionăm că evenimentele climatice şi cele geodezice care se vor amplifica din ce în ce mai mult nu vor avea caracterul cataclismic care a fost menţionat în profeţiile vechi, deoarece în prezent situaţia a fost controlată şi dirijată de aşa manieră, printr-o abilă conlucrare între anumite civilizaţii extraterestre benefice şi acţiunea profund spirituală a unor grupuri şi organizaţii de fiinţe umane, încât intensitatea şi frecvenţa lor va fi mult diminuată.

Modul în care vom înţelege realitatea acestor fenomene şi evenimente este determinant pentru evoluţia fiecăruia dintre noi. Aşa după cum am menţionat, elementul crucial în această situaţie este nivelul de vibraţie al conştiinţei individuale. Dacă el este deja superior conştiinţei planului fizic, atunci va fi uşor pentru noi să înţelegem că tot ceea ce se petrece şi urmează să aibă loc pe planeta noastră face parte din etapele transformării ei fundamentale la nivel vibratoriu, transformare care ne implică de asemenea şi pe noi înşine. Dacă însă vom fi prinşi în strânsoarea fără milă, inferioară a sentimentului de frică, ce rezonează cu egoismul, cu lipsa de luciditate, cu inerţia, cu întunecimea mentală, cu sentimentul de separare individuală şi cu prostia, atunci fără dar şi poate că vom percepe toate aceste transformări într-un mod fatidic, ca fiind nişte dezastre şi nenorociri ce s-au abătut pe nepusă masă asupra noastră, a tuturor. Ne vom adânci atunci mai mult în latura egoismului, căutând prin toate mijloacele să ne salvăm pe noi înşine, fără să ne intereseze de nimeni şi de nimic altceva.
Într-un anumit fel, putem spune că suntem martori la ultimele zile ale Pământului în dimensiunea lui fizică şi aceste momente sunt, fără îndoială, foarte speciale. Din nefericire, mulţi oameni continuă să se agaţe de ideea „lipsei de schimbare”; cu alte cuvinte, ei vor să păstreze status quo-ul cu care s-au obişnuit, o dulce mocirlă care implică puterea decizională, confortul, bogăţia şi distracţiile, chiar dacă ei sunt conştienţi de urmările dezastruoase ale acţiunilor lor asupra altor oameni sau chiar asupra lor înşişi. În acest mediu, superficialitatea, trivialitatea, grotescul şi decadenţa sunt considerate fireşti şi chiar promovate intens, mai ales ca parte integrantă din planul reptilian al cabalei criminale, care în acest fel încearcă să menţină omenirea la un nivel cât mai jos de vibraţie a conştiinţei. Aceste fiinţe reptiliene ştiu bine că transformarea şi elevarea spirituală nu poate să survină decât dacă nivelul de vibraţie al fiinţei umane este suficient de ridicat şi tocmai de aceea ele încearcă prin toate mijloacele să împiedice aceasta, căutând să menţină sistemul economic falimentar, ideologia fadă despre viaţă şi arta decadentă în toate aspectele ei.
Cu toate acestea, din ce în ce mai mulţi oameni par să se trezească la o nouă realitate, par să înţeleagă într-o altă lumină – care este mult mai pertinentă şi mai apropiată de adevăr - situaţia actuală şi aceste persoane vor fi dintre cele care vor reuşi „marele salt vibraţional” care se află atât de aproape, în timp ce fiinţele care vor continua să se cantoneze în necredinţă, suspiciune, ironie şi batjocură cu privire la aceste realităţi pe care le trăim, refuzând să le înţeleagă semnificaţia, vor trebui să plătească preţul unei reevaluări a conştiinţei într-o altă zonă a universului şi într-o altă existenţă. Aici trebuie să înţelegem cât mai bine cu putinţă că este imposibil să pretindem accesul la beneficiile transformării, dar în acelaşi timp să vrem să ne păstrăm vechile noastre obiceiuri şi deprinderi păguboase. Este ca şi cum am vrea să ne bucurăm de un post minunat de radio care funcţionează pe unde scurte, unde se pot audia ştiri minunate şi piese muzicale divin inspirate, dar pentru aceasta vrem să folosim un aparat de radio care funcţionează doar pe unde lungi. În timp ce fiinţele umane care sunt pregătite şi care şi-au reevaluat existenţa pe principiile spiritualităţii vor trece cu succes în dimensiunile superioare, cele care preferă să rămână la nivelul 3D vor trebui să sufere o „reciclare”, pentru a asimila în mod corect experienţa fizică.

Inconştienta multora se bazează pe faptul că, aparent, nimic anormal nu s-a petrecut şi acest lucru este folosit ca „argument” pentru a justifica lipsa de acţiune sau mobilizare interioară şi exterioară. În realitate - aşa după cum apar semnale din numeroase direcţii – evenimentele se vor precipita destul de repede. Aproape sigur totul va începe de la căderea câtorva economii din Europa, ceea ce va antrena căderea dezastruoasă, ca într-un iureş, şi a celorlalte economii, deoarece sistemul actual se bazează pe dependenţa reciprocă a schimburilor economice între ţări şi, de asemenea, pe valuta internaţională, care este dolarul. Astfel, colapsul unei ţări va atrage colapsul celorlalte ţări, astfel încât economia mondială va ajunge foarte repede în faliment total.

Dacă privim cu atenţie la situaţia economică în Europa, constatăm că criza bancară se adânceşte pe zi ce trece. Miliarde de euro sunt scoase din bănci şi împânzite în diferite ţări, ca „ajutor” sau susţinere în faţa spectrului incapacităţii de plată. Situaţia avansează rapid de la „rea” la „foarte rea”, cam la fel cum scapă aerul dintr-un balon care se dezumflă. Se ştie că succesul oricărui sistem financiar este dictat de încrederea oamenilor în instituţiile implicate în tranzacţii, ori în prezent tocmai această încredere fundamentală în băncile unor ţări precum Grecia, Italia, Spania şi Portugalia dispare într-un ritm alarmant. De exemplu, sistemul bancar din Grecia este în pragul colapsului şi în ritmul acesta nu va trece mult timp până când şi băncile din Spania şi Italia vor începe să cadă una după cealaltă. De altfel, a patra cea mai mare bancă din Spania, Bankia, dă primele semne în acest sens, deoarece acţiunile ei s-au prăbuşit, după ce ea a cerut statului un ajutor suplimentar de 19 miliarde de euro. În ultimele zile (începutul lui iunie 2012), situaţia lui Bankia a devenit chiar dezastruoasă, această instituţie aflându-se în pragul falimentului. Între timp, stocurile spaniole din bănci continuă să scadă vertiginos.
În plus, există multe alte semne că lucrurile se îndreaptă spre deznodământul menţionat mai sus: agenţia de rating Moody’s a retrogradat indicele de credit în cazul a 16 bănci spaniole şi a 26 de bănci italiene, anunţând că se află în revizuirea indicelui a încă 114 instituţii bancare din Europa; nivelul tranzacţiilor a scăzut aproape la toate băncile importante din zona euro; în ultima perioadă, din băncile greceşti au fost retraşi de opt ori mai mulţi bani decât în condiţii normale; Banca Centrală Europeană a tăiat finanţările pentru patru bănci elene, iar şefa FNI, Christine Lagarde, a declarat că Grecia va trebui de acum înainte să se ajute singură; s-a anunţat că economia Spaniei şi a Italiei se află oficial în recesiune; actele de nesupunere civică au crescut alarmant în Italia; guvernele Europei se pregătesc febril pentru a face faţă „cutremurului” financiar şi economic pe care îl va genera ieşirea Greciei din zona euro; analiştii afirmă că până în luna septembrie Grecia nu va mai fi în Uniunea Europeană.

Dincolo de aceste semne evidente de declin financiar în Europa, este important să observăm mai ales schimbarea accelerată care are loc în lume şi care afectează aproape toate domeniile ei de activitate, pornind de la cel financiar, după care este structurată societatea actuală. Recenta sincopă a colosului bancar J.P. Morgan, care a încasat o lovitură năucitoare, pierzând în două zile mai bine de două miliarde de dolari, este edificatoare pentru aroganţa, neatenţia şi dispreţul afişat pretutindeni de „elita” masonică din dimensiunea fizică. Lucrurile sunt însă cu atât mai grave, cu cât această imensă pierdere este catalogată de către anumite oficialităţi ale băncii J.P. Morgan ca fiind doar „vârful aisbergului” în comparaţie cu adevărata situaţiei a pierderilor care urmează să se petreacă. Fără să precizeze în clar, toată lumea ştie însă că „bomba care stă să explodeze” la această bancă (cea mai puternică din lume) constă în situaţia dezastruoasă a derivatelor bancare. 
 Această scurtă analiză a situaţiei sistemului financiar actual este utilă pentru că ne ajută să înţelegem mai bine dedesubturile maşinaţiilor satanice ale „Iluminaţilor”. Situaţia băncilor din Europa sau America este emblematică pentru modul malefic în care ei au gândit întregul sistem bancar de înrobire a oamenilor. În principiu, acest sistem se bazează pe sintagma „a face bani din nimic”. Aceasta înseamnă să creezi „bani” prin crearea unei „datorii”. Bancherii masoni şi-au dat seama că nu vei putea niciodată să creezi destui bani pentru a-ţi plăti datoriile, pentru că cei care te plătesc pe tine, te plătesc de fapt cu datoria lor şi astfel datoria creşte exponenţial şi depăşeşte întotdeauna suma de bani economisită. În felul acesta echilibrul nu va putea fi niciodată atins. Deşi au realizat inconsistenţa şi neajunsurile acestui sistem pe care l-au inventat, bancherii au continuat totuşi să-l perpetueze dintr-o încredere prostească şi dintr-o lipsă crasă de respect faţă de condiţia umană. În inconştienţa lor dementă, ei nu fac altceva decât să împlinească indirect planurile civilizaţiei reptiliene, aducând angoasa, frica, deznădejdea şi zbuciumul sufletesc în vieţile oamenilor. Ei uita însă că noi trăim în dualitate şi aceasta este guvernată de nişte legi stricte, dintre care legea echilibrului este fundamentală; în sinteză, ea afirmă că ceea ce dai, trebuie să primeşti. Regăsim această lege în legea conservării energiei, în legea karma-ei etc. Universul caută întotdeauna echilibrul, dar gândirea pervertită a managementului bancar a neglijat acest aspect esenţial în planul său. În prezent, ne pregătim să asistăm la „vremea culesului roadelor”, în care deja suntem martori la apariţia primelor consecinţe ale nebuniei pe care „Iluminaţii” au susţinut-o în lumea financiară pe parcursul ultimelor 300 de ani.

Luând în considerare semnele foarte evidente care apar zilnic, precum şi avertismentele extratereştrilor benefici, apare evident faptul că civilizaţia occidentală se va nărui foarte curând. Putem chiar să fim şi mai radicali, accentuând: ea va cădea în mod inevitabil. Declinul ei nu poate fi oprit, marasmul este total. Omul de rând se poate întreba: cum a fost oare posibil aşa ceva? cum s-au putut petrece toate acestea? Cel care cunoaşte însă secretele oculte ale intenţiilor satanice ale cabalei masonice, dirijate de civilizaţia reptiliană, cunoaşte de asemenea şi răspunsul la aceste întrebări.

Unele voci bine intenţionate au sugerat ca „venerabilii” să scoată de urgenţă tot aurul pe care l-au furat de-a lungul timpului de peste tot şi astfel să acopere cu el gigantica datorie bancară, pe care lăcomia lor nesăţioasa a generat-o în ultimii zeci de ani, atât în Statele Unite, cât şi în Europa. Această mişcare ar fi probabil în stare să ofere o mică şansă pentru crearea unor „lichidităţi” reale în bănci, ceea ce ar duce la o eventuală relansare a economiei mondiale. Aşa cum era însă de aşteptat, cabala satanică nu a procedat în acest fel. Atunci când s-a dorit accesarea acestor rezerve gigantice de aur brut, sub diferite pretexte accesul la ele a fost interzis. Din raţiuni „de stat” nu se cunoaşte nici măcar cine a interzis această măsură de rezolvare a crizei.
În aceste condiţii disperate, care se anunţă precum norii negri de furtună la orizont, ne putem întreba: când vor veni vremurile bune şi când vor veni la conducere fiinţe cu adevărat nobile, pline de bun simţ şi altruism, care să ghideze omenirea pe făgaşul armonios al evoluţiei spirituale? Odată cu echilibrul vine şi prosperitatea, iar odată cu această vine iubirea şi fericirea. Ceea ce pare a fi un dezastru acum pentru omenire - cel puţin unul care ameninţă şi bate cu putere în uşă -, în realitate se dovedeşte a fi salvarea îndelung aşteptată pentru întreaga umanitate. Dacă privim cu luciditate situaţia creată şi felul în care s-a ajuns în acest punct, realizăm faptul că „elita” masonică şi-a tăiat singură craca de sub picioare, luând decizii rele în baza ideii pline de aroganţă că membrii ei ar fi o rasă „superioară” celorlalte fiinţe de pe planetă, care are dreptul la bogăţii incomensurabile şi la totala putere şi autoritate asupra oamenilor. Iată însă că planurile lor eşuează lamentabil, iată că „omnipotenţa” lor s-a năruit deja şi că întreaga situaţie a trecut, în ceea ce-i priveşte, de la sublim la ridicol, deoarece este evident că în prezent ei nu mai sunt capabili să controleze nimic pe piaţa bancară şi de schimb. Cu alte cuvinte, putem spune cu deplină încredere că „zarurile sunt aruncate”. Atunci când banii vor înceta să mai vină, oamenii vor şti că timpul marilor schimbări a sosit şi acela va fi momentul ridicării spiritelor nobile, care să conducă omenirea pe făgaşul armoniei. 

După intrarea economiei mondiale în colaps şi după căderea dolarului şi a monedei euro, cel mai probabil schimburile vor fi practicate un timp în sistem barter şi prin utilizarea la schimb a aurului şi argintului, aşa cum se practica în anumite perioade din Antichitate şi din Evul Mediu. Despre acele vremuri se ştie însă că ele reflectau un echilibru just şi sănătos al schimbului comercial. Mai apoi, după o scurtă perioadă se va trece probabil la societatea fără bani. Toate aceste evenimente vor necesita câţiva ani pentru a fi implementate în totalitate, însă rapiditatea transformărilor în viaţa noastră va depinde mai ales de natura frecvenţei de vibraţie individuală. Aceasta înseamnă că producţia de bunuri şi servicii, precum şi activitatea de comerţ şi schimb se va face pe baza respectului reciproc, a păcii, a dreptăţii şi a iubirii, adică respectând exact virtuţile care sunt ignorate în sistemul economic actual. În mod evident, aceasta nu se poate face imediat, de azi pe mâine, ci va fi necesară trecerea unui anumit timp. Reglarea elementelor într-un nou sistem economic va dura fără îndoială mai mulţi ani, care sunt necesari pentru felurite ajustări şi echilibrări de situaţie. Totuşi, apreciem că această perioadă va fi percepută ca fiind destul de scurtă, datorită accelerării masive a „contracţiei” timpului, dictată de anumite câmpuri de energie specifică la nivel galactic pe care le traversează planeta noastră.

De profesor yoga Dan Bozaru
  
Preluare  de pe yogaesoteric
7 iunie 2012
 
Pentru conformitate, (C.M.)

marți, 26 iunie 2012

DE CE NE AFLĂM AICI.


Mesaj din partea Fedreației Galactice a Luminii.

(15 iunie 2012; channeler: Greg Giles)

Gândurile și expresiile de care ne folosim în relația cu voi nu trebuie considerate , uneori, adliteram. Observăm că mulți cititori iau cuvintele noastre prea literar. Unele dintre exprimările noastre au valoare metaforică. De fapt, cînd suntem în legătură cu voi, încercăm să vă transmitem anumite gânduri, idei, concepte, informații, în forma pe care o considerăm mai ușor de asemilat.
Atunci când vă furnizăm informații particulare și specifice despre un eveniment ce urmează, sau sugestii despre cum să va imbunătățiți gradul de interpretare a comunicărilor noastre, ne permitem să folosim unele metafore. Dar nu totdeauna modul metaforic de exprimare este nimerit în comunicări.
Oricum, noi ne străduim să nu creăm confuzii de interpretare a mesajelor pe care vi le transmitem. Este justificat să avem grijă de cât de corect ne sunt interpretate aceste mesaje deoarece conceptul general pe care vi-l stabiliți în zona interpretării lor va sta la baza oricăror înțelegeri viitoare. Nici un fel de confuzie nu trebuie tolerată în relația voastră cu noi.
Avem multe de făcut împreună,  în viitor și, la un moment dat, erorile de interpretare pot costa scump.
Noi simțim că voi alegeți mai cu seamă exprimarea directă, comunicarea fără ocolișuri, fără menajamente. Asta este un mod mai bărbătesc de comportare. Când procedăm astfel, constatăm că suntem mai bine și mai corect înțeleși.  
Noi vă cerem vouă, celor care ne citiți mesajele, să faceți interpretările asupra lor, fără precipitare, fără grabă, pentru ca sensurile să nu vă scape. Unii dintre voi vă grăbiți, ne citiți mesajele mult prea repede, fără a le aprofunda și, din acest motiv, nu reușiți să înțelegeți în mod adecvat ceea ce noi urmărim să vă comunicăm.
Vedem cum, unii dintre voi, citiți doar selectiv, conținutul acestor comunicări, sărind peste pasaje imoportante și asta poate crea o eroare importantă de interpretare globală. Alții, vă simțiți datori să aveți și voi partea voastră de contribuție, ceea ce , în principiu, n-ar fi rău. Dar, uneori, adăugirile voastre au la bază o greșală de interpretare a mesajului. Unele comentarii pe care le faceți asupra materialului citit denotă o neînțelegere exactă a exprimărilor și intențiilor noastre.
Toate acestea, ne-au determinat să ne referim la acest subiect, intenția și dorința noastră fiind să nu fim înțeleși greșit, dintr-o superficială citire a mesajelor.
Vă rugăm, nu interpretați cele de mai sus ca o preferință a noastră de a se face  doar comentarii pozitive. Primim cu același interes și aprecierile negative, poate critice, căci din ele vom înțelege ce mod de comportare și exprimare să folosim pe viitor, pentru a ne face cât mai corect înțeleși.

Acum, dorim să ne referim la prezenta noastră misiune în legătrură cu planeta Pământ. Influențați sau nu, mulți dintre voi demonstrați inexactități sau o completă confuzie asupra motivelor pentru care suntem aici, în jurul planetei voastre.
Vrem să lămurim această problemă și să înlăturăm orice fel de dubii asupra intențiilor noastre.
Noi, Federația Galactică a Luminii, ne aflăm aici, în acest punct al universului în care vă aflați voi, la cerearea Creatorului nostru (care este și al vostru), adică al Celei Mai Înalte Autorități a acestui Univers.
Creatorul nostru a decretat că noi, cei din tărâmurile superioare, vă vom ajuta pe voi, oamenii de pe planeta pe care o numiți Pământ, în această perioadă în care sistemul vostru planetar trece prin modificări extrem de importante, pe calea ridicării voastre la o frecvență de vibrație superioară. Creatorul a dorit ca, prin ajutorul pe care civilizațiile din afara sistemului vostru planetar vi-l acordă, să fiți pregătiți corespunzător pentru a ascensiona într-o dimensiune superioară, în cele mai bune condiții și într-un număr cât mai mare, fără a ne abate de la respectarea Legii Liberului Arbitru, decretată, încă de la început, de către Creator.
Am primit această sarcină cu bucuria pe care o resimți atunci când îți ajuți neamurile, prietenii și ființele dragi.
Aveți posibilitatea de a ne folosi capacitățile și tehnologia de care dispunem, în toate domeniile vieții și spiritualității, fără ca pentru aceasta să vi se pretindă ceva.  Alegerile sunt ale voastre și nimeni nu va execita asupra voastră presiuni pentru a accepta sau renunța la ceva. Dreptul vostru de a alege va fi respectat, fără abatere.

 Colectivitatea umană este privită , la nivel superior, ca o singură entitate colectivă, formată din câteva miliarde de ființe. Noi, acestei mari entități ne adresăm, deși nu pierdem din vedere că ea este formată din toate ființele umane de pe planetă. Voința, concepția, nivelul de înțelegere, hotărârea acestei mari entități contează, până la urmă. Însă, toată evoluțiua, toate acumulările, toată experiența umanității, rezultă din comportamentul, gândirea și acțiunile pe care le are fiecare ființă umană, luată separat. Ca oriunde, hotărârea colectivității contează. Este o medie. Există un prag , un nivel minim necesar, pentru ca o caracteristică, o decizie să prevaleze. Dacă acel nivel nu se atinge, schimbarea nu poate avea loc. Găndurile și acțiunile fiecăruia dintre voi sunt determinante; din fiecare picătură rezultă șovoiul care-și crează albia pe care curge. Fiecare dintre voi, luați ca entitate separată, aveți nivelul vostru propriu de vibrație. Media tuturor nivelurilor de vibrație ale entităților componente, dă nivelul general de vibrație colectivă al umanității. Ce rezultă de aici? Rezultă că, la nivel macro, doar Conștiința Colectivă contează. Valoarea acestei Conștiințe este dată de totalitatea conștiințelor individuale ale fiecărui individ. Dealtfel, suntem convinși că acest concept nu vă este necunoscut. 
Prin urmare, frecvența vibrațională de ansamblu a energiilor pe care fiecare dintre voi le aduceți în conștiința colectivă a lumii voastre este cea care decreteză ce noi putem sau nu putem face pentru voi la un moment dat. Ceea ce noi dorim să facem pentru voi este una iar ceea ce voi, la nivel de colectivitate,  ne permiteți să facem pentru voi este cu totul altceva.
Rețineți acest foarte important concept! Degeaba un număr limitat de ființe umane doresc o evoluție rapidă, dacă marea majoritate nu o dorește. Din acest motiv, fiecare dintre voi, cei care înțelegeți și vă străduiți să evoluați, trebuie să facă tot ceea se poate pentru a-i trezi și pe ceilalți. Conștiința lor , ca și a voastră, este parte componentă  a Conștiinței Generale.
Marile prefaceri de pe planeta voastră nu se pot produce doar cu suma conștințelor înaintate ale omenirii ci ca urmare a nivelului rezultat din toate conștiințele oamenilor de pe planetă (buni sau răi). Acest nivel trebuie să aibă o valoare anume, pentru a se putea declanșa procesul de ajutorare a civilizației umane. Puteti intelege aceasta? Are aceasta sens pentru voi?
Aceasta este ceea ce vă sugerăm vouă, celor care v-ați trezit și care înțelegeți alegerile și opțiunile celor din jurul vostru pe care ar trebui să-i ajutați să se trezească. Puteți acum înțelege mai bine de ce noi tot spunem că suntem gata, că suntem pregătiți să începem, dar voi constatați că nu prea se întâmplă mare lucru în realitatea voastră. Sincer, asta este și frustrarea noastră, care așteptăm de atâta timp să se…..trezească “copilul”. Repetăm că treaba voastră este să difuzați cât mai multora înțelesul corect al mesajelor noastre, să oferiți explicații, dacă vi se cer, lăsându-i pe ei să aleagă.
Nu aveți norme de îndeplinit, ori un număr anume de ființe umane de trezit ci doar sarcina de a vă răspândi lumina.  Cu cât mai multe ființe se vor trezi și se vor decide să intre în procesul de ascensionare, cu atât vibrația generală a umanității va crește și lumina verde, pentru noi, se va arăta, însemnând că putem , în sfârșit, începe.
Greg Giles
                           Sperăm că am clarificat suficient punctul nostru de vedere și unii dintre voi au înțeles bine ce vrem noi și ce ar avea ei de făcut.
Vom monitoriza, în continuare rețelele voastre de socializare online, pentru a colecta informații și pentru vedea dacă comunicarea aceasta  și celelalte au efectul scontat.
Noi vă mulțumim pentru timpul pe care ni l-ați acordat astăzi și vă spunem că mesajul de astăzi nu v-a fost  prezentat ca o metaforă, ci într-o manieră directă, așa cum place pământenilor.
Fiecare gând și acțiune pe care le aveți de-a lungul zilei intră în conștiința colectivă, al cărui nivel alege evenimentele viitoare, pe care le veți experimenta împreună.
Dorim ca voi toți să alegeți cu o mai mare grijă și cu mai multă înțelepciune gândurile pe care le emiteți în fiecare moment, pentru că ele sunt energii a căror importanță puțini dintre voi o cunosc cu adevărat.
Vă mulțumim pentru timpul pe care ni l-ați acordat astăzi și așteptăm cu nerăbdare să comunicăm din nou.

Noi suntem Federația Galactică a Luminii.

Sursa:http://ascensionearth2012.blogspot.com
           (C.M.)

luni, 25 iunie 2012

Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii (I)


Ideea acestei prezentări este de a sintetiza şi clarifica unele aspecte importante ale situaţiei actuale a omenirii, mai ales din perspectiva implicării anumitor civilizaţii extraterestre (ET) în dinamica transformărilor care vizează întreaga noastră planetă. Prezenţa în jurul Pământului a sute şi chiar mii de obiecte neidentificate (OZN-uri), care evident sunt dirijate în mod inteligent, monitorizarea planetei noastre de către ocupanţii acestor nave şi acţiunile specifice care au fost şi sunt realizate de unele dintre aceste civilizaţii extraterestre reprezintă un punct de maxim interes în conjunctura prezentă.
 
Subiectul este delicat şi necesită o analiză atentă şi echilibrată. Dificultatea apare mai ales din faptul că majoritatea fiinţelor umane nici măcar nu concep – şi cu atât mai puţin nu analizează – posibilitatea existenţei altor civilizaţii inteligente în univers. Am putea spune că acesta este rezultatul minciunii cu care guvernele lumii (mai ales marile puteri) au ocultat subiectul timp de peste 70 de ani; ori a incredibilei îngustimi de percepţie şi viziune a arheologilor, care deşi au descoperit nenumărate dovezi ale vizitelor efectuate de extratereştri pe planeta noastră de-a lungul istoriei, preferă totuşi să nu vadă pădurea din cauza copacilor; sau a laşităţii oamenilor de ştiinţă de a nu recunoaşte explicit că multe dintre descoperirile şi ideile pe care le-au implementat în tehnologia ultimelor decenii provin din informaţiile sau ajutorul extraterestru, ori pur şi simplu din ingineria reversă (de altfel, multe dintre tehnologiile de ultimă oră sunt ţinute „la secret’’; doctorul şi ufologul Steven Greer afirmă într-una dintre 
Steven Greer
 cărţile sale că are informaţii şi dovezi de necontestat despre faptul că în prezent anumite corporaţii şi firme ale aşa-numitului „guvern secret” sau „guvern ocult” mondial deţin cel puţin 29 de tipuri distincte de dispozitive bazate pe energia liberă (free-energy), care dacă ar fi răspândite în lume şi folosite pe scară largă, ar modifica radical şi foarte repede conţinutul şi calitatea vieţii pe Pământ).
Deşi toate aceste argumente sunt reale şi au o mare contribuţie la prostirea populaţiei, totuşi nu putem ignora un adevăr simplu: fiinţa umană are propria ei capacitate de determinare, un anumit bun simţ şi o minimă inteligenţă care să o facă să intuiască faptul că a depăşit deja perioada Evului Mediu. A gândi în continuare că tu eşti centrul universului, că reprezinţi unica şi suprema fiinţă care există, arată în zilele noastre nu numai un gen de alienare intelectuală, ci şi – vorba lui Andrei Pleşu – o problemă de „sminteală instituţionalizată”. Şi totuşi, teza păguboasă a antropocentrismului continuă să facă în mod constant „victime” printre mulţi oameni. Lipsa unei culturi generale solide, a lucidităţii şi chiar a unui anumit grad de inteligenţă şi de trezire interioară face ca majoritatea oamenilor să nu discearnă umbra de substanţă şi nici minciuna de adevăr. Dacă vrem să analizăm mai în profunzime acest comportament bizar şi această credinţă aiuritoare din partea celor mai mulţi oameni, care îi determină să creadă că nu există alte civilizaţii în univers (cu alte cuvinte, că nu există fiinţe extraterestre şi nici OZN-uri), ajungem la concluzia că, psihologic vorbind, el are legătură cu o frică subconştientă aproape atavică, ce îi face pe oameni să considere în mod reflex că prezenţa altor fiinţe, în alte zone ale universului, le ameninţă cumva existenţa. Unii ezoterişti şi mediumi au avansat chiar ideea că această frică teribilă ar fi fost în realitate „sădită” din timpuri străvechi ca informaţie ascunsă în genele ADN-ului uman, de către anumite civilizaţii ET, pentru a servi unor scopuri obscure. Vom analiza şi acest aspect în abordarea noastră, atunci când vom trata despre manipularea genetică a ADN-ului uman; în prezent, ştiinţa modernă recunoaşte urmele acestor acţiuni, deşi nu le poate explica.

Prin urmare, problema intervenţiei extraterestre este foarte complexă şi studiul ei include aproape toate domeniile existenţei, de la ştiinţă la spiritualitate, de la economie la finanţe şi de la artă la religie şi psihologie. Datorită timpurilor foarte tensionate pe care le trăim şi transformărilor care au loc, de o intensitate şi rapiditate fără precedent, mulţi dintre noi suntem tentaţi să ignorăm fapte evidente sau dovezi extraordinare, care ne-ar putea ajuta să ne deschidem orizontul ideilor şi concepţiilor despre lume şi despre universul în care trăim. Aceste dovezi nu se referă doar la probe video sau audio, ci ele implică în egală măsură anumite observaţii şi inferenţe pe care noi înşine le putem face în mod inteligent, atunci când corelăm şi analizăm diferite fapte, evenimente, anunţuri şi informaţii care abundă în mass-media actuală şi pe internet în legătură cu acest subiect.
Ca o primă observaţie, putem spune că timpurile pe care le trăim implică în cel mai înalt grad înţelegerea lor dintr-o perspectivă profund spirituală. Toate profeţiile, avertismentele, informaţiile şi evidenţele converg spre două concluzii fundamentale: 1. foarte curând va avea loc o transformare majoră la nivelul întregii planete, care va implica o trecere pe o frecvenţă de vibraţie superioară, fenomen care în mediul internaut este numit ascensiune spirituală; 2. acest eveniment spiritual extraordinar este posibil să fie precedat de anumite fenomene teribile cosmice şi terestre, care au menirea să armonizeze planeta şi locuitorii ei la noile condiţii de vibraţie energetică şi de conştiinţă.

În ecuaţia complexă a acestor vremuri, lupta dintre bine şi rău atinge un maxim. Influenţa malefică a ceea ce mulţi numesc acum „cabala satanică”, „cabala răului”, francmasoneria sau aşa-zişii „Iluminaţi” va fi definitiv îndepărtată, după o îndelungată infestare a planetei, care a durat aproximativ 13 000 de ani. Tocmai de aceea putem spune că aceste vremuri reprezintă de asemenea şi un mare test pentru evoluţia noastră spirituală, deoarece sufletul nostru a ales deja ce anume doreşte să experimenteze în continuarea călătoriei sale prin manifestare. În conformitate cu această alegere, care nu întotdeauna este percepută la nivel conştient, fiinţa va vrea să ascensioneze în planurile superioare, ori va dori să îşi continue experienţa în planurile materialităţii.
Un prim „punct de inflexiune” este ziua de 21 decembrie 2012 şi perioada de mai multe luni care îi urmează. Datorită ignoranţei, ori pur şi simplu din inconştienţă şi prostie, unele fiinţe umane caută să se autosugestioneze că toate atenţionările, impulsionările, sfaturile şi îndemnurile în ceea ce priveşte necesitatea transformării interioare şi amplificării frecvenţei de vibraţie personală reprezintă nişte bazaconii, iar lupta împotriva cabalei, a guvernului ocult şi a sistemului bancar actual nu este altceva decât produsul unei imaginaţii conspiraţioniste. A vorbi în plus şi de imixtiunea civilizaţiilor extraterestre ar însemna să torni gaz pe foc şi să fii etichetat ca „iremediabil pierdut pentru societate”. La întrebarea: ce anume determină o astfel de concluzie şi care sunt argumentele aduse pentru a o susţine?, cei care ironizează aceste aspecte sunt incapabili să furnizeze chiar şi cel mai banal răspuns. Pe de altă parte, cei care sunt pregătiţi, lucizi, atenţi faţă de evenimentele actuale şi dispuşi să înţeleagă complexitatea şi importanţa lor oferă o serie întreagă de concluzii şi dovezi, care chiar şi dacă ar fi numai parţiale, tot ar constitui suficiente motive pentru o adâncă reflexie şi modificare de conduită a existenţei.
Aceste observaţii, fapte, dovezi şi concluzii sunt totdeauna corelate. Pentru o fiinţă mai puţin pregătită, legătura – de exemplu - între o activitate neobişnuită a Soarelui şi anumite tendinţe bancare ale pieţei, ori legătură între o anumită manifestare seismică a pământului şi unele acţiuni determinate în mod artificial, poate să nu fie deloc evidentă. De asemenea, faptul că în această perioadă a omenirii se suprapun unele cicluri cosmice de importanţă fundamentală pentru planeta noastră şi pentru viaţa de la suprafaţa ei poate să nu însemne mare lucru pentru omul ignorant sau superficial, care se simte mulţumit în dimensiunea universului său limitat la plăcerile ieftine de zi cu zi, cu care s-a obişnuit până acum. Pentru el, nici anunţurile înşelătoare ale politicienilor, nici semnalele de alarmă ale unor oameni de ştiinţă şi nici revelaţiile anumitor mediumi telepaţi (cunoscuţi şi ca channelers) nu prezintă importanţă. Aroganţa îl face să se simtă sigur pe el şi pe traiul pe care îl are, dispreţuind repetatele semne şi dovezi care apar din ce în ce mai des şi care sunt prezentate mai ales pe calea internetului. Este adevărat că aici există o întreagă psihologie a zvonului, a disimulării, a falsului şi a informaţiei; jungla astfel creată este foarte deasă, însă o căutare plină de răbdare şi perseverenţa, dublată de atenţie, de discernământ şi de intuiţie te pot face să ajungi la concluzii pertinente şi să alegi aşa cum trebuie grâul de neghină.
Este uşor să denigrezi imediat orice dovadă, aruncând-o la coşul falsurilor; este uşor să negi orice informaţie despre cabala şi influenţele oculte, încadrând-o ironic în teoriile conspiraţioniste; este simplu să râzi batjocoritor atunci când ţi se vorbeşte despre prezenţa extraterestră. Dacă privim cu atenţie acest comportament, observăm în primul rând că el este profund negativist, nu aduce nimic nou, nu se sprijină pe nicio „dovadă” (în afară de aceea că nu vrea să creadă) şi, în plus, semnifică existenţa într-un plan profund a unui sentiment acut de frică. În astfel de cazuri sugerăm adoptarea unei atitudini compasive şi plină de răbdare; uneori este posibil ca respectivele persoane să realizeze eroarea fundamentală în care ele se află şi să înceapă să asculte cu interes ceea ce avem de spus. Alteori, însă, destinul personal este mai puternic şi nu permite o înţelegere corectă a informaţiei care este oferită, astfel că bunele noastre intenţii şi informaţii vor continua să fie ignorate. Nu trebuie să uităm că, până la urmă, fiecare este răspunzător de propriile lui alegeri.

Principalul impediment în evoluţia noastră în aceste timpuri foarte speciale pe care le trăim este frica. Ea poate conduce cu uşurinţă la panică, iar aceasta la fapte şi decizii nebuneşti. Motivul pentru apariţia fricii ar putea fi evenimentele care vor avea loc pe planeta noastră în viitorul foarte apropiat. Nu trebuie să le considerăm ca fiind apocaliptice, dar în orice caz ele trebuie să însemne o modificare, o transformare de stare, o purificare absolut necesară, fără de care ascensiunea în frecvenţa de vibraţie nu poate avea loc. Modificarea de stare a conştiinţei globale a omenirii poate să determine chiar eliminarea completă a evenimentelor teribile care au fost profeţite, însă pentru aceasta este necesară eliminarea completă a sentimentului de frică. A permite fricii să apară şi să se manifeste în noi înseamnă a nega propria noastră fiinţă şi evoluţia la care aspirăm. Unii oameni nu vor dori această transformare, ci vor vrea ca lucrurile să rămână aşa cum au fost şi până acum. Majoritatea populaţiei globului va găsi dificilă tranziţia, în special pentru faptul că frecvenţa dominantă de vibraţie a conştiinţei este inferioară frecvenţei de vibraţie a „ascensiunii”. Tocmai de aceea este foarte important să urmărim să menţinem vibraţia aurei noastre la un nivel cât mai ridicat şi să o elevăm continuu prin acţiuni virtuoase şi printr-o abordare preponderent spirituală a vieţii. Toate virtuţile active sau potenţiale din fiinţa noastră trebuie suscitate şi manifestate clipă de clipă, deoarece în viitorul apropiat dezechilibrele energetice cauzate de anumiţi factori cosmici, naturali şi artificiali vor fi foarte mari, solicitând toată prezenţa noastră de spirit, discernământul, luciditatea şi atenţia de care putem da dovadă. Evenimentele, ca şi transformările, vor fi rapide, permiţându-ne astfel să ascensionăm într-un timp foarte scurt de la o etapă la alta. După realizarea tranziţiei vom remarca faptul că materia este mai rafinată şi, într-un anumit fel, mai „conştientă”, răspunzând mult mai nuanţat la acţiunile noastre. Dialogul cu animalele va deveni atunci un lucru firesc, iar frica va fi în totalitate eliminată. Capacitatea noastră de a ne manifesta atunci iubirea faţă de toate fiinţele din Creaţie va determina cu siguranţă relaţii interumane bazate pe o mare puritate, fericire şi armonie.

Mulţi se întreabă: dacă unele civilizaţii extraterestre foarte avansate din punct de vedere tehnologic sunt aici şi afirmă că ne vor ajuta, atunci de ce nu intervin ele pentru a preveni toate eventualele dezastre care ar putea avea loc pe Pământ în aceste timpuri escatologice? Această întrebare conţine şi adevăr, dar şi neînţelegere. Partea adevărată implică faptul că mai multe civilizaţii extraterestre au decis deja să ajute omenirea, în măsura în care oamenii doresc aceasta şi înţeleg corect natura acestui ajutor. Asistenţa extraterestră în aceste timpuri escatologice are menirea de a face tranziţia cât mai uşoară spre noua condiţie a fiinţei umane, de a învinge orice obstacol care i s-ar putea opune şi de a ne face să înţelegem corect în ce constă experienţa extraordinară a ascensiunii spirituale, precum şi ceea ce urmează după ea, adică noua lume. Ceea ce nu este însă bine înţeles e faptul că extratereştrii benefici care ajută omenirea nu sunt aici pentru a face totul în locul nostru, în sensul că testele trebuie să le trecem noi înşine, nu ei. Provocările şi obstacolele care apar sau vor apărea în viitorul apropiat nu sunt pentru aceste civilizaţii extraterestre, ci pentru noi, oamenii. Evenimentele care ne vor aduce o înţelegere superioară a realităţii şi o evoluţie a condiţiei noastre ca fiinţe umane vor fi de aşa natură încât să corespundă exact posibilităţilor noastre, ca fiinţe care există în planul fizic (3D); ele nu sunt desemnate pentru fiinţele extraterestre care ne ajută, deoarece acestea există deja în planuri superioare de vibraţie a materiei (4D, 5D şi chiar mai înalte decât acestea). Prin urmare, nu ar fi deloc o atitudine potrivită pentru aceste civilizaţii ET să intervină şi să rezolve în locul nostru anumite teste şi încercări care sunt esenţiale pentru a ne face să creştem din punct de vedere spiritual. Acesta este unul dintre motivele pentru care ele nu folosesc tehnologia foarte avansată pe care o deţin sau experienţa lor vastă pentru a interveni şi a înlătura fără discernământ orice obstacol din calea noastră. O astfel de situaţie ar fi asemănătoare, analogic vorbind, cu aceea a unui profesor iresponsabil care, la examen, în loc să lase studentul să se străduiască să rezolve subiectele care i-au fost date, îi rezolvă el acele subiecte şi îi dă notă maximă de trecere. Nu numai că într-o astfel de situaţie profesorul nu îl ajută cu nimic pe student, dar el îi face chiar un rău, deoarece studentului îi vor lipsi după aceea cunoaşterea şi experienţa care îi vor fi necesare în anumite situaţii de viaţă, asemănătoare cu cele pe care le-ar fi putut învăţa din acel examen. Ursoaica îşi apără puiul de alţi prădători şi îi oferă în mod repetat exemplul şi experienţa ei în arta vânatului şi a orientării, dar ea nu va vâna totuşi mereu pentru el, ci îşi va îndemna puiul să folosească ceea ce a învăţat şi să obţină el însuşi hrana vitală pentru existenţă. Altfel, mai devreme sau mai târziu puiul ar fi iremediabil pierdut, pentru că el nu ar şti cum să se descurce şi nici cum să interpreteze situaţiile dificile în care se va afla.
Este deci necesar să avem o perspectivă corectă şi să înţelegem bine conjuncturile prezente. Acele fiinţe umane care se aşteaptă ca extratereştrii benefici să vină pur şi simplu şi să ne ia în braţe, salvându-ne de la toate problemele şi eventualele suferinţe, au o percepţie eronată asupra situaţiei. Deşi civilizaţiile ET care au decis să ne ajute, ne sprijină şi conlucrează într-un mod complex pentru a ne impulsiona să facem marele pas al ascensiunii spirituale, totuşi ele acţionează cu mult discernământ, evitând ca acest ajutor să depăşească anumite limite, pentru a ne oferi astfel posibilitatea înţelegerii profunde şi a experienţei proprii, relative la timpurile pe care le trăim. De aceea, se poate spune că extratereştrii benefici nu sunt aici pentru a ne salva, ci mai curând pentru a ne oferi suportul care este necesar pentru a realiza acest salt spiritual. Evoluţia şi progresul civilizaţiei noastre depind însă, în cea mai mare parte, de propriile noastre acţiuni şi decizii.

Toate aspectele prezentate până acum se adresează acelei categorii de oameni care cunoaşte într-o anumită măsură realitatea complexă cu care se confruntă în prezent societatea noastră, căci semnele şi avertismentele care apar la tot pasul reprezintă indicatori fideli ai condiţiei în care se află omenirea. Din nefericire, cea mai mare parte dintre fiinţele umane se află într-o stare asemănătoare abuliei, fără să pară că înţelege ceva din ceea ce se petrece în lume şi întrebând chiar candid, cu o imensă inconştienţă: despre ce semne şi avertismente vorbiţi? Ce anume se petrece nefiresc în lume? Noi nu vedem nimic anormal şi totul ni se pare că este aşa cum trebuie. Fără îndoială, e o exagerare să consideraţi că omenirea se află la răspântie.
În replică, sugerăm vizionarea următorului clip video, care prezintă astfel de semne şi evenimente care au avut loc doar în primele trei luni ale acestui an (ianuarie-martie, 2012), pe întreaga suprafaţă a planetei:
La rândul nostru am putea şi noi întreba, retoric: oare toate cele sintetizate în acest clip video reprezintă evenimente normale şi lipsite de însemnătate? Am putea spune chiar că în lunile ce au urmat (aprilie şi mai) fenomenele de acest gen s-au înteţit (incluzând aici şi frecvenţa mult mai mare de apariţie şi înregistrare a evenimentelor OZN), la care s-au adăugat anumite evenimente astronomice speciale. Dintre acestea, remarcabilă este fără îndoială eclipsa inelară de soare, care a făcut ca Pământul, Luna, Soarele şi Pleiadele (mai precis, steaua centrală Alcyone din constelaţia Pleiadelor) să fie aliniate perfect la data de 20 mai 2012, eveniment care se petrece o dată la 26 000 de ani.

De asemenea, au existat mai multe ejecţii ale masei coronare a Soarelui, cu eliberări colosale de energie în spaţiul cosmic. De altfel, Soarele se află actualmente într-o perioadă foarte specială de activitate. În conformitate cu datele emise de Observatorul Astronomic Naţional din Japonia, la unison cu alte instituţii de profil din întreaga lume, polaritatea câmpului magnetic al Soarelui s-a inversat şi, mai mult decât atât, ea s-a dublat, în sensul că acum Soarele are patru poli (în loc de doi). Astfel, cei doi poli pozitivi ai săi ocupă vechile locaţii Nord şi Sud ale Soarelui, în timp ce polii negativi sunt plasaţi pe ecuatorul său. Cauza pentru care are loc acest fenomen rămâne deocamdată un mister pentru ştiinţa contemporană. Se ştie totuşi că schimbările de polaritate a câmpului magnetic al Soarelui coincid cu creşterea şi descreşterea numărului de pete solare, care marchează ciclul de 11 ani al acestei stele. Ciclul actual al Soarelui (care este al 24-lea de la începutul înregistrărilor oficiale) iese însă din modelul cunoscut, deoarece el are deja 13 ani. O situaţie asemănătoare a avut loc acum aproximativ 300 de ani, când temperatura din emisfera nordică a planetei noastre a scăzut cu 0,6 grade Celsius. Cercetătorii sunt de părere că atunci Soarele s-a confruntat de asemenea cu o dublare a polarităţii sale magnetice, devenind astfel cuadripolar.
În ceea ce priveşte ciclul actual al Soarelui (al 24-lea), NASA prevede că el va fi cu 50% mai puternic decât cel precedent (al 23-lea), despre care se ştie că s-a evidenţiat prin emisii foarte puternice ale materiei coronare. Urmările unei furtuni solare de clasa X (cea mai puternică dintre categoriile de furtuni solare) pot fi catastrofale pentru condiţiile de viaţă de la suprafaţa Pământului. Deja echipamentele GPS, precum şi telefoanele mobile nu mai funcţionează corect de-a lungul ecuatorului Pământului, datorită benzilor masive energetice care par să-şi fi inversat direcţia, ceea ce a creat un relativ haos în transportul aerian şi a altor tipuri de transport care se bazează pe dispozitivele GPS. În plus faţă de aceste aspecte, au început să se înregistreze cutremure puternice în zone care până acum erau cunoscute ca fiind relativ lipsite de activitate seismică. Pe 20 mai, în ziua eclipsei inelare de soare, a avut loc cutremurul din Bologna (Italia), de 6,2 grade pe scara Richter, urmat de 6 replici puternice, cuprinse între 4,6 şi 6 grade; apoi cel din 22 mai, din Bulgaria, de 5,7 grade - resimţit şi în Bucureşti -, care a avut peste 400 de replici. În următoarele zece zile după eclipsa inelară de soare (până pe data de 29 mai 2012, inclusiv), activitatea seismică a înregistrat o creştere semnificativă în zona Groenlandei (6,2 grade) şi mai ales în vestul Asiei, în regiunea Japoniei şi spre sud, până în Indonezia. Pe 23 şi pe 25 mai au mai avut loc două cutremure în aceeaşi regiune, de 4,2 şi respectiv de 4,5 grade, pentru ca pe 29 mai în nordul Italiei să se înregistreze din nou o serie de cinci cutremure, cu intensităţi cuprinse între 4,7 şi 5,8 grade; de asemenea, încă un cutremur în Bulgaria, de 4,5 grade.
Pe 26 mai a avut loc un cutremur puternic, de 6 grade pe scara Richter în dreptul insulelor Bonin (situate cam la 1000 de km distanţă de Japonia), la mare adâncime (500 km) (http://sincedutch.wordpress.com/2012/05/26/5262012-6-0m-in-japan-7-days-of-movement-shows-areas-to-watch/), iar pe 28 mai a avut loc un cutremur de 6,7 grade în Argentina, la mare adâncime (588 km). Analiza sintetică a acestei activităţi seismice, care pare să se amplifice din ce în ce mai mult, poate fi urmărită cu uşurinţă aici, unde ea este prezentată grafic în mod sugestiv şi cu mare claritate:

Apoi, în data de 4 iunie s-a înregistrat o succesiune de patru cutremure puternice, cu intensităţi cuprinse între 6 şi 6,6 grade pe scara Richter în zona Oceanului Pacific de lângă Panama. Cele patru cutremure au avut loc într-un interval de aproximativ 3 ore. Aceste cutremure este posibil să aibă legătură cu un „eveniment cosmic” foarte special, care are multiple implicaţii, ce a fost anunţat pentru această perioadă de unele dintre civilizaţiile extraterestre benefice care ajută Pământul. Vom trata aceste aspecte mai târziu, în episoadele viitoare ale acestei serii de articole.


Pe de altă parte, „contracţia timpului” la nivel biologic, aşa cum este ea resimţită în mod subiectiv în această perioadă, pare să fie mai evidentă ca oricând: zilele trec precum orele, săptămânile precum zilele, iar lunile precum săptămânile. Tot mai mulţi oameni relatează experienţe uluitoare în care se întâlnesc sau sunt vizitaţi (de cele mai multe ori în timpul viselor pe care le au) de îngeri, de entităţi astrale superioare, de zei ori de fiinţe extraterestre cu un înalt nivel de spiritualitate. De asemenea, relaţiile personale şi de cuplu tind să treacă într-o etapă superioară de înţelegere şi de maturitate, iar conştiinţa unui număr din ce în ce mai mare de fiinţe umane pare să se trezească ca dintr-un somn greu, realizând minciuna, nedreptatea şi înşelătoria la care am fost supuşi până acum.

Pe plan mondial au loc schimbări majore de natură socială şi economică, care până în urmă cu câţiva ani păreau de domeniul imposibilului. Planeta însăşi „ascensionează” în plan energetic prin creşterea frecvenţei ei de vibraţie, astfel încât oamenii şi instituţiile care nu vor rezona cu această elevare a frecvenţei de vibraţie nu vor fi capabile să suporte noua condiţie energetică a Pământului. În diferite zone de pe glob şi mai ales în marile oraşe ale lumii sunt mai mereu semnalate OZN-uri de mărime medie sau chiar nave-mamă, iar în unele cazuri au putut fi observate flote de câteva zeci de OZN-uri. Pe internet (YouTube) există aproape o explozie a prezentării acestor video clipuri şi doar prostia, ignoranţa şi reavoinţa poate să îi determine pe unii să afirme de fiecare dată că acestea sunt falsuri, ori să adopte o atitudine ironică şi zeflemitoare. Dacă cele câteva zeci de mii de apariţii OZN şi fenomene stranii care au fost filmate şi prezentate pe internet sunt falsuri, atunci nu putem decât să presupunem că există tot atâtea zeci de mii de experţi în editare video pe planeta noastră, care nu au altceva mai bun de făcut decât să-şi piardă timpul pentru a falsifica imaginile respective, în condiţiile în care ei ştiu că oamenii le consideră deja a fi falsuri.

Inflaţia acestor postări video dă de gândit oricărei fiinţe care este înzestrată cu o anumită sensibilitate şi intuiţie spirituală, crispându-i în acelaşi timp pe cei cuprinşi de frică, care sunt nepregătiţi şi inerţi în faţa transformărilor inerente ce vor cuprinde întreaga planetă. În multe cazuri, mass-media locală ţine pasul cu aceste evenimente, însă posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi cotidianele principale continuă să fie aliniate la gigantica minciună, dezinformare şi înşelătorie pe care le promovează agenda cabalei satanice, care este francmasoneria mondială. Aceasta este însă o situaţie care nu va mai continua mult timp, deoarece legea ciclurilor cosmice, la unison cu modificările de stare interioară ale fiinţelor umane va duce în scurt timp la triumful adevărului şi al spiritualităţii pe întreaga planetă.

Pentru a face faţă aşa cum trebuie transformărilor iminente care vor avea loc, este însă necesar să fim pregătiţi atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional şi mental. Pregătirea doar pe una dintre aceste direcţii ne va face să sucombăm în celelalte două, căci „cel care umblă cu capul în nori, va sfârşi prin a cădea într-un şanţ”, după cum spune un vechi proverb chinezesc. Este important să înţelegem că noi, ca fiinţe umane, împreună cu planeta Pământ şi chiar cu întregul sistem solar din care facem parte, suntem implicaţi într-un ciclu cosmic major; într-un fel, putem chiar spune că planeta se purifică, se scutură, se primeneşte pentru saltul de natură energetică ce urmează să se petreacă. Dacă luăm în considerare poluarea masivă a apei, a aerului, a pământului şi a pădurilor, ne apare cu atât mai evident faptul că aceasta purificare la nivel global este imperios necesară pentru ca Pământul să continue să fie suportul vieţii pentru existenţa noastră, astfel încât noi înşine să putem să ne purificăm şi să evoluăm.

Ritmul transformărilor şi al pregătirilor interioare şi exterioare se va accelera din ce în ce mai mult în următoarele luni, pe măsură ce ne apropiem de noiembrie 2012. Există deja multe semne care ne arată că vechile structuri ale sistemelor economic şi financiar colapsează şi îşi trăiesc ultimele zile. Totuşi, este mai întâi necesar să se dovedească dincolo de orice îndoială că ele sunt greşite şi nepotrivite pentru traiul nostru cotidian, înainte de a fi complet eliminate.

Ţările din întreaga lume au intrat, într-o măsură mai mare sau mai mică, în spirala schimbărilor ireversibile, care va atrage marele salt de conştiinţă şi înţelegere la nivelul maselor de oameni. Aşa după cum putem observa, este imposibil să se mai impună acum de către o altă ţară reguli autoritariste, colonialiste sau imperialiste, după modelul Marii Britanii, Franţei sau SUA din secolele XIX şi XX. Oamenii par să fi simţit „gustul libertăţii”, ei par să fi înţeles importanţa lui şi acum îl doresc cu intensitate. În acest efort comun suntem sprijiniţi şi ajutaţi de către unele civilizaţii ET benefice (cum ar fi cele reunite în aşa-numita Federaţie Galactică a Luminii sau cele care fac parte din aşa-numitul Consiliu Andromeda), care au început chiar să se expună din ce în ce mai mult cu navele în văzul oamenilor, atât în timpul zilei cât şi al nopţii, pentru a ajuta astfel şi mai mult operaţiunea mondială de deconspirare a adevărului ocultat de foarte mult timp de către cabala criminală a „Iluminaţilor”. Cel puţin în unele cazuri, navele extraterestre apar şi se lasă văzute, fotografiate şi filmate atât de aproape, de bine şi de clar, încât circumstanţele respective nu mai pot fi ignorate în niciun fel şi nu mai pot fi explicate decât prin ceea ce ele sunt cu adevărat.

Unele dintre grupurile de extratereştri benefici sunt active de mulţi ani pe planeta noastră şi ele chiar au stabilit anumite contacte cu mulţi dintre liderii politici importanţi ai lumii sau au creat punţi de legătură şi de sprijin cu diferite fiinţe umane care s-au arătat dispuse să ajute la acest proces foarte complex de transformare, pe care îl traversează în prezent planeta noastră. Toate aceste aspecte sunt bine cunoscute de majoritatea celor cu mare putere de decizie politică, însă tăcerea sau chiar negarea lor face parte din operaţiunea de ocultare a adevărului, care a fost impusă de elita francmasonică mondială. Mulţi dintre aceşti sărmani politicieni sunt supuşi unor teribile presiuni şi nu pot deocamdată să reveleze adevărata faţă a lucrurilor, chiar dacă unii dintre ei ar dori cu sinceritate să facă aceasta. Aici ajungem la ceea ce pare să fi rămas (dar numai pentru un timp foarte scurt) problema principală a omenirii. Aşa-zişii „Iluminaţi” şi-au extins într-o aşa mare măsură controlul şi dominarea prin ameninţare şi teroare, încât influenţa lor otrăvitoare a ajuns până la cele mai înalte nivele de decizie în guvernele statelor lumii. Totuşi, având în vedere conjuncturile cosmice actuale, precum şi cele mondiale, unii dintre liderii politici probabil vor face în curând declaraţii şocante pentru întreaga omenire, fiind în mare măsură sprijiniţi şi ajutaţi în demersul lor de către extratereştrii benefici.

Nu se poate forţa momentul dezvăluirii adevărului, dar cei care sunt implicaţi în această operaţiune de amploare dau asigurări că nu mai este decât foarte puţin timp până atunci. Ideal ar fi ca această trecere să fie realizată paşnic, în sensul ca schimbările să se petreacă mai întâi la nivel guvernamental, pentru a da mai apoi legitimitate deciziilor ulterioare şi pentru ca toată lumea să fie receptivă faţă de anunţurile care vor fi făcute, contribuind cu entuziasm şi încredere la realizarea lor. Mulţi dintre cei care ironizează aceste informaţii şi acţiuni, ori care au devenit nerăbdători întreabă cu vădită iritare: unde sunt faimoasele arestări despre care vorbeaţi cu atâta siguranţă şi de ce nu se realizează această schimbare mult dorită? Este relativ dificil să explici că, în realitate, aceste acţiuni au început şi că ele sunt integrate din punct de vedere divin. Această integrare nu este însă după aprecierea egotică şi ignorantă a celor care vor ca lucrurile să se petreacă după cum gândesc ei că ar fi bine, şi nici la momentul de timp care le convine lor. Complexitatea situaţiei la nivel mondial este atât de mare şi natura influenţelor atât de bogată, încât fiecare detaliu trebuie planificat cu o mare atenţie, pentru că odată ce operaţiunea este demarată în forţă la nivel global, evenimentele şi dezvăluirile nu vor mai putea fi oprite. Ele se vor asemăna atunci cu un bulgăre de zăpadă care, fie face pârtie în calea sa pe măsură ce se rostogoleşte şi creşte în dimensiuni, fie ajunge să distrugă totul atunci când deplasarea lui nu este controlată aşa cum trebuie. Tocmai de aceea, acţiunile trebuie foarte bine planificate în prealabil, pentru a nu oferi nicio posibilitate de scăpare celor care trebuie să răspundă pentru răul imens pe care l-au făcut omenirii.


De profesor yoga Dan Bozaru


Preluare de pe yogaesoteric
5 iunie 2012

pentru conformitate (C.M.)