”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Pericolele ascunse şi insidioase ale globalizării, ce este plănuită şi impusă din umbră de aşa-zişii «iluminaţi»


Ei sunt cei care au de câştigat cel mai mult de pe urma creării statului unic planetar, ei sunt aceiaşi care pun la cale decimarea populaţiei planetei şi controlul ei total

Auzim aproape în fiecare zi vorbindu-se despre un așa-numit proces al globalizării, prin care elitele satanice ale așa-zișilor „iluminați“ urmăresc să creeze un stat unic planetar pe care să-l guverneze apoi după bunul lor plac. De asemenea, ni se vorbește din ce în ce mai mult despre necesitatea globalizării într-o lume așa-zis liberă și democratică, pe care suntem îndoctrinați să ne-o dorim. Pe de altă parte, sesizăm însă că lumea nu este atât de liberă cum ne-ar plăcea să credem și că viața noastră devine din ce în ce mai grea în cadrul acestui context al globalizării. Cei mai mulți dintre oameni refuză încă să dea piept cu adevărata realitate. Vrăjiți de mirajul unei libertăți aparente, ei acceptă să cadă în plasa întinsă cu abilitate de artizanii globalizării în schimbul posibilității de a cumpăra orice produs de oriunde, de a putea schimba opinii cu aproape oricine, de a pune bazele unei colaborări economice cu firme din întreaga lume și de a avea acces la informații.
Dar oare chiar așa să fie? Chiar își doresc liderii politici să fim atât de avantajați și să avem o viață liberă și fericită? Cei care mai cred încă într-un răspuns afirmativ la această întrebare merită să se întrebe în continuare de ce condițiile de trai devin din ce în ce mai dificile? Cine sau ce anume ne împiedică să trăim mai bine, să fim mai fericiți și mai prosperi? Pentru a putea răspunde la această întrebare, este necesar în primul rând să vedem cum gândesc globaliștii, elitele de la vârful ierarhiei sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“ care au inventat conceptul de globalizare, pe care îl promovează fervent, și care este, de fapt, rostul globalizării.
Din păcate, există încă un număr destul de mare de ființe umane care – datorită ignoranței – nu acceptă faptul că un grup de indivizi vicleni și superbogați conspiră permanent pentru a obține puterea globală, cu toate că acest grup este cel mai adesea vizibil și evident. Orice dialog pe această temă cu astfel de ființe umane naive, ignorante, sceptice și conformiste – am putea spune – se rezumă la a dezbate motivul pentru care un grup de oameni ar putea să fie chiar atât de răi și de perverși, încât să vrea să acapareze puterea supremă mondială.
Pentru un alt segment al populației, această conspirație este reală, există și elitiștii care promovează globalizarea, dar, în opinia lor, această conspirație este condusă de goana după profit și putere. Având în vedere discrepanța uriașă care s-a creat între minoritatea celor care dețin resursele naturale ale planetei și marea majoritate a populației (ce este săracă), această ipoteză pare reală, însă ea este totuși incompletă.
Alții admit pe deplin existența acestui grup organizat de globaliști infractori care vor să dețină puterea pe plan mondial, dar își explică apariția acestora ca un produs al unui sistem social și politic corupt în cea mai mare parte a sa. Acest segment de populație dorește o transformare a sistemului și înlocuirea sistemului actual cu unul în totalitate nou, care să funcționeze corect și pe cu totul alte principii. Ei gândesc și afirmă că acești globaliști reprezintă nu cauza, ci simptomele tuturor problemelor cu care se confruntă umanitatea în acest moment, iar ei sunt cel mai aproape de realitate. Ei mai cred că soluția necesară pentru îndepărtarea acestor globaliști de la frâiele marilor puteri ale lumii este pasul necesar și suficient pentru demararea unui proces de revitalizare socială și economică, de creare a unui nou sistem viabil.
Pe de altă parte, întâlnim acel segment de populație ce manifestă o acută înclinație religioasă în analiza și interpretarea datelor și a evenimentelor, cei mai mulți dintre ei fiind obsedați de venirea Apocalipsei. Aceștia acceptă în totalitate existența globaliștilor și faptul că există o conspirație a lor la nivel internațional, ce se derulează într-un mod insidios și concertat pentru a obține puterea și a crea o nouă ordine politică și economică mondială aflată la îndemâna intereselor lor perverse malefice. În această direcție, marea majoritate a acestui segment social consideră că este inutil să lupte împotriva globaliștilor, pentru că ei sunt susținuți de puterea existentă la nivel local, regional și național, cu atât mai mult cu cât intențiile acestor globaliști au un caracter profund malefic. Acești oameni cu inclinație religioasă filtrează însă analiza pe care obișnuiesc să o facă prin intermediul textelor sacre fundamentale.
Studiile sociologice au arătat că, în general, oamenii sunt destul de greu de convins de faptul că destinele planetei sunt conduse de o mână de psihopați, care, pentru a-și pune în aplicare planurile samavolnice, au lansat această criză economico-socială de proporții pe care o trăim și, cu siguranță, o vom trăi în continuare dacă nu vom acționa cât mai repede în consecință.
Elitele, ce sunt grupate mai ales în secta satanică a așa-zișilor „iluminați“, au conspirat în permanență de-a lungul ultimelor trei secole. În prezent, îi putem găsi activând în unele instituții secrete precum: Grupul Bilderberg, Council of Foreign Relations, FMI, Bank of International SettlementsTavistock Institute, Comisia Trilaterală, Clubul de la Roma, Rand Corporation și multe altele. De cele mai multe ori, aceștia își ascund și își ocultează intențiile lor malefice, însă ei au ajuns acum să-și dea arama pe față, militând deja deschis pentru instaurarea unei Noi Ordini Mondiale care presupune, printre altele, crearea unui stat planetar unic de inspirație fascistă, în care oamenii sunt supravegheați și conduși ca niște dobitoace cu față umană. Acești globaliști psihopați manifestă o stranie și constantă solidaritate ce este demnă de o cauză mai bună în realizarea dorințelor lor malefice.
Carl Gustav Jung afirma că numai 10% din populația globului prezintă simptome de psihoză în formă latentă, dar că doar 1% dintre aceștia sunt psihopați activi. Dat fiind caracterul patologic al acestei boli, psihopații nu pot fi convinși în niciun mod de perversitatea, uneori evidentă, a acțiunilor lor, întrucât ei cred cu tărie în ceea ce fac rău. Scopul acestor globaliști psihopați este acela de a câștiga puterea totală de care au nevoie, pentru a dobândi apoi în totalitate controlul asupra noastră. Ei chiar cred că sunt îndreptățiți să aibă o putere majoră asupra oamenilor, pe care îi consideră inferiori, asemănători animalelor, și că o astfel de putere este necesară pentru ca societatea să se îndrepte către o direcție așa-zis „bună“, direcție care, în realitate, ne conduce către sfârșitul implacabil al libertății și demnității umane. Caracterul malefic al acestei orientări a devenit deja vizibil la nivel de mase, iar orice om înzestrat cu inteligență și bun-simț poate decela cu ușurință contrastul imens ce există între afirmațiile și promisiunile bombastice ale guvernanților și faptele lor reprobabile, care – de fapt – nu au nimic în comun cu binele real și cu bunăstarea ființelor umane.
Din nefericire, în trecut, aproape nimeni nu a acționat în sensul demascării și eliminării acestor grupuri de indivizi elitiști, care exercită în mod continuu o influență nefastă asupra multor aspecte din viața noastră. Dar să vedem care au fost elementele ce au stat la baza alienării societății contemporane? Oamenii din ziua de azi s-au născut și trăiesc într-o lume în care ideile globaliste sunt exprimate sub diferite forme în toată mass-media ca fiind o necesitate de evoluție personală și socială a ființei umane, a cărei bunăstare a fost condiționată de instaurarea globalizării. Ei au preluat aceste idei de cele mai multe ori fără a le analiza lucid și profund, fiind amăgiți de iluzia unei deschideri false către lume, și nu au luat deloc în considerare niciun semn alarmant care indica de fapt clădirea vicleană, pe ascuns, a unei gigantice închisori planetare aflate sub controlul acestui grup de elitiști malefici.
Lupta neîntârziată, neîntreruptă pentru demascarea și îndepărtarea definitivă a acestor globaliști de la conducerea statelor lumii este necesar să fie un obiectiv important al nostru, al tuturor. Fără o astfel de acțiune tranșantă, curajoasă și hotărâtă, niciun sistem politic, economic și social nu poate să își mai arate eficiența și viabilitatea în fața națiunilor lumii.
Cum ar fi necesar să acționăm în acest caz pentru îndepărtarea de la putere a elitelor globaliste malefice? Unul dintre răspunsuri este să renunțăm la conceptul de globalizare și să urmărim să aducem la cunoștința oamenilor planurile criminale ale acestor indivizi bolnavi mintal. Deși își arogă puterea absolută pe această planetă și ne consideră niște ființe inferioare lor, elitele se tem de masele de oameni trezite, conștiente, care ar putea să-i îndepărteze cu ușurință dacă ar acționa la unison. Pentru aceasta, este necesar ca opinia publică să se trezească, cum se spune, la realitate și să înceapă să facă imediat cu totul altfel „jocurile“ în politică și în economie, respingând ferm propunerile otrăvite cu care globaliștii ne ademenesc în mod viclean. Chiar dacă apoi se vor ivi piedici și multe încercări de intimidare și de perturbare a acestei inițiative curajoase, nu este necesar să renunțăm la convingerile noastre întrucât, aderând în continuare la conceptul de globalizare, care vedem că nici pe departe nu ne-a adus prosperitatea și securitatea mult promisă, ci a dus și duce doar la o globalizare aproape generalizată, în felul acesta nu facem altceva decât să fim de acord cu desfășurarea și amplasarea de echipamente și armamente militare din ce în ce mai nocive și periculoase în toate zonele globului, cu producerea și distribuirea alimentelor ce deja sunt pline de chimicale și aditivi periculoși, ce produc dezechilibre majore în organism și numeroase boli grave, cu acumularea și concentrarea de capital doar în mâinile lor și cu multe alte aspecte nefaste care au făcut ca viața omului obișnuit să devină tot mai nefericită, tensionată și lipsită de sens.
Dacă studiem Biblia cu atenție, vedem, printre altele, că aceasta este compusă dintr-o înșiruire de povestiri în care binele câștigă întotdeauna lupta împotriva răului. Cu toate acestea, în zilele noastre, aceste povestiri biblice cu tâlc nu mai sunt transpuse în realitate de cei care au făcut o pasiune din studiul Bibliei și care doresc să îi aplice principiile în viața de zi cu zi. În realitate, aceștia ezită să mai lupte împotriva răului și a despotismului ce sunt generate la nivel mondial de către acești globaliști psihopați. Care poate fi cauza acestei lașități?
Oamenii zilelor noastre sunt din ce în ce mai pesimiști și fataliști, acceptând să trăiască zi de zi în ignoranță. Ei interpretează cu naivitate și superficialitate indicatorii economici și sociali ai acestui iluzoriu nivel de civilizație. O problemă importantă, căreia suntem nevoiți să-i facem față, este „răul organizat“ care promovează globalizarea și care este pus la cale în instituțiile enumerate anterior, precum și în multe altele existente la nivel internațional. Ce putem face în acest context? Putem imediat începe prin a respinge în mod ferm și cu mult curaj propunerile insidioase ale acestor lideri globaliști și putem continua prin a cere alegerea unor noi lideri care sunt integri și verticali. Problema fundamentală o reprezintă actualmente însuși sistemul în care trăim, care ne oferă mult prea multe căi false de a privi și înțelege lumea reală.
Este necesar să ne fie foarte clar faptul că binele veritabil este de cele mai multe ori inspirat de propria noastră conștiință, însă, din păcate, datorită lipsei de acțiune realizată la unison și a încrederii în Dumnezeu, noi îl neglijăm cel mai adesea, considerându-l un rod al imaginației noastre. Această alegere înșelătoare pe care o facem, ce este inspirată în realitate de entitățile demoniace și satanice, lasă un imens spațiu de manevră acestor ființe malefic orientate, care urmăresc să ne dezbine și să creeze opinia predominantă ce îi avantajează.
În felul acesta, acești globaliști reușesc să creeze un sistem de false valori, care este total opus valorilor noastre morale și spirituale și Legilor lui Dumnezeu. Metodele pe care ei le utilizează sunt bazate pe viclene tehnologii de manipulare în masă și de control mental. Datorită lor, sute de milioane de oameni suferă într-un mod greu de imaginat. Devine astfel tot mai vizibilă imaginea potențială a războiului, a exterminării unor popoare sau grupuri etnice, totul pentru un așa-zis „bine“ al planetei, dar nu auzim niciodată că aceste elite satanice au găsit o soluție înțeleaptă – sau cel puțin că o caută – pentru ca toți oamenii de pe această planetă să conviețuiască în armonie, fericire și bunăstare. Niciodată aceste elite globaliste nu au manifestat în realitate vreun interes binefăcător și dezinteresat față de întrepătrunderea capitalului financiar cu cel social, față de promovarea reală a relațiilor fericite și armonioase între oameni. Ei nu fac altceva decât să aducă în viața noastră doar dezastrul, frica și suferința, pe care ni le prezintă ca pe o stare de normalitate, toate acestea fiind strict necesare pentru realizarea „binelui“, care de fapt este rău.
Se știe că subconștientul oamenilor obișnuiți este asemenea unui burete care absoarbe toate informațiile ce ajung la el. Nu există om obișnuit care să nu poată fi manipulat, ci numai oameni care nu au instrumentele necesare pentru aceasta, iar elitele așa-zis „iluminate“ se folosesc din plin de pârghiile complexe de manipulare și de ideile perverse care au aderență la mase pentru a-și pune apoi în aplicare planurile lor samavolnice. Globaliștii perverși nu sunt imuni la potențialele consecințe ale deciziilor lor, dar ei simt în permanență nevoia de a-și justifica acțiunile rele într-un mod în care marile mase de oameni să le aprobe și să le asimileze, iar acest fapt este apoi de natură să creeze certitudini bizare în rândul lor.
Marea majoritate a propagandei perverse a globaliștilor se învârte în jurul conceptului straniu de relativitate morală și minciună, în care binele depinde doar de percepție, iar răul este doar o iluzie. Este sugestivă în acest sens zicala conform căreia „Cea mai mare păcăleală a diavolului este să convingă lumea că, în realitate, el nu există“.
Demascarea urgentă și eliminarea globaliștilor, respingerea fermă a propunerilor acestora este și trebuie să fie pentru noi un obiectiv stringent și important dacă dorim să trăim – de acum înainte – într-o lume mai bună, bazată pe dreptate, iubire și respect reciproc. În acest sens, este imperios necesar să renunțăm la ideea naivă cum că acești globaliști nu există sau că ei nu contează în existența noastră ori că fenomenul globalizării ar putea fi ceva bun. Ei există și ne influențează pe cei mai mulți dintre noi într-un mod profund nefast, otrăvindu-ne existența! Acționând însă la unison împotriva lor, urmărind în mod ferm și constant să ne elevăm nivelul de conștiință și refuzând să ne mai lăsăm amăgiți de promisiunile deșarte pe care ei ni le fac, vom deveni apoi capabili să le dejucăm planurile malefice, iar astfel, binele și adevărul vor triumfa în cele din urmă pe tot cuprinsul planetei.

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publising House

yogaesoteric
9 decembrie 2016
 

vineri, 9 decembrie 2016

Cum a reuşit în viață tânărul Sylvester Stallone și cum a biruit neîncrederea oamenilor. Perseverența este totdeauna cheia succesului!

O poveste reală, motivațională!

Fără îndoială, Sylvester Stallone a fost unul dintre eroii de film preferați ai acelora dintre noi care au copilărit în anii ʼ80 – ʼ90. Dar succesul nu s-a ținut mereu scai de marele actor. Până în prag de 30 de ani, se poate spune că Sylvester a alergat, din răsputeri, după succes. Numai că succesul era mai iute. Abia se lăsa văzut, de la mare distanță.
Nu știm dacă, în primii săi ani de viață, Sylvester a avut un erou care să-l inspire. Cert este că, inițial, în copilăria sa, a fost el însuși un soi de erou în colectivitate, însă unul negativ. Cel puțin la școală și în cartierul său. Se pare că își exersa rolurile (dure) încă de pe atunci, lucru care nu putea atrage ropote de aplauze. Aceste obiceiuri marțiale, împreună cu alte isprăvi, au atras exmatricularea băiatului din mai multe unități de învățământ. Stallone nu și-a găsit lesne calea. Dar și când și-a găsit-o…
După absolvirea liceului, a început să studieze artă dramatică. Simultan redacta scenarii. N-a obținut rolurile mărețe dorite. Ci doar câteva rolulețe, unele în producții de calitate îndoielnică, submediocră. Pe atunci era obișnuit să primească refuzuri pe bandă rulantă. Sute. Mii de refuzuri. Altul s-ar fi lăsat păgubaș.
Dar tânărul problematic de odinioară știa ce vrea și se ținea cu îndârjire de înfăptuirea visului său. Trebuia să joace într-un film care să-i aducă faima și prosperitatea dorite. Să iasă din mediul care îl plafona. Din situația care-l făcuse să-și vândă câinele pe câțiva dolari, întrucât nu mai avea ce-i oferi drept hrană. Sau, ulterior, să vândă bijuteriile nevestei.
Ca să-și poată câștiga traiul, tânărul Stallone a acceptat și locuri de muncă mai puțin căutate. A fost îngrijitor la grădina zoologică, a lucrat la o pescărie, a fost ușier. Câte n-a făcut?! Dar toate slujbele minore, umilințele, ironiile și refuzurile nu l-au împiedicat să viseze. În plus, lupta cu dificultățile l-a fortificat, l-a făcut perseverent, adaptabil și creativ.
La 28 de ani a dobândit primul rol ceva mai important. Cu suma câștigată s-a mutat la Hollywood, împreună cu soția sa (se căsătorise chiar în acel an). La 29 de ani era încă în căutarea formulei succesului, care nu părea că se lasă ușor găsită.
Și reușita a venit pe nepusă masă! Dovadă că perseverența și munca dau roade, până la urmă.
După ce a urmărit la TV un meci de box, lui Sylvester i-a venit o idee. S-a închis în odaia sa și, fără să mai vadă sau să audă ceva, a lucrat ore în șir, precum Balzac, convins că scenariul acela avea să-i scoată din lipsuri pe el și pe soția sa, cea care nu de puține ori îl susținuse financiar, după modestele sale posibilități.
A umplut foaie după foaie. Iar când scenariul de film a fost gata, l-a prezentat mai multor producători. S-a bucurat de un oarecare interes. De fapt, doar scenariul se bucura de apreciere. Nu și tânărul său autor. Aici este punctul culminant. Și, poate, cea mai folositoare învățătură ce poate fi culeasă din această mică povestire.
Producătorul aprecia scenariul și oferea pentru el niște zeci de mii de dolari. Dar Stallone voia rolul principal. Altfel n-ar fi cedat scenariul. Deși îi sufla vântul prin buzunare și suma oferită inițial sporise de câteva ori, nu voia să cedeze. Producătorii voiau într-un asemenea rol actori mari, consacrați. Să-și riște investițiile pe un cvasi-necunoscut?!
Însă viitorul mare actor n-a cedat. Totul sau nimic. Văzându-l cât e de hotărât, i-au oferit până la urmă și rolul principal. În sfârșit, avea să intre în rândul marilor actori. Filmul? Un succes răsunător. Urma să câștige trei premii Oscar. Rolul pe care l-a jucat Stallone îl știți deja: Rocky Balboa!
Mai este nevoie de o mică precizare: după câștigarea primilor bani a reușit, cu greutate, să își răscumpere de la noul stăpân și câinele vândut.
yogaesoteric
8 decembrie 2016
 

joi, 8 decembrie 2016

Evoluţia rugăciunii

Cartea Urantia ( P1/cap.91)

(994.1) 91:0.1 RUGĂCIUNEA, ca act religios, a luat naştere în expresiile anterioare nereligioase ale monologului şi ale dialogului. Când oamenii primitivi au dobândit conştiinţa de sine, s-a produs inevitabilul corolar al conştiinţei de celălalt, dublul potenţial al sensibilităţii sociale şi al recunoaşterii lui Dumnezeu.

(994.2) 91:0.2 Nici una dintre primele forme de rugăciune nu erau adresate Deităţii. Aceste expresii semănau mult cu ceea ce i-aţi spune voi unui prieten când v-aţi angaja în vreo înfăptuire importantă: 'Urează-mi noroc'. Primitivii erau sclavii magiei; norocul sau ghinionul pătrundea în toate domeniile şi chestiunile vieţii. La început, aceste cereri de noroc au fost monologuri - pur şi simplu un mod de gândire cu voce tare pentru slujitorii magiei. Apoi, aceşti credincioşi în noroc i-au înrolat pe prietenii lor şi pe membrii familiei lor pentru a-i susţine, şi curând au fost îndeplinite anumite forme de ceremonii care includeau tot clanul sau tot tribul.
(994.3) 91:0.3 Când conceptul de fantome şi de spirite a evoluat, aceste cereri au fost adresate entităţilor supraomeneşti; iar când oamenii au devenit conştienţi de zei, aceste expresii au atins nivelul rugăciunilor autentice. De exemplu, la anumite triburi din Australia, rugăciunile religioase primitive au precedat credinţa în spirite şi în personalităţi supraumane.
(994.4) 91:0.4 În India, tribul Toda respectă practica rugăciunilor neadresate cuiva anume, întocmai cum au făcut-o popoarele religioase înainte de epoca conştiinţei religioase. Numai că, la membrii tribului Toda, această practică reprezintă un regres al religiei lor, care degenerează la acest nivel primitiv. Ritualurile de astăzi la preoţii lăptari ai tribului Toda nu reprezintă o ceremonie religioasă, deoarece rugăciunile impersonale nu contribuie cu nimic la conservarea sau la înălţarea unor valori sociale, morale sau spirituale.
(994.5) 91:0.5 Rugăciunea prereligioasă a făcut parte din practicile mana ale melanezienilor, din credinţele udah ale pigmeilor africani şi din superstiţiile manitu ale indienilor Americii de Nord. Triburile Baganda din Africa nu s-au ridicat decât recent de la nivelul mana al rugăciunii. În această confuzie evolutivă primitivă, oamenii îşi adresează rugăciunile către zei - locali sau naţionali - către fetişuri, amulete, fantome, şefi, idoli, precum şi către oamenii de rând.
(994.6) 91:1.1 Rolul religiei evolutive primitive este de a păstra şi de a spori valorile sociale, morale şi spirituale esenţiale care iau încetul cu încetul formă. Această misiune a religiei nu este respectată conştient de omenire, însă ea este în principal îndeplinită de funcţiunea rugăciunii. Practica rugăciunii reprezintă efortul involuntar, dar totuşi personal şi colectiv, al unui grup de a asigura conservarea valorilor spirituale. Fără salvgardarea rugăciunii, toate zilele de sărbătoare religioasă ar reveni rapid la statutul de simple zile de concediu.
(995.1) 91:1.2 Religia şi actele ei, din care cel principal este rugăciunea, nu sunt aliate decât cu valorile care se bucură de o recunoaştere socială generală, de o aprobare colectivă. De aceea, când un om primitiv încerca să-şi satisfacă sentimentele lui mai puţin nobile sau ambiţiile lui pur egoiste, el era privat de sprijinul religiei şi de ajutorul rugăciunii. Dacă vreun individ avea de gând să facă ceva antisocial, el era silit să caute ajutorul magiei nereligioase, să recurgă la vrăjitori şi, prin urmare, să fie privat de ajutorul rugăciunii. Rugăciunea a devenit deci, de foarte devreme, un puternic promotor al evoluţiei sociale, al progresului mintal şi al realizării spirituale.
(995.2) 91:1.3 Totuşi, mintea primitivă nu era nici logică, nici coerentă. Oamenii primitivi nu sesizau faptul că lucrurile materiale nu erau de domeniul rugăciunii. Aceste suflete simple au constatat că hrana, adăpostul, ploaia, vânatul şi alte bunuri materiale sporeau bunăstarea socială; de aceea, ele au început să se roage pentru aceste binecuvântări fizice. Deşi acest lucru a constituit o pervertire a rugăciunii, el a încurajat efortul de a atinge aceste obiective materiale prin acţiuni etice şi sociale. Degradând valorile spirituale ale unui popor, această înjosire a rugăciunii avea totuşi drept efect direct înălţarea moravurilor lui economice, sociale şi etice.
(995.3) 91:1.4 Rugăciunea este un monolog numai în tipul cel mai primitiv de minte. Ea a devenit devreme un dialog, şi s-a amplificat rapid la nivelul unui cult colectiv. Rugăciunea semnifică faptul că incantaţiile premagice ale religiei primitive au atins, prin evoluţie, nivelul la care mintea umană recunoaşte realitatea puterilor sau a fiinţelor binefăcătoare capabile să reînsufleţească valorile sociale şi să ocrotească idealurile morale; pe de altă parte, el recunoaşte că aceste influenţe sunt supraomeneşti şi distincte de egoul uman conştient de sine şi de semenii lui muritori. Prin urmare, adevărata rugăciune nu apare până când acţiunea de slujire religioasă nu este privită ca personală.
(995.4) 91:1.5 Rugăciunea are puţine legături cu animismul, dar astfel de credinţe pot să existe în paralel cu sentimentele religioase care apar. În multe cazuri, religia şi animismul au avut origini cu totul separate.
(995.5) 91:1.6 La muritorii care nu au fost eliberaţi de legăturile primitive ale fricii, există un serios pericol ca toate rugăciunile să conducă la un simţ morbid al păcatului, la o convingere nejustificată de vinovăţie, reală sau imaginară. Totuşi, în epoca modernă, este puţin probabil ca un mare număr de persoane să consacre atât de mult timp rugăciunii încât să ajungă la aceste reflecţii dăunătoare în ceea ce priveşte lipsa lor de demnitate sau culpabilitatea lor. Pericolele care însoţeau deformarea şi pervertirea rugăciunii constau în ignoranţă, superstiţie, cristalizare, devitalizare, materialism şi fanatism.
(995.6) 91:2.1 Primele rugăciuni au fost pur şi simplu urări exprimate în cuvinte, expresia unor dorinţe sincere. Rugăciunea a devenit apoi o tehnică de obţinere a cooperării spiritelor. Apoi, ea a atins funcţia superioară de ajutor al religiei la păstrarea tuturor valorilor demne de a fi păstrate.
(995.7) 91:2.2 Rugăciunea şi magia au survenit amândouă ca rezultat al reacţiilor umane de ajustare la mediul urantian; însă, în afară de această relaţie generală, ele au puţine puncte comune. Rugăciunea a indicat întotdeauna o acţiune pozitivă din partea egoului care o rostea; ea a fost întotdeauna psihică şi uneori spirituală. Magia a însemnat în general o tentativă de a manipula realitatea fără a afecta egoul manipulatorului, al practicantului magiei. În ciuda originilor lor independente, magia şi rugăciunea au fost adesea legate în stadiile lor ulterioare de dezvoltare. Plecând de la formule şi trecând prin ritualuri şi incantaţii, magia este uneori ridicată, prin înălţarea scopurilor ei, până în pragul adevăratei rugăciuni. Rugăciunea a devenit uneori atât de materialistă încât a degenerat într-o tehnică pseudomagică pentru a evita cheltuiala de efort cuvenită rezolvării problemelor Urantiei.
(996.1) 91:2.3 Când omul a învăţat că rugăciunea nu putea constrânge zeii, el i-a dat mai mult caracterul de rugă, de căutare a unei graţii. Dar rugăciunea autentică este în realitate o comuniune între om şi Făuritorul său.
(996.2) 91:2.4 Apariţia ideii de sacrificiu într-o religie a diminuat ineluctabil eficienţa superioară a adevăratei rugăciuni, în sensul că oamenii caută să substituie ofrandele de bunuri materiale cu acelea ale consacrării propriei lor voinţe facerii voii lui Dumnezeu.
(996.3) 91:2.5 Când religia este privată de un Dumnezeu personal, rugăciunile ei sunt transpuse la nivelul teologiei şi al filozofiei. Când, într-o religie, conceptul cel mai elevat de Dumnezeu este acela al unei Deităţi impersonale, ca în idealismul panteist, acest concept furnizează clar o bază pentru anumite forme de comuniune mistică, însă el este fatal pentru forţa adevăratei rugăciuni, care reprezintă întotdeauna comuniunea omului cu o fiinţă personală şi superioară.
(996.4) 91:2.6 În primele perioade ale evoluţiei rasiale, şi chiar şi astăzi în experienţa cotidiană a muritorilor de rând, rugăciunea este, într-o mare măsură, un fenomen al raporturilor dintre om şi subconştientul său. Există însă şi un domeniu al rugăciunii în care indivizi capabili din punct de vedere intelectual şi progresivi, din punct de vedere spiritual, ajung mai mult sau mai puţin la un contact cu nivelele supraconştiente ale minţii umane, domeniul Ajustorului Interior al Gândirii. În plus, există o fază spirituală definită a adevăratei rugăciuni în ceea ce priveşte receptarea şi recunoaşterea ei de către forţele spirituale ale universului; această fază este cu totul distinctă de toate asocierile umane şi intelectuale.
(996.5) 91:2.7 Rugăciunea contribuie treptat la dezvoltarea sentimentului religios al unei minţi umane în evoluţie. Ea exercită o puternică influenţă în împiedicarea izolării personalităţii.
(996.6) 91:2.8 Rugăciunea reprezintă una dintre tehnicile asociate cu religiile naturale din evoluţia rasială, care face în aceeaşi măsură parte din valorile bazate pe experienţă ale religiilor superioare excelente din punct de vedere etic - religiile de revelaţie.
(996.7) 91:3.1 Când copiii învaţă pentru prima dată să se servească de limbaj, ei sunt înclinaţi să gândească cu voce tare, să îşi exprime gândurile în cuvinte, chiar dacă nimeni nu este acolo pentru a-i auzi. Odată cu începuturile imaginaţiei lor creative, ei vădesc o tendinţă de a conversa cu tovarăşi imaginari. În felul acesta, un ego care începe să înflorească caută să se menţină în comuniune cu un alter ego fictiv. Prin această tehnică, copilul învaţă devreme să convertească monologurile lui în pseudodialoguri, în care acest alter ego dă răspunsuri la gândurile lui exprimate cu voce tare şi la exprimarea urărilor sale. O bună parte a reflectărilor adulţilor se desfăşoară mintal sub formă de conversaţii.
(996.8) 91:3.2 Forma primitivă a rugăciunii semăna mult cu recitările semimagice ale tribului Toda din zilele noastre, rugăciuni care nu erau adresate nimănui anume. Prin apariţia ideii unui alter ego, astfel de tehnici de rugăciune tind să se transforme în comunicări de tip dialog. Cu timpul, conceptul de alter ego este înălţat la statutul superior de demnitate divină, iar rugăciunea ca act religios îşi face apariţia. Acest tip primitiv de rugăciune e menit să evolueze prin numeroase faze şi în cursul a lungi perioade de timp înainte de a atinge nivelul de rugăciune inteligentă şi cu adevărat etică.
(997.1) 91:3.3 Concepţia de alter ego pe care au avut-o generaţiile succesive de muritori care practicau rugăciunea evoluează trecând prin concepte legate de fantome, fetişuri şi spirite, până la zeii politeişti şi, în cele din urmă, până la Dumnezeul Unic, o fiinţă divină care întrupa idealurile cele mai înalte şi aspiraţiile cele mai sublime ale egoului în rugăciune. Acesta este modul în care rugăciunea funcţionează ca cel mai puternic act religios, pentru a conserva valorile şi idealurile superioare ale celor care se roagă. Din clipa în care omul a conceput un alter ego, şi până la apariţia conceptului unui divin Tată celest, rugăciunea este întotdeauna o practică care vă face mai sociabili, mai morali şi mai spiritualizaţi.
(997.2) 91:3.4 Simpla rugăciune de credinţă evidenţiază în experienţa omenească o puternică evoluţie prin care vechile conversaţii cu simbolul fictiv al alter egoului din religia primitivă au fost înălţate la nivelul de comuniune cu spiritul Infinitului, la nivelul unei sincere conştiinţe de realitatea Dumnezeului etern şi a Tatălui Paradisiac al oricărei creaţii inteligente.
(997.3) 91:3.5 În afară de ceea ce se referă la sinele superior din experienţa rugăciunii, ar trebui reamintit că rugăciunea etică este o cale extraordinară de înălţare a egoului şi de întărire a sinelui pentru o viaţă mai bună, o viaţă de înfăptuiri mai elevate.
(997.4) 91:3.6 Rugăciunea îndeamnă egoul uman să caute ajutorul în cele două direcţii: pentru ajutorul material luând din rezervorul subconştient al experienţei de muritor, iar pentru inspiraţie şi călăuzire ducându-se la frontierele supraconştientului, unde materialul ia contact cu spiritualul, cu Veghetorul de Mister.
(997.5) 91:3.7 Rugăciunea iluminată trebuie să recunoască nu numai un Dumnezeu exterior şi personal, ci şi o Divinitate interioară şi impersonală, Ajustorul care vă locuieşte. (nota C.M.: noi îl numim, în mod curent, Spiritul Înalt sau Spiritul Superior, scânteia divină din ființă). Când un om se roagă, este întru totul just ca el să se străduiască să înţeleagă conceptul de Tată Universal al Paradisului. Cu toate acestea, pentru majoritatea scopurilor practice, o tehnică mai eficientă ar consta în revenirea la conceptul unui alter ego apropiat, întocmai cum avea obiceiul să o facă mintea primitivă, recunoscându-se apoi că ideea acestui alter ego era la începuturi o simplă ficţiune, devenită apoi, prin evoluţie, adevărul că Dumnezeu locuieşte în omul muritor prin prezenţa efectivă a Ajustorului. Astfel, omul poate să vorbească, cum s-ar zice, faţă în faţă, cu un alter ego divin real şi autentic, care îl locuieşte şi care este însăşi esenţa şi prezenţa Dumnezeului viu, Tatăl Universal.
(997.6) 91:4.1 Nici o rugăciune nu poate fi etică dacă imploratorul caută un avantaj egoist asupra semenilor lui. Rugăciunea egoistă şi materialistă este incompatibilă cu religiile etice care sunt întemeiate pe iubirea divină şi dezinteresată. O asemenea rugăciune atât de lipsită de etică se reîntoarce la nivelurile primitive ale pseudomagiei, ea fiind nedemnă de civilizaţii în evoluţie şi de religii iluminate. Rugăciunea egoistă violează spiritul tuturor eticilor întemeiate pe o justeţe plină de iubire.
(997.7) 91:4.2 Rugăciunea nu trebuie niciodată să fie înjosită până într-acolo încât să devină un substitut pentru acţiune. Orice rugăciune etică este un stimulent pentru acţiune şi un ghid pentru eforturile progresive către scopurile idealiste de realizare în sinele superior.
(998.1) 91:4.3 În toate rugăciunile voastre, fiţi nepărtinitori. Nu vă aşteptaţi ca Dumnezeu să fie părtinitor, ca el să vă iubească mai mult decât pe ceilalţi copii ai lui, prietenii voştri, vecinii voştri, chiar şi duşmanii voştri. 
Însă rugăciunea religiilor naturale sau evoluate nu începe prin a fi etică, aşa cum este ea în religiile revelate ulterioare. Orice rugăciune, fie că este individuală fie comunitară, poate fi sau egoistă sau altruistă. Adică, rugăciunea se poate focaliza asupra sinelui sau asupra altora. Când rugăciunea nu caută nimic pentru cel care se roagă sau pentru tovarăşii lui, atunci o asemenea atitudine a sufletului tinde către nivelele veritabilei adoraţii. Rugăciunile egoiste implică confesiuni şi rugăminţi, şi constau adesea în cereri de favoruri materiale. Rugăciunea este ceva mai etică atunci când ea se ocupă de iertare şi caută înţelepciunea pentru a mări stăpânirea de sine.
(998.2) 91:4.4 Rugăciunea lipsită de egoism întăreşte şi consolează, în timp ce rugăciunea materialistă este sortită să-i dezamăgească şi să-i deziluzioneze pe autorii ei pe măsură ce progresul descoperirilor ştiinţifice demonstrează că omul trăieşte într-un univers fizic al legii şi al ordinii. 
Copilăria unui individ sau a unei rase este caracterizată prin rugăciunile primitive egoiste şi materialiste. Şi, într-o anumită măsură, toate aceste rugăminţi sunt eficiente în sensul că ele conduc invariabil la eforturi care contribuie la obţinerea de răspunsuri la asemenea rugăciuni. Adevărata rugăciune de credinţă contribuie întotdeauna la progresul tehnicii vieţii, chiar dacă asemenea cereri nu sunt demne de recunoaştere spirituală. Dar persoanele spirituale evoluate ar trebui să fie extrem de precaute atunci când încearcă să-i descurajeze pe gânditorii primitivi, sau lipsiţi de maturitate, de a formula acest gen de rugăciuni.
(998.3) 91:4.5 Amintiţi-vă că, chiar dacă rugăciunea nu îl schimbă pe Dumnezeu, ea efectuează adesea schimbări importante şi durabile în cei care se roagă cu credinţă şi cu o speranţă plină de încredere. Rugăciunea a generat multă pace a minţii, veselie, calm, curaj, stăpânire de sine şi echitate în bărbaţii şi în femeile raselor în evoluţie.
(998.4) 91:5.1 În cultele strămoşilor, rugăciunea conduce la cultivarea idealurilor strămoşeşti. Însă, ca aspect de cult al Deităţii, rugăciunea transcende toate practicile de acest ordin, deoarece ea conduce la cultivarea idealurilor divine. Aşa cum conceptul de alter ego al rugăciunii devine suprem şi divin, tot astfel şi idealurile umane se înalţă în consecinţă de la nivelul pur omenesc către nivelele celeste şi divine, iar rezultatul tuturor acestor rugăciuni este întărirea caracterului uman şi profunda unificare a personalităţii umane.
(998.5) 91:5.2 Însă nu este necesar ca rugăciunea să fie întotdeauna individuală. Rugăciunea în grup sau în adunare este foarte eficientă, în sensul că efectele ei sporesc mult sociabilitatea. Când o colectivitate se adună la o rugăciune în comun pentru înălţare morală şi pentru înnobilare spirituală, aceste devoţiuni acţionează asupra indivizilor care compun grupul; participarea lor îi face pe toţi mai buni. Chiar şi un întreg oraş sau o întreagă naţiune pot fi ajutate de aceste rugăciuni devoţionale. Mărturisirea, căinţa şi rugăciunea au condus indivizi, oraşe, naţiuni, şi rase întregi la puternice eforturi de reformă şi la acţiuni înfăptuite cu curaj.
(998.6) 91:5.3 Dacă doriţi cu adevărat să învingeţi obişnuinţa de a critica un prieten, modul cel mai rapid şi cel mai sigur de a efectua această schimbare de atitudine constă în dobândirea obişnuinţei de a vă ruga pentru această persoană în fiecare zi a vieţii voastre. Repercusiunile sociale ale acestor rugăciuni depind însă foarte mult de două condiţii:
(998.7) 91:5.4 1. Persoana pentru care se roagă cineva trebuie să ştie că se roagă cineva pentru ea.
(999.1) 91:5.5 2. Persoana care se roagă ar trebui să intre în contact social strâns cu persoana pentru care se roagă.
(999.2) 91:5.6 Rugăciunea este tehnica prin care orice religie devine mai devreme sau mai târziu o instituţie. Cu timpul, rugăciunea se asociază cu numeroşi factori secundari dintre care unii sunt utili, iar alţii vădit vătămători, cum ar fi preoţii, cărţile sacre, ritualurile de adorare, şi ceremoniile.
(999.3) 91:5.7 Dar oamenii cu minte mai iluminată din punct de vedere spiritual ar trebui să fie răbdători şi toleranţi faţă de intelectele mai puţin înzestrate, care doresc cu patimă un simbolism pentru a mobiliza clarviziunea lor spirituală restrânsă. Cei puternici nu trebuie să îi privească pe cei slabi cu dispreţ. Cei care sunt conştienţi de Dumnezeu în absenţa unui simbolism, nu trebuie să nege funcţia de graţie a simbolurilor pentru cei cărora le este greu să adore Deitatea şi să respecte, fără forme şi fără rituri, adevărul, frumuseţea şi bunătatea. În rugăciunea de adorare, majoritatea muritorilor îşi imaginează un simbol oarecare al obiectului-scop al devoţiunilor lor.
(999.4) 91:6.1 Dacă nu este în legătură cu voinţa şi cu actele forţelor spirituale personale şi ale supraveghetorilor materiali ai unui tărâm, rugăciunea nu poate avea efect direct asupra mediului vostru fizic. Domeniul cererilor prin rugăciune posedă limite bine definite, dar aceste limite nu se aplică în acelaşi fel credinţei celor care se roagă.
(999.5) 91:6.2 Rugăciunea nu este o tehnică de vindecare pentru bolile reale şi organice, dar ea a contribuit enorm la stabilirea unei sănătăţi debordante şi la tămăduirea unor numeroase tulburări mentale, emoţionale şi nervoase. Chiar şi în cazul bolilor bacteriene reale, rugăciunea a sporit adesea cu mult eficacitatea altor remedii aplicate. Rugăciunea i-a făcut pe mulţi invalizi irascibili şi nemulţumiţi în monumente de răbdare şi i-a transformat în surse de inspiraţie pentru toate celelalte fiinţe umane suferinde.
(999.6) 91:6.3 Oricât de dificilă ar fi reconcilierea îndoielilor ştiinţifice cu privire la eficacitatea rugăciunii cu nevoia mereu prezentă de a căuta ajutorul şi călăuzirea pe lângă sursele divine, nu uitaţi niciodată că rugăciunea sinceră de credinţă este o forţă puternică în promovarea fericirii personale, a stăpânirii de sine individuale, a armoniei sociale, a progresului moral şi a realizării spirituale.
(999.7) 91:6.4 Chiar şi ca practică pur omenească, ca dialog cu alter egoul vostru, rugăciunea constituie o tehnică de abordare dintre cele mai eficiente pentru a pune în aplicare puterile naturii umane, ale cărei rezerve sunt acumulate şi conservate în domeniile inconştiente ale minţii umane. Rugăciunea este o practică psihologică sănătoasă, lăsând de-o parte implicaţiile religioase şi de semnificaţia ei spirituală. Este un fapt de experienţă umană că majoritatea persoanelor, dacă sunt supuse unei presiuni considerabile, vor adresa într-un anumit fel rugăciuni unei oarecare surse de asistenţă.
(999.8) 91:6.5 Nu fiţi atât de trândavi până într-atât încât să îi cereţi lui Dumnezeu să vă rezolve dificultăţile, însă nu ezitaţi niciodată să îi cereţi înţelepciune şi forţă spirituală pentru a vă călăuzi şi a vă susţine în vreme ce atacaţi cu hotărâre şi cu curaj problemele cu care trebuiesc rezolvate.
(999.9) 91:6.6 Rugăciunea a fost un factor indispensabil în progresul şi în păstrarea civilizaţiei religioase, şi ei îi rămâne încă să aducă puternice contribuţii pentru a întări şi a spiritualiza societatea, cu condiţia ca aceia care se roagă să o facă în lumina faptelor ştiinţifice, a înţelepciunii filozofice, a sincerităţii intelectuale şi a credinţei spirituale. Rugaţi-vă aşa cum i-a învăţat Isus pe discipolii lui - cu onestitate, cu generozitate, cu echitate şi fără îndoială.
(1000.1) 91:6.7 Dar eficienţa rugăciunii, în experienţa spirituală personală a celui care se roagă, nu depinde în nici un fel de comprehensiunea intelectuală a adoratorului, nici de rafinamentul lui filozofic, nici de nivelul lui social, nici de statutul său cultural sau de alte achiziţii umane. Însoţitoarele psihice şi spirituale ale rugăciunii de credinţă sunt imediate, personale şi experimentale. Nu există nici o altă tehnică care să permită vreunui om, independent de toate celelalte realizări terestre, să se apropie atât de bine şi atât de aproape de tărâmul unde poate comunica cu Autorul lui, unde creatura ia contact cu realitatea Creatorului, cu Ajustorul Gândirii interior.
(1000.2) 91:7.1 Ca tehnică de cultivare a conştiinţei de prezenţa lui Dumnezeu, misticismul este cu totul demn de laudă, dar, dacă practica sa conduce la izolare socială şi culminează în fanatism religios, el este întru totul reprobabil. Mult prea adesea, ideile pe care mistica depăşită le socoteşte a fi de inspiraţie divină nu sunt decât exaltări venite din adâncurile propriului minte. Contactul minţii umane cu Ajustorul ei interior, deşi este frecvent favorizat de o meditaţie ferventă, este mult mai adesea înlesnit de serviciile sincere şi iubitoare ale unei slujiri dezinteresate pe lângă semenii săi.
(1000.3) 91:7.2 Marii învăţători religioşi şi profeţii vremurilor apuse nu erau mistici excesivi. Ei erau bărbaţi şi femei cunoscători de Dumnezeu, şi care îl serveau pe Dumnezeul lor cât puteau de bine, prin slujirea dezinteresată pe lângă semenii lor. Isus i-a luat adesea pe apostolii lui deoparte, pentru scurte perioade, pentru a medita şi a se ruga, dar, în cea mai mare parte a timpului, el îi menţinea în contact de serviciu cu mulţimile. Sufletul oamenilor are nevoie de exerciţiu spiritual precum şi de hrană spirituală.
(1000.4) 91:7.3 Extazul religios este admisibil atunci când rezultă din antecedente sănătoase, dar această experienţă reprezintă mai adesea consecinţa influenţelor pur emotive decât manifestarea unui caracter spiritual profund. Persoanele religioase nu trebuie să considere fiecare presentiment psihologic însufleţit şi fiecare experienţă emoţională intensă ca pe o revelaţie divină sau ca pe o comunicare spirituală. Extazul spiritual autentic este în general asociat cu un mare calm exterior şi cu un control emotiv aproape perfect. Însă adevărata viziune profetică este un presentiment parapsihologic. Încercările de acest gen nu sunt nici pseudohalucinaţii, nici extaze asemănătoare transelor.
(1000.5) 91:7.4 Mintea omenească poate acţiona ca răspuns la o aşa-zisă inspiraţie atunci când este sensibilă fie la exaltările subconştientului fie la stimulii supraconştientului. În ambele cazuri, aceste creşteri ale conţinutului conştiinţei îi apar individului mai mult sau mai puţin străine. Entuziasmul mistic netemperat şi extazul religios neînfrânat nu sunt scrisori de acreditare ale inspiraţiei, scrisori de acreditare aşa-zis divine.
(1000.6) 91:7.5 Proba practică a tuturor acestor stranii experienţe religioase de misticism, de extaz şi de inspiraţie consta în a observa dacă aceste fenomene îl fac pe individ interesat de:
(1000.7) 91:7.6 1. A se bucura de o sănătate fizică mai bună şi mai completă.
(1000.8) 91:7.7 2. A acţiona mai practic şi mai eficient în viaţa sa mentală.
(1000.9) 91:7.8 3. A face socială experienţa sa religioasă cu mai multă plenitudine şi bucurie.
(1000.10) 91:7.9 4. A spiritualiza mai complet viaţa sa cotidiană în timp ce îşi îndeplineşte îndatoririle curente ale existenţei de muritor obişnuit.
(1001.1) 91:7.10 5. A spori dragostea şi aprecierea sa faţă de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate.
(1001.2) 91:7.11 6. A conserva valorile sociale, morale, etice şi spirituale recunoscute curent.
(1001.3) 91:7.12 7. A dezvolta clarviziunea spirituală - conştiinţa sa de Dumnezeu.
(1001.4) 91:7.13 Rugăciunea nu are însă legătură reală cu aceste experienţe religioase excepţionale. Când rugăciunea devine prea estetică, când ea constă aproape exclusiv dintr-o admirabilă şi preafericită contemplare a divinităţii paradisiace, ea pierde mult din influenţa ei socializantă şi tinde spre misticism şi spre izolarea adepţilor ei. Un exces de rugăciune solitară prezintă un anumit pericol care este corijat şi înlăturat prin rugăciunea în grup, prin devoţiunile colective.
(1001.5) 91:8.1 Rugăciunea comportă un aspect cu adevărat spontan, deoarece omul primitiv a început să se roage cu mult înainte de a avea vreun concept clar asupra lui Dumnezeu. Primii oameni aveau obiceiul de a se ruga în două împrejurări diferite: când se găseau în mare nevoie, ei simţeau un imbold de a întinde mâna după un ajutor; şi, când jubilau, ei se lăsau duşi de exprimarea impulsivă a bucuriei lor.
(1001.6) 91:8.2 Rugăciunea nu este o evoluţie a magiei; cele două au survenit independent una de alta. Magia a fost o tentativă de a adapta Deitatea la circumstanţe; rugăciunea este efortul de a adapta personalitatea la voinţa Deităţii. Adevărata credinţă este atât morală cât şi religioasă; magia nu este nici una nici alta.
(1001.7) 91:8.3 Rugăciunea poate deveni un obicei stabilit. Multe persoane se roagă deoarece o fac şi alţii. Iar altele se roagă pentru că se tem să nu li se întâmple ceva îngrozitor dacă nu îşi prezintă regulat rugăminţile.
(1001.8) 91:8.4 Pentru unii indivizi, rugăciunea este o calmă exprimarea unei recunoştinţe, pentru alţii, o expresie colectivă de proslăvire, o devoţiune socială. Ea este uneori imitarea religiei altuia, în timp ce adevărata rugăciune este comunicarea sinceră şi încrezătoare între natura spirituală a creaturii şi omniprezenţa spiritului Creatorului.
(1001.9) 91:8.5 Rugăciunea poate fi o expresie spontană a conştiinţei de Dumnezeu sau o recitare lipsită de sens de formule teologice. Ea poate să fie proslăvirea extatică a unui suflet cunoscător de Dumnezeu sau obedienţa servilă a unui muritor obsedat de frică. Ea este uneori expresia patetică a unei mari dorinţe spirituale şi alteori strigatul ascuţit al unor expresii pioase. Rugăciunea poate fi o proslăvire bucuroasă sau un umil apel la iertare.
(1001.10) 91:8.6 Rugăciunea poate fi cererea copilăroasă a imposibilului sau rugămintea omului matur pentru creştere morală şi pentru putere spirituală. O rugăminte poate consta în a cere pâinea zilnică sau poate încorpora o dorinţă sinceră de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a face voia sa. Ea poate să fie o cerere în întregime egoistă sau un gest sincer şi magnific către realizarea unei fraternităţi dezinteresate.
(1001.11) 91:8.7 Rugăciunea poate fi un plâns de mânie pentru a obţine răzbunare sau o intervenţie miloasă pentru duşmani. Ea poate să fie expresia unei speranţe de a-l schimba pe Dumnezeu sau puternica tehnică de schimbare de sine. Ea poate să fie pledoaria slugarnică a unui păcătos pierdut înaintea unui Judecător presupus sever sau expresia bucuroasă a unui fiu liber, fiu al Tatălui celest viu şi milos.
(1001.12) 91:8.8 Oamenii moderni sunt tulburaţi la ideea de a vorbi despre problemele lor cu Dumnezeu într-o manieră pur personală. Mulţi au abandonat rugăciunea regulată; ei nu se roagă decât sub imperiul unei presiuni neobişnuite - în caz de urgenţă. Omului nu ar trebui să îi fie frică să-i vorbească lui Dumnezeu, dar va fi ceva copilăresc din punct de vedere spiritual să se apuce să-l convingă pe Dumnezeu sau să pretindă să-l schimbe.
(1002.1) 91:8.9 Adevărata rugăciune atinge însă realitatea. Chiar şi atunci când curenţii de aer sunt ascendenţi, nici o pasăre nu-şi poate lua zborul fără a-şi deschide aripile. Rugăciunea înalţă omul, deoarece ea este o tehnică de progres prin utilizarea curenţilor spirituali ascendenţi ai universului.
(1002.2) 91:8.10 Rugăciunea autentică contribuie la creşterea spirituală, modifică atitudinile şi procură satisfacţia care provine din comuniunea cu divinitatea. Ea este o revărsare spontană a conştiinţei de Dumnezeu.
(1002.3) 91:8.11 Dumnezeu răspunde rugăciunii omului prin a-i da o revelaţie sporită a adevărului, o apreciere reînsufleţită a frumuseţii şi un concept mai larg asupra bunătăţii. Rugăciunea este un gest subiectiv, dar ea stabileşte contactul cu puternice realităţi obiective pe nivelele spirituale ale experienţei umane; ea este o încercare semnificativă a fiinţei umane de a atinge valorile supraumane. Ea este cel mai puternic stimulent al creşterii spirituale.
(1002.4) 91:8.12 Cuvintele nu au importanţă în rugăciune; ele sunt pur şi simplu canalul intelectual în care se întâmplă să curgă râul rugilor spirituale. Valoarea verbală a unei rugăciuni este pur autosugestivă în devoţiunile individuale, şi sociosugestivă în devoţiunile colective. Dumnezeu răspunde atitudinii sufletului, iar nu vorbelor.
(1002.5) 91:8.13 Rugăciunea nu este o tehnică de evitare a conflictelor, ci mai degrabă un stimulent de a creşte în faţa conflictului. Rugaţi-vă doar pentru valori, nu pentru lucruri; pentru creştere, şi nu pentru satisfacere.
(1002.6) 91:9.1 Dacă vreţi să vă angajaţi în rugăciune eficient, trebuie să aveţi prezente în minte legile cerinţelor către care este îndreptată:
(1002.7) 91:9.2 1. Trebuie să vă calificaţi ca rugător eficient prin înfruntarea sinceră şi curajoasă a problemelor realităţii universale. Trebuie să aveţi vigoare cosmică.
(1002.8) 91:9.3 2. Trebuie să fi epuizat cu onestitate toate posibilităţile omeneşti de ajustare. Trebuie să fiţi iscusiţi.
(1002.9) 91:9.4 3. Trebuie să abandonaţi toate dorinţele minţii şi toate poftele sufletului în îmbrăţişarea transformatoare a creşterii spirituale. Trebuie ca voi să fi experimentat o reînsufleţire a semnificaţiilor şi o înnobilare a valorilor.
(1002.10) 91:9.5 4. Trebuie să alegeţi din toată inima voinţa divină. Trebuie nimicit centrul inert al nehotărârii.
(1002.11) 91:9.6 5. Nu doar să recunoaşteţi voia Tatălui şi să alegeţi să o faceţi, ci şi să vă consacraţi fără rezervă şi să vă dedicaţi dinamic înfăptuirii efective a acestei voinţe.
(1002.12) 91:9.7 6. Rugăciunea voastră va căuta exclusiv să obţină înţelepciunea divină care să-i permită să rezolve problemele omeneşti specifice întâlnite în cursul ascensiunii spre Paradis - realizarea perfecţiunii divine.
(1002.13) 91:9.8 7. Şi trebuie să aveţi credinţă - o credinţă vie.

(1002.14) 91:9.9 [Prezentat de Şeful Medianilor Urantiei.]


marți, 6 decembrie 2016

Supraviețuitorul din Siberia. A petrecut 42 de zile în tundra înghețată, printre urși și lupi, după ce s-a rătăcit. Povestea lui Egor Tarasov


Egor Tarasov, în vârstă de 51 de ani, a supraviețuit de unul singur timp de 42 de zile în zonele înghețate din Siberia. Bărbatul fusese ultima oară văzut în nordul extrem al Yakutia, aproape de Marea Siberiei, în timp ce se afla cu barca pe râul Konkovaya. Timp de șapte săptămâni Egor a umblat prin tundra plină de urși polari, urși bruni și haite de lupi în încercarea de găsi drumul spre casă. Susține că cel mai groaznic lucru au fost temperaturile negative pe care a trebuit să le înfrunte.
 
Bărbatul s-a pierdut după ce barca s-a a intrat într-o ceață densă și nu a mai știut pe unde să meargă. După două zile a rămas fără combustibil pentru motor, iar atunci s-a decis să tragă la mal și să încerce să se întoarcă acasă pe jos.  
Potrivit acestuia, nu și-a pierdut speranța niciodată… În ciuda foamei și a frigului, a știut mereu în sinea sa că va fi găsit, iar acest lucru s-a și petrecut. Nu înainte ca salvatorii să apeleze la șamani și mediumi pentru consiliere în privința căutărilor. Deși învățat cu viața dură din zonă, Egor nu a avut asupra lui nici provizii și nici măcar o armă cu care să vâneze sau să se apere de prădători. A mâncat ciuperci și fructe de pădure, a băut apă din lacuri și a parcurs pe jos mai bine de 120 de km. 
Am mers pentru că am simțit că trebuie să fac acest lucru. Mi se părea mereu că nu eram singur, că cineva sau ceva a fost lângă mine. M-a sprijinit și ocrotit. Când am mers m-am gândit la familia mea, la soția mea, la copii și nepoți. Acum mă simt bine, sunt slăbit, dar bine, am și unele degerături dar sper să treacă”, a declarat Egor Tarasov.

Localnicii și vecinii acestuia spun că supraviețuirea sa este un miracol ținând cont de locul în care s-a aflat.
yogaesoteric
5 decembrie 2016 

luni, 5 decembrie 2016

Fiinţele umane sunt înrobite prin intermediul unui câmp de manipulare şi de control psihomental orchestrat în mod abil şi subversiv...


... de gruparea malefică ocultă a aşa-zişilor „iluminaţi“. Astfel oamenilor le este răpit dreptul de a-şi mai exercita liberul arbitru

Tot mai multe ființe umane lucide și inteligente aduc în atenţia opiniei publice anumite aspecte alarmante cu care lumea noastră modernă şi umanitatea se confruntă în prezent. Este important să înţelegem că tot ceea ce vedem la nivel global, şi anume războaiele aflate în desfăşurare, atrocităţile împotriva drepturilor omului, opresiunile de orice fel, subjugarea şi pierderea libertăţii oamenilor, supravegherea în masă, lăcomia corporatistă, modificările genetice, fluorizarea apei, geo-ingineria distructivă, asaltul agresiv al industriei produselor farmaceutice, vaccinarea perfidă, care a devenit obligatorie, dogmele şi sistemele pseudo-religioase, curentele politice violente, mincinoase şi manipulatoare, corupţia guvernamentală, patologiile şi perversităţile sexuale, războaiele rasiale, mass-media dominantă din umbră, mincinoasă, agresivă şi acaparatoare, precum şi (mai ales) controlul mental exercitat prin cultivarea plăcerilor inferioare și a unui așa-zis „bine“ ce este greșit înțeles, toate acestea reprezintă creaţiile monstruoase şi rodul influenţelor malefice ale unor forţe rele invizibile, care, din nefericire, conduc umanitatea de mult timp, folosindu-se în diferite moduri de marionetele lor umane care le execută cu inconştienţă criminală planurile satanice, dezastruoase.
Principalul scop şi planul ascuns al unor astfel de forţe obscure sunt (şi au fost mereu) să ne ţină pe noi, oamenii, ferecaţi într-o „închisoare“ energetică, în care predomină frecvenţele de vibraţie inferioare, malefice. Prin aceasta, forţele obscure invizibile, malefice, se hrănesc apoi în mod lacom cu toate energiile subtile joase ale emoţiilor inferioare, rele, ce sunt induse cu obstinaţie în mintea şi în psihicul fiinţelor umane prin intermediul unor stări de suferinţă, dramă, haos şi prin felurite lupte sau conflicte ce apar între oameni fie la nivel global, prin războaie, fie la nivel interpersonal, prin luptele neîncetate de idei şi de opinii între oameni, în viaţa de zi cu zi.
Principiul manipulativ al dominării divide et impera(în limba latină, „dezbină şi stăpânește“) păstrează fiinţele umane într-o stare de frică paralizantă aproape perpetuă. Aplicarea acestui principiu manipulativ duce la manifestarea în om a unei preocupări aproape obsesive pentru supravieţuirea fizică. Frica astfel generată ne menţine apoi într-o percepţie ce ajunge să fie sever limitată doar la cele cinci simţuri fizice şi ne constrânge totodată să trăim în periculoasă indulgență, complacere şi nepăsare, astfel încât ajungem gradat să pierdem bruma de bun-simţ şi înţelepciunea profundă care ne ajută să ne menţinem trupul în stare de sănătate şi armonie. Astfel, fiinţele umane se separă de Dumnezeu şi ajung să fie lipsite de ghidarea autorității spirituale interioare a Sinelui Nemuritor Divin (ATMAN), care este perfect liber.
Marele înţelept G. I. Gurdjieff afirma: „Există o multitudine de aspecte mărunte şi în fond insignifiante care împiedică fiinţa umană să se trezească din punct de vedere spiritual şi care o menţin sub puterea iluziei. Ca să acţionezi conştient cu intenţia fermă a trezirii este necesar să cunoşti natura forţelor nevăzute ce menţin fiinţa umană în stare de adormire. În primul rând, este urgent necesar să realizăm ca «somnul» conştiinţei în care se află în prezent omul nu este unul normal, ci este un somn letargic, hipnotic al conştiinţei. Omul din zilele noastre este astfel hipnotizat, şi această stranie stare hipnotică este menţinută şi chiar accentuată continuu prin felurite modalităţi de control. Putem astfel să descoperim faptul că există anumite forţe şi entităţi demoniace invizibile care urmăresc cu obstinație să menţină oamenii în această stare hipnotică şi fac eforturi neîncetate să îi împiedice să descopere Adevărul şi să-şi înţeleagă locul şi rostul dumnezeiesc fundamental pe care îl au în această viaţă.
De ce oare istoria omenirii este atât de plină de războaie, atrocităţi şi, oare, de ce au existat şi există atât de multe sisteme şi mecanisme de control ce sunt destinate subjugării oamenilor? Cu toate progresele înregistrate de tehnologie în ultimul timp, nimic nu se transformă la modul fundamental şi cu adevărat în viaţa oamenilor. Asistăm, din păcate – mulţi dintre noi în mod pasiv și indiferent – la o „re-aranjare“ perpetuă a aceloraşi obiceiuri nefaste, obsesive, înrobitoare, ce capătă diferite înfăţişări şi deghizări, întocmai ca o celulă de închisoare în care doar tapetul se schimbă, dar pereții și gratiile de la geam rămân la locul lor. Oamenii superficiali și ignoranți spun că aceasta este „natura umană“, însă ne-am întrebat noi, oare, vreodată ce înseamnă cu adevărat „natura umană“, am pus noi, oare, cu curaj sub semnul întrebării tot ce ni s-a spus în mod repetat despre umanitate, pentru a deosebi ceea ce este adevărat de ceea ce este doar minciună şi manipulare?
Clarvăzătorii afirmă că omenirea este subjugată într-un anume fel viclean de forţe obscure satanice, invizibile, a căror existenţă este situată dincolo de realitatea tridimensională şi despre care se afirmă că sunt adevăraţii „arhitecţi“ ai acestui câmp infernal de manipulare și de control al omenirii. Aceste forţe obscure rele, ce sunt cel mai adesea inspirate de forțele demoniace sau satanice, consideră Pământul şi oamenii ca pe o proprietate a lor, ca pe un fel de „fermă“ a animalelor, în care ne cresc ca pe nişte vite, și din energia pervertită a cărora ei ajung apoi să se hrănească asemenea unor căpuşe.
Societatea şi cultura oamenilor, aşa cum le cunoaştem în prezent, sunt o creaţie ce este inspirată în principal de aceste forţe obscure rele, ba chiar satanice, şi nu de fiinţele umane benefic orientate. Tot ca urmare a influenţei acestui câmp subtil de manipulare și de control psihomental, ne-au fost infuzate în decursul timpului anumite crezuri aberante pseudo-religioase dogmatice şi ne-au fost repetate aproape obsesiv anumite învăţături bizare ce alcătuiesc un fel de pseudo-spiritualitate coruptă, cum este, spre exemplu, aşa-numita spiritualitate-pop, pe care o vedem în unele dintre manifestările curentului New Age, care prezintă tendinţe în mod evident stranii, ce pot fi comparate cu un fel de „virusuri“ comportamentale pentru oameni. Prin intermediul acestor tendinţe bizare, care proliferează, patologicul comportamental şi patologicul psihomental au devenit o bolnavă normalitate în viaţa de zi cu zi a multor oameni.
Preocuparea de a observa doar manifestările tridimensionale ale acestui câmp de manipulare și de control psihomental nu va aduce niciodată o adevărată transformare benefică eliberatoare. Transformarea veritabilă nu se poate realiza prin niciuna dintre instituţiile care aparţin acestei rețele de control, aşa cum sunt, de exemplu, guvernele, comisiile de tot felul, ori feluritele structuri organizatorice corupte, pentru că, de fapt, toate acestea nu fac altceva decât să pună în aplicare planurile viclene ale forţelor şi entităţilor malefice invizibile. Membrii sectei satanice a așa-zișilor „iluminaţi“, iezuiţii, bancherii, firmele corupte, cum este, de exemplu, firma Monsanto sau orice altă organizație guvernamentală sau corporatistă deviată, toţi sunt în realitate marionete şi unelte ale forţelor demoniace sau satanice, care au subjugat mintea oamenilor de pe Pământ.
Pentru oricine vrea să se trezească neîntârziat la realitatea autentic spirituală şi să aibă astfel parte de o viaţă spirituală împlinitoare într-o lume mai bună, cheia simplă şi practică de transformare constă în înţelegerea grabnică a naturii reale a câmpului de manipulare și de control psihomental care influențează în mod malefic și chiar acaparator mintea oamenilor. Efortul adecvat şi sincer de transformare benefică a propriei fiinţe şi de de-programare de la energia consensuală nefastă ce este pervers generată de acest câmp de manipulare reprezintă o parte importantă a procesului lăuntric de decondiţionare, de eliberare. Aceasta este o cale eficientă de a ne conecta la natura noastră spirituală profundă, autentică și de a fuziona în cele din urmă cu Dumnezeu prin revelarea Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN), care ne ajută apoi să transcendem pentru totdeauna acest câmp de manipulare și face cu putinţă să ne reconectăm la tiparul nostru dumnezeiesc arhetipal.
Aceasta nu este o cale uşoară şi toată munca de transformare implică în primul rând să ne înfruntăm propriile frici şi să ne reevaluăm în mod înţelept toate credințele ce sunt condiţionate de influențele socio-culturale, precum şi prejudecățile prostești ce sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa personală. Dez-iluzionarea este o parte inevitabilă a procesului de decondiţionare şi, practic, este singura cale de ieşire din câmpul subtil malefic de manipulare și de control psihomental. 
Lupta împotriva guvernelor şi a elitei psihopate ce este purtată doar la nivel tridimensional, fizic nu va duce la sfârşitul războaielor şi al suferinţelor omenirii, pentru că „elitele“ însele sunt nişte pioni şi nişte marionete ale forţelor demoniace și satanice care îi stăpânesc. Consimţind să fim conduşi astfel şi crezând în buna intenție a guvernelor corupte nu facem altceva decât să acceptăm în mod tacit încă o construcţie mentală obscură ce este destinată să ne controleze mintea, la fel cum oricare dintre dogmele insidioase ale lumii este concepută şi destinată să menţină oamenii prizonieri, complet deconectaţi de propria lor autoritate spirituală şi fără putinţa de a-și mai exercita liberul arbitru.
În astfel de situaţii, oamenii renunţă la propria lor putere spirituală şi urmează apoi orbeşte autorităţile exterioare perverse, formale, instituţionale. Indiferent cu ce bune intenţii sprijinim un alt „lider“ sau o altă marionetă politică, indiferent de partid, de programele afişate, influenţa câmpului malefic de manipulare și de control psihomental se manifestă după aceea prin intermediul fiecăruia dintre aceștia. Doar focalizarea pe probleme de mediu (lupta împotriva implementării și a utilizării organismelor modificate genetic, susţinerea progreselor pentru energia verde etc.) nu va duce neapărat la o „lume mai bună“, pentru că toate acestea reprezintă doar simptomele plăgii de care suferă omenirea.
Tot ceea ce literalmente vedem ca fiind o „problemă“ ce trebuie „rezolvată“ la nivelurile tridimensionale de manifestare ale câmpului de manipulare și de control psihomental, prin care forțele malefice conduc umanitatea, ascunse fiind după un „voal“ situat în afara percepţiei noastre senzoriale, ne distrage de la ceea ce se petrece de fapt în realitate. Scopul acestui demers viclean este de a ne ţine închiși într-o sui generis închisoare ocultă, fiind tributari unui program de supravieţuire fizică tridimensională, din care nu putem ieși decât dacă ne elevăm suficient de mult frecvența de vibrație. Aceste entități malefice se hrănesc pe spatele nostru cu fluxuri de energii psihice perverse, ce sunt extrase în mod abuziv şi pe neştiute din fiinţele noastre prin intermediul efluviilor de frică ce ne motivează adesea comportamentul automatic şi docil.
Ignoranţa nu este o binecuvântare, așa cum urmăresc elitele să ne convingă în mod perfid, şi nici nu ne protejează. Cel care nu este conştient de existenţa câmpului de manipulare și de control psihomental şi care nu înţelege cum operează acesta, nu numai la nivelul propriei sale minţi, ci și la nivelul întregii omeniri, se află sub influența acestui câmp şi nu are deloc „liber-arbitru“. Un astfel de om este în permanenţă amăgit doar de iluzia că ar avea „liber-arbitru“. Astfel, el poate fi un „agent“ inconştient al forțelor malefice care conduc omenirea din umbră şi este adesea jucat ca pion pe marea „tablă de şah“ a manipulării psihice ce este exercitată în masă asupra oamenilor.
Marele yoghin Sri Aurobindo afirmă în cartea sa The Hidden Forces of Life (Forțele ascunse ale vieții): „Aparenta libertate şi autoafirmare a propriei persoane, de care suntem atât de profund ataşaţi, ascund cea mai jalnică subordonare faţă de o multitudine de sugestii, impulsuri sau forţe nevăzute pe care le-am făcut să fie relevante micuţei noastre persoane. Egoul nostru, lăudându-se atunci cu libertatea întocmai precum un fanfaron al libertăţii, este în fiecare moment sclavul, jucăria şi marioneta nenumăratelor fiinţe, puteri, forţe şi influenţe nevăzute. Întreaga Manifestare este jocul forţelor ascunse universale. Individul conferă o formă personală acestor forţe universale, dar el poate alege dacă să răspundă sau nu acţiunii unei anumite forţe particulare. Doar că majoritatea oamenilor nu aleg cu adevărat, ci se lasă în voia jocului forţelor invizibile inferioare care îi domină. Emoţiile rele, bolile, stările de depresie, alienarea psihică, toate sunt jocul repetat al unor asemenea forţe oculte invizibile. Numai atunci când ne eliberăm cu adevărat de ele, putem deveni o fiinţă umană liberă şi putem trăi cu adevărat, dar putem deveni perfect liberi doar trăind pe deplin fuzionați cu Dumnezeu.
Aceasta este într-adevăr lecția de viață a ființelor umane din zilele noastre, indiferent care sunt aspectele pe care acestea își focalizează atenţia la nivel tridimensional. Bineînțeles, asta nu înseamnă că de acum înainte putem să ignorăm problemele tridimensionale ale lumii noastre fizice pământeşti, ci că este urgent necesar să le privim într-un context mult mai larg şi mai cuprinzător, îmbrăţişând un punct de vedere net superior.
Pentru a transcende câmpul de manipulare și de control psihomental, nu este suficient doar să cunoaștem din punct de vedere teoretic ce este acest câmp dincolo de manifestările sale tridimensionale. Cele mai importante aspecte pe care este necesar să le luăm în considerare pentru a ieși de sub influența sa înrobitoare sunt eforturile continue practice de elevare a propriei noastre ființe, de disciplinare a conştiinţei noastre, de purificare a învelişurilor noastre subtile, toate acestea fiind necesare pentru a ne putea ancora pe frecvenţa de vibraţie mult mai înaltă a purei discerneri şi a adevăratei iubiri.
Iubirea este Lumină dumnezeiască, este Energie dumnezeiască şi este totodată calea prin care primim Cunoaşterea dumnezeiască superioară, care nu poate fi percepută doar prin cele cinci simţuri fizice şi prin mintea noastră măruntă.
Ceea ce este esenţial în acest efort de transformare lăuntrică este ca niciodată, chiar niciodată, să nu capitulăm fricilor tenebroase pe care ni le induce în mod viclean câmpul de manipulare și de control psihomental, căci tocmai pe această reacţie bazală a omului se sprijină întregul demers manipulativ al forţelor oculte malefice, care au ca scop principal subjugarea liberului arbitru al oamenilor.
În fapt, frica este principala energie psihică cu care aceste forţe oculte răuvoitoare se hrănesc şi care le întreţine jalnica lor putere de influență asupra minţii şi psihicului uman. Triumful deplin asupra fricilor tenebroase este aşadar un jalon important pe calea către atingerea şi menţinerea libertății interioare a omului, şi aceasta face ca puterea malefică de influenţă a câmpului de manipulare și de control psihomental să poată fi neutralizată şi chiar anihilată prin efortul comun al unui număr cât mai mare de oameni ce sunt treziți din punct de vedere spiritual.

Articol preluat din Programul Taberei spirirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.

yogaesoteric
3 decembrie 2016