”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 31 octombrie 2016

Populația României – singura din lume care este obligată să înghită zilnic sare iodată. Dezvăluirile medicului Pavel Chirilă

O hotărâre de guvern totalitară a transformat populația României într-un cobai. Împotriva oricărei logici și rațiuni, împotriva științei și a evidenței statisticilor medicale, suntem cu toții obligați să ne iodăm zi de zi, chiar și dacă organismul nostru nu are nevoie de un surplus de iod. Consecințele negative nu au întârziat să apară. Cu toate acestea, deși prof. univ. dr. Pavel Chirilă a adus public probe prin care a pus în evidență modul în care surplusul de iod a afectat sănătatea românilor, în același stil totalitar și absurd, în loc să ia în seamă avertismentul unui specialist reputat, guvernul român a dispus ulterior DUBLAREA cantității de iod din sare!!!
Iată ce ne spune dr. Pavel Chirilă într-un interviu…
Daniel Roxin: Vorbind despre nivelul precar de sănătate al românilor, care se află pe primul loc în Europa la îmbolnăvirile de cancer și tuberculoză, dar și la alte boli, cred că ar trebui să discutăm despre această lege abuzivă, totalitară, care face ca singurul popor din lume care este obligat prin lege să consume sare iodată să fie poporul român.
Dr. Pavel Chirilă: Problema stă așa: în 2002, guvernul României din vremea aceea (Guvernul Adrian Năstase – n.n.) a dat această hotărâre de guvern care se cheamă Iodarea universală a sării, prin care obligă întregul popor român să mănânce un surplus de iod, introdus în sare…
Daniel Roxin: Fac o precizare pentru că s-ar putea ca oamenii să nu înțeleagă. Ei se gândesc, poate, doar la sarea din comerț… Doar că vorbim, pe lângă sarea la pachet, despre orice produs alimentar care este în comerț și care trebuie să conțină, prin lege, doar sare iodată.
Dr. Pavel Chirilă: Exact. Sigur, vă spun sincer că mie mi-a sărit în ochi această hotărâre de guvern în primul rând ca cetățean, când mi-am dat seama că un guvern obligă poporul român să mănânce ce vrea guvernul, și abia apoi ca medic. Din punct de vedere etic, din punct de vedere juridic, acest lucru este abominabil… La intervenția mea, mi s-a răspuns, la niște emisiuni TV, că poporul român este hipotiroidian și că, de aceea, guvernul nu putea să doarmă noaptea de grija poporului român, avea insomnie și s-a gândit, spre binele lui, să-l oblige să mănânce iod!
Daniel Roxin: Câți oameni sufereau, în realitate, de hipotiroidie în momentul hotărârii abuzive a guvernului?
Dr. Pavel Chirilă: Eu m-am dus la cifrele oficiale, la Institutul Național de Statistică, și am aflat că în vremea aceea existau în România, înregistrați, cam 10.000 (zece mii) de hipotiroidieni.
Daniel Roxin: Și s-a dat o lege care ne obligă pe toți să înghițim iod pentru 10.000 de oameni?(Notă: 10.000 de oameni reprezintă 0,05% din populația României!!!)
Dr. Pavel Chirilă: Exact. Urmau să fie iodați obligatoriu 21 de milioane de oameni pentru cei zece mii. Sigur, este aberant. Cei zece mii puteau fi tratați în mod particular. Era clar că este altceva în spatele acestei probleme (Or fi și banii care se fac din iodarea zilnică a 21 de milioane de oameni?! – n.n.). Am cercetat literatura de specialitate la vremea respectivă și am aflat că asemenea experimente de iodare excesivă a organismului uman s-au mai făcut în trei locuri în lume: într-o școală, într-un cătun și într-un orășel din Australia. Experimentul a durat trei ani, s-au urmărit niște analize, niște parametrii biologici la acești oameni, s-a văzut că se deteriorează sănătatea lor, progresiv, motiv pentru care cercetătorii au oprit experimentul, și-au cerut scuze și totul s-a încheiat fără niciun incident.
Daniel Roxin: Deci științific s-a constatat că pe o perioadă de doar trei ani consecințele sunt dintre cele mai negative, iar la noi, de 14 ani se aplică la scară națională acest experiment și, împotriva tuturor reacțiilor negative față de acesta, autoritățile insistă că românii trebuie iodați.
Dr. Pavel Chirilă: Eu am făcut un articol despre treaba asta și l-am publicat. A doua zi am fost sunat de la Ministerul Sănătății și o doamnă directoare de acolo mi-a spus să nu mai vorbesc împotriva acestei hotărâri de guvern că îmi va lua o interdicție de la Colegiul Medicilor și nu voi mai putea vorbi în public niciodată! Eu eram profesor universitar la acea vreme, dar atâta a dus-o mintea pe această doamnă. Sigur, nu m-a speriat chestia asta… După patru ani și jumătate am refăcut statistica, am reluat datele statistice oficiale și am observat că hipertiroidia a crescut de 5,6 ori în acești patru ani și jumătate, iar cancerul de tiroidă s-a dublat… Hipotiroidia pe care sperau ei s-o influențeze în bine n-a fost influențată deloc – nici în rău, nici în bine. Și este foarte explicabil lucrul acesta pentru că tratatele de specialitate spun că din 18 cauze posibile ale hipotiroidiei, doar una este prin deficit de iod. În plus, au crescut alergiile la iod. Ca urmare a acestui lucru, am publicat un nou articol. Nu numai că nu și-au cerut scuze pentru acest dezastru, ca să-i spun așa, dar guvernul care era în 2006 (Guvernul Tăriceanu – n.n.), când am făcut această cercetare, a dat o nouă hotărâre prin care a dublat cantitatea de iod din sare, o situație care funcționează și astăzi…
Daniel Roxin: Mulțumim pentru ceea ce ne-ați împărtășit!
În concluzie, poporul român a ajuns cobai în slujba unor interese în mod evident antiromânești.
Dacă efecte dezastruoase asupra sănătății românilor au fost puse în evidență de dr. Pavel Chirilă studiind statisticile la doar 4 ani și jumătate după prima hotărâre de guvern, cum o fi situația astăzi, după alți zece ani în care procentul de iod din sare a fost dublat? Și, până la urmă, cine răspunde pentru acest dezastru programat? Pot fi trași la răspundere penală responsabilii acestei hotărâri de guvern, fie ei politicieni, fie cadre medicale? Poate oricine să facă orice cu acest popor, fără să suporte consecințe?

yogaesoteric
29 octombrie 2016
 

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Anatomia umană în viziunea lui Leonardo da Vinci. Schițe revoluționare ale inimii de acum 500 de ani

Cum a fost posibil ca unele descoperiri medicale ale secolului al XX-lea să fie observate de acum 500 de ani? Numai o minte sclipitoare și un spirit vizionar impresionant ca ale lui Leonardo da Vinci pot explica aceste lucruri.
Considerat adesea cel mai de seamă geniu din istoria omenirii, Leonardo da Vinci (1452-1519) a dăruit umanității nu doar opere de artă ca Mona Lisa – cel mai renumit portret realizat vreodată sau Cina cea de Taină – cea mai cunoscută imagine religioasă a tuturor timpurilor, ci și descoperiri revoluționare în aproape orice domeniu imaginabil în epoca sa. Peste 13.000 de pagini cu notițe, desene, diagrame, schițe stau mărturie asupra studiilor sale inovatoare în arhitectură, inginerie, matematică, fizică, botanică, geologie.
Însă, poate mai mult decât orice alt domeniu, anatomia umană a fost cea care i-a stârnit cel mai mult curiozitatea ilustrului reprezentant al Renașterii. Fascinat de mecanica inimii, Leonardo da Vinci a descoperit, încă de acum 500 de ani, răsucirea inimii pentru pompare, precum și vortexurile din inimă. Studiile sale privind sistemul cardiovascular sunt dovada clară a geniului observațional, intuiției teoretice și deducției progresive a mecanicii cardiace și sistemului vascular. Specialiștii spun că Da Vinci a fost exemplul suprem de anatomist și artist, iar unirea celor două abilități a făcut ca el să fie unic.
Știați că?
Pornind de la anatomia inimii descrisă de Leonardo da Vinci în urmă cu cinci secole, chirurgul spaniol dr. F. Torrent-Guasp (1931-2005) a făcut o descoperire revoluționară pentru cardiologia modernă. Acesta a demonstrat, printr-o tehnică specială de disecție, că inima are o structură elicoidală, formată dintr-o singură bandă musculară, numită bandă miocardială ventriculară. Noua anatomie a inimii propusă de dr. Torrent-Guasp a atras mai mulți discipoli cardiologi, printre care și dr. Gerald Buckberg, specialist în chirurgie cardiotoracică la UCLA Medical Center, unde reușește să readucă la viață pacienți pe care alți medici i-ar declara morți.
Prima reprezentare a coloanei vertebrale, prima descriere a cirozei
Interesul lui Leonardo pentru anatomie a debutat în 1489, pe când lucra la curtea Ducelui de Milano, Ludovico Sforza. Prima pagină a unui caiet de notițe intitulat Carte despre figura umană este datată „Ziua 2 a lunii Aprilie 1489”. În acest caiet se regăsesc schițe uimitoare ale unui craniu, însă aceste studii, ca multe altele, au rămas neterminate pentru că nu avea acces la cadavre pe care să le disece. Cu toate acestea, Da Vinci a stăruit în dorința sa de a publica un tratat complet de anatomie umană, iar în 1507 a revenit la manuscrisul de anatomie, cunoscut ca Manuscrisul Anatomic B, păstrat actualmente la Biblioteca Regală a Castelului Windsor. În anii ce au urmat, Leonardo da Vinci s-a concentrat asupra anatomiei umane mai sistematic decât oricând, iar până la sfârșitul vieții a disecat peste 30 de cadavre. În iarna din 1510-1511, în timp ce colabora cu tânărul profesor de anatomie Marcantonio della Torre de la Universitatea din Pavia, Leonardo a realizat mai mult de 240 de desene însoțite de note ce cuprind peste 13.000 de cuvinte. Acestea se regăsesc în Manuscrisul Anatomic A, păstrat de asemenea în Colecția Regală. Documentul este plin de informații logice privind anatomia funcțională a corpului uman. De aici aflăm, de exemplu, că Leonardo da Vinci a realizat prima reprezentare corectă a coloanei vertebrale umane, în timp ce alte notițe, care documentează disecția unui centenar florentin, conțin cea mai veche descriere cunoscută a cirozei hepatice.
Mărturii din prezent
Cele mai strălucite descoperiri științifice ale lui Leonardo au avut loc după 1511, când s-a retras la conacul asistentului său, contele Francesco Melzi. Aici a început studiul, aproape obsesiv, pentru a înțelege structura inimii. Unele din observațiile lui sunt și în zilele noastre prezentate studenților la medicină. Numeroși chirurgi care operează pe inimă au cercetat manuscrisele lui Da Vinci. De pildă, dr. Francis Wells, chirurg cardiovascular la Spitalul Papworth din Cambridge, care a publicat recent lucrarea Inima lui Leonardo, își amintește când, student la medicină fiind, a descoperit pentru prima dată schițele lui Leonardo: „Îmi aduc aminte că erau mult mai bune decât orice văzusem în manualele moderne de anatomie. Erau frumoase, precise, captivante și aveau o însuflețire pe care pur și simplu nu o găsim în desenele anatomice moderne”.
Răsucirea inimii intuită de Leonardo, confirmată de cardiologia modernă
Da Vinci a descoperit lucruri extraordinare despre inimă. Până la el și mult după aceea, se credea că inima este o structură cu două compartimente. Dar Leonardo afirma cu tărie că inima are patru camere. Mai mult, el a descoperit că atriile sau camerele de umplere ale inimii se contractă împreună, în timp ce camerele de pompare sau ventriculele se relaxează, și invers. Leonardo a observat mișcarea de rotație a inimii pentru pompare. Inima are forma unui con complex din punct de vedere geometric, pentru că este un con răsucit. Pentru a pompa sângele, inima se golește cu o mișcare de răsucire, la fel ca stoarcerea unui prosop ud. Chiar dacă Da Vinci nu a înțeles complet funcția mișcării de rotație a inimii, schițele lui rămân de referință. Există pasaje în care Leonardo descrie sacrificarea unor porci pe un deal toscan. Porcii au fost uciși prin înfigerea unor săgeți mici în inimă, iar Leonardo a observat mișcarea de rotație a acestor mici lănci în inimă. Observația nu a folosit nimănui în acele vremuri, dar a fost un punct de plecare corect pentru cercetările ulterioare privind înțelegerea activității cardiace. Funcționarea inimii în forma elicoidală, descoperită de dr. Torrent-Guasp, este cea care determină ușoara răsucire a mușchiului cardiac, pentru a permite pomparea sângelui către trup, apoi răsucirea în sens opus care creează sucțiune, pentru a permite reumplerea inimii cu sânge. Înțelegerea acestui nou concept în cardiologie ar putea duce la dezvoltarea unor tehnici mai eficiente de chirurgie cardiacă pentru restaurarea geometriei normale a inimii.
Vortexurile din inimă, demonstrate după 500 de ani
La fel de impresionante au fost observațiile lui Leonardo cu privire la valva aortică, pe care le-a făcut în timp ce studia inima unui taur. Intrigat de modul în care valva aortică se deschide și se închide pentru a asigura fluxul de sânge într-o singură direcție, Da Vinci a construit un model umplând cu ceară inima bovină. După ce s-a întărit ceara, a recreat structura în oglindă și a umplut-o cu un amestec de apă și semințe de iarbă care pluteau. Acest lucru l-a ajutat să observe micile vârtejuri (vortexuri) prin care semințele erau absorbite în partea mai largă a valvei aortice. Ca urmare, Leonardo a presupus corect că aceste vortexuri ajută la închiderea valvei aortice. Dar pentru că aceste rezultate nu au fost publicate, ele au rămas necunoscute timp de secole. Acest lucru nu a fost înțeles până în secolul al XX-lea. În 1968, revista Nature a publicat un studiu efectuat de doi ingineri de la Oxford, care au demonstrat existența vortexurilor din inimă.
Articolul a avut o singură referință, iar această referință datează de peste 500 de ani: Anatomia lui Leonardo da Vinci. La rândul său, dr. F. Torrent-Guasp a confirmat că forma elicoidală a inimii face posibilă circulația spiralată a sângelui, sub formă de vortex. Această curgere este similară curenților de aer din atmosfera superioară a pământului, numiți „jet-stream”, care au o energie impresionantă. În mod similar, vortexurile elicoidale din inimă asigură o energie superioară, ceea ce întărește ideea că natura este guvernată după legile simplității și eficienței.
Știați că?
Structura în helix, asemănătoare inimii, este prezentă în natură în flori, în plante, în coarnele unor animale, și poate că revenind la studierea modelelor din natură, așa cum proceda Leonardo da Vinci, oamenii de știință vor reuși să pună la punct noi tratamente.

yogaesoteric
28 octombrie 2016
 

vineri, 28 octombrie 2016

Îmbrăţişarea afectuoasă, atentă şi eminamente empatică a arborilor

Un mijloc tainic şi minunat de reconectare la Mama-Natură şi de armonizare lăuntrică profundă

În cartea sa The Last Child in the Woods, publicată în anul 2005, americanul Richard Louv constatata starea gravă de separare a omului față de Natură, care este tot mai evidentă în ultimele decenii. El a folosit pentru a desemna această manifestare nefirească termenul de „sindrom al deficitului de Natură“. Această atitudine a ajuns să îi caracterizeze pe majoritatea oamenilor din societatea modernă, care, în cadrul activităţilor zilnice pe care le desfășoară, trăiesc separat de Natură, această realitate având consecinţe nefaste asupra sănătăţii lor fizice şi mentale.
Pe site-ul organizației Children & Nature Networksunt prezentate rezultate ale cercetărilor realizate în mediul academic în întreaga lume, care indică faptul că această separare de Natură este un fenomen real.
Studiile efectuate în această direcție arată totuși că soluția acestei probleme a omului contemporan este extrem de simplă, deoarece persoanele cu probleme „moderne“, cum ar fi așa-zisul sindrom al deficitului de atenţie cu hiperactivitate (ADHD), anxietate sau depresie încep să se simtă mai bine de îndată ce reiau contactul cu Natura. Astfel, studiile prezintă așa-numita „cură de Natură“ ca pe un tratament miraculos, arătând printre altele că:
- Traiul în zone urbane bogate în vegetație le asigură o sănătate mai bună copiilor aflați în perioada de creștere; 
- Tinerele care au posibilitatea să vadă un peisaj bogat în vegetație de la fereastra locuinței lor dau dovadă de mai multă autodisciplină decât cele de vârsta lor care nu locuiesc în astfel de zone;
- Copiii cu ADHD primesc cel mai bun „tratament“ pentru ameliorarea simptomelor lor atunci când participă la activităţi care au loc în Natură;
- Studenții care aleg să se plimbe prin campusul împădurit se relaxează mai ușor și mai rapid, acest fapt având un efect benefic notabil inclusiv asupra stării lor psiho-emoționale.
Studiul de pionierat în domeniu realizat de Roger Ulrich în anul 1984 a arătat că pacienţii care sunt plasaţi într-un salon ale cărui ferestre dau spre zone naturale se recuperează mult mai rapid, mai bine şi cu mai puţine efecte secundare după intervențiile chirurgicale decât cei plasaţi în saloane ale căror ferestre dau spre un zid sau spre o altă clădire. Aceste cercetări arată, de asemenea, rolul important al arborilor în zonele urbane, evidențiind beneficiile pe care ei le aduc atât în sfera socială, cât şi în universul lăuntric al ființelor umane.
Reconectarea la mediul natural se poate face în diferite moduri
Iată câteva idei de reconectare la Natură ce sunt simple și uşor de pus în aplicare:
- Să avem chiar în birou sau în cameră o plantă, un arbust, o floare (într-un ghiveci) pe care o vom îngriji atent;
- Atunci când mergem în oraș cu felurite treburi, este bine să alegem un drum care trece printr-un parc, chiar dacă pentru aceasta suntem nevoiți să ocolim un pic;
- Să ne întâlnim cu prietenii în parc;
- Să practicăm cu bucurie arta grădinăritului;
- Să plantăm în curte un copac, pe care apoi să îl îngrijim;
- Să petrecem zilnic un anumit timp stând sub coroana unui arbore ce ne încântă;
- Să îmbrăţişăm un arbore.
A fost confirmat ştiinţific faptul că acțiunea de îmbrăţişare a arborilor contribuie la amplificarea stării de sănătate a oamenilor prin elevarea frecvenței lor predominante de vibraţie. 
Gestul aparent banal de îmbrăţişare a unui arbore sau chiar numai prezenţa fiinţei umane în vecinătatea unui arbore poate stimula considerabil sănătatea acesteia în multe feluri.
Autorul Matthew Silverstone aduce în cartea Blinded by Science (Orbiți de știință), ce a fost publicată în anul 2011, dovezi concludente referitoare la beneficiile arborilor pentru sănătate. El a inclus totodată rezultatele unor studii ştiinţifice care evidențiază efectele lor benefice, multiple şi neașteptate asupra tulburărilor psiho-emoționale, mentale, asupra capacității de concentrare, asupra timpului de reacţie, asupra depresiei şi chiar asupra binecunoscutei dureri de cap.
Conform studiilor citate în această carte, atunci când interacţionează atent cu plantele, chiar şi copiii beneficiază de unele efecte extraordinare la nivel fiziologic şi chiar psihic, în sensul îmbunătățirii sănătăţii şi a stării lăuntrice de bine. De asemenea, activitățile recreative pe care le desfășoară în mediul natural sunt mai creative, iar efectele benefice ale acestora se extind chiar și la nivel cognitiv şi emoţional.
Un raport extins de sănătate publică realizat în urma unui studiu care cerceta asocierea ce există între spaţiile verzi şi sănătatea psiho-mentală specifica, de asemenea, faptul că „accesul la Natură poate contribui semnificativ la amplificarea capacităților noastre mentale şi la starea de bine“.
Cum se face că Natura poate determina o ameliorare semnificativă a simptomelor cu care se confruntă oamenii în ziua de azi? Mulţi cred că spaţiile verzi deschise au un efect benefic semnificativ, dar Silverstone afirmă că este vorba de mult mai mult decât atât. El este de părere că nu doar spaţiile deschise în sine contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a oamenilor, ci mai ales calitatea vibratorie (rezonanța ocultă specifică) a arborilor şi a plantelor, care influențează în bine organismul uman, revigorându-l și regenerându-l. Deoarece în Natură totul este vibrație și rezonanță, vibraţiile afectează fără îndoială procesele biologice. Cercetările au demonstrat că viteza de coagulare a sângelui unei ființe umane care a băut un pahar cu apă ce a fost supusă unei vibrații de 10Hz se va modifica imediat după ingerarea apei tratate în acest fel. În mod similar, arborii influenţează în mod benefic fiinţele umane şi toate celelalte vietăți aflate în preajma lor. Atunci când atingem un copac, vibrația specifică a acestuia va influenţa în bine diferite funcţii și procese biologice care au loc fără încetare în propriul nostru organism. În cartea Blinded by Science, Matthew Silverstone afirmă că această ipoteză a devenit deja o realitate incontestabilă, ce este susţinută prin sute de studii validate ştiinţific. Îmbrăţişarea unui stejar impunător oferă o pletoră de beneficii pentru sănătate, ce au ca efect imediat reducerea cheltuielilor persoanei respective pentru îngrijiri de sănătate.
Un studiu de acest fel, ce documentează efectele benefice uluitoare ale Naturii asupra sănătăţii oamenilor, a arătat că „spaţiile verzi pot fi cel puțin la fel de eficiente ca medicamentele ce sunt prescrise în tratarea anumitor forme de tulburare mintală, cu diferența că sunt complet lipsite de efectele secundare nefaste ale acestora din urmă“.
Fiinţele umane pot să trăiască în afara legilor Naturii până atunci când simptomele separării lor de Natură devin manifeste. Prevalenţa bolilor ce sunt asociate cu stilul de viaţă modern, care este profund nesănătos, atenționează ființele umane că este necesar să abordeze practicile terapeutice holistice, una dintre acestea fiind pur și simplu îmbrăţişarea arborilor. Astfel, cauza dezechilibrului poate fi îndepărtată, iar incidența bolilor ce sunt conexe cu stilul de viaţă impropriu să se reducă prin reconectarea la Natură.
Este binevenit să facem periodic o „baie de pădure“
Această practică, ce era privită până nu demult în Occident cu desconsiderare și cu scepticism materialist, a ajuns deja să fie considerată de mulţi japonezi ca un remediu perfect natural şi foarte eficient de îmbunătăţire a sistemului imunitar. Cercetările au reușit să demonstreze cu succes această realitate. O mică plimbare prin pădure sau într-o zonă cu copaci poate apoi să ne facă să fim mai puternici şi mai sănătoși. Explicația este simplă: copacii și plantele, în general, produc uleiuri volatile numite fitoncide, care se răspândesc în aer și care determină creşterea numărului globulelor albe din organismul nostru și implicit îmbunătățirea imunității. Aceste globule ajută apoi la ameliorarea și vindecarea stărilor de boală și chiar a cancerului.
În mod semnificativ, în anul 1982, Agenţia Forestieră a Japoniei a propus chiar ca această „baie de pădure“ (numită în limba japoneză Shinrin Yoku) să fie inclusă în stilul de viaţă japonez. Japonezii au îndrăgit atât de mult această practică, încât patronii companiilor japoneze ce sunt convinși de utilitatea acestora au hotărât să organizeze astfel de „băi de pădure“ pentru angajații lor. Au fost după aceea descoperite multe beneficii ale practiciiShinrin Yoku:
- diferitele sunete ale Naturii, cum ar fi adierea fermecătoare a vântului, foșnetul frunzelor, cântecul unei păsări şi susurul izvoarelor liniştesc mintea şi, prin urmare, armonizează activitatea cerebrală; de asemenea, ele reduc semnificativ tensiunea arterială; 
- contemplarea peisajului oferit de o pădure s-a dovedit că scade, la scurt timp după aceea, frecvenţa bătăilor inimii, tensiunea arterială şi amplifică sentimentul de calm şi bucurie;
- savurarea prin miros a aromelor specifice pădurii are efecte uimitoare asupra stării psiho-mentale a ființei umane; în plus, plimbarea relaxată printr-o pădure poate avea efecte fiziologice profund benefice asupra trupului, în sensul scăderii tensiunii arteriale, a anxietăţii, a depresiei, a frecvenței respirației, dar şi în sensul purificării considerabile și al liniștirii minţii; 
- nu în ultimul rând, Shinrin Yoku reduce stresul, scade nivelul glicemiei, creşte capacitatea de concentrare mentală şi face să diminueze durerea.
Toate acestea apar doar printr-o simplă plimbare prin pădure… Dar dacă am şi îmbrăţişa un arbore sau chiar mai mulţi?
Să nu ezităm să îmbrățișăm cu multă afecţiune arborii atunci când avem ocazia
Deseori batjocorită sau ridiculizată (de cei obtuzi, sceptici şi proşti), practica îmbrăţişării arborilor s-a dovedit a fi de un mare ajutor mai ales pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a organismului.
Se ştie că fiecare atom vibrează cu o anumită frecvență de vibrație ce este distinctă și specifică. Fiecare obiect conţine atomi ce vibrează pe frecvenţe de vibraţie diferite. Matthew Silverstone afirmă că arborii au frecvențe vibratorii unice, care produc transformări benefice în cadrul proceselor biologice ce au loc în organismul aflat în contact cu arborii.
S-a dovedit că practica îmbrăţişării arborilor creşte în mod considerabil nivelul de oxitocină din sânge, acest hormon fiind conex cu stările de calm şi de empatie. Îmbrăţişarea arborilor face să se elibereze în sânge serotonină şi dopamină, hormoni care sunt legați de apariția și menținerea în ființă a stărilor de fericire.
Îmbrăţişarea afectuoasă a unui arbore asigură practicantului o tainică şi adevărată sursă de aer proaspăt. Într-adevăr, aerul cel mai proaspăt pe care îl putem respira se regăsește sub coroana verde a unui arbore. Explicația acestui fapt nu este greu de găsit: frunzele arborelui servesc ca filtre pentru aer, îndepărtând praful şi furnizând un aer mult mai curat şi mai oxigenat. Beneficiile care rezultă în urma respirării unui astfel de aer curat sunt: digestie îmbunătăţită, scăderea tensiunii arteriale şi o stare de spirit mai fericită.
Copacii sunt mult mai conectaţi la energia Pământului decât oricare dintre noi. Cu toate că, dintr-o inconștiență criminală, adesea noi îi tăiem, îi smulgem şi, în general, îi eliminăm după propriul plac, ce este dictat de regulă de interese financiare, arborii au nevoie de îmbrăţişarea noastră. De ce să nu îi îmbrăţişăm?
Este necesar să urmăm doar 10 etape pentru a îmbrăţişa cu afecţiune şi în mod empatic un copac
- Vom începe prin a ne îndrepta cu o intenţie fermă către un parc liniştit, o pădure sau o zonă împădurită.
- Ne vom plimba printre arbori până când vom ajunge să ne simţim confortabil în prezenţa lor.
- Vom urmări să simţim – în prealabil – cu mâinile textura specifică a unor arbori.
- Vom mirosi atunci aroma produsă de unii copaci și chiar mirosul lemnului lor.
- Parcurgând de jos în sus arborele cu privirea, vom urmări să percepem energia tainică subtilă a vieţii ce curge prin trunchiul și prin crengile sale.
- Vom alege în cele din urmă arborele de care ne vom simți, printr-o indescriptibilă necesitate tainică, cel mai atrași. 
- Ne vom adresa atunci arborelui fie în minte, fie în şoaptă şi cu blândeţe, comunicându-i în mod telepatic sau verbal ceea ce dorim apoi să-i transmitem.
- Îmbrăţişarea arborelui în poziție verticală: stând în picioare, vom îmbrățișa trunchiul cu braţele, în timp ce ne lipim ușor obrazul de el (este însă necesar să fim atenți ca să nu ne zgâriem pe faţă). Îl strângem apoi uşor în braţe, respirând profund şi de voie. Urmărim să percepem starea indescriptibilă, unică ce apare atunci în ființa noastră. Aprofundăm în mod gradat această stare, urmărind să ne identificăm empatic şi telepatic cu arborele respectiv.
- Îmbrăţişarea realizată cu tot trupul: ne așezăm pe pământ, încolăcindu-i cu picioarele trunchiul și îmbrățișându-l în acelaşi timp cu braţele. 
- Îmbrăţişarea la înălțime: Dacă avem această posibilitate, ne vor urca cu grijă în copac (fiind atenţi să nu alunecăm şi să nu cădem), și apoi ne vom aşeza pe o creangă suficient de groasă. Ne vom încolăci după aceea picioarele în jurul ei și ne vom apleca apoi înainte, cuprinzând-o în mod tandru cu braţele.
Să nu ezităm să îmbrăţişăm chiar mai mult de un arbore, dacă dorim aceasta și dacă timpul ne permite. Noii noștri prieteni vor prelua cu bucurie energiile pe care le vom dărui astfel, chiar dacă acestea sunt dizarmonioase pentru noi. Este bine să revenim cât mai des pentru a ne vizita noii prieteni. Nu este cazul să ne fie jenă sau teamă să vorbim cu ei, deoarece copacii sunt buni ascultători.
Să urmărim adeseori să comunicăm într-un mod afectuos, empatic cu arborii
Arborii sunt foarte buni sfătuitori. Sunt tăcuți, buni ascultători, de încredere şi foarte liberi, aşa cum scria Adam Ford în cartea sa Seeking Silence in a Noisy World (Căutând liniștea într-o lume zgomotoasă), referindu-se la locul cel mai potrivit în care putem să ne eliberăm de gândurile nespuse și de problemele noastre stringente. Printre beneficiile comunicării cu un arbore se numără amplificarea clarității mentale şi purificarea emoţională prin explorarea gândurilor și a emoţiilor noastre, demers care ne ajută să ne simţim mai liberi şi mai fericiți.
De ce să nu căutăm atunci un arbore special cu care să fim prieteni?
Arborii vor să intre în contact cu oamenii, dar este necesar să reţinem că ei au o energie unică. Arborii comunică cu oamenii într-un mod mult mai subtil decât modul verbal cu care suntem obişnuiţi. Ei ne ajută să ne armonizăm cu energiile Naturii şi cu propriile noastre structuri profunde. Astfel, inspiraţia şi gândurile benefice îşi vor găsi din nou drumul spre mintea şi sufletul nostru.
Putem să ne facem un adevărat obicei din îmbrăţişarea copacilor, făcându-ne astfel din ce în ce mai mulţi prieteni… necuvântători. Ei ne vor ajuta să ne vindecăm de sindromul izolării și separării de Natură şi să ne realiniem propria fiinţă la ritmurile naturale profund benefice şi armonioase pentru propria sănătate.
Atât fiinţele umane, cât şi Natura au fost create de Dumnezeu din acelaşi „material“ şi au fost incluse într-un Univers înzestrat cu aceleași Legi naturale, divine de funcţionare. Atâta timp cât omul acționează preponderent după înțelegerea sa limitată, ce este de cele mai multe ori desprinsă de realitatea legilor imuabile ale Naturii, este foarte probabil ca el să devieze de la Binele dumnezeiesc care există implicit în sânul Naturii, iar această deviere ajunge să se manifeste în timp prin diverse dezechilibre, tulburări şi boli.
Reconectarea la Natură prin simpla îmbrăţişare a unui arbore sau o plimbare în pădure readuce pentru un timp fiinţa umană la parametrii optimi de „funcţionare“ naturală, îmbunătățindu-i la început, ca un prim pas, sănătatea. Dacă acest act simplu de reconectare este realizat în mod repetat, procesul de armonizare a fiinţei umane devine din ce în ce mai profund şi mai durabil.
Merită să medităm asupra proverbului românesc „Codru-i frate cu românul“, care ne dezvăluie modul de viață armonios și divin integrat în legile divine ale Naturii ce era specific locuitorilor acestor meleaguri din cele mai îndepărtate timpuri.

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.


yogaesoteric
27 octombrie 2016

joi, 27 octombrie 2016

Bomba din putinică: MURĂTURILE





Sunt o specialitate românească, despre a cărei valoare vindecătoare se ştia, până de curând, prea puţin.
Cercetări de ultimă oră au arătat că varza, gogonelele, pepenele sau castraveţii muraţi, sunt medicamente redutabile, în prevenirea şi vindecarea unor boli, altfel extrem de greu de tratat - 
Aparent banalul proces de murare a legu­melor este, în realitate, un lanţ de zeci de reacţii biochimice, în urma cărora rezultă substanţe cu un potenţial terapeutic extraordinar. Multă vreme, oamenii de ştiinţă au ignorat aceste alimente tradiţionale, deşi erau obţinute printr-o suc­cesiune de procese care pot rivaliza cu cele mai sofis­ticate sinteze ale medicamentelor alopate. Pentru pri­ma oară, murăturile au atras atenţia în urmă cu aproa­pe două decenii, când un studiu făcut în Polonia a arătat că femeile din zonele rurale ale ţării au o adevă­rată imunitate la cancerul de sân şi de col uterin. Prin comparaţie, polonezele care trăiau în alte colţuri ale lumii, renunţând la dieta tradiţională, erau la fel de vulnerabile la cancer ca media înregistrată în Europa. Secre­tul: femeile care trăiesc în Polonia consumă, în medie, câte 30 de kilo­grame de varză acră pe an - un record mondial, care se traduce şi în reduce­rea cu peste 50% a incidenţei cance­rului la sân, dar şi a altor cancere cu determinare hormonală.
Pornind de la aceste prime obser­vaţii, studiile s-au extins şi, rând pe rând, s-a des­coperit că gogonelele mu­rate atacă viruşii he­patitici, cono­pida murată împiedică anu­mite mu­taţii celulare şi stopează procesele de îmbătrânire, în timp ce castraveţii muraţi combat diabetul şi reglează valorile coleste­rolului. Fiecare tip de legumă murată conţine virtuţi tera­peutice extraordinare, pe care acum, în sezonul rece care tocmai începe, e bine să le ştim.
Scurt istoric.
În Europa, destul de puţine ţări (între care la loc de frunte se află România) au o tradiţie străveche şi bo­gată în prepararea şi consu­mul murăturilor. În schimb, pe alte meridia­ne, acest proces de conservare şi de sporire a valorilor nutritive ale diferitelor vege­tale a fost desco­perit şi folosit neîntrerupt, vreme de milenii. Aproape toate civilizaţiile importante au cu­noscut aceste su­per-ali­mente:
* China - se pretinde a fi descoperitoarea pro­cesului de murare, iar dovezile arheologice arată că, într-adevăr, de mai bine de trei milenii, pe acest teri­toriu se fabrică murături. Cel mai frec­vent sunt consumate: ridichea neagră, ardeiul iute, seminţele de muştar chine­zesc şi varza chinezească.
* India - şi aici, procesul de mu­rare este folosit de milenii în multe zone. Indienii folosesc la murături şi în pre­zent ghimbirul, ardeiul iute, ustu­roiul şi fructele de mango.
* Mesopotamia - este o ţară antică, care înglo­ba actualele teritorii ale Turciei, Siriei şi Irakului. Aici au fost găsite cele mai vechi vestigii care atestă folosirea procesului de murare, încă de acum 4000 de ani. De aici ne vin tradiţia folosirii castraveţilor în mură­turi, dar şi sistemul de condi­mentare cu cimbru, foi de dafin şi us­turoi.
* Tracii - de la ei se păstrează până astăzi tradiţia verzei, acastraveţilor şi mor­covilor muraţi, folosite atât ca re­medii interne, cât şi externe.
* Arabii - au moştenit, se pare, de la mesopo­tamieni meş­te­şugul preparării castraveţilor şi a sfeclei murate. În prezent, ei fol­osesc ca murături: pepenii, vinetele, castraveţii, dar şi prunele crude sau migdalele verzi.
Pornind de la aceste tradiţii, murăturile au intrat în vizorul oamenilor de ştiinţă care au vrut să vadă ce se ascunde dincolo de gustul şi aromele lor plăcute.
Motive ştiinţifice pentru a consuma murături
Multă vreme s-a crezut că prin murare, legumele şi fructele îşi pierd proprietăţile, devenind nişte ali­mente moarte, total lipsite de proprietăţi terapeu­tice. Ei bine, în realitate, lucrurile stau exact invers: prin murare, anumite calităţi vinde­cătoare ale vegetalelor sunt am­plificate şi chiar apar substanţe active noi, foarte puternice.
* Păstrează vitaminele ori­ginare - chiar şi vita­minele foarte sensibile, cum ar fi vitamina C sau cele din com­plexul B, sunt păs­trate în pro­por­ţie de peste 50% în murăturile pre­parate cas­nic.
* Păstrează întreaga canti­tate de minerale şi oligoelemente - fie că vorbim de potasiu, de si­liciu, de se­leniu sau calciu, aces­te substanţe im­portante pentru organism sunt păs­trate intacte şi, mai mult decât atât, devin mai uşor asimilabile.
* Sunt foarte sărace în ca­lo­rii - microorga­nismele care pro­duc pro­ce­sul de fermentare (acri­re) a mură­turilor con­sumă multe din zaharurile legu­melor şi fructelor, făcându-le printre cele mai puter­nice alimente anti-obezitate.
* Conţin probiotice naturale - aşa-numitele bac­terii prietenoase se dezvoltă din belşug în procesul de murare, iar odată ajunse în organism, vindecă infecţiile, previn tulburările digestive, întăresc imu­nitatea.
* Au efect antibiotic şi antiviral - frunzele de ţeli­nă, seminţele de mărar şi muştar, rădăcina de hrean şi usturoiul folosite în prepararea murăturilor conţin substanţe volatile care nu doar că dau aroma speci­fică, dar luptă activ împotriva microbilor invadatori, protejează sistemul nervos şi cel endocrin.
Care murături au valoare terapeutică?
De la bun început trebuie spus că efecte terapeu­tice au doar murăturile clasice, adică cele făcute în saramură şi, într-o măsură mult mai mică, cele puse în oţet. Apoi, murăturile eficiente sunt cele făcute în casă, fără preparare termică, fără aditivi artificiali, aşa cum au de cele mai multe ori cele produse industrial. Este foarte important şi ca sarea folosită să fie neio­da­­tă, aşa încât iodul adăugat artificial să nu in­terac­ţioneze negativ cu ingredientele naturale. Nu în ulti­mul rând, este important ca legumele sau fructele pu­se la murat să fie proaspete, de bună calitate, obţi­nute din agricultura tradiţională şi nu din cea chimi­zată.
Unii specialişti consideră că murăturile puse toam­­na târziu, îşi păstrează mai bine calităţile cura­tive, dar mai mult contează calitatea şi felul de com­binare al ingredientelor decât acest detaliu. Acrirea murăturilor apare printr-un proces natural de fermen­taţie care are loc în butoiul sau borcanul cu murături, culturile de bacterii transformând zaharurile din legume şi producând nenumărate substanţe nutritive şi aromate. Murarea fiind un proces intens de fermen­taţie, este total contraindicată folosirea recipientelor de plastic în locul celor de sticlă, ceramică sau lemn, deoarece acizii naturali formaţi pot extrage cu uşu­rin­ţă substanţe toxice din masele plastice, rezultând mu­rături mai degrabă toxice decât cu efecte terapeu­tice.
Tratamente cu murături.
Secretul eficienţei acestei categorii de alimente nu este doar calitatea lor, incontestabilă prin prisma studiilor ştiinţifice, ci şi cantitatea. Fiind un aliment care poate fi consumat zilnic, cu foarte multe feluri de mâncare, murăturile sunt unul dintre medica­men­tele cel mai uşor de administrat. O canti­tate de murături suficientă pentru întreţinerea sănătăţii este de 300 de grame pe zi, consu­mate în timpul meselor principale. În timpul curelor cu murături, se vor consuma mini­mum doi litri de apă pe zi, aşa încât rinichii să nu fie deloc afectaţi de surplusul de sare pe care trebuie să-l elimine.
Castraveţii muraţi - antidiabetici şi digestivi
Dintre toate murăturile, castraveţii muraţi au cele mai puţine zaharuri, motiv pentru care sunt un extra­ordinar remediu pentru cei care au abuzat de dulciuri, de alimente supra-ra­finate, bogate în amidon. Mai mult decât atât, coaja lor conţine substanţe care stimulează puter­nic digestia şi metabolismul, ajutând la procesarea mai uşoară a proteinelor şi a grăsimilor, chiar şi a celor cu potenţial toxic ridicat. Acesta este şi motivul pen­tru care organismul consumatorilor de carne sau prăjeli cere aceste murături ca adaos pe lângă fripturi şi alte alimente bogate în proteine sau grăsimi. Dar să vedem câteva afecţiuni în care aceste le­gume murate au un efect terapeutic pu­ternic.

* Digestie dificilă, dispepsie 
 - tripsina, o enzimă conţinută în coaja castraveţilor muraţi, ajută organismul să digere şi să asimileze cu uşurinţă pro­tei­­nele. Apoi, bacteriile prietenoase din aceste mu­rături normalizează flora tu­bului digestiv, preve­nind indigestiile, balo­na­rea, disconfortul ab­dominal după masă. Persoanele ca­re în­tâmpină pro­ble­me în asimilarea mân­­că­rurilor bo­ga­te în pro­teine sau gră­simi, precum şi cele care au frec­vent indi­gestii ori probleme bi­liare, ar trebui să con­sume la mesele prin­ci­pale castraveţi mu­raţi.
* Diabet za­ha­rat - castraveţii muraţi în apă cu sa­re conţin o can­ti­ta­te infimă de za­ha­ruri, dar în schimb au în componenţă sub­stanţe stimulatoare ale acti­vităţii pancreasului, precum şi din cele care mă­resc receptivitatea organismului la insulină. Con­su­mul lor este un adevărat tratament pentru preve­nirea şi tra­tarea diabetului, ei putând fi mâncaţi fără niciun fel de restricţie cantitativă.
     *  Colesterolul și trigliceridele mărite
    Fibrele alimentare şi stimulatorii activităţii hepatice din cas­traveţii         muraţi sunt adevăraţi inamici ai grăsimilor şi colesterolului în exces       din     sânge. Consumaţi con­stant vreme de măcar trei luni (minimum     300 de grame pe zi), ei vor scădea valorile trigliceridelor şi ale coles­       te­rolului şi vor proteja vasele de sânge de depunerea acestora.
Gogonelele murate - hepatoprotectoare şi anticancerigene
Consumate verzi, tomatele proaspete sunt to­xice pentru organism, o sub­stanţă pe care o con­­ţin afec­tând ficatul şi sistemul nostru ner­vos. În schimb, atunci când sunt murate, o ade­vă­rată al­chimie se pe­tre­ce cu gogonelele, sub­stanţele to­xice fiind inac­tivate, iar cele cu valoare tera­peu­tică fiind poten­ţate.
Studii făcute în ultimii ani au arătat că există prin­cipii active cu un po­tenţial fantas­tic de vin­de­care în coa­ja şi pul­pa gogone­lelor, sub­stan­ţe fără echi­valent în lumea plantelor me­dicinale sau a medica­men­telor.
* Hepatită virală - un studiu german a de­mon­strat că în gogonele sunt secretate substanţe (nu­mite alcaloizi) care împiedică replicarea viruşilor he­pati­tici, blocând în special prolifera­rea virusului C. Go­go­nelele sunt atât de active terapeutic încât, în com­binaţie cu frunzele de vâsc, sunt administrate cu suc­ces persoanelor care nu au răspuns la cele mai avan­sate tratamente pe bază de interferon.
* Boală canceroasă - o cercetare făcută în anul 2010, în Coreea de Sud, a arătat că tomatele verzi conţin citostatice naturale, care deter­mină auto-distrugerea anumitor formaţiuni tu­morale. Cele mai re­ceptive la acest trata­ment s-au dovedit a fi cancerele pulmonare, precum şi cancerul de col uterin.
* Efort fizic - gogonelele sunt prin­tre cei mai buni sus­ţi­nători de efort. Ele cresc rezistenţa la miş­care fizică pre­lungită, dar ajută şi la creş­terea masei mus­culare, fiind mult mai sănătoase şi eficiente pe termen lung decât steroizii (substanţe hor­mo­na­le toxice) folo­siţi de ama­torii de culturism. Ele sunt utile şi pentru copiii sau adoles­cenţii cu o dezvoltare fizică întârziată, cu o con­stituţie firavă.
Conopida murată - reglator hormonal şi protector nervos
Conopida conţine o categorie de substanţe cu un efect antioxidant foarte puternic, numite sulfo­ra­fani. Din fericire, a­ceste substanţe nu se degra­dea­ză decât în foar­te mică măsură în procesul murării, cali­tăţile tera­peutice fiind menţi­nute la cote ex­trem de ridi­cate. Adău­gaţi apoi fap­tul că a­ceas­tă legu­mă conţine mari canti­tăţi de vita­mina C, vita­mi­na B6 şi potasiu, şi veţi ob­ţine o imagine mai exac­tă a virtuţilor sale de me­dicament, în următoarele boli:
* Chisturi ova­rie­ne, dismenoree, tul­burări de menopau­ză - conopida murată este un excelent reglator al activităţii ovarelor, fiind din acest punct de vedere un ajutor natural mult mai eficient decât multe din medicamentele hormonale de sinteză. Se con­sumă în cure de lungă durată, alternativ cu varza mu­rată, cu care este înrudită şi care are proprietăţi tera­peutice similare. Consumul acestor două legume din familia cruciferelor înlătură durerile menstruale, pre­vine fenomenele extreme de la intrarea în me­no­pauză şi protejează organismul în timpul meno­pauzei.
* Prevenire Alzheimer, Parkinson, boli nervoase degenerative - principiile active din conopidă sunt un veritabil protector al sistemului nervos în faţa proceselor degenerative. Persoanele care consumă mari cantităţi de cono­pidă sau broccoli murat se bucură, la vârsta a treia, de o me­morie şi de o coordonare neuromotorie mai bună. De asemenea, ele au un tonus psihic mai bun, pu­tând rămâne active mental şi fizic până la vârste foarte înaintate.
* Boli cardiovasculare 
Conopida conţine mari cantităţi de potasiu, mineral care reglează rit­mul cardiac şi tensiunea arterială.  Această legu­mă murată împiedică oxidarea grăsimilor şi coles­terolului pe artere, prevenind ischemia cardiacă şi tulbu­rările circulatorii cerebrale. Nu în ultimul rând, conopida murată previne formarea şi migrarea chea­gurilor de sânge (trombilor), fiind un fluidi­fiant san­guin.
Varza murată - imunoreglator, remediu anti-obezitate
Este un fel de regină a murăturilor, efectele sale vindecătoare fiind atât de numeroase şi de complexe, încât ar trebui să-i acordăm un articol separat, pentru a le putea enumera. Secretul verzei murate este canti­tatea foarte mare de antioxidanţi pe care îi conţine, corelată cu un conţinut enorm de fibre şi cu un număr incredibil de mic de calorii. Frunzele sale sunt folo­site intern şi extern în peste o sută de afecţiuni, dintre care am selectat, în continuare, doar câ­teva:
* Infecţii res­piratorii, trata­men­te cu anti­bio­tice - un studiu fă­cut în Coreea de Sud a arătat că animalele de experienţă hrănite cu varză murată, du­pă ce au fost infec­tate cu celebrul şi te­mutul virus al gri­pei aviare (alias H5N1), au supravieţuit într-o pro­porţie mult mai mare decât cele tra­tate prin metode alopate. Cum este posibil acest lucru?
Prin calităţile imunostimulatoare ale verzei, date de conţinutul de vitamina C şi complexul B, dar şi de bacteriile prie­tenoase pe care le conţine. Acestea din urmă sunt un ajutor preţios şi în timpul tratamen­telor cu antibiotice, deoarece previn instalarea can­dida şi deficienţele imunitare care apar frec­vent după această terapie medica­men­toasă.
* Astm, alergii cutanate - per­soa­nelor cu sensibilitate alergică puternică, tradusă prin astm bronşic sau urticarie, li se recomandă zilnic salata din varză murată, preparată cu ceapă şi hrean. În curele de lungă durată, varza murată reglează reacţiile siste­mului imunitar, diminuând inten­sitatea proceselor alergice şi amelio­rând, gradat, bolile produse sau po­tenţate de acestea.
* Supragreutate, obezitate - două castroane mari cu salată de var­ză acră conţin mai puţine calorii decât o felie de pâine cu unt sau câteva pă­trăţele de ciocolată. Mai mult, varza are o cantitate impresio­nantă de fibre alimentare - substanţe nedigerabile, care constituie o adevărată capcană pentru grăsimile şi zaharurile din ali­mente. Nicio persoană cu supra­greu­tate sau obezitate nu ar trebui să ig­nore varza murată în timpul sezonului rece, când hrana este mai bogată în calorii şi săracă în legume şi fructe proas­pete. Pentru cei care nu suportă varza murată sau care vor o variaţie în dietă se recomandă şi folosirea cas­traveţilor, gogonelelor şi a pepenelui murat.
Varza roşie murată - vitaminizant şi anticancerigen
Diferenţa de culoare dintre varza albă şi cea roşie este dată de o categorie de substanţe numite pig­menţi antocianici, care sunt printre cele mai pu­ter­nice anti­cancerigene cu­noscute până în pre­zent. Apoi, varza roşie con­ţine de aproximativ opt ori mai multă vita­mina C decât cea albă, fiind cea mai bună sursă na­turală din această vi­ta­mină, în timpul iernii. Ca atare, această mură­tură are câteva calităţi terapeutice inegalabile, care o recomandă în afecţiuni altfel foarte greu tratabile:
* Boală canceroasă - varza roşie murată este o adevărată pavăză contra cancerului pentru întreg traiectul digestiv. Ea previne şi ajută în tratamentul cancerului bucal, esofagian, de colon şi de rect. Zea­ma sa (moarea de varză roşie) este un adjuvant în cazul cancerului hepatic, pulmonar şi de prostată. Trebuie ştiut şi faptul că antioxidanţii pe care îi con­ţine ajută la neutra­lizarea, chiar şi la mai mult timp după inge­rare, a unor agenţi can­ce­rigeni puternici, cum ar fi aditivii sin­tetici din mezeluri, pes­tici­dele din legu­me şi din apă, ori gu­droanele din fu­mul de ţigară.
* Boli auto­imu­ne - pot fi ameliorate prin cure de mini­mum trei luni cu var­ză roşie murată. Con­ţinutul uriaş de vita­mi­na C şi pigmenţii din această legumă aju­tă sistemul imuni­tar să se auto-re­gleze, diminuând in­ten­sita­tea proceselor auto-distructive
* Parodontoză - se tratează cu salată de varză roşie murată, tăiată foarte fin, aşa încât să nu solicite suplimentar dentiţia. De asemenea, se fac clătiri ale gurii, de trei ori pe zi, cu moare de varză roşie. Clă­tirea se va face vreme de câteva minute, plimbând cu presiune moarea prin toată gura, după care zeama de varză se înghite. Tratamentul durează 6-12 luni, iar efectele sale sunt de multe ori surprinzător de puter­nice în această afecţiune, altfel, aproape imposibil de tratat.
Precauţii şi contraindicaţii:
Toate studiile făcute până în prezent arată că efec­tele adverse la consumul de murături sunt foarte rare şi reduse ca intensitate, fiind cel mai adesea deran­ja­mente digestive: diaree, balonare, uşoare colici abdo­minale. Pentru cei care au contraindicat aportul de sare, din cauza hipertensiunii sau a anumitor afecţiuni renale, se recomandă desărarea prealabilă, în multă apă, a murăturilor.

pt. conformitate, Const. Mihăilescu