..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 30 aprilie 2014

COMBUSTIBIL „SOLAR”

EXTRAORDINAR !!


Un proiect de cercetare, finanțat de UE, a dus la obținerea, în premieră la nivel mondial, a unui combustibil „solar” pentru aeronave, pe bază de apă și dioxid de carbon (CO2).
Cercetătorii au realizat pentru prima dată  întregul lanț de producție a kerosenului regenerabil, utilizând lumina concentrată ca sursă de energie cu temperatură înaltă.  Proiectul, denumit Solar-Jet, se află încă în faza experimentală. 
 Astfel,  în condiții de laborator, cu ajutorul luminii solare simulate, s-a obținut un pahar de combustibil. Cu toate acestea, având în vedere rezultatele obținute, se poate spera că, în viitor, toți combustibilii lichizi pe bază de hidrocarburi ar putea fi produși din lumină solară, dioxid de carbon și apă.
„Prin această tehnologie, am putea obține cândva un combustibil mai curat și ușor de produs pentru aeronave, autovehicule și alte mijloace de transport. Astfel, securitatea energetică ar putea spori considerabil, iar unul dintre principalele gaze cu efect de seră responsabile pentru încălzirea globală ar putea fi transformat într-o resursă utilă”, a afirmat comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, Máire Geoghegan-Quinn, prin intermediul unui comunicat.

Deși producerea gazului de sinteză cu ajutorul radiației solare concentrate se află încă într-un stadiu incipient de dezvoltare, transformarea gazului de sinteză în kerosen este deja utilizată la scară mondială de mai multe companii, inclusiv de Shell.

Combinarea celor două abordări ar putea permite o aprovizionare sigură, sustenabilă și adaptabilă cu combustibil pentru aeronave, dar și cu motorină și cu benzină, sau chiar cu materiale plastice. Combustibilii obținuți prin metoda „Fischer-Tropsch” sunt deja certificați și pot fi utilizați de vehiculele și de aeronavele existente fără a fi necesare modificări ale motoarelor acestora sau ale infrastructurii de combustibil.

Proiectul Solar-Jet, cu o durată de patru ani, a fost lansat în iunie 2011 și este finanțat de UE cu 2,2 milioane euro, din cel de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică (PC 7).

SURSA: https://ro.stiri.yahoo.com/a-fost-inventat-combustibilul--solar--pentru-aeronave-135052375.htm

marți, 29 aprilie 2014

11 motive să mănânci lămâile întregi






     “ In ziua de azi traim intr-o lume in care limonada este facuta din arome artificiale si substanta de lustruit mobila este facuta din lamai adevarate.” Alfred E. Newman
     Cand viata iti ofera lamai, nu face doar limonada – mananca-le proaspete si in intregime!!
     Lamaia a aparut prima data prin combinatia dintre un lime si un citric si, toate trei cresc in arbusti pereni. Arabii au fost cei care au adus aceste mici citrice europenilor, aducandu-le in Spania in secolul al 11-lea.
     In anul 1493, Cristopher Columb a dus lamaile, impreuna cu alte fructe si legume in al doilea voiaj al sau spre Lumea Noua, si acestea au inceput sa creasca in Florida din secolul al 16-lea.
     In afara de cantitati mari de vitamina C, lamaile mai contin si riboflavina, tiamina, fier, magneziu, acid pantotenic, fibre, vitamina B6, potasiu, cupru, calciu si acid folic.
     Adevaruri despre lamai: lamaile au protejat minerii de scorbut in perioada goanei dupa aur din California si costau un dolar bucata in anul 1849.
      Desi in ziua de azi nu mai suntem la fel de ingrijorati de scorbut , iata 11 motive grozave pentru a introduce lamaile intregi in dieta ta.
     1. Lupta impotriva radicalilor liberi
     Vitamina C este cel mai important antioxidant gasit in natură. Această vitamină neutralizează radicalii liberi atât in interiorul cât si in exteriorul celulelor. Radicalii liberi sunt responsabili de daunele produse celulelor si membranelor celulelor, avand ca rezultat inflamatia, boli cronice si imbatranirea accelerata.
     Radicalii liberi pot afecta, de asemenea, si vasele de sange si pot modifica colesterolul astfel incat acesta sa se depuna pe artere. Vitamina C ajuta in preventia acestor depuneri si, ajuta la oprirea in mod constant a progresiei aterosclerozei si a bolilor de inima la diabetici.
     2. Stimuleaza sistemul imunitar
     Cand vine sezonul rece si al racelilor, este mereu o idee bună să ai o pungă de lămâi proaspete la indemână. Acidul citric, bioflavonoidele, vitamina C, calciul, pectina si limonenul fac o treaba grozavă in stimularea sistemului imunitar si ținerea infectiilor la departare.
     3. Protejează impotriva cancerului
     Lămâile contin 22 de compusi anti cancerigeni printre care si limonenul – un ulei care s-a dovedit a opri raspandirea tumorilor cancerigene la animale. In plus, ele contin si glicozide de flavonoli, care opresc divizarea celulelor canceroase.
     Un studiu publicat in anul 2005 de catre Jurnalul de Nutritie a descoperit ca limonoizii din fructele citrice protejeaza celulele impotriva deteriorarilor care pot duce la cancer. Un alt studiu publicat in Jurnalul de Agricultura si Chimie Alimentara afirma ca limonoizii pot inhiba tumorile din gură si pot stopa răspândirea celulelor canceroase de indata ce tumoarea a fost identificata.
     Adevaruri despre lămâi: Daca tai o lamaie pe jumatate vei observa ca se asemana cu soarele. Lamaile si citricile, in general, sunt alimente potențate de soare. Tineti-le la lumina: ele se vor incarca cu energia soarelui si isi vor potența nutrientii.
     4. Echilibreaza Ph-ul
     Lamaile sunt considerate unele dintre cele mai alcaline alimente pe care le poti mânca. Acest lucru poate sa pară contraintuitiv, deoarece ele sunt acide de la sine. Totusi, in corp, lamaile sunt alcaline, deoarece acidul citric nu mai produce aciditate odata ce a fost metabolizat.
     Mineralele din lamai ajuta de fapt la alcalinizarea sangelui. Majoritatea oamenilor produc prea mult acid, asa ca lamaile reduc surplusul de aciditate, extragand acidul uric din articulatii. Acest lucru reduce durerea si inflamatia simtita de multa lume.
     5. Asimilarea oxigenului
     Lamaile au cea mai pura concentratie de ioni incarcati negativ, dintre fructe. Doctorul Pierce J. Howard, autorul cartilor: “ Manualul propriu pentru creier; Aplicatii zilnice din cercetarea minte-creier”, afirma ca “ ionii negativi cresc fluxul de oxigen spre creier, ceea ce duce la o vigilență crescuta, scade somnolenta si ofera mai multa energie mentala. Lamaile pot de asemenea sa protejeze impotriva germenilor din aer. “
Primul om care a ajuns pe varful Everest, Sir Edmund Hillary, a spus ca atribuie o buna parte a succesului sau lamailor!
      Adevaruri despre lamai: Un arbust de lamaie poate sa produca pana la 270 de kilograme de lamai intr-un an.
     6. Fibre
     Majoritatea oamenilor au mai putine fibre decat necesar in dieta lor fata de cele 20-38 de grame de fibre recomandate zilnic. Fara fibrele adecvate, poti cu usurinta sa te constipi sau sa faci hemoroizi. Consumand fibrele potrivite s-a demonstrat ca se reduce riscul de dezvoltare a conditiilor precare de sanatate precum diabetul, problemele de inima si diverticulita.
      De fapt, Asociatia Americana de Diabet include lamaile in lista de super alimente datorita continutului lor ridicat de fibre. In plus, fibra pectina gasita in lamai intarzie senzatia de foame și te ajută să nu mănânci peste masura.
     7. Dispozitie si energie
     Te-ai trezit vreodata „cu fata la cearceaf”? Daca esti des letargic sau morocanos dimineata, sau in orice moment al zilei, ar trebui sa te gandesti sa ronțăi o lamaie.
     Energia vine din atomii si moleculele mancarii noastre. Cand atomii incarcati pozitiv inunda tractul digestiv si se amesteca cu atomii incarcati negativ, se produce o reactive pozitiva.
     Lamaile contin mai multi atomi incarcati negativ decat pozitiv, ceea ce iti ofera un boost de energie de indata ce lamaile intra in tractul tau digestiv. Doar simplul miros de lamaie poate sa iti imbunatateasca starea de spirit si sa iti ridice nivelul de energie. Lamaile promoveaza, de asemenea, o gandire limpede si ajuta in reducea anxietatii si a depresiei.
     Incearca asta: freaca o lamaie pe buze inainte de a merge la culcare si indeparteaz-o de dimineata, astfel vei elimina celulele de piele moarte si iti vei face buzele mai moi.
     8. Digestie sanatoasa
     Corpul tau trudeste din greu ca sa digere tot ce ii oferi. Sucul de lamaie ajuta sa indepartezi substantele si toxinele nedorite, ramase din procesul de digestie. Pentru ca sucul de lamaie este similar in compozitia atomica cu sucul digestiv si saliva, el face o treaba grozava in descompunerea substantelor si incurajarea ficatului sa produca bila.
     Adevaruri despre lamai: O lamaie cu cat are mai multi sâmburi (peste 15) cu atat este mai sanatoasa, mai originala. Mutatiile genetice realizate de om in domeniul alimentatiei au facut ca multe fructe sa aibe foarte putini samburi, ba chiar, unele, deloc.
     9. Piele curata
     Cateodata uitam ca, cheia succesului unei pieli curate si frumoase incepe cu o nutritie adecvată. Datorita vitaminei C din lamai, aceste mici citrice pot sa te ajute in reducerea ridurilor si a petelor. Lamaile te ajuta sa elimini toxinele din corp si sustin functiile sanatoase ale ficatului, ceea ce de asemenea mentine pielea curata si zvelta. Una dintre cele mai eficiente diete de detoxifiere este cea cu lamai. Citeste mai multe in articolul: Dieta de detoxificare cu lamaie, o reteta care intr-adevar functioneaza
     10. Previn pietrele de la rinichi
     Cand nu ai suficienti citrati in urina, ai un risc crescut de a dezvolta pietre la rinichi. Mancand lamai in mod regulat te pot ajuta sa cresti nivelul de citrati din urina si poti preveni aparitia de formare a pietrelor prin captusirea acestora de mici si tinand la distanta depunerea altor substante pe ele care le-ar putea mari
     Adevaruri despre lamai: Lamaile pot fi folosite cu mare succes si in alte scopuri decat cele alimentare. Citeste mai multe in articolul: 9 metode creative de a folosi sucul de lamaie
     11. Tensiunea
     Lamaile au un nivel de potasiu ridicat, acesta fiind un mineral important care ajuta vasele de sange sa fie usoare si flexibile. Acest lucru face ca tensiunea ridicata sa fie redusa. Vitamina B din lamai este, de asemenea, benefica pentru problemele de inima.
     Sfaturi de urmat cand cumperi lamai:
    - Pe masura ce lamâile se coc, puterile lor antioxidante cresc. Alege lamaile cand sunt coapte.        - Lamaile cu coaja mai subtire dau mai mult suc decat acelea cu coaja mai groasa, si cu cat este mai grea o lamaie cu atat contine mai mult suc.

     - Nu cumpara lamai zbarcite sau care au o culoare stearsa. 
(primit pe net; C.M.)

duminică, 27 aprilie 2014

Despre conferința susținută de ALKESH și SYRIAT la Gyor (Ungaria) – 5 april. 2014


Aceasta a fost prima conferință internațională susținută de ALKESH și SYRIAT, la invitația organizatorilor din Ungaria. Ea a avut loc în orasul Gyor și, contrar așteptărilor,  durat de două ori mai mult (4h 30’) decât fusese programat inițial.
Conferinta a fost „monitorizată” de siriusieni, care au transmis celor doi reprezentanți (SYRIAT și ALKESH) – cu două zile și, respectiv, cu o zi înainte de începerea conferinței – cum anume să se desfășoare discuțiile, ce elemente să fie dezvăluite și ce acțiuni să fie inițiate în cadrul ei. Aceasta demonstrează o data în plus atenția minuțioasă cu care siriusienii de pe nava-mamă Anais tratează problema legăturii cu pământenii și a transformării spirituale ce are deja loc pe Pământ.

S-a remarcat încă de la început necesitatea unei informari a auditoriului despre unele aspecte particulare: civilizația siriusiană, filmele realizate de Esoteric Golden Spirit, elemente de structură a Universului. De aceea, prima jumătate a conferinței a constat în prezentarea acestor aspecte (semnificația dimensiunilor existențiale 3D, 4D, 5D etc și corelarea lor cu tradiția esoterică orientală; modalități de contact cu civilizațiile extraterestre benefice; mesajul spiritual al ființelor siriusiene de pe nava-mamă Anais și ajutorul spiritual pe care ele ni-l pot oferi, cu condiția ca oamenii să vrea aceasta și să solicite ajutorul).
Atenția auditoriului a fost mai ales focalizată atunci cand s-au prezentat elemente specifice despre comandanta navei-mamă Anais, care este siriusiana Amun.
Întrebările ce au fost adresate din sală au devenit mai complexe, arătând interesul viu și implicarea celor prezenți. S-a solicitat astfel deschiderea unui set de conferințe-curs în orasul Gyor, în care să se prezinte modalități practice de luare de contact cu ființele extraterestre benefice, precum și alte cunoștințe esențiale în domeniul OZN, despre viața extraterestră, despre tehnologii extraterestre. Întrucât în sală erau și persoane venite din Serbia pentru a asista la această conferință, s-au creat astfel premizele unei viitoare conferințe la Belgrad.

La finalul conferinței ALKESH și SYRIAT au selectat un număr restrâns de persoane, care au manifestat un interes deosebit și aspirație față de elementele prezentate. Ideea selecției a fost sugerată celor doi de către siriusieni, înainte cu câteva zile de începerea conferinței.
SYRIAT și ALKESH au vorbit mai apoi cu persoanele respective, intrând în anumite amănunte care nu au putut fi prezentate în mod public. Au fost puse în acest fel bazele unei colaborări solide, ce se va dezvolta în viitor și se va extinde mai apoi radial pe întregul continent și în întreaga lume.
Î
n mod cert există o deschidere la acest nivel și, de asemenea, există o necesitate de a prezenta și alte aspecte despre extratereștri, mai ales de a susține căutarea sinceră a celor care simt prezența ființelor extraterestre benefice.

SURSA: http://www.galactis.net/

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Naga – prietenul extraterestru al pământenilor


Dragi prieteni,
În primul rând, vă felicit pentru interviurile radio realizate la postul BBS și pentru conferința din Ungaria! Mult succes în continuare în extraordinara dvs. activitate!
În al doilea rând, ar trebui să transmit ceea ce percep în legătură cu prietenii noștri extratereștri, chiar dacă pentru mine este destul de neobișnuit deocamdată:


1. Citind materialul publicat de dvs. despre situația avionului malaezian MH370, am înțeles mult mai bine un mesaj primit de la Naga, prietenul meu siriusian. El mi-a indicat cu ceva timp în urmă un exercițiu practic: să-mi „imaginez” că nu simt niciun fel de frică, pentru un timp cât mai îndelungat. Mi-a precizat că atunci când realizez acest exercițiu, beneficiez de toată susținerea lui în acest sens și am convingerea că și alte ființe umane beneficiază de o imensă susținere subtilă atunci când realizează acest gen de practici.

2. Voi descrie sintetic o întâlnire recentă cu Naga:
La mijlocul lunii martie, atunci când l-am invocat ca de obicei, evocându-i chipul, în loc să apară acolo unde mă aflam, așa cum mă obișnuisem, mi-a sugerat să mă așez să meditez. După câteva secunde am fost „absorbită” într-un loc de pe Pământ, pe culmea unui munte foarte înalt. Cu trupul eram tot în camera mea, dar aveam o dublă percepție, atât a locului în care mă aflam cu trupul cât și a acelui loc de pe munte.
Am privit în jur și cât am putut vedea erau doar piscuri de munte, de unde am dedus că putea să fie un ținut muntos foarte întins și înalt. Eram pe cel mai înalt pisc și în jur erau doar piscuri stâncoase cât puteam să văd, de pe care zăpada era spulberată de vânturile puternice. Am constatat că în acel loc era o lumină puternică, egală, și nu era nicio umbră, ca și cum lumina venea de pretutindeni. De asemenea, percepția vizuală era nu dintr-un singur unghi, ci din toate unghiurile, adică puteam să văd din locul unde eram inclusiv în spatele stâncilor. Naga era la o anumită distanță, pe una dintre stânci și am dorit să mă apropiu. Dar nu m-am putut apropia prea mult, deoarece el părea să se afle ca în mijlocul unui foc alb și lumina mă ținea la distanță. Am observat pe chipul său o expresie nouă, într-un fel mai „umană”.
Am vrut să știu ce se petrece cu el. Atunci mi-a deschis în conștiință percepția a ceea ce trăia el în conștiința sa. Am simțit ca un fel de cascadă de energie/lumină extrem de intensă, venind de sus și faptul că Naga era/este în comuniune directă cu ființele umane de pe Pământ, că are o percepție clară, limpede și profundă a lor și că manifestă o iubire despre care nu mi-am imaginat vreodată că există, față de ei. Într-un anume fel, el iubește oamenii, pe fiecare în parte, așa cum iubește o ființă umană conștientă o altă ființă umană, pe care o cunoaște profund, cu nuanțele iubirii omenești, în formă ideală. Naga a asimilat acest tip de experiență, care face parte din menirea sa și pentru care el s-a dăruit de mult timp. Transmitea prin el o cascadă de energie/lumină pură, intensă, care se revărsa pe Pământ. Acest gen de acțiune este destul de „normală” și chiar firească pentru ființele de genul lui Naga.
A fost foarte impresionantă această asimilare a sa a rasei umane și sacrificiul pe care am înțeles că-l realizează. 
Evident că prin sacrificiu nu se înțelege ceva chinuitor ci, dimpotrivă, o abandonare și dăruire de sine extraordinare. Această experiență pare să-i ofere lui Naga o stare de imensă fericire, nu știu cum să o numesc altfel. 
Am urmărit ulterior să reevoc cum este să iubești miliarde de ființe simultan, nu așa ca pe o masă ininteligibilă, ci pe fiecare în parte și simultan, ca pe niște ființe complexe și unice.
Ioana S., Cluj – Napoca, 5 april 2014
(pentru conf. C.M.)

joi, 24 aprilie 2014

EFECTELE SUPĂRĂRII


In tratamente, medicina chineză ia in calcul şi factorul suflet. Spun chinezii că in vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina chineză susţine că un om cu suflet rău nu se vindecă. Chinezii susţin că inima este sediul sufletului. Există şi un punct pe corpul omenesc prin care se ajunge la suflet. Acest punct este denumit de chinezi vama sufletului şi reprezintă un punct energetic aflat la două laturi de deget de incheietura pumnului. Se spune că in acel punct a pătruns primul cui in trupul lui Iisus, atunci cănd a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani in urmă, şi chinezii credeau intr-un singur Dumnezeu. 
[Şi acuma, unii mai cred!]
(…)
   Reamintim spusa filozofiei chineze că sediul sufletului este in inimă, dar chinezii mai susţin că fiecare organ are un suflet, un duh. [Tot de la bătrîni, mai ales de la babe, aflasem asta, dar liber-cugetătorismul m-a prostit. Cînd mă supăra ceva, din mine, mă rugam de acel organ şi - minune ! - el se calma, ce-i drept, temporar.]

*) Ficatul este sediul sentimentului de mînie, sediul supărării, ficatul este generalul care elaborează strategia, dar vezica biliară este organul care dă curajul de a lua decizii. Un om cu deficit de energie pe ficat este un om care se enervează des.

*) In mod paradoxal, inima este afectată cînd sentimentul de bucurie este in exces.
De altfel, componenta Yang este cea a bucuriei, iar contrariul Yin inseamnă tristeţe. Dar aceste contrarii energetice se transformă unul in altul cănd ajung la limita excesului. Yang cănd atinge excesul se transformă in Yin şi invers. Dacă un om se va bucura foarte tare, va urma o perioadă de tristeţe. [Stări de mine trăite-n nenumărate dăţi, încît de pe la 45 de ani mi-am impus să nu mă mai bucur excesiv! Ci, cu prudenţă...] OK!

  *) Cînd pancreasul, dar şi stomacul prezintă deficite de energie, omul acela este tot timpul ingrijorat, nemulţumit, el despică firul in patru.
  *) Cînd plămînul se află in suferinţă energetică, oamenii sunt trişti, melancolici.
  *
) Insă rinichiul dă durata vieţii. El este rezervorul de energie al organismului. In rinichi se află energia ancestrală. Părinţii lasă descendenţilor moştenirea de energie in rinichi. Cand alt organ se află in sărăcie energetică, rinichiul ii donează energie.
[De aia, te şi simţi ca "frînt de şale", éreinté, cum ar spune frîncii, uneori, nu doar la solicitări fizice.]

EFECTELE SUPĂRĂRII.
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic .
De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească…
Gandul
Oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei…
Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers.
Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru.
Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.
Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.
In cuplu
 Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt.
Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii.
Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia.
Astfel devii vampir energetic.
Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară.
Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare..
Lipsa de comunicare duce la dezastru…
Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură…
O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere.
Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei NU merită să rămână împreună.
Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.
Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala.
Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.
Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.
Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.
Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor…
În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit.
Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el.
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.
Despre problemele personale
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi durata lor…
Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele..
Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora.
Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să NU căutaţi milă sau compătimiri…
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă.
Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă..!
Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.
Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă..!
Descărcare
Este mai bine să plângeţi,decât să urâţi…
Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil.
Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.
Munca
Munca NU trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte…
Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.
Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs.
Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.
Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
Ofense
Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.
Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin moarte
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.
Cum dăruieşti aşa primeşti..!
Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiti.

 (primit pe net; C.M.)

miercuri, 23 aprilie 2014

Ecolocatia umana – o poveste a simturilor necunoscute ale fiintei umane

2014-04-23 00:00:00 
 Cu toţii ştim că o fiinţă umană normală şi sănătoasă are cinci simţuri (mirosul, gustul, văzul, pipăitul şi auzul). Există însă şi un aşa-zis „al şaselea simţ”, care permite percepţii extrasenzoriale, asociate cu activităţile paranormale. Totuşi, în acest articol nu intenţionăm să vorbim despre acest simţ, ci despre alte aspecte legate de acest subiect, care par a fi relativ necunoscute celor mai mulţi dintre oameni.
 
 Se poate spune că trupul nostru este practic înţesat cu astfel de „organe de simţ”, care ne asigură accesul la informaţiile necesare supravieţuirii şi bunei noastre condiţii fizice şi psihice în fiecare moment. De exemplu, dacă închidem ochii, mai putem să ne atingem nasul cu degetele noastre? Desigur! Însă ne-am putea întreba: cum ştim cu precizie unde este nasul nostru, dacă închidem ochii? Dacă am fi fost nişte roboţi, o astfel de manevră nu ar fi fost aşa simplu de realizat, pentru că ar fi implicat o programare precisă, care să indice cu exactitate unde anume se află nasul, spaţial vorbind, prin raport la degete. Robotul ar fi trebuit să ştie cum să ajungă din punctul A în punctul B şi, în plus, unde şi când să se oprească.
Pentru noi, ca fiinţe umane, aceste elemente sunt de asemenea necesare. Atunci când avem ochii deschişi, informaţiile primite permit destul de uşor impulsurilor neuro-musculare să fie ajustate în conformitate cu locaţia nasului şi a degetelor, dar atunci când închidem ochii, cum se mai realizează acest lucru? Am putea spune că este un fel de „raţiune spaţială” şi că aşa ceva nu înseamnă neapărat un simţ anume. Indiferent cum am cataloga această problemă, nu putem totuşi nega faptul că acest tip de mişcare implică un anumit gen de „simţ”, care nu este inclus în cele cinci simţuri principale pe care le avem.

În California există o persoană care poate determină structura spaţiului inconjurător doar printr-un gen de „ecolocaţie”, trimiţând un sunet şi apoi recompunând spaţiul şi elementele sale componente pe baza ecoului care se întoarce la el, întocmai precum liliecii. Aceasta este o abilitate pe care o posedă mulţi oameni orbi şi ea poate fi „învăţată” de oricine prin practică şi antrenament adecvat, însă ecolocaţia umană este puţin înţeleasă la ora actuală. Oamenii pot crea imaginea mediului înconjurător scoţând un zgomot specific cu limba sau cu picioarele, ori cu orice alte mijloace.

Daniel Kish, care este orb, este considerat un specialist în domeniul ecologic. El este capabil să genereze cu o incredibilă acurateţe imaginea mediului său înconjurător, producând anumite zgomote cu limba lui. Abilitatea pe care el o are în acest sens este însă cu mult mai dezvoltată decât în cazul altor oameni şi se apropie chiar de descrierile fantastice din cărţile de benzi desenate Marvel, ce înfăţişează eroul Daredevil.

 SURSA: https://us-mg6.mail.yahoo.com/neo/launch?.rand=f8maseh3b9k9i

luni, 21 aprilie 2014

Părul pubian al unei femei alien


(14 mart.2014)
Traducere Const.Mihăilescu

Un caz de răpire din Australia a dus la ceea ce ar putea fi primul test ADN din lume de material biologic legat de răpiri.
Rezultatele interesante ridică multe întrebări cu privire la natura fizică și scopul unor contacte fizice sau răpiri neelucidate., Raportul de caz complet asupra cercetărilor întreprinse a fost publicat de cercetatorul australian Bill Chalker în „ OZN Reporter International”, revistă trimestrială care apare la Chicago și se bazează pe comunicările  J. Allen Hynek, Centrul pentru Studierea  OZN-urilor (CUFOS?)

Următorul rezumat este publicat cu permisiunea și asistență lui Chalker .
Peter Khoury, subiectul acestui caz, s-a născut în Liban în 1964 și s-a mutat în Australia în 1973. În 1981 a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Vivian, la școală. Petru și Vivian s-au căsătorit în 1990 și au acum doi copii. Ei trăiesc în Sydney. Peter lucrează în construcții și a avut propria afacere în vânzarea cimentului.
Petru și Vivian au avut prima lor experiență cu OZN, în februarie 1988, când au observat pe cer lumini neobișnuite în mișcare.  Însă, în luna iulie a acelui an, Petru a trăit o experiență de contact, profund tulburătoare, care, spune el, i-a schimbat viața.
„În timp ce stăteam culcat în pat, am simțit un fel de atingere la gleznele picioarelor după care corpul mi-a amorțit și chiar am paralizat, în sensul că nu am mai putut face nicio mișcare. Am rămas însă complet conștient. Am observat apoi trei sau patru făpturi mici care purtau glugă, plasate lângă patul meu.” 
 Nu știe cum, dar a început să comunice telepatic cu acele ființe. I s-a cerut să se relaxeze și să nu-i fie teamă căci nu i se va întâmpla nimic rău. A observat cum acele făpturi manipulau un fel de seringă prevăzută cu un ac lung pe care se pregăteau să i-l infigă într-o parte a capului, transmițându-i telepatic ca „va fi tot ca data trecută”, apoi a leșinat. După ceva timp, Peter s-a trezit brusc, a sărit din pat și a fugit în camera de zi unde se aflau tatăl și fratele său care păreau că moțăie.
El și fratele său au apreciat că nu „dormiseră” mai mult de 10 minute, dar, când s-au uitat la ceas, au constatat că de fapt trecuse mai mult de o oră.
În dimineața următoare, Vivian a observat că într-o parte a capului Peter avea o puncție acoperită cu de o pată de sânge usacat.
Până atunci, Peter nu auzise de întâlniri cu extratereștri sau de răpiri. Cu toate acestea, din el izvorau amintiri destul de vii care-l alarmau dar cărora nu le-a putut da o explicație. 
 
 Câteva luni mai târziu, în timp ce călătoreau cu mașina, Peter și Vivian au văzut pe un panou plantat pe marginea șoselei, o reclamă cu cartea „Confesiunea” a lui Whitley Strieber pe care au și cumpărat-o. Citind din acea carte, Peter a găsit numeroase asemănări și detalii cu propria sa experiență.
Încercările ulterioare ale lui Peter de întra în legătură cu oameni sau grupuri care trăiseră experiențe OZN a fost frustrantă și infructuasă.
În cele din urmă, în aprilie 1993, el a hotărât să inființeze în Sydney o asociație pe această temă, denumită „ Asociația UFO Experience Support” ( UFOESA ). Organizația își propunea să ajute oamenii care au trăit experiențe OZN să se întâlnească și să-și povestească întâmplările prin care au trecut precum și să încerce elucidarea acestor întâmplări. El este și astăzi coordonatorul acestui grup .
În iulie 1992, Peter a avut cea mai interesantă experiență, care a devenit punctul central al acestui studiu de caz. Neobișnuit a fost faptul că acea experiență avea și aspecte sexuale. De la început, Peter s-a dovedit foarte reticent în a-și povesti experiența. Pentru prima oară a acceptat să facă unele referiri la acel incident în 1996, lui Bill Chalker, cercetător de notorietate în domeniu.  

 Peter i-a arătat lui Chalker un fir de păr neobișnuit, recuperat de el după „întâlnire”. Deși deținea o probă materială, fizică, Chalker nu a reușit să o folosescă în cercetarea pe care o demarase. În următorii câțiva ani, a reușit să capteze interesul unui grup de oameni de știință și cercetători în medicina legală pentru studierea mai aprofundată a acestui caz, în care exista și o probă materială. S-a întocmit un plan de cercetare de laborator care cuprindea: o reacție de polimerizare în lanț ( PCR ) și amplificarea și secvențierea ADN-ului mitocondrial al firului de păr „captorat”. La începutul anului 1998, acești cercetători – au descoperit niște anomalii în compoziția structurii ADN acelui fir de păr.

În comunicările sale pe această temă, Chalker subliniază că ființele extraterestre sunt cel mai adesea descrise de observatori, ca fiind fără păr. Doar un singur tip - numit uneori " nordic " - este descris destul de des ca având caracteristici distinct umane, inclusiv un păr blond, bogat.

Se cunosc câteva cazuri de răpire comentate la acea vreme, în care au fost implicate ființe umane, inclusiv cel din 1975, raportat de către Travis Walton în Arizona sau cel din 1957, unde este vorba de răpirea unui brazilian, Antonio Villas Boas. Interesant este că acest caz, al lui Peter Khoury, are unele similitudini cu cel comunicat de Villas Boas, care a susținut că i s-a impus un act sexual cu o femeie umanoid, destul de agresivă, la bordul unui OZN aterizat.
Khoury a declarat că întâlnirea sa din 23 iulie 1992 a inceput la ora 7:30 dimineața, în timp ce el se afla în pat.

În ziua anterioară, la locul de muncă, Peter se rănise nu foarte grav, motiv pentru care i s-a administrat un medicament anti-durere. În dimineața zilei cu pricina, Peter își condusese soția la locul de muncă, după care a revenit la domiciliu unde, așa cum am spus, s-a întins pentru un timp în pat. La scurt timp, două ființe umanoide, de sex feminin, complet goale, s-au apropiat de patul lui.
Peter le-a descris ca pe niște ființe bine dezvoltate și bine proporționate, cu priviri umane. Una părea a semăna mai mult cu tipul asiatic: păr lung, negru, purtat până la umeri și ochi negri. Cea de a doua semăna cu o femie scandinavă, cu ochi albaștri și părul lung, blond, căzut pe spate și care-i ajungea până în talie. Părul i-a atras cel mai mult atenția lui Peter :" N-am mai văzut un asemenea păr. Era ondulat semănând cu al lui Farrah Fawcett, dar mult mai bogat.” Femeile degajau forță dar și delicatețe. Fețele lor erau oarecum ciudate - nu neatractive, dar parcă prea cizelate, cu pomeți proeminenți și ochi de două trei ori mai mari decât ai unui pământean. În mod special i-a atras atenția ființa blonda. " Nu am văzut niciodată o ființă atât de deosebită” a spus el .
Blonda, care s-a așezat în poziția „ în genunchi” lângă pat, părea să fie șefa. Bruneta se așezase cu picioarele încrucișate lângă el. Khoury, aproape gol, a avut intenția să treacă repede în camera alăturată dar blonda l-a ajuns și, cu ambele mâini, l-a oprit. Deși s-a smucit să scape, blonda l-a adus într-o poziție în care Peter se afla cu gura lângă sfârcul unui sân, pe care el l-a și mușcat. Khoury a declarat că nu știe de ce a mușcat-o pe femeie, dar mușcătura pe care i-a aplicat-o a fost atât de puternică încât a rămas în gură cu o bucățică din mamelonul femeii. Interesant a fost că acea ființă nu a scos nici-un sunet de durere. A putut însă observa cum aceasta și-a modificat expresia de parcă ar fi dorit să-i spună: „ n-a fost cea mai bună reacție, nu la asta mă așteptam." Au trăit amândoi câteva clipe de confuzie, de șoc. ... Involuntar, Khoury a înghițit fragmentul de carne pe care-l ținea în gură, dar acesta i s-a lipit în gât, ceea ce i-a provoca un acces de tuse. 

 Dintr-o dată, cele două femei au dispărut pur și simplu.
După ce și-a dat seama că femeile au plecat, Khoury a făcut eforturi să-și revină din șoc și a vrut să bea puțină apă, dar n-a reușit să înghită. După asta, a simțit nevoia să meargă la toaletă. Atunci a constatat că îl durea foarte tare penisul. Cercetându-se a constatat că, acoperite de prepuț, erau două fire de păr blond care-i înconjurau sexul.
Simțea un fel de arsură în organul sexual. A prelevat cele două fire de păr, pe care le-a pus într-o mică pungă de plastic.
" Motivul pentru care am făcut acest lucru a pornit de la faptul că eu nu-mi aminteam să se fi consumat vreun act sexual cu acele femei. Prezența acelor fire de păr pur și simplu mă intriga. La asta se mai adăuga și bucățica de carne „prelevată” din mamelonul acelei ființe.
Jena din gât a persistat cam trei zile, deși, în acest timp, am încercat diverse metode ca s-o înlătur. Tușam în mod constant. În a treia zi, sentimentul de corp satrăin a dispărut din gât.”
El nu a vrut să-i spună soției sale motivul pentru care tușea. Abia după două săptămâni, s-a decis să-i spună.  " Am fost șocat ", a declarat Chalker : soția a înțeles și a acceptat situația cu mult mai mult calm decât mine.”
Mostrele de păr, atent păstrate, au fost prezentate spre analiză, așa cum am mai spus. Analizele au dovedit că părul nu fusese supus unui tratament chimic, fapt care a permis analiza ADN mitocondrial. Folsind procedeul PCR (reacție în lanț a polimerazei ), s-a putut obține o structură ADN nealterată și de bună calitate. La același tratament a fost supus și păr prelevat de la Peter Khoury și de la soția sa, Vivian. Din cauza vopselelor specifice femeilor, ADN-ul rezultat din firele de păr ale soției, au fost considerat nerelevant, spre deosebire de cel extras din părul lui Peter, care a fost perfect.

După analize aprofundate ale mostrelor de păr, oamenii de știință din Grupul ”Anomalii ale Probelor Fizice”, au ajuns la o concluzie uimitoare: eșantionul de păr blond analizat, avea unele caracteristici întâlnite la femeile caucaziene, care au pilea deschisă la culoare. Cu toate acestea, multele deosebiri au exclus ipoteza ca părul să fi aparținut unei rase pământene. Au fost obținuți cinci markeri ADN distincți care se mai puteau regăsi la o subgrupare de oameni aparținând tipului mongoloid-chinezesc.

Un studiu detaliat asupra ADN-ului mitocondrial, care cuprinde zeci de mii de probe, a arătat că doar la patru alte persoane de pe Pământ se regăsesc cei cinci markerilor aflați în ADN-ul firelor de păr analizate.Toate cele patru persoane sunt locuitori ai Chinei, dar au părul negru.

ADN-ul mitocondrial este transmis numai de la mamă la copil și, prin urmare, poate fi un mijloc de urmărire a originii ființelor, pe cale maternă. Cercetările au arătat că toate cele patru persoane chineze au un strămoș comun de sex feminin cu femeia extraterestră blondă. Dar nu există nici o explicație ușor de dat în ceea ce ar putea însemna legătura dintre acele patru persoane și acea femeie umanoidă.
Prin cercetări care ar implica teste nucleare făcute asupra acesor fire de păr,  probabil că s-ar putea obține date suplimentare, dar ele ar fi extrem de costisitoare.
Probabil că s-ar putea afla unele date interesante și asupra liniei paterne a acelei ființe blonde. Deocamdată se caută un mijloc de finanțare a acestor cercetări extrem de complexe și laborioase.

Cazul acesta a reținut atenția doar prin probele de păr, dar situații de contacte, chiar de natură sexuală, cu ființe extraterestre, au fost semnalate nu foarte rar în lume.
"Avem de-a face cu  oamenii din alte lumi, purtătoare a unor structuri ADN înrudite cu pământenii?”, se întreabă Bill Chalker. Și el continuă: " Acest caz ridică tot felul de probleme, cum ar fi: " panspermia umană" – teorie care susține că ființe umane ar fi migrat de pe Pământ, într-un trecut nu prea îndepărtat, pe alte planete sau în alte galaxii. Sau că alte ființe ne-au acordat genele lor pentru a evolua mai accelerat”
"De asemenea, având în vedere posibila legătură cu Asia mongoloidă, cum a migrat populația globului în timp? Ce explicații s-a putea da controversatelor mumii Taklamakan din vestul Chinei. Aceste mumii sunt ale unor ființe destul de înalte, unele de 6 metri, sau cam asa ceva , dintre care unele sunt ale unor ființe blonde. O cercetare profundă asupra acestui caz, probabil că ar îmbogății mult cunoașterea istoriei îndepărtate a omenirii”.

SURSE: http://beforeitsnews.com/paranormal/2014/03/alien-woman-leaves-blonde-hair-around-mans-penis-after-sex-encounter-2465798.html ;                                                                                         http://www.ufocasebook.com/khouryabduction.html

 

joi, 17 aprilie 2014

PUTEREA RUGĂCIUNII



 Fenomenele „mistice" cum erau denumite pana de curand, 
au suport stiintific dat de ultimele cercetari in domeniu. Tot mai multi cercetatori din intreaga lume, s-au axat in ultimul timp pe experiente si cercetari specifice.

        Oamenii pot să se  vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din  Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul  "material" al acestui fenomen divin..[1]

          "O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri  Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al  Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg.  
          "Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
           Profesorul Slezin a  făcut ceva de necrezut - a  masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electro-encefalogramele unor călugări în timp ce se rugau  şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea"  completă a cortexului cerebral.
            Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă  mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară în rugăciune" şi  a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
           Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti  ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii.
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la  Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în  biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a  instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea  radiaţiilor era normală.
          Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea,  proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
            Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
            Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A.  Malakovskaia.
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară  microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu  numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu  radiaţie magnetică.
          Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
             A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală ci şi una  preventivă.
        Apa sfinţită nu este  numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura,  devine  inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se  poate dovedi cu aparate speciale.
         Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
         Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
         Singura  limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
        "Apa "distinge" nivelul de credinţă al  oamenilor", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai  mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
        (Tradus din rusă în engleză de Julia  Bulighina
        Trad.din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"
           
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice  actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind  divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. 
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru  şi a rugăciunii, în  general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în  programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon  (pentru familii afectate de alcoolism).
       Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă.
Pentru a-şi menţine această stare, ei continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv anestezia la dentist. Părintele  Ortodox Melethios Weber, în cartea sa "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
 
            Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor.
         Sa fie azi pace inlauntru tau! 
Ai incredere ca esti acolo unde îți este locul, și unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti.
Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si dă in countinuare altora dragostea pe care o primesti.
Fii multumit de felul in care esti tu, asa cum esti.
Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, până in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi.
Asta este posibil pentru noi toti."

(primit pe net; C.M.)