”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 31 martie 2014

Guvernul japonez confirmă în mod oficial recuperarea parţială a unei epave OZN

Unul dintre înalţii oficiali ai guvernului japonez, care cunoaşte elemente despre operaţiunea secretă de recuperare a rămăşiţelor unui OZN eşuat în ocean la data de 4 decembrie 2012, a acceptat să dea unele detalii în legătură cu această acţiune, sub acoperirea anonimatului. Sursa a confirmat că marina Japoneză a recuperat un fragment masiv dintr-o navă de provenienţă extraterestră. Oficialul japonez a declarat: „Afirm în deplină cunoştinţă de cauză că scafandrii Marinei de pe distrugătorul JS Kurama au adus la suprafaţa apei un fragment mare din epava unui OZN. 
La acţiunea de recuperare au luat parte atât ingineri militari, cât şi civili. Fragmentul epavei se află acum în siguranţă la bordul JS Kurama, care este nava folosită de marina japoneză pentru astfel de operaţiuni de salvare.”
japonia
Aceeaşi sursă guvernamentală, care lucrează în cadrul biroului Primului Ministru japonez, a oferit mai apoi detalii despre felul în care guvernul şi armata japoneză au plănuit să ţină secretă această operaţiune faţă de mass-media internaţională. „Guvernul plănuieşte să nege totul în legătură cu acest OZN. Marile agenţii de ştiri încă nu s-au sesizat în legătură cu acest eveniment şi asta convine guvernului nostru. Totuşi, unele agenţii mai mici, independente, cum ar fi Inothernewz.com, au răspândit vestea şi asta îi sperie destul de mult pe cei care au fost implicaţi în această operaţiune. Cu cât se vor pune mai puţine întrebări, cu atât mai bine. După cum vă puteţi imagina, recuperarea epavei OZN-ului a fost clasificată deja la cel mai înalt nivel.” OZN-ul a fost însă observat de reporterii mai multor agenţii de ştiri, de Poliţie şi de alte vehicule de salvare, în momentul în care s-a prăbuşit în ocean.

Sursa a declarat că mai întâi scafandrii s-au scufundat în Oceanul Pacific, observând epava OZN-ului şi făcând mai multe fotografii. Cu ajutorul acestor fotografii, inginerii de la bordul vasului militar au pus la punct un plan de ridicare la suprafaţă a unei părţi din OZN-ul eşuat. „Fragmentul din epavă cântăreşte mai mult de o tonă. Suprafaţa lui metalică este dintr-o substanţă ce nu este cunoscută pe planeta noastră. Teste suplimentare vor fi făcute imediat.” a mai spus oficialul. El a descris piesa din OZN-ul eşuat în ocean ca fiind „un fragment masiv de metal care este mai mare decât un apartament de mărime medie din Tokio.”
Guvernul japonez nu a permis agenţiilor de ştiri să facă fotografii la locul recuperării, dar cu toate acestea Inothernewz.com a reuşit să obţină o imagine a vasului JS Kurama în timpul operaţiunii de salvare. Din păcate, operaţiunea efectivă nu a putut fi observată, deoarece Marina a interpus flancul distrugătorului între malul portului şi zona de unde a fost ridicată epava. Oficialul japonez a declarat că guvernul nu are de gând să permită apariţia vreunei fotografii a obiectului respectiv. „După ce toate fragmentele vor fi recuperate, ele vor fi duse imediat la o baza militară de înaltă securitate din insula Okinawa. Cel puţin aceasta este intenţia la momentul de faţă” a mai spus sursa guvernamentală. În final, ea totuşi a adăugat: „Lumea are dreptul să cunoască adevărul despre acest obiect din spaţiu care a eşuat pe Pământ. Este mult prea important ca să fie ţinut secret. În următoarea perioadă vor apărea fără îndoială numeroase negări ale oficilialilor cu privire la acest eveniment. Însă populaţia are dreptul să ştie, are dreptul să cunoască toate acestea.”
Marina Japoneză a dat publicităţii următoarea fotografie, surprinsă în timp ce OZN-ului se prăbuşea în apele oceanului:
japonia-1
Purtătorul de cuvânt al Marinei, Yoshido Hari, a declarat: „Am dorit să oferim lumii această fotografie şi astfel să confirmăm ştirea. Menirea ei este să susţină ceea ce unii oameni din Okinawa tocmai au observat că s-a petrecut. Vom rămâne probabil încă multe zile pe ocean, până când vom reuşi să recuperăm întregul OZN, dar în cele din urmă vom reuşi să facem aceasta.”
Ulterior, se pare că guvernul japonez a luat hotărârea să divulge totul prin agenţiile internaţionale de ştiri şi să prezinte filmări documentate ale OZN-ului şi ale operaţiunii de salvare din ocean, însă ca un făcut, tot atunci două echipe de „oameni de ştiinţă” americani au sosit fulgerător în Japonia, „pentru a-i susţine şi ajuta pe oamenii de ştiinţă japonezi în eforturile lor de a descifra misteriosul obiect”. Şi, bineînţeles, de atunci nu s-a mai auzit nimic despre acesta.

SURSA: www.galactis.net

duminică, 30 martie 2014

Un laureat al premiului Nobel pentru medicină descrie efectele curative ale rugăciunii

Omul are nevoie de Dumnezeu aşa cum are nevoie de oxigen.”- Dr. Alexis Carrel

Cunoscut pentru descoperirile sale în domeniul vaselor de sânge şi al transplantului de organe, descoperiri pentru care a primit premiul Nobel, marele chirurg şi biolog francez Alexis Carrel a fost şi un om profund religios. De-a lungul carierei sale a constatat influenţa covârşitoare pe care credinţa o are asupra sănătăţii sufleteşti şi trupeşti şi a ajuns să creadă în miraculoasa putere de vindecare a rugăciunii. Despre acest subiect a scris un eseu devenit celebru.

Acest studiu asupra rugăciunii este inspirat din observaţiile sale culese în decursul unei lungi cariere printre oameni din cele mai diferite zone ale lumii, de toate profesiunile şi din toate clasele sociale, bolnavi sau sănătoşi, credincioşi sau necredincioşi. Pe de altă parte, experienţa sa ştiinţifică, studiile de laborator cărora li s-a dedicat ani în şir i-au permis să observe efectele curative ale rugăciunii.

Vă prezentăm în continuare eseul pe care Alexis Carrel l-a scris despre rugăciune.

Introducere
Nouă, apusenilor, raţiunea ni se pare a fi mult superioară intuiţiei. Preferinţa noastră se îndreaptă mai mult către inteligenţă decât către sentiment. Ştiinţa înfloreşte, în timp ce religia stagnează. Îl urmăm pe Descartes şi-l părăsim pe Pascal.

În acest sens, căutăm îndeosebi să ne dezvoltăm inteligenţa. Cât despre activităţile spirituale, morale, etice, acestea sunt neglijate aproape complet. Slăbirea acestor activităţi fundamentale face din omul modern o fiinţă oarbă din punct de vedere spiritual. Această infirmitate nu-i permite să fie un bun element constitutiv al societăţii. Putem atribui prăbuşirea civilizaţiei noastre slabei calităţi a individului. De fapt, domeniul spiritual se arată tot atât de necesar reuşitei vieţii ca şi cel intelectual şi cel material.

Este deci necesar să ne stimulăm activităţile intelectuale, care conferă puterea personalităţii noastre. Cel mai ignorat dintre ele este simţul spiritual. Simţul religios se exprimă mai cu seamă prin rugăciune. Rugăciunea este în mod evident un fenomen spiritual. Ori, lumea spirituală nu poate fi investigată prin mijloace ştiinţifice. Cum să dobândim deci o înţelegere reală a rugăciunii? Ştiinţa cuprinde, din fericire, totalitatea lumii materiale. Aceasta poate, prin intermediul psihologiei, să fie extinsă până la manifestările spirituale. Vom învăţa deci în ce constă fenomenul rugăciunii, tehnica practicării acesteia şi efectele ei, prin observarea sistematică a omului care se roagă. 

Definiţia rugăciunii
În esenţă, rugăciunea pare să fie o tensiune a spiritului către substratul imaterial al lumii. În general, ea constă într-o plângere, într-un strigăt de nelinişte, într-o cerere de ajutor. Uneori ea devine o contemplare senină a principiului imanent şi transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca fiind o înălţare a sufletului către Dumnezeu, asemenea unui act de dragoste şi de adorare către cel care este izvorul minunii numită viaţă. Rugăciunea reprezintă, de fapt, efortul omului de a intra în comuniune cu o fiinţă nevăzută, creatoare a tot ce există - înţelepciune supremă, forţă şi frumuseţe, Tată şi Mântuitor al fiecăruia dintre noi. Departe de a fi o simplă recitare de formule, adevărata rugăciune este o stare mistică în care conştiinţa se absoarbe în Dumnezeu. Această stare nu este de natură intelectuală. Oamenii simpli îl simt pe Dumnezeu în mod tot atât de natural cum simt căldura soarelui sau parfumul unei flori. Dar Dumnezeu, care este atât de accesibil celui care ştie să iubească, rămâne ascuns celui care nu reuşeşte să-L înţeleagă. Gândirea şi cuvântul nu sunt suficiente atunci când e vorba de a-L descrie. Iată motivul pentru care rugăciunea îşi găseşte cea mai înaltă expresie într-un avânt al dragostei prin labirintul inteligenţei.

Tehnica rugăciunii. Cum să ne rugăm
Cum trebuie să ne rugăm? Tehnica rugăciunii am învăţat-o de la misticii creştini, începând cu Sfântul Pavel până la Sfântul Benedict, precum şi de la mulţimea apostolilor necunoscuţi, care de douăzeci de veacuri au iniţiat popoarele Apusului în tainele trăirii vieţii religioase. Dumnezeul lui Platon era inaccesibil în măreţia lui. Cel al lui Epictet se confunda cu sufletul lucrurilor. Iehova era un despot oriental care inspira teroarea şi nicidecum dragostea. Dimpotrivă, creştinismul L-a apropiat pe Dumnezeu omului; I-a dat o înfăţişare. A făcut din El tatăl nostru, fratele nostru, Mântuitorul nostru. Pentru a ajunge la Dumnezeu nu mai sunt necesare ceremoniale şi sacrificii sângeroase. Tehnica rugăciunii s-a simplificat.

Pentru a ne ruga trebuie doar să facem efortul de a tinde către Dumnezeu. Acest efort trebuie să fie afectiv, nu intelectual. De exemplu, o meditaţie asupra măreţiei lui Dumnezeu este o rugăciune numai dacă ea este în acelaşi timp o expresie a dragostei şi a credinţei. Astfel, rugăciunea făcută după metoda Sfântului La Salle pleacă de la o consideraţie intelectuală pentru a deveni, de îndată, afectivă. Fie rugăciunea scurtă sau lungă, rostită sau numai gândită, ea trebuie să fie asemenea conversaţiei unui copil cu tatăl său. „Ne prezentăm aşa cum suntem”, spunea într-o zi o Soră a Milei, care de treizeci de ani îşi pusese viaţa în slujba săracilor. De fapt ne rugăm în acelaşi fel în care iubim, adică cu toată fiinţa noastră.

Cât despre forma rugăciunii, aceasta diferă de la scurta aspiraţie către Dumnezeu până la contemplare, de la cuvintele simple, pronunţate de ţăranca oprită înaintea Calvarului aflat la răscrucea drumurilor şi până la măreţia cântecului gregorian ce răsună sub bolţile catedralelor. Solemnitatea, măreţia şi frumuseţea nu sunt obligatorii pentru eficienţa rugăciunilor. Puţini oameni au ştiut să se roage ca Sfântul Bernard de Clairvaux. Dar nu trebuie să fii convingător pentru a fi mântuit. Când judecăm valoarea rugăciunii după rezultatele ei, cele mai umile cuvinte de cerere şi de preamărire par la fel de acceptabile Stăpânului tuturor fiinţelor ca şi cele mai frumoase invocări. Unele formule care sunt recitate mecanic sunt într-un anumit fel rugăciuni, la fel ca flacăra unei lumânări. Ajunge ca formulele acestea neînsufleţite şi această flacără materială să simbolizeze aspiraţia unei fiinţe omeneşti către Dumnezeu. Ne rugăm de asemenea prin acţiunile noastre. Sfântul Ludovic de Gonzaga spunea că îndeplinirea datoriei este echivalentă rugăciunii. Modalitatea cea mai bună de a se pune în comuniune cu Dumnezeu este, fără îndoială, aceea de a-I îndeplini în totalitate voinţa. „Tatăl nostru, fie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ... ”  A face voia lui Dumnezeu constă, neîndoielnic în a asculta de legile vieţii, aşa cum sunt ele înscrise în fiinţa şi în spiritul nostru.

Rugăciunile care se înalţă de la suprafaţa pământului, ca un nor imens, se deosebesc unele de altele la fel cum se deosebesc între ele personalităţile celor care se roagă. Ele constau însă în variaţiuni pe două teme, care sunt mereu aceleaşi - necazul şi dragostea. Este în întregime legitim să implorăm ajutorul lui Dumnezeu pentru a obţine ceea ce ne este necesar. Cu toate acestea, ar fi absurd să cerem satisfacerea unui capriciu sau obţinerea unui lucru care poate fi dobândit prin propriul nostru efort. Cererea inoportună, insistentă, agresivă dă rezultate. Un orb aşezat la marginea drumului îşi striga păsurile din ce în ce mai tare, cu toate că oamenii încercau să-l facă să tacă. „Credinţa ta te-a mântuit”, îi spuse Isus care trecea pe acolo. În forma sa cea mai înaltă, rugăciunea încetează să fie o cerere. Omul îi spune Stăpânului tuturor lucrurilor că îl iubeşte, că îi mulţumeşte de darurile Sale, că este gata să-I îndeplinească voinţa. Rugăciunea devine contemplaţie. Un ţăran bătrân stătea în ultima bancă a unei biserici goale. „Ce aştepţi?”, îl întrebă cineva. „Îl privesc - răspunse el - şi El mă priveşte.”

Valoarea tehnică a unei ştiinţe se măsoară prin rezultatele sale. Orice tehnică a rugăciunii e bună atunci când reuşeşte să facă legătura între om şi Dumnezeu.

Unde şi cum să ne rugăm
Unde şi cum să ne rugăm? Ne putem ruga oriunde: pe stradă, în automobil, în vagonul unui tren, la birou, la şcoală, în uzină. Dar ne putem ruga mai bine pe câmp, în munţi, în păduri sau în singurătatea camerei noastre. Există de asemenea rugăciunile liturgice, care se fac în biserică. Dar, oricare ar fi locul rugăciunii, Dumnezeu nu vorbeşte omului decât dacă acesta face linişte în sine însuşi. Liniştea interioară depinde în acelaşi timp de starea fizică şi psihică a omului, precum şi de mediul în care acesta se află. Pacea trupului şi a spiritului sunt greu de obţinut într-un mediu confuz, zgomotos al marilor oraşe moderne. Astăzi este nevoie de locuri de rugăciune, de preferinţă biserici, unde locuitorii oraşelor să poată găsi, măcar pentru o clipă, condiţiile necesare liniştii lor interioare. N-ar fi nici greu şi nici costisitor să fie create insule de pace, primitoare şi frumoase, în tumultul oraşelor. În tăcerea acestor refugii oamenii ar putea, înălţându-şi gândurile către Dumnezeu, să-şi odihnească trupul şi să-şi destindă spiritul, să-şi liniştească judecata şi să dobândească forţa de a suporta viaţa aspră cu care-i copleşeşte civilizaţia noastră.

Prin faptul că devine obişnuinţă, rugăciunea influenţează caracterul. Trebuie deci să ne rugăm mereu. „Gândeşte-te la Dumnezeu mai des decât respiri”, spunea Epictet. E absurd să te rogi dimineaţa, iar în restul zilei să te comporţi ca un barbar. Gânduri sau invocări mentale îl pot menţine pe om în prezenţa lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi în acest caz inspirat de rugăciune. Înţeleasă în felul acesta, rugăciunea devine un mod de a trăi.

Efectele rugăciunii
Rugăciunea este urmată întotdeauna de un rezultat, dacă ea este făcută în mod corect. „Niciun om nu s-a rugat vreodată fără a învăţa ceva”, scrie Emerson. Cu toate acestea, rugăciunea este considerată de oamenii moderni ca fiind un obicei desuet, barbar, o superstiţie zadarnică. În realitate nu cunoaştem aproape deloc efectele ei.

Care sunt cauzele ignoranţei noastre? În primul rând, ne rugăm prea rar. Simţul sfinţeniei este pe cale de dispariţie la oamenii contemporani. Este probabil ca numărul francezilor care se roagă cu regularitate să nu depăşească 4 sau 5 la sută din populaţie. Apoi rugăciunea este adesea ineficientă deoarece cea mai mare parte dintre cei care se roagă sunt egoişti, mincinoşi, orgolioşi, farisei incapabili de credinţă şi de dragoste. În sfârşit, efectele ei, atunci când se produc, ne scapă foarte adesea. Răspunsul la cererile şi la dragostea noastră este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea stinsă care murmură acest răspuns în interiorul nostru este uşor înăbuşită de zgomotele lumii. Rezultatele materiale ale rugăciunii sunt şi ele obscure. Ele se confundă în general cu alte fenomene. Puţini oameni, chiar şi dintre preoţi, au avut ocazia să le observe în mod exact. Iar medicii, din lipsă de interes, lasă deseori nestudiate cazurile care se află la îndemâna lor. Dealtfel, observatorii sunt adesea derutaţi de faptul că răspunsul la rugăciune este departe de a fi întotdeauna cel aşteptat. De exemplu, cineva care cere să fie vindecat de o boală organică rămâne în continuare bolnav, dar suferă o inexplicabilă transformare morală. Totuşi, obişnuinţa rugăciunii, deşi are un caracter de excepţie în ansamblul populaţiei, este relativ frecventă în grupurile rămase credincioase religiei strămoşeşti. În aceste grupuri se mai poate încă studia influenţa rugăciunii. Printre nenumăratele ei efecte, medicul are mai cu seamă ocazia să le observe pe acelea pe care le numim efecte psiho-fiziologice şi curative.

Efectele psihofiziologice
Rugăciunea acţionează asupra spiritului şi asupra trupului într-un fel care pare să depindă de calitatea, de intensitatea şi de frecvenţa ei. E uşor de recunoscut care este frecvenţa rugăciunii şi, într-o anumită măsură, intensitatea acesteia. Calitatea ei rămâne însă necunoscută, căci noi nu avem mijloace de măsurare a credinţei şi a capacităţii de dragoste a aproapelui nostru. Cu toate acestea, felul în care trăieşte cel ce se roagă poate să ne lămurească asupra calităţii invocaţiilor pe care le adresează lui Dumnezeu. Chiar şi atunci când constă mai cu seamă în recitarea automată a unor formule, ea exercită un efect asupra comportamentului, întăreşte în acelaşi timp simţul spiritual şi moral. Mediile în care rugăciunea este practicată se caracterizează printr-o persistenţă a sentimentului datoriei şi a răspunderii, printr-un nivel mai scăzut al egoismului şi al urii, prin mai marea bunătate arătată celorlalţi. Pare să fie demonstrat faptul că, la indivizi cu o dezvoltare intelectuală egală, caracterul şi valoarea morală sunt superioare în rândul celor care se roagă spre deosebire de cei care nu se roagă.

Atunci când rugăciunea este rostită cu regularitate, influenţa ei devine evidentă şi este comparabilă cu influenţa binefăcătoare a unor glande cu o funcţionalitate normală. Ea determină un fel de transformare mentală şi organică, care se produce progresiv. S-ar putea spune că în conştiinţă se aprinde o flacără. Omul îşi vede adevăratul chip. El îşi descoperă egoismul, lăcomia, greşelile de judecată şi orgoliul. El se supune îndatoririlor morale, încearcă să dobândească umilinţa intelectuală; astfel se deschide în faţa lui Împărăţia Milei. Încetul cu încetul se instalează o linişte interioară, o armonie morală şi spirituală, o mai mare putere de a îndura sărăcia, calomnia, grijile, de a suporta mai uşor prierderea celor dragi, de a suporta mai uşor durerea, boala şi moartea. Astfel, faptul că medicul vede un bolnav rugându-se, poate constitui un motiv de bucurie. Liniştea generată de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic.

Cu toate acestea, rugăciunea nu trebuie să fie asemuită morfinei, căci ea influenţează în acelaşi timp cu starea de calm o integrare a activităţilor mentale, un fel de regenerare a personalităţii. Uneori ea generează curajul, imprimă asupra credincioşilor o influenţă deosebită. Seninătatea privirii, liniştea atitudinii, seninătatea comportamentului şi, când este necesar, acceptarea cu seninătate a morţii, pun în evidenţă prezenţa comorii ascunse în adâncul trupului şi al sufletului. Sub această influenţă până şi ignoranţii, retardaţii îşi folosesc mai bine forţele intelectuale şi morale. Rugăciunea îi ridică pe oameni deasupra nivelului lor intelectual dobândit prin ereditate şi prin educaţie.

Această legătură spirituală cu Dumnezeu îi umple de pace sufletească care iradiază din ei şi le însoţeşte paşii peste tot. Din păcate, în prezent numărul celor care se roagă corect este foarte redus.

Efectele curative
În toate timpurile, ceea ce a atras mai cu seamă atenţia oamenilor a fost aspectul efectului curativ al rugăciunii.

În mediile în care se practică rugăciunea se vorbeşte şi astăzi destul de frecvent despre vindecările obţinute ca efect al cererilor îndreptate către Dumnezeu sau către sfinţii Săi. Dar atunci când este vorba despre boli care pot fi vindecate spontan sau cu ajutorul unei medicaţii obişnuite, este greu de ştiut care a fost adevăratul agent al vindecării. Numai în cazurile în care orice terapie este ineficientă, sau unde aceasta a dat greş, vindecarea se poate atribui rugăciunii. Biroul medical de la Lourdes a adus ştiinţei un mare serviciu demonstrând veridicitatea acestor vindecări. Unii bolnavi au fost vindecaţi aproape instantaneu de afecţiuni cum ar fi lupusul feţei, cancerul, infecţiile renale, ulcerul, tuberculoza pulmonară şi osoasă. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în acelaşi fel - o durere puternică, apoi senzaţia de vindecare. Într-un timp relativ scurt simptomele şi leziunile anatomice dispar. Fenomenul se explică printr-o accelerare extremă a proceselor normale de vindecare. O asemenea accelerare n-a fost obsevată demonstrată până în prezent de către chirurgi şi fiziologi în decursul practicii lor medicale.

Pentru ca aceste fenomene să se producă nu e necesar ca bolnavul să se roage. La Lourdes s-au vindecat şi copii mici, care nu ştiau încă să vorbească, şi chiar oameni necredincioşi. În preajma lor, însă, acolo, cineva se ruga. Rugăciunea pe care o face altcineva este întotdeauna mai eficientă decât cea făcută pentru sine. Efectul rugăciunii pare să depindă de intensitatea şi calitatea ei. La Lourdes minunile sunt mai puţin frecvente acum decât cu 40-50 de ani în urmă. Aceasta pentru că bolnavii nu mai află acolo atmosfera de adâncă reculegere care domnea odinioară. Pelerinii au devenit turişti, iar rugăciunile lor au devenit ineficiente.

Acestea sunt rezultatele rugăciunii despre care am dobândit o cunoaştere sigură. Pe lângă acestea mai sunt însă multe altele. Vieţile sfinţilor, chiar ale celor din zilele noastre, relatează multe fapte minunate. Este incontestabil faptul că cele mai multe dintre minunile atribuite preotului din Ars, de exemplu, sunt adevărate. Ansamblul acestor fenomene ne introduce într-o lume a cărei explorare n-a fost încă începută şi care va fi bogată în surprize. Ceea ce ştim deja în mod cert este că rugăciunea produce efecte vizibile. Oricât de ciudat poate părea acest lucru, noi trebuie să acceptăm ca fiind adevărat faptul că oricine cere primeşte şi că celui ce bate la uşă i se va deschide.

Semnificaţia rugăciunii
În rezumat, totul se petrece ca un dialog între Dumnezeu şi om. Efectele rugăciunii nu sunt o amăgire. Nu putem să reducem sentimentul sfinţeniei la spaima pe care omul o încearcă în faţa pericolelor ce-l înconjoară şi-n faţa tainelor universului. Nu trebuie, însă, să considerăm rugăciunea un medicament, un remediu împotriva fricii de suferinţă, de boală şi de moarte. Care este deci semnificaţia sentimentului sfinţeniei şi ce loc ocupă natura rugăciunii în viaţa noastră? Acest loc este foarte important. Aproape în toate epocile oamenii din Apus s-au rugat, în antichitate oraşul era în primul rând o instituţie religioasă. Romanii ridicau temple pretutindeni. Strămoşii noştri din Evul Mediu au presărat pământul creştinătăţii cu catedrale şi cu capele gotice. Chiar şi în zilele noastre, în fiecare sat se înalţă câte o clopotniţă. Pelerinii veniţi din Europa au instaurat civilizaţia Apuseană în lumea nouă prin intermediul bisericilor, al universităţilor, al uzinelor. În decursul istoriei noastre, rugăciunea a devenit o nevoie tot atât de frecventă ca şi aceea de a progresa, de a munci, de a construi sau de a iubi. Sentimentul sfinţeniei pare a fi un impuls venit din intimitatea naturii noastre, pare a constitui o activitate de bază. Diversităţile sale într-un grup de indivizi sunt aproape întotdeauna legate de diversitatea celorlalte activităţi de bază, de simţul moral şi de caracterul esteticului. Noi am acceptat diminuarea şi, uneori, chiar dispariţia din noi a acestui simţ atât de important.

Trebuie să ştim că omul nu poate să se comporte după bunul plac al fanteziei sale, fără a risca. Pentru o reuşită în viaţă el trebuie să se conformeze regulilor neschimbătoare care depind de însăşi structura ei. Ne asumăm un mare risc atunci când lăsăm să moară în noi o activitate fundamentală, fie ea de ordin fiziologic, fie intelectual sau spiritual. De exemplu, dezvoltarea nearmonioasă a corpului şi a activităţilor curente ale unor intelectuali este tot atât de dăunătoare ca şi degenerarea inteligenţei şi a simţului moral la unii atleţi. Există nenumărate exemple de familii care nu au dat decât copii degeneraţi, ori s-au stins după dispariţia credinţelor ancestrale şi a cultului onoarei. Noi am învăţat, dintr-o aspră experienţă, că dacă majoritatea elementelor active ale unei societăţi îşi pierd simţul moral şi cel spiritual, aceasta conduce la decăderea acelei naţiuni. Căderea Greciei antice, de pildă, a fost precedată de un fenomen analog. Renunţarea la activitatea intelectuală este incompatibilă cu reuşita vieţii.

În practică, activităţile morale şi religioase sunt legate între ele. Simţul moral dispare inevitabil după dispariţia simţului sfinţeniei. Omul nu a reuşit să construiască aşa cum vroia Socrate un sistem de morală independent de orice doctrină religioasă. Societăţile în care dispare nevoia de rugăciune sunt sortite degenerării. Iată de ce toţi oamenii civilizaţi credincioşi şi necredincioşi trebuie să manifeste interes pentru această importantă problemă a dezvoltării fiecărei activităţi de bază, de care fiinţa omenească este capabilă.

Care este motivul pentru care simţul sfinţeniei joacă un rol atât de important în reuşita vieţii? Prin ce mecanism acţionează rugăciunea asupra noastră? Aici, părăsim domeniul observaţiei şi intrăm în cel al ipotezei. Ipoteza, chiar cea întâmplătoare, este necesară pentru progresul cunoaşterii. Trebuie să ne amintim, în primul rând, că omul este un tot indivizibil, alcătuit din materie şi din conştiinţă. El se crede independent de mediul său material, adică de universul cosmic, dar în realitate el nu poate trăi rupt de acesta. Omul este legat de mediu prin nevoia neîncetată de a respira şi de a se nutri. Pe de altă parte, fiinţa umană nu constă numai din trup ci şi din spirit, iar spiritul, cu toate că îşi are originea în corpul nostru, se extinde dincolo de cele patru dimensiuni ale spaţiului şi timpului. Ne este îngăduit să credem că locuim în acelaşi timp în lumea cosmică şi într-un mediu intangibil, invizibil, imaterial, având o natură asemănătoare celei ce alcătuieşte conştiinţa, şi de care nu reuşim să ne dispensăm fără daune, tot aşa cum nu reuşim să ne despărţim, fără daune, de universul material şi uman. Acest mediu nu ar fi altul decât fiinţa imanentă tuturor fiinţelor, care le transcende pe toate numită Dumnezeu. Am putea deci să comparăm simţul sfinţeniei cu nevoia de oxigen, iar rugăciunea ar prezenta o oarecare asemănare cu funcţia respiratorie. Ea ar trebui considerată ca agent al legăturilor naturale între conştiinţă şi mediu, ca o activitate biologică ce depinde de structura noastră. Altfel spus, ca o funcţie normală a trupului şi a spiritului nostru.

Concluzii
În concluzie, simţul sfinţeniei are, în raport cu alte activităţi ale spiritului, o importanţă deosebită, căci el ne pune în legătură cu imensul mister al lumii spirituale. Prin rugăciune omul se îndreaptă spre Dumnezeu, iar Dumnezeu intră în om. Rugăciunea devine indispensabilă dezvoltării noastre optime. Nu trebuie să considerăm rugăciunea ca fiind un act căruia i se dăruiesc cei slabi cu duhul, cerşetorii, sau cei laşi. „Este ruşinos să te rogi”  scria Nietzsche. De fapt, nu este mai ruşinos să te rogi decât să te hrăneşti, decât să bei apă sau decât să respiri. Omul are nevoie de Dumnezeu tot aşa cum are nevoie de apă şi de oxigen. Adăugat la intuiţie, la simţul moral, la simţul frumosului şi la lumina inteligenţei, simţul sfinţeniei dă personalităţii deplina sa dezvoltare. Este neîndoielnic că reuşita vieţii cere dezvoltarea integrală a fiecăreia dintre activităţile noastre fiziologice, intelectuale, afective şi spirituale. Spiritul este în acelaşi timp raţiune şi sentiment. Trebuie să iubim deci frumuseţea ştiinţei şi de asemenea frumuseţea lui Dumnezeu. Trebuie să-l ascultăm pe Pascal cu aceeaşi fervoare cu care-l ascultăm pe Descartes.


 SURSA:
18 aprilie 2008
yogaestoeric

DE LA UNA LA ALTA



* Termenul de "jeep" provine de la initialele G.P (General Purpose) ce s-ar traduce prin vehicul "pentru uz general".
* Cainii nu disting culorile.
* Primul autovehicul perfect aerodinamic, asa cum il stim noi astazi, a fost realizat de un roman in 1920, respectiv de Aurel Persu.
* In vocabularul eschimosilor nu exista cuvantul "razboi" iar la japonezi nu exista "bacsis".
* Cel mai lung cuvant din limba romana (care, citit invers, reprezinta acelasi lucru) este "aerisirea".
* Cuvantul "robot" provine de la verbul rusesc "a munci”.
* Serpii nu aud.
* Caii nu ametesc.
* Un pui de elefant are nevoie de 14 litri de lapte pe zi
* Scorpionii pot trai pana la 25 ani.
* Ingredientul "minune", recent descoperit, care se gaseste in compozitia cimentului din Marele Zid Chinezesc era faina de orez.
* Numele "Sahara" inseamna in limba araba chiar "desert".
* Cel mai vechi muzeu din Romania este muzeul Bruckenthal din Sibiu.
* Pentru un singur exemplar de Rolls Royce sunt necesare 16 piei de vacă pentru a capitona luxosul interior al limuzinei.
* Numele complet al marelui pictor Picasso este: Pablo Diego Jose Santiago Francisco de Paula Juan Nepomuceno Crispin Crispiniano de los
Remedios Cipriano de la Santisima Trinidad Ruiz Blasco y Picasso Lopez (!)
* Ghilotina a fost inventata de dr. Guillotin in anul 1789, cand a fost prezentata ca instrument de tortura.
 * Cârtița, daca nu mananca timp de 24 ore, moare.
.* Un ou de strut cântareste aproximativ 2 kilograme.
* Termenul de "Led" este prescurtarea de la "Light Emitting Diode" (dioda
electro-luminiscenta).
* Triunghiul Bermudelor (cu vârfurile în Miami-Puerto Rico-Bermude) se vede din spatiu ca o zonă cu puncte luminoase.
* Cuvantul "Laser" este de fapt prescurtarea de la "Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation".
* Respiratia unui melc mare este atat de puternica incat poate clătina chiar flacara unei lumanari.
.* In Colosseum, pe timpul romanilor, se faceau lupte intre corăbii, arena fiind umpluta cu apa, pentru a simula marea.
* Femeile clipesc de doua ori mai mult decat barbatii iar bărbații sughit mai mult decat femeile.
* Numele capitalei Egiptului, Cairo (El Cair) inseamna Marte. Ca o completare, pe planeta Marte s-au fotografiat recent cateva forme de relief interesante, in care una seamana cu un cap de sfinx iar in apropiere apare silueta unei piramide.
* Traditia firmei Lamborghini este una dintre cele mai deosebite: prima afacere a firmei era cresterea taurilor, zodia fondatorului era Taur, emblema firmei este un taur, toate modelele de automobile au nume de tauri celebri (in arene) sau chiar rase de tauri.
* Limba balenei albastre cantareste mai mult decat un elefant.
* Delfinii traiesc pana la 30 ani.
* Cuvantul din limba română care contine 5 consoane consecutive este "optsprezece".
* Codul este pestele care are in loc de sange o substanta asemanatoare cu antigelul.
* Numele lunii Decembrie vine de la cuvântul latinesc "decem" (zece), pentru că Decembrie era a zecea luna in calendarul roman.
* Un român a escaladat Turnul Eiffel chiar in ziua inaugurarii.
* Nicotina se mentine timp de 60 minute in corpul uman.
* Tigrul are si pielea cu dungi, nu numai blana.
* Omul zambeste in medie de 18 ori intr-o zi.
* Cupa de sampanie a fost creata de un artist francez, avand ca model un mulaj al sânului Mariei Antoaneta.
(de pe net; C.M.)

marți, 25 martie 2014

CERTITUDINI



Un om de stiinta concluzioneaza ferm, dupa ce a studiat arhive fotografice datand din anul 1945, ca cercurile din lanurile de cereale nu reprezinta farse realizate de oameni.

Istoricul tasmanian Greg Jefferys afirmă că cercurile din lanurile de cereale nu sunt farse şi nici contrafaceri, deoarece el are dovada unor astfel de cercuri încă din anul 1945, ceea ce demonstrează în mod clar că acest fenomen nu poate fi o înşelăciune contemporană.
Misterul modelelor misterioase din lanuri a fost, chipurile, „rezolvat” de către oamenii de ştiinţă, după ce s-a dezvăluit că unele dintre ele au fost realizate de nişte artişti care au vrut în acest fel să înşele vigilenţa şi buna credinţă a oamenilor. Pentru aceasta, ei au folosit butoaie, plăci de lemn şi mai ales au avut nevoie de foarte mult timp pentru a realiza nişte modele totuşi relativ simple. Cei acreditaţi cu aceste înşelătorii au fost mediatizaţii Dave Chorley şi Doug Bower, care în anul 1991 au anunţat că ei au realizat aceste farse încă din anul 1978.
Trecând peste penibilitatea unor astfel de „mărturii”, voit amplificate de mass-media internaţională, care avea tot interesul – la comanda cabalei malefice care o patronează – să adoarmă vigilenţa populaţiei planetei, un om de bun simţ şi-ar pune imediat unele întrebări fundamentale: în primul rând, cei doi nu ar fi putut să realizeze TOATE cercurile respective, care nu au fost menţionate doar în Anglia, ci şi în alte părţi ale lumiiș în al doilea rând, chiar absolut nimeni nu i-a văzut pe cei doi lucrând la acele farse timp de aproape 15 ani, până când ei înşişi au făcut „dezvăluirea”? În sfârşit, chiar dacă ei au realizat câteva cercuri simple şi relativ inexacte, ce se poate spune despre cercurile foarte complicate care au fost identificate? Şi cum se pot explica emisiile energetice, chiar uşor radioactive, ce au fost remarcate în spicele de cereale îndoite? Dar FELUL în care au fost îndoite, ireproductibil de mâna omului, cum poate fi explicat la celelalte cercuri?
Din fericire, nu toţi oamenii dau dovadă de prostie şi unii chiar manifestă de spirit investigator, cercetând îndeaproape fenomenul. Este şi cazul istoricului Greg Jefferys din Tasmania, care a revelat fotografii de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial (1945), cu cercuri în lanurile de cereale de la zonele de ţară din Marea Britanie, cu 33 de ani înainte ca cei doi escroci menţionaţi să înceapă „faimoasele” lor farse.
Greg Jefferys este doctor în arheologie şi a simţit impulsul de astudia mai amănunţit acest subiect, după ce a citit o ştire despre un astfel de cerc într-un lan de cereale, observat în anul 1880! Fenomenul de atunci a fost menţionat în revista ştiinţifică Nature.
Jefferys a studiat mai mult de 300 de ore arhiva pusă mai nou la dispoziţie de către programul Google Earth, din anul 1945. Ea conţine o serie de fotografii luate la sfârşitul războiului, reprezentând cam 35% din întreagă arhivă fotografică a Angliei din acea perioadă. Dovada este cu atât mai valoroasă, cu cât fotografiile respective nu includ şi pe cele din zona „fierbinte” pentru cercurile din lanurile de cereale, zonă care este Wiltshire. Într-un articol ce e apărut în ziarul Huffington Post, Jefferys arată ca cercurile au fost menţionate în fiecare vară în zonele de ţară, cel puţin în ultimii 70 de ani. Prin urmare, teoria „conspiraţiei” sau a „farselor” cade complet în ceea ce priveşte cercurile din lanurile de cereale.
Cercetătorul afirmă de asemenea că există toate dovezile pentru a spune că în cercurile respective se manifestă o formă de energie electromagnetică foarte rară, numită „vortex de plasmă ionizată”. Această formă de energie mai este cunoscută şi ca aşa-numitele „globuri de foc”, care sunt capabile de fenomene privite ca imposibilităţi de ştiinţa modernă: ele trec prin materia solidă (cum ar fi prin pereţi de cărămidă sau prin sticlă) sau plutesc prin aer împotriva vântului. Ştiinţa contemporană nu ştie de unde provine această formă de energie şi care sunt legile după care ea se manifestă.
Cu toate aceste dovezi și studii, comunitatea științifică preferă totuși în continuare să dea credibilitate unor farsori, pentru că în acest fel ea „se spală pe mâini” și nu mai este nevoită, în imensul ei orgoliu prostesc, să recunoască faptul ca fenomenul este un adevărat mister pentru omul obișnuit.





Dr. Steven M. Greer, medic si director al unei active sectii de primiri urgente, fondator si director international al CSETI (Centrul pentru Studiul Civilizatiilor Extraterestre), considerat autoritatea numarul unu in lume in materie de OZN-uri si civilizatii extraterestre, ne incanta acum cu o lucrare de importanta majora despre subiectul OZN-urilor si al extraterestrilor.
In aceasta carte veti putea citi despre:
- Relatari de necombatut despre aterizari ale unor nave extraterestre
- Intalniri de Gradul 5 ale doctorului Greer si ale echipei de cercetare CSETI cu OZN-uri in diverse locuri de pe glob
- O ipoteza provocatoare privind motivul pentru care extraterestrii sunt printre noi, precum si consecintele dezvaluirii fata de publicul larg a acestor informatii si modul in care acestea vor afecta opinia publica la nivel mondial
- Informatii din culise despre Proiectul Starlight, primite de catre directorii CIA, presedintele Clinton, lideri ai O.N.U., oficiali de rang inalt de la Pentagon si altii aflati in functii cheie.

Bazandu-se pe informatii autentice de prima mana din experientele CSETI si din proiecte secrete, dr. Greer imbogateste subiectul OZN/extraterestri cu o combinatie unica de informatii stiintifice, viziune proprie, umor si inspiratie. Probabil cea mai temeinica lucrare in domeniu.

SURSA: http://www.edituradaksha.ro

TANDREȚE..

Ce dulce!!!!!!!

  
 
 
> > > >
> > > >
   
> > > > 
> >   
> > > 
> > > >
> >   
> > > >  
> > > >
> > > >
> > > >
 
> > > >  
> > > >
> > > >
 
> > > >
> > > >
 
> > > >
 
> > > >
> > > >
>
> > > >
       
> > > >
> > > >
> > > >
>

duminică, 23 martie 2014

Un fenomen spiritual inedit.

Acest deosebit fenomen spiritual este oarecum similar cu acela de la Costineşti din anul 2010, atunci când marele zeu Skanda ne-a binecuvântat cu suliţa sa luminoasă


MOTTO :
Nu doar un Crez al întregii Asii, ci o întreagă eră a nebănuitelor energii şi posibilităţi binefăcătoare divine care se apropie, sunt exprimate prin termenul SHAMBALA. O Eră pe care aspirantul aflat pe o cale spirituală o percepe în inima sa ca un îndemn, mereu repetat, de a acţiona pentru a se trezi complet din punct de vedere spiritual. O Eră pe care aspirantul spiritual o percepe ca o chemare tainică de a cuteza ascensiunea înălţimilor spirituale, în vederea cuceririi perfecţiunii Divine. O Eră a eforturilor spirituale realizate cu dorinţa sinceră de a contribui la bunăstarea tuturor oamenilor acestei Planete Pământ. Căci acest efort neostenit îl ajută pe aspirant să fie permanent în legătură cu tărâmul tainic al SHAMBALA-ei şi să primească permanent inspiraţia şi Graţia Sa Divină.” (Nicolas Roerich, pictor şi explorator rus, considerat ca fiind un mesager al SHAMBALA-ei pentru planeta Pământ)

În tradiţia antică tibetană, în special în sistemul Kalachakra Tantra, un loc cu totul aparte îl ocupă raportarea la ceea ce se consideră a fi focarul spiritual fundamental al umanităţii planetare sau Tărâmul tainic al Preafericiţilor înţelepţi, numit SHAMBALA în limba sanscrită (DE-BYANG, în limba tibetană, ceea ce s-ar putea traduce prin „Izvorul Fericirii extatice nesfârşite”).

Într-adevăr, multe scrieri străvechi prezintă SHAMBALA ca fiind centrul sau polul spiritual tainic al planetei noastre. Ea este un tărâm subtil care poate fi asemănat cu un Soare spiritual, în jurul căruia gravitează întreaga înţelepciune planetară. SHAMBALA inspiră divin umanitatea şi este ocrotitoarea tuturor învăţăturilor şi căilor spirituale autentice. În aproape toate tradiţiile spirituale ale umanităţii există indicii şi mărturii concordante despre existenţa unui tărâm sfânt privit ca fiind centrul spiritual suprem al lumii.  Hinduşii îi spun „ARIAVARSHA” sau „PARADESHA”, budiştii îl numesc „SHAMBALA”, chinezii „Xi Pien” sau „Kun Lun” – o vale în care nemuritorii trăiesc în perfectă armonie, ruşii îl cunosc ca „Belovodie”, „Janaidar” sau ca „Tara Apelor Albe”, vechii evrei îl cunosc ca „Salem”, „Grădina Edenului” sau „Pământul Făgăduinţei”, tradiţia dacică îl consemnează ca „Insula Albă”, „Ostrovul Preafericiţilor”, „Tărâmul blajinilor”, iar literatura esoterică sub numele de „Shangri-La”, „Agartha”, „Tărâmul zeilor”, „Hiperboreea” etc. Marele esoterist francez Rene Guenon afirma despre SHAMBALA că aceasta este ca un fel de „Arcă a lui Noe”, întrucât ea deţine germenele secret al permanentei reînfloriri a vieţii Divine.

Este semnificativ de amintit faptul că vechi texte tibetane şi indiene spun despre acest popor (de o vechime imemorială) al înţelepţilor preafericiţi ai planetei că ar proveni la origine din anumiţi „conducători celeşti coborâţi din stele”. Cele mai vechi texte secrete tibetane, KANJUR şi TANJUR, care au fost accesibile şi traduse doar într-o măsură infimă faţă de volumul uriaş de informaţii pe care ele le conţin în realitate (numai KANJUR-ul are peste 300 de volulme), consemnează faptul că în trecutul îndepărtat, „conducătorii celeşti” au venit pe Pământ, iar o parte dintre ei au rămas aici pentru a ghida omenirea de-a lungul epocilor istorice. Astfel, ei sunt cei care au imprimat, într-un mod de cele mai multe ori nevăzut, toate marile idei şi curente benefice, spirituale ce au impulsionat omenirea şi tot ei au acţionat adeseori pentru menţinerea echilibrului planetar. Există surse scrise tibetane care indică faptul că în perioadele (vârstele) ciclice planetare marcate de un înalt nivel spiritual, SHAMBALA a fost vizibilă în planul fizic, în timp ce în timpul vârstelor istorice dominate de întunericul ignoranţei şi al suferinţei, acest tărâm al înţelepţilor a putut fi accesibil doar în planul eteric, plan ce are o frecvenţă de manifestare superioară realităţii fizice.

În fiecare epocă istorică, o zonă spirituală principală a planetei noastre, altfel spus  un focar spiritual planetar, este considerat a fi proiecţia SHAMBALA-ei pe Pământ, ceea ce înseamnă nu numai că legătura sa cu SHAMBALA este foarte puternică, ci şi că SHAMBALA acţionează direct, prin acel focar, pentru a impulsiona evoluţia spirituală planetară, prin intermediul fiinţelor umane care au privilegiul de a face parte din grupările spirituale care se găsesc în respectiva zonă. Din aceste motive, proiecţia SHAMBALA-ei pe Pământ poate fi considerată chiar ca o manifestare directă a ei şi ca o prelungire a SHAMBALA-ei în planul fizic. Este binecunoscut faptul că în perioada imediat anterioară a istoriei planetare, locul privilegiat şi zona de maximă înflorire a spiritualităţii planetare s-a aflat în Tibet şi tot în Tibet s-a aflat şi proiecţia SHAMBALA-ei. De aceea, cele mai importante informaţii despre SHAMBALA pot fi găsite în spiritualitatea tibetană. Iată de ce în Tibet, chiar şi la ora actuală, tradiţia spirituală cunoscută sub numele de Kalachakra Tantra („Roata cea eternă a Timpului, care transcende orice dualitate”) este axată, într-un mod fundamental, pe comuniunea spirituală tainică, profundă şi plenară cu Regatul SHAMBALA-ei. Texte străvechi ale tradiţiei Kalachakra Tantra afirmă că SHAMBALA a devenit invizibilă (pentru planul fizic) odată cu începutul epocii Kali Yuga, acum aproximativ 5000 de ani. Există profeţii renumite (precum cele ale lui Sundar Singh şi cele ale lui Serafim de Sarov) care afirmă că România va deveni în viitor focarul spiritual principal al planetei noastre şi diferite surse iniţiatice atestă faptul că deja, din această perioadă, zona tainică de proiecţie a SHAMBALA-ei în planul fizic este România.

Învăţătura KALACHAKRA TANTRA se bazează pe faimoasa lucrare KALACHAKRA-MULA TANTRA, care aparţine textelor tibetane secrete ce fac parte din categoria celei mai elevate TANTRA-e interioare ANUTTARA-YOGA TANTRA (anuttara semnifică aici „cea supremă, fără de egal”). Celelalte sisteme ezoterice care fac parte din ANUTTARA-YOGA TANTRA sunt : GUHYASAMAJA TANTRA, SAMVARA TANTRA, VAJRAPANI TANTRA ŞI YAMANTAKA TANTRA. Tradiţia tibetană arată că lucrările originale ale sistemului KALACHAKRA TANTRA au fost păstrate mai întâi în SHAMBALA timp de circa 1000 de ani, înainte de a fi introduse în India, în timpul secolului al X-lea d.C.

Deşi referirile la lumea SHAMBALA-ei şi descrierile ei sunt numeroase în cadrul tradiţiei tibetane, marii lama-şi iniţiaţi afirmă la unison că aspectul ezoteric al SHAMBALA-ei („cheia” secretă de pătrundere spirituală telepatică sau de proiecţie conştientă a fiinţei noastre subtile în SHAMBALA) nu a fost niciodată divulgat în vreo lucrare scrisă. Această „cheie” ocultă este revelată numai aspirantului care a ajuns la un anume nivel de maturitate spirituală, după ce acesta a reuşit să treacă cu succes anumite teste spirituale: testul cunoaşterii iniţiatice profunde, testul voinţei superioare, ancorate în voinţa divină, testul curajului de a  transcende toate limitările şi condiţionările impuse de ego precum şi testul păstrării secretului spiritual. În decursul acestui parcurs inițiatic spre tărâmul tainic al SHAMBALA-ei, aspirantului îi apar multe semne sacre – sincronicităţi uluitoare ori miracole divine – care toate se constituie într-un fel de „jaloane” iniţiatice, puncte de reper ce configurează subtil traiectoria evolutivă a sufletului său dornic să se elibereze de iluzie şi să cunoască adevărata şi unica REALITATE DIVINĂ.

Despre un astfel de fenomen miraculos, sublim dorim să vă relatăm în continuare: deşi simplu în descrierea sa fizică, împărtăşirea acestui fenomen spiritual inedit cititorilor site-ului yogaesoteric.net va putea trezi aspiraţia sufletului, va putea să impulsioneze subtil în direcţia începerii aventurii iniţiatice a SHAMBALA-ei, va putea să ne umple de acel MISTERIOS DUMNEZEIESC care, deşi este aparent atât de tăcut, el cuvântează în infinite şi inefabile moduri prezenţa sa sfântă, atât în noi cât şi în întregul Univers.

Vă prezentăm în continuare relatările unor colegi yoghini de la grupul de KALACHAKRA TANTRA din Cluj, despre acest fenomen inedit ce s-a petrecut la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut (2013):

Acum câteva duminici, în cadrul grupului de KALACHAKRA TANTRA de la anul 3, am realizat procedeul special de comuniune cu SHAMBALA şi, în timpul acelui procedeu, s-au manifestat nişte fenomene spirituale cu totul deosebite. Imediat după ce am rostit la unison invocaţia adresată fiinţelor de lumină din SHAMBALA, urmată de proiecţia mentală a yantra-ei SHAMBALA-ei asupra planetei Pământ, o rază de lumină alb-stralucitoare s-a ivit pe yantra SHAMBALA-ei, yantra pe care o foloseam ca suport fizic pentru SHAMBAVI MUDRA (menţionez că acea sală în care realizam procedeul se afla în penumbră). Personal n-am văzut exact ce s-a petrecut în plan fizic, căci yantra se afla cu faţa spre colegii din grup, iar eu mă aflam în spatele ei, însă imediat după rostirea invocaţiei adresată fiinţelor sublime din SHAMBALA, am perceput în plan subtil manifestarea unor stări de graţie copleşitoare. Am simţit mai întâi cum în ANAHATA CHAKRA a fiecăruia dintre participanţii la acel procedeu spiritual s-a ivit în plan subtil o lumină tulburător de frumoasă, pe care o simţeam ca o misterioasă chemare, aflată în legătură directă cu tărâmul SHAMBALA-ei. Această lumină tainică era neasemuit de expresivă (prin multitudinea stărilor spirituale ce se trezeau în fiinţa mea, pe măsură ce o contemplam) şi era de o claritate pe care aş putea-o numi diamantină. Inclusiv yantra SHAMBALA-ei pe care o vizualizasem în plan mental nu o mai puteam percepe altfel decât ca o mare de lumină care îmi inunda conştiinţa. Pe măsură ce avansam în realizarea procedeului de comuniune cu tărâmul SHAMBALA-ei, această lumină, revărsându-se din inima spirituală a fiecărui coleg, s-a contopit într-un fel de cupolă strălucitoare subtilă, ce a învăluit întregul nostru grup, ca un fel de îmbrăţişare protectoare şi vindecătoare. Apoi am simţit cum această cupolă de lumină binecuvântată s-a proiectat (aşa cum întregul nostru grup vizualiza mental) asupra imaginii planetei Pământ; am perceput atunci cum planeta noastră Pământ se umple de seva vieţii divine, de iubire, de armonie, de bunătate şi fericire nesfârşită. Atunci când procedeul special de comuniune cu SHAMBALA s-a încheiat, toţi membrii grupului eram plini de lumină. Se simţea o stare de sacralitate tăcută şi atât de profund-transfiguratoare. Simţeam totodată o stare de purificare specială la nivelul lui ANAHATA CHAKRA al fiecăruia dintre noi (ca şi cum acolo, la nivelul inimii fiecăruia dintre noi, se produsese, prin acel procedeu, o alchimie tainică şi plenar-transformatoare, ca şi cum în inimile noastre se trezise un fel de foc viu, ce ne ajuta să intuim o serie de adevăruri profunde – de exemplu, am perceput atunci că viaţa unui aspirant spiritual merita să devină o continua şi veritabilă «ardere» pe altarul idealurilor spirituale cele mai înalte). Totodată se simţea global, la nivelul întregului nostru grup, trezirea şi dinamizarea pregnanta a «Inimii spirituale» a grupului, care era întocmai ca o lumină tainică şi plină de graţie divină (într-un mod necesar am hotărât, cu mult timp în urmă, să denumim grupul nostru de KALACHAKRA TANTRA de la Cluj «Sutra inimii»).”
Mihai, coordonatorul grupului de KALACHAKRA TANTRA, Cluj  


Yantra pentru Shambala
Duminică, 24 noiembrie 2013, la întâlnirea grupului de KALACHAKRA TANTRA din Cluj, am fost martorul unui fenomen spiritual uluitor, despre care am relatat chiar la acea întâlnire. 

După precizările teoretice făcute de Mihai, a urmat pregătirea pentru procedeul spiritual special de comuniune cu SHAMBALA şi cu Regele Lumii din SHAMBALA. Noi, cei din sală, am tras perdelele de la geamuri (soarele era generos pentru o zi de sfârşit de noiembrie şi ne răsfaţa cu o luminozitate puţin obişnuită), Mihai a mai mutat de vreo câteva ori yantra mare a SHAMBALA-ei (care se afla pe perete) mai la stânga, mai la dreapta, mai sus, mai jos, din dorinţa ca noi toţi cei din sală, aşezaţi pe jos, să putem să o vedem cât mai bine.

A început meditaţia propriu-zisă. Am urmat etapă cu etapă desfăşurarea acelui procedeu spiritual. La un moment dat, în timpul conştientizării (după ce am rostit invocaţia adresată fiinţelor minunate din tărâmul SHAMBALA-ei), am deschis ochii. Yantra SHAMBALA-ei aflată pe perete, în faţa noastră, era inundată de o lumină puternică, alb-orbitoare, imaterială. Din acel moment nu mi-am mai putut dezlipi privirea de pe yantra căci o chemare tăcută şi irezistibil de iubitoare mă atrăgea magnetic înspre yantra luminată parcă de un reflector nevăzut, interior. Am simţit atunci cum parcă timpul s-a oprit în loc, iar spaţiul fizic înconjurător îşi pierduse vreo însemnătate pentru mine. Trăiam o adâncă stare de uimire şi undeva în interiorul sufletului meu ştiam, intuiam că se petrece ceva remarcabil. Mintea mi se oprise şi ea în faţa acestui miracol divin şi pe măsură ce sufletul meu se minuna din ce în ce mai mult, ochii mei fizici priveau fascinaţi lumina aceea albă, neobişnuit de strălucitoare şi de clară, care era centrată exact pe yantra SHAMBALA-ei, sub un unghi imposibil de regizat. Absolut excepţional era şi faptul că imaginea cu yantra SHAMBALA-ei, luminată puternic, asemenea unui reflector, într-o încăpere aflată în penumbră, era dinamica, într-o continuă desfăşurare. Am simţit atunci că ACEA LUMINĂ ESTE VIE şi că modul în care ea vibra continuu şi se desfăşura în faţa ochilor mei uluiţi era o formă prin care ea comunica stări, adevăruri tainice venind din tărâmul SHAMBALA-ei. La un moment dat, am simţit cum ceva din fiinţa mea se trezeşte şi se uneşte într-un mod inefabil, greu de descris în cuvinte, cu acea lumină sublimă şi atunci o stare de fericire extatică, năvalnică îmi cuprinse sufletul. Am ştiut atunci (printr-un fel de raţiune misterioasă a inimii) ca sunt martor la un eveniment miraculos oarecum similar cu cel de la Costineşti, atunci când marele zeu Skanda ne-a binecuvântat cu suliţa Sa luminoasă. 

Când a fost anunţat momentul ultim al procedeului spiritual (reducerea gradată a imaginii mentale a yantra-ei SHAMBALA-ei şi «topirea» ei în zona inimii) a fost practic sfârşitul acelui moment de maxim – de suspendare spaţio-temporală – şi Lumina magică a  început să părăsească treptat yantra SHAMBALA-ei, astfel încât la sunetul clopoţelului care anunţa sfârşitul procedeului, ultimul colţişor al yantra-ei era părăsit de fasciculul de lumină. Continuam să urmăresc fascinat acea fantă de lumină, care devenea din ce în ce mai subţire: ea a părăsit în cele din urmă yantra şi s-a resorbit pe podea într-un fir incredibil de suav, pregătit să se resoarbă în invizibilul misterios din care apăruse.”

Ciprian V., anul 3 la grupul de KALACHAKRA TANTRA, Cluj


Îmi este tot mai clar că oamenii au încercat să asocieze SHAMBALA cu un tărâm fizic în care este extrem de greu de pătruns, dar de fapt el exista într-un alt plan de vibraţie, la care putem avea acces în urma unor purificări succesive, cât mai bine conştientizate. SHAMBALA este de fapt în noi, în fiecare OM care va reuşi să îşi descopere adevărata să origine divină. Până atunci, cei înţelepţi şi puţini care au reuşit aceasta, ne ghidează astfel încât, încetul cu încetul,  tot mai mulţi dintre noi să redescoperim înlăuntrul nostru SHAMBALA, în adevărata sa plenitudine extatică (adică să trezim şi să dinamizăm în noi focarul de rezonanţă ocultă cu tărâmul tainic al SHAMBALA-ei).
Tehnica pe care o realizăm acum în cadrul grupului, nu face decât să îmi arate că, trezind în fiinţa noastră focarul de rezonanţă cu lumea SHAMBALA-ei, vom putea ajuta și noi ca tot mai mulţi oameni de pe Pământ să poată să înţeleagă care este scopul adevărat al vieţii lor, să înceapă să devină mai buni, mai iubitori, mai iertători şi să le fie din ce în ce mai uşor să atingă fericirile cereşti împreună cu toţi ceilalţi oameni din jur. Dacă pentru foarte mulţi căutători spirituali această «cale a SHAMBALA-ei» pare o luptă, o confruntare (cu ei înşişi) fără sfârşit şi majoritatea dintre ei au tendinţa să cedeze foarte repede, e bine să înţelegem că de fapt timpul este o noţiune relativă şi că efortul spiritual realizat clipă de clipă se adună, se acumulează şi, la momentul adecvat, el va duce la saltul calitativ al înălţării în lumina SHAMBALA-ei, sugerat de cele 3 puncte verticale din centrul yantra-ei Shambal-ei.”

Mircea V., anul 3 la grupul de KALACHAKRA TANTRA, Cluj

Un fragment semnificativ din lucrarea Viaţa lui Apollonius din Tyana, care este atribuită sofistului grec Filostrat, poate adăuga valențe noi în înţelegerea fenomenului miraculos petrecut la Cluj: „Înţelepţii SHAMBALA-ei celebrau misterele focului divin, pe care ei spuneau că îl aprind direct de la Soare, în cinstea căruia cântau în fiecare zi, la amiază, un imn divin. Focul pur pe care înţelepţii spuneau că îl aprind «de la o rază a Soarelui» nu ardea într-un altar ci plutea în aer, manifestând vibraţia sa specifică, asemănătoare unui «freamăt» subtil, după spusele lui Damis.” Acest pasaj ce pare o fascinantă fantezie pentru cel neinițiat, descrie manifestarea unor puteri paranormale legate de controlul focului subtil (tejas tattva), care era „aprins” de către înţelepţii SHAMBALA-ei de la o sursă invizibilă ochilor trupeşti, chiar prin intermediul rezonantei perfecte cu sfera subtilă de forţă a elementului subtil Foc.

SURSA: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7850
 (pentru conf.C.M.)


marți, 18 martie 2014

13 mistere ale lumii antice care nu au nicio explicatie

2014-03-18
Misterele lumii noastre sunt multe, însă aici ne vom limita doar la câteva dintre ele, despre care nimeni nu poate oferi vreo explicaţie viabilă:
LINIILE MOZAICULUI CHINEZESC
Situat în deşertul provinciei Gansu Sheng din China, mozaicul este alcătuit din linii care par să nu aibă nicio logică. El poate fi găsit la coordonatele: 40°27’28.56″N, 93°23’34.42″E. Există multe informaţii despre aceste linii stranii ale mozaicului, care sunt gravate în piatră. Scopul lor şi cine le-a realizat rămâne un mister de nepătruns chiar şi în prezent. Liniile acoperă o suprafaţă imensă, dar cu toate acestea ele îşi păstrează rectilinitatea, în ciuda curburii terenului şi a obstacolelor sale.


PĂPUŞĂ DIN PIATRĂ AL CĂRUI MISTER NU POATE FI DESCIFRAT
În anul 1889, în localitatea Nampa, Idaho (SUA) a fost găsită o figurină din piatră în timpul unor excavaţii. În mod cert realizată de mâna omului, ea a fost găsită la adâncimea de 105 metri, ceea ce o plasează într-un timp cu mult mai îndepărtat decât prima apariţie a omului pe acele meleaguri, după ştiinţa istoriei actuale.

Singura explicaţie pe care savanţii contemporani au dat-o acestei statui a fost aceea că „este imposibil ca ea să existe încă din acele timpuri”.


PRIMUL CALENDAR DIN PIATRĂ
În deşertul Sahara din Egipt se află cel mai vechi calendar astronomic din piatră care este cunoscut până în prezent. El este numit Nabta. Se pare că a fost construit aproximativ cu 1000 de ani înainte de complexul de la Stonehenge. Nabta a fost ridicat pe malul unui lac ce este secat în prezent. Uluitor e că blocurile de piatră uriaşe care îl compun, înalte de peste 3 metri, au fost deplasate pe distanţe enorme prin deşert în urmă cu 6000 de ani, pentru a construi acest calendar astronomic. Ce fel de oameni „primitivi” au putut să facă aceasta? Totuşi, se pare că zona respectivă nu a fost dintotdeauan deşertică. Există dovezi că ea a fost locuită în mileniile 10 şi 8 i.Hr., fiind acoperită de o bogată vegetaţie, care în timp a fost înghiţită de deşert.


PIESA DIN FIER IN PIATRA, VECHE DE 300 DE MILIOANE DE ANI
În anul 1998, un om de ştiinţă rus, care făcea nişte investigaţii la câteva sute de kilometri depărtare de Moscova, a găsit o bucată de piatră în care era incrustata o piesă din fier. Geologii au estimat că vârsta rocii este de aproximativ 300-320 de milioane de ani. Ştiinţa ne spune că la acea vreme nu exista încă viaţă inteligentă pe planeta noastră; nu existau nici măcar dinozaurii.


RACHETĂ ÎN ANTICHITATE
Acest desen găsit pe pereţii unei peşteri din Japonia datează dinainte de anul 5000 i.Hr.



PIETRELE CARE „MERG” SINGURE
Nici chiar NASA nu poate explica acest fenomen straniu. El are loc în Valea Morţii din Parcul Naţional SUA. Platoul Racetrack este perfect drept de la nord la sud şi de la est la vest. Rocile, unele dintre le cântărind sute de kilograme, alunecă pe sedimentul platoului, lăsând urme foarte vizibile, însă nimeni nu a putut să vadă efectiv cum anume se petrece aceasta.



PUTEREA PIRAMIDEI
În Mexic există marea piramidă de la Teotihuacan. Construcţiile acestui oraş antic conțin în pereţii lor straturi de mică. Cel mai apropiat sit unde există mică se află însă în Brazilia, la mii de kilometri depărtare. Mica se foloseşte mai ales în tehnologie şi în producerea energiei; s-a ridicat în mod firesc întrebarea: de ce au dorit constructorii să încorporeze acest material în construcţia piramidei şi a altor clădiri de pe acel platou? Fireşte, presupunând că au făcut efortul să o găsească şi să o transporte mii de kilometri până acolo...



SINUCIDEREA CÂINILOR
Câinii se sinucid atunci când ajung pe podul Overtoun, lângă Milton, Dumbarton, Scoţia. Construit în anul 1859, podul şi-a dobândit o faimă tristă prin faptul că un mare număr de câini, odată ajunşi pe el, sar în gol, sinucigându-se.
Fenomenul a fost în special observat începând cu anii ’50 sau ’60, când mai ales câinii cu bot lung din rasa Collie se aruncau în gol de pe el, de la o înălţime de 17 metri.



GIGANTUL FOSILIZAT
„Gigantul irlandez” fosilizat are mai mult de 4 metri înălţime. El a fost descoperit într-o mină din Antrim, Irlanda. Fotografia de mai jos a apărut în revistă British Strand din luna decembrie, 1895. La piciorul drept, gigantul are 6 degete.




PIRAMIDE DIN ATLANTIDA?
Oamenii de ştiinţă continua să exploreze ruinele unor megaliti descoperiţi sub apă, într-un canal din peninsula Yucatan, de lângă Cuba. Arheologii americani, care au descoperit aceste construcţii impresionante sub apă, de-a lungul coastei cubaneze, au declarat imediat că au descoperit Atlantida.


GIGANŢI ÎN NEVADA
Legendele din Nevada (SUA) despre oamenii-giganți, înalţi de 4 metri şi având părul roşcat erau încă vii atunci când America a fost colonizată. Se spune că ultimii giganți au fost ucişi chiar de către primii colonişti, la intrarea într-o peşteră. Excavările realizate în anul 1911 au scos la iveală un maxilar, care comparativ cu maxilarul uman normal, arată ca în fotografia de mai jos. În anul 1931 au fost descoperite două schelete de uriaşi pe fundul unui lac secat, în aceeași zonă. Unul era înalt de 2,60 metri, iar celălalt de 3,3 metri.



DISPOZITIV INEXPLICABIL
Pe malurile râului Mureş din Transilvania, lângă Aiud în ţara noastră, a fost descoperită în anul 1974 o piesă din aluminiu printre oasele unor mastodonţi ce au trăit acum peste 20 000 de ani. Aluminiul este mereu găsit în combinaţie cu alte metale, însă acela era aluminiu pur. Piesa era acoperită cu un strat de 1 mm de oxid, ceea ce îi determină vechimea la 3-400 de ani. Problema e ca aluminiul nu a fost descoperit decât în anul 1808 şi nu a fost produs în cantităţi mari decât începând cu anul 1885.


FARFURIA LOLADOFF
Fafuria Loladoff este un platou din piatră vechi de 12 000 de ani, găsit în Nepal. Se pare că Egiptul nu este deloc singurul loc din lume care a fost vizitat de extratereştri, din moment ce pe această farfurie, veche de peste 14 000 de ani este figurat foarte clar discul unei farfurii zburătoare. De asemenea, pe aceeaşi farfurie din piatră mai este figurata o fiinţă, care seamănă foarte mult cu „micii cenuşii”.

 

SURSA: http://www.edituradaksha.ro