..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 29 iulie 2012

Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii (IX)


(21 iunie 2012) 
Planul descris în articolul precedent (partea a VIII-a) este întrucâtva idealizat, pentru că el presupune ca toate acele evenimente majore să se petreacă liniar, fără sincope. Dacă etapele sale generale sunt clare şi absolut necesare pentru realizarea transformărilor profunde care se preconizează pe întreaga planetă, unele elemente care ţin de psihologia maselor, de reacţiile lor imprevizibile ori de alegerile lor neaşteptate pot conduce nu numai la o modificare a momentului de realizare a planului, ci chiar şi la o modificare (în anumiţi parametri) a cursului evenimentelor ce vor avea loc. Astfel, cele mai importante momente ale planului pot influenţa foarte mult desfăşurarea lui etapizată după modelul prezentat. Aceste momente se referă la: 1. natura luptei dusă împotriva „Iluminaţilor” (dacă arestările în masă se vor desfăşura în mod firesc sau dacă ele vor declanşa un răspuns dur şi criminal din partea „elitei” masonice); şi 2. percepţia în conştiinţa umanităţii a existenţei şi prezenţei pe Pământ a civilizaţiilor extraterestre. 

Din perspectiva primului punct, un nou Război Mondial ar complica destul de mult lucrurile, însă dincolo de aceasta el îi va implica doar pe aceia a căror vibraţie dominantă este potrivită cu natura conflictului respectiv. Indiferent de modul lui de desfăşurare, războiul (chiar şi mondial) nu va opri deloc procesul translaţiei conştiinţei într-o nouă dimensiune vibratorie pentru o parte a fiinţelor umane, care atunci se vor grupa în diferite zone ale planetei, formând astfel comunităţi spirituale ce vor  constitui baza de formare a unui Nou Pământ. În aceste condiţii, mare parte din populaţia planetei va părăsi planul fizic într-un interval de 15-20 de ani de acum înainte, mai ales datorită neadaptării sistemului ei imunitar la frecvența elevată de vibraţie a energiei care învăluie din ce în ce mai mult Pământul şi întregul sistem solar. Bolile de tot felul, poluarea şi războiul vor întregi numărul celor decedaţi, în timp ce comunităţile spirituale care se vor forma în anumite zone vor înflori tot mai mult şi se vor izola gradat de decadenţa vieţii din jur. Zonele afectate de război, de moarte şi distrugere vor deveni tot mai pustii, populaţia planetei va scădea semnificativ, iar marile metropole vor deveni ruine părăsite sau chiar complet distruse de repetatele convulsii geologice ale Pământului, care vor fi un semn definitoriu pentru realitatea fizică 3D. 

Pe de altă parte, aceste dezastre, oricât ar părea de teribile, nu vor atinge şi nu vor provoca niciun rău comunităţilor spirituale înfiinţate (chiar dacă uneori ele se pot petrece la doar câţiva kilometri distanţă de acestea), în care convieţuiesc fiinţe care au ascensionat deja la un nivel superior de vibraţie a conştiinţei (4D). În aceste comunităţi există şi fiinţe care au ascensionat chiar la nivelul de conştiinţă ce corespunde vibraţiei din dimensiunea 5D, care atunci vor fi precum nişte învăţători plini de bunătate şi de iubire pentru fiinţele din 4D. Ocazional, câte un suflet rătăcit din realitatea 3D va fi capabil să se integreze şi el cu întârziere în aceste comunităţi, însă pe măsură ce anii vor trece această integrare va fi tot mai dificilă şi mai rară, din cauza diferenţei tot mai mari între frecvenţele specifice de vibraţie ale conştiinţei oamenilor din 4D şi 5D şi a celor care au rămas la nivelul conştiinţei specifice lui 3D.

Comunităţile spirituale vor înflori foarte repede datorită dezvoltării accelerate şi exclusive a tehnologiilor pe bază de energie liberă. Hrana, apa, ecosistemul şi mijloacele existenţei vor fi toate pure, în timp ce mijloacele de transport şi comunicaţie se vor dezvolta foarte mult, permiţând deplasarea rapidă şi gratuită oriunde pe glob. Zonele pustiite, care înainte clocoteau de viaţa fiinţelor din 3D vor fi acoperite de vegetaţie şi vor cădea tot mai mult în ruină. În unele cazuri, aceste zone vor fi repopulate şi reconstruite după cu totul alte principii şi legi de către populaţia unora dintre comunităţile spirituale 4D. Ele vor fi purificate, iar reţeaua lor energetică subtilă va fi refăcută prin intermediul noilor tehnologii pe care cei din 4D şi 5D le vor avea la dispoziţie, în deplină conlucrare armonioasă cu anumite civilizaţii ET benefice care vor vizita doar aceste comunităţi şi vor întreţine relaţii de prietenie şi colaborare cu ele. 

Odată cu trecerea timpului, zone din ce în ce mai întinse de pe planetă vor începe şi ele să vibreze la frecvența specifică dimensiunii 4D, astfel încât Pământul îşi va translata gradat frecvenţa de vibraţie, evoluând într-un corp ceresc aflat în 4D. Deşi această dimensiune implică în continuare ca oamenii să aibă un corp fizic şi prin urmare ei să poată fi percepuţi de către fiinţele din 3D, totuşi diferenţele la nivel de înţelegere, de percepţie şi de aspiraţie între primii şi ceilalţi vor deveni atât de mari, încât existenţa în comun va fi practic imposibilă. Atunci vom putea vorbi practic despre două lumi: cea în care domneşte fericirea, iubirea, înţelegerea şi spiritualitatea (4D); şi cea în care fiinţele sunt precum nişte zombi, incapabile să înţeleagă aspiraţiile celor din 4D sau să se racordeze la stilul şi concepţiile lor despre viaţă (3D).

În ceea ce priveşte fiinţele umane care au translatat deja în dimensiunea 5D, situaţia faţă de cele din dimensiunea 4D este oarecum asemănătoare cu situaţia fiinţelor din 4D faţă de fiinţele umane din 3D, cu diferenţa că în acest caz este vorba despre o existenţă plină de învăţăminte spirituale, iubire şi virtuţi ale sufletului, în care suferinţa, durerea, violența şi competiţia sunt inexistente. Pe măsură ce fiinţele care au ascensionat în 5D îşi elevează tot mai mult frecvenţa de vibraţie, transformările profunde la nivel celular şi de ADN ale corpului lor fizic vor face ca acesta să fie perceput, de la o anumită etapă încolo, ca fiind translucid. Vibraţia tot mai înaltă a energiei celulare va conduce la translaţia materiei organice pe bază de carbon într-o materie cristalină pe bază de siliciu, astfel încât trupul va deveni uşor transparent şi cu o irizaţie luminoasă tot mai mare în jurul său. 
La o etapă ulterioară, trupul acelor fiinţe – care încă mai prezenta o anumită consistență materială, deşi translucidă – va deveni din ce în ce mai luminos, pierzând tot mai mult caracteristicile materiei ponderale (fizice). În cele din urmă, chiar şi acel corp de lumină pe care îl vor dobândi fiinţele care au ascensionat în 5D va deveni invizibil pentru fiinţele din 4D, datorită elevării tot mai înalte a frecvenţei lui de vibraţie. Din acel moment, fiinţele 5D vor deveni vizibile celor din 4D sau 3D doar atunci când îşi vor manifesta voinţa în acest sens. În cele mai multe cazuri, acest proces al înălţării spirituale - care conduce la dobândirea nemuririi - este dintr-un anumit punct de vedere o veritabilă iluminare şi el poate să dureze câteva zeci de ani, în funcţie de modul în care fiinţa respectivă se adaptează la frecvenţa înaltă a noilor energii.

Prin urmare, aceasta pare a fi o altă linie temporală, ca posibilitate pentru viitorul omenirii. Motivele care ar putea determina intrarea pe această posibilitate temporală ar fi războaiele, lipsa discernământului şi ratarea îndepărtării „elitei” masonice din pozitiile-cheie pe care le ocupă, de unde ea controlează aproape orice domeniu al existenţei oamenilor.
Totuşi, opinia noastră este că activitatea de luptă şi rezistenţă împotriva „Iluminaţilor”, precum şi dinamicitatea unor grupuri, mişcări şi organizaţii care ies tot mai mult la lumină prin acţiunile şi planurile lor de înlăturare a „elitei” masonice – fiind sprijinite de şi colaborând cu membrii anumitor civilizaţii extraterestre benefice care şi-au oferit ajutorul – vor conduce la varianta temporală mai probabilă a înlăturării cabalei criminale, urmând apoi tot scenariul cu schimbarea sistemului financiar şi economic la nivel mondial ce a fost prezentat în episoadele anterioare ale acestei serii. 

Din această perspectivă merită să luăm în consideraţie exemplul Islandei, despre care în mod paradoxal aproape nimeni nu vorbeşte, iar mass-media se face că nu ştie. Cum se poate ca toată lumea să afle şi să cunoască ceea ce s-a petrecut în Egipt, în Libia sau în Siria, dar să nu ştie ceea ce se petrece cu societatea islandeză? Ne putem explica aceasta prin faptul că mica ţară din nord a devenit un exemplu care jenează celelalte naţiuni „cu pretenţii” în lupta colectivă pe care o purtăm pentru eliminarea sistemului bancar central asupritor, care a fost impus de „Iluminaţi”.
În Islanda poporul a făcut guvernul să demisioneze, iar noul guvern a anulat datoriile ipotecare pentru cea mai mare parte a celor care se aflau în acea situaţie. Băncile importante au fost naţionalizate (luându-se totodată decizia ca datoriile pe care aceste bănci le-au făcut la băncile din Marea Britanie şi Olanda să nu mai fie plătite) şi de asemenea s-a constituit un grup civil pentru rescrierea Constituţiei ţării. Toate acestea au fost realizate într-un mod paşnic, fără violenţă. 
Este uimitor cât de repede şi uşor pot fi îndreptate lucrurile, dacă există consens şi intenţie bună. Islanda a ales o cale foarte diferită de a celorlalte țări pentru a pune capăt crizei. În loc de a se pierde în nesfârşite şi sterile certuri politice, ori de a impune austerităţi apăsătoare asupra poporului pentru a se plăti astfel nepriceperea şi corupţia celor care au rămas în continuare la putere, islandezii au decis să asculte vocea poporului şi să aducă politicienii şi bancherii ţării pe banca acuzaţilor, pentru a justifica excesele financiare incredibile care în trei ani au condus aproape de faliment una dintre cele mai prospere economii din Europa în anul 2008 (înainte de începerea crizei). 
Totuşi, cea mai mare parte a acestor detalii a fost iniţial ascunsă de către „elita” masonică, aşa cum ea procedează de altfel în toate ţările pentru a-şi putea perpetua acţiunile abominabile de furt, îndatorare şi implicit de asuprire a populaţiei. Se poate însă spune că în cazul Islandei cabala criminală „şi-a găsit naşul”. Astfel, cercetătorul şi profesorul Ian R. Crane a împărtăşit toate informaţiile reale despre furtul incalificabil al „elitei” satanice şi al acoliţilor ei la Red Ice Creations (http://www.redicecreations.com/radio/2012/05/RIR-120520.php), care este un program de radio pe internet şi totodată un site extrem de popular în zona nordică a Europei. Ian R. Crane a făcut parte din conducerea unei firme de extracţie a petrolului, însă de mai mulţi ani el susţine conferinţe, scrie cărți şi are apariţii în interviuri la posturile de radio de pe internet care tratează aspectele geo-politice actuale din perspectiva adevărului, fiind prin urmare „vânate” de mâna cea lungă a „elitei” masonice. 

În urma declaraţiilor lui Crane s-a declanşat o revoltă spontană a populaţiei împotriva celor care au orchestrat curentul crizei globale din prezent. De fapt, acesta este motivul pentru care nu s-a făcut practic nicio publicitate în jurul evenimentelor din Islanda în ultimii doi ani, căci cabala criminală şi-a pus fără îndoială întrebarea: ce s-ar petrece dacă şi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene ar lua ca exemplu metoda Islandei? Ce ar face cetăţenii americani dacă ar cunoaşte îndeaproape felul în care au procedat islandezii? Fără îndoială, reacţia lor ar conduce la o adevărată nenorocire!
Să vedem însă ce „nenorocire” s-a petrecut de fapt: în anul 2008, banca principală a ţării este naţionalizată; krona, care este moneda Islandei, s-a devalorizat puternic, iar stocurile de piaţă au fost blocate. Ţara a intrat în faliment, poporul a protestat în fața Parlamentului şi în scurt timp a reuşit să obţină alegeri anticipate, care au dus la demisia primului ministru şi a guvernului său. Ţara se afla însă într-o situaţie economică dificilă. Înapoierea datoriei faţă de Marea Britanie şi faţă de Olanda, creditată de politica financiară dezastruoasă a băncilor mari ale ţării, ar fi însemnat ca poporul islandez să plătească timp de 15 ani, cu o dobândă de 5,5%, suma de 3,5 miliarde de euro. 

În faţa acestei perspective sumbre, în anul 2010 poporul iese din nou în stradă şi cere realizarea unui referendum. Preşedintele ţării anunţă tema referendumului, care este refuzul de a mai plăti aceste datorii şi totodată el convoacă o adunare populară; în martie 2010 referendumul şi negarea datoriei externe sunt votate de 93% din populaţia ţării. Între timp, guvernul nou ales a demarat o investigare pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili de criza în care ajunsese ţara. Mulţi directori de firmă, preşedinţi şi bancheri au fost atunci arestaţi. De asemenea, Interpol-ul a emis un mandat de arestare pe numele lui Sigurdur Einarsson, preşedintele uneia dintre băncile falimentare din Islanda. 
În paralel, este ales un comitet civil de persoane integre, căruia i se dă sarcina de a rescrie Constituţia ţării, care trebuia să includă lecţiile învăţate din criza consumată şi care avea să înlocuiască vechea Constituţie daneză după care ţara fusese guvernată până atunci. Astfel sunt aleşi 25 de cetăţeni care nu aveau nicio afiliere politică, dintr-un total de 522 de candidaţi. Pentru a candida la acea listă, tot ceea ce trebuia să îndeplineşti era să fii adult şi să fii susţinut la candidatură de alte 30 de persoane. Grupul celor 25 de persoane a început să lucreze la scrierea Constituţiei în februarie 2011, ţinând cont de feluritele situaţii prin care țara trecuse până atunci. Noul text al Constituţiei va trebui aprobat atât de Parlamentul actual al ţării, cât şi de cel de după noile alegeri.
Deşi în prezent economia Islandei se află pe un curs ascendent şi ţara a început să prospere, oficialităţile nu au uitat deloc spectrul falimentului care a cutremurat guvernul în urmă cu patru ani; astfel, în ultima săptămână - la unison cu planul general de arestare a cabalei criminale masonice – la Londra şi Reykjavik au fost arestaţi 9 bancheri responsabili de colapsul financiar al ţării în 2008.

În concluzie, Islanda a oferit o lecţie tuturor ţărilor despre felul în care se poate lupta cu eficiență împotriva „elitei” satanice. Etapele principale pot fi rezumate astfel: demiterea în totalitate a guvernului; naţionalizarea băncii principale; referendum astfel încât poporul să decidă singur asupra măsurilor de natură economică care vizează întreaga ţară; arestarea şi condamnarea celor responsabili de falimentul ţării; rescrierea Constituţiei ţării de către un grup din mijlocul poporului.
Am fost noi informaţi despre aceste transformări extraordinare de natură socio-economică în Islanda, care au repus în mod evident ţara nu doar pe linia de plutire, ci chiar i-au oferit un aer de prospeţime, de independenţă sănătoasă şi de avânt al dezvoltării în chiar mijlocul crizei şi marasmului economic mondial? A existat în ţară la noi vreo analiză sau dezbatere pe acest subiect, ori au fost comentate aceste evenimente din Islanda pe vreun canal de radio sau televiziune? Cu toţii ştim că acest lucru nu s-a petrecut, deoarece mass-media putredă de corupţie şi aservire faţă de „elita” masonică a avut grijă să ignore aproape cu desăvârşire acest exemplu minunat al felului în care un popor poate să devină liber şi suveran pe destinul său. În esenţă, Islanda a demonstrat că există o cale sigură şi precisă prin care sistemul corupt şi viciat, impus de „Iluminaţi”, poate fi înfrânt, oferind în acelaşi timp o adevărată lecţie de democraţie întregii lumi. 

Exemplul Islandei ne arată un adevăr zdrobitor în legătură cu „elita” masonică: îndată ce ea este lipsită de resursele financiare, iar sistemul de îndatorare este abolit (după modelul pe care l-au aplicat islandezii), puterea şi influenţa cabalei criminale se reduce practic la zero. 
Situaţia actuală a omenirii, coroborată cu anumite necesităţi de evoluţie cosmică ce au fost menţionate anterior, determină însă o acţiune mult mai drastică şi radicală, care constă în forţarea „Iluminaţilor” de a înceta definitiv acţiunile lor malefice pe planeta noastră şi totodată de a răspunde pentru faptele lor abominabile în faţa populaţiei globului. Această acţiune este urgentată la diferite nivele mai mult sau mai puţin oculte, prin anunţuri ce au un caracter excepţional. Insider-ul Drake a ţinut să avertizeze grupul de acţiune al generalilor de la Pentagon împotriva „elitei” masonice că „spaţiul de manevră” s-a redus aproape la zero în ceea ce priveşte arestarea „Iluminaţilor” şi că aceste arestări trebuie să înceapă neîntârziat, pentru a permite civilizaţiilor extraterestre benefice să demareze seria etapelor absolut necesare în planul de pregătire a omenirii pentru ascensiunea care urmează. 
Unii channelers precizează că în lunile care au rămas până la sfârşitul acestui an, planeta va începe să manifeste din ce în ce mai des şi mai puternic anumite semne ale transformării ei la nivel vibrațional. Astfel, cel mai probabil ea va fi zguduită de o serie de cutremure relativ puternice, precum şi de creşteri ale nivelului mărilor şi oceanelor, care vor ameninţa astfel viaţa oamenilor din anumite zone ale lumii. Totuşi, civilizaţiile ET benefice care asistă procesele extraordinare ale transformării planetei noastre au transmis că aceste cutremure vor fi ţinute – prin intermediul monitorizării şi al intervenţiilor tehnologice extrem de avansate – la un maxim de 7 grade pe scara Richter. În ceea ce priveşte populaţiile din zonele care vor fi afectate de creşterea nivelului oceanelor ori de valurile tsunami, acestea vor fi evacuate cu ajutorul navelor Federaţiei Galactice a Luminii. Oamenii vor avea suficient timp pentru a urca la bordul uriaşelor nave (OZN-uri), însă aceasta va fi exclusiv alegerea lor. Cu alte cuvinte, toţi cei din zonele afectate, care vor fi anunţaţi de posibilitatea de a fi evacuaţi prin intervenţie extraterestră, vor avea de asemenea posibilitatea să opteze să rămână, pentru a fi salvaţi de acţiunile guvernamentale ale statelor respective. 

Alte opinii tind să împărtăşească ideea că astfel de manifestări catastrofale nu vor avea loc, însă adevărul este că predicţia unor evenimente de acest gen – fie într-un sens, fie în altul -  nu poate fi în mod precis făcută nici chiar de civilizaţiile ET benefice, care au capacitatea tehnologică de a influenţa multe dintre procesele geodezice, de „convulsie” ale planetei. Ele chiar intervin – în limitele acţiunii divin integrate – pentru a micşora impactul unor manifestări violente sub forma cutremureleor, erupţiilor vulcanice sau inundaţiilor pe planeta noastră, însă nu putem totuşi vedea în aceste intervenţii o rezolvare integrală a acestor fenomene, în primul rând pentru că planeta este ea însăşi un spirit în manifestare, care are propriile lui modalităţi de înţelegere şi rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Prin urmare, mai curând putem vorbi despre o acţiune interactivă între tendinţa planetei de a se reconfigura pentru a corespunde noului nivel de vibraţie energetică, acţiunile extraterestre şi eforturile omenirii de a contribui la saltul vibrațional ce va avea loc în curând.

Totuşi, nimic din planurile evoluţiei planetare nu va putea fi realizat dacă „elita” satanică a masonilor nu va fi arestată cât mai repede. Tocmai de aceea a fost emis ultimatumul conform căruia, dacă membrii cabalei criminale nu se predau până la data de 21 iunie, atunci civilizaţiile ET benefice vor demara unele proceduri speciale de îndepărtare a acelor fiinţe malefice pentru totdeauna de pe Pământ. 
Drake a precizat că, în paralel, o parte dintre imensele fonduri colaterale au fost deblocate şi ele vor începe să fie distribuite pentru a ajuta transformările ce vor urma. Suntem informaţi că unele dintre marile bănci ale lumii sunt gata să cedeze conducerea, activele şi managementul lor astfel încât acestea să fie integrate în noul sistem financiar şi economic, ca parte a trecerii puterii din mâinile cabalei criminale a masonilor în cele ale unei omeniri libere şi suverane pe destinul ei. Totodată, a fost emis un ordin de blocare timp de 90 de zile a activităţii de tranzacţionare pentru Banca Reglementărilor Internaţionale, care după cum se ştie, reprezintă banca principală prin intermediul căreia „Iluminaţii” realizau mare parte dintre ingineriile financiare criminale, menite să supună şi să sărăcească din ce în ce mai mult populaţia globului.
Practic vorbind, ne apropiem de „momentul zero” al resetării sistemului financiar şi economic mondial. Este deja un fapt public că Europa nu va fi ajutată de Rezerva Federală a Americii şi nici vice versa. Naţiunile care nu sunt aliniate la sistemul bancar central mondial deja nu mai tranzacţionează în dolari, astfel încât această valută nu mai este accesibilă cabalei criminale din direcţia respectivă. Pe de altă parte, Rezerva Federală a Americii nu mai este nici ea capabilă, aparent, să tipărească o nouă șarjă de bancnote. 
Nici varianta cu declanşarea unui război masiv, în scopul diversiunii, nu mai reprezintă în prezent o opţiune de salvare pentru membrii „elitei” satanice; nu numai că ei nu mai au bani cu ce să-şi plătească „mercenarii” care ar acţiona în această direcţie, dar în plus civilizaţiile ET benefice au anunţat în repetate rânduri că nu vor permite izbucnirea unui nou război, cel puţin nu a unuia atomic. În concluzie, se pare că „Iluminaţii” nu mai au nicio carte pe care să mizeze, iar sfârşitul lor este inevitabil. Acum, totul este doar o problemă de timp când va avea loc acest sfârşit.

Suntem foarte aproape de începutul unor acţiuni reale care vor demonstra fără nicio îndoială că omenirea va fi martora sfârşitului abrupt şi definitiv al cabalei criminale a masonilor. Totul a fost îndelung planificat astfel încât arestările să se petreacă într-un timp foarte scurt. Toţi „venerabili” au fost identificaţi şi amănuntele arestării lor au fost minuţios planificate, astfel încât operaţiunea să decurgă rapid şi fără complicaţii. Cu toate acestea, mulţi oameni vor fi foarte surprinşi să afle şi să vadă gradul de complexitate al întregii acţiuni. Este însă foarte important ca ei să înţeleagă faptul că „Iluminaţii” au blocat progresul umanităţii timp de secole şi chiar mii de ani şi tot ei se află în spatele evenimentelor dramatice ale omenirii, care au implicat multe pierderi de vieţi omeneşti. Dintre acestea, războaiele au constituit modalitatea principală pentru a le umple buzunarele cu bani şi totodată pentru a micşora populaţia lumii. 
În prezent, însă, „elita” masonică este şocată de viteza cu care se schimbă poziţia membrilor ei: din stăpâni autocraţi ai lumii, care controlau aproape orice domeniu al existenţei oamenilor pe pământ, în doar câteva zile sau săptămâni mulţi dintre ei au ajuns să fie arestaţi şi chiar condamnaţi, iar restul simt cum laţul se strânge din ce în ce mai mult în jurul lor. Până în urmă cu doar câteva luni, posibilitatea de a fi arestaţi şi de a da socoteală în faţa întregii omeniri pentru crimele săvârşite însemna o simplă fantezie; acum, însă, aceasta a devenit realitate.
Fără îndoială, „marele pas” pentru omenire este foarte aproape. După mii de ani, zorii libertăţii şi ai spiritualităţii izbăvitoare ne umplu sufletele de speranţă şi de bucurie. Totuşi, chiar dacă ororile săvârşite de „Iluminaţi” sunt teribile şi aflarea lor va impacta puternic psihicul populaţiei, este necesar să ne focalizăm energia benefică asupra celorlalţi oameni care au nevoie să se „trezească” şi nu să ne irosim forţele în sentimente de mânie sau de furie la adresa membrilor cabalei criminale, care au făcut atât de mult rău umanităţii.

Actualmente, ordinele preliminare de arestare în masă a membrilor cabalei criminale şi a colaboratorilor lor din guverne, din marile bănci de investiţii şi din corporaţiile multinaţionale sunt deja completate; urmează să fie emise mandatele legale de arestare şi de reţinere a membrilor „elitei” masonice. Aceste arestări vor însemna anihilarea definitivă a unui grup satanic internaţional, care a controlat omenirea timp de 13 milenii, provocându-i un rău imens.
Actul final al arestărilor va fi supervizat de civilizaţiile ET benefice care asistă omenirea în aceste timpuri. Momentul de solstiţiu (21 iunie) va însemna un prag dincolo de care lucrurile vor începe să se precipite; tot ceea ce ni se cere este să rămânem calmi, să nu fim cuprinşi de panică şi să îi sprijinim din toate puterile noastre pe cei care, şocaţi, şi chiar terifiaţi în neştiinţa lor de evenimentele care vor veni în curând, vor avea tendinţa să se piardă cu firea şi să acţioneze haotic. Cea de a doua declaraţie a reprezentantei organizaţiei secrete Războinicii Curcubeului, care a fost făcută pe 20 iunie, poate fi urmărită aici: 


Dezvăluirea prezenţei extratereştrilor poate să însemne pentru mulţi oameni un motiv nu doar de panică, ci şi de manifestare xenofobă. Datorită ignoranţei şi îndoctrinării sistematice realizată de cabala criminală în ultimii 70 de ani, acest comportament aberant semnifică în realitate o minte confuză şi o adâncă neînţelegere a situaţiei. Suspiciunea, neîncrederea şi frica faţă de fiinţele din spaţiu au fost în mod constant inserate în subconştientul maselor de oameni, pentru a le sădi astfel sentimentul de respingere faţă de orice ajutor extraterestru. 
Mulţi oameni continuă să creadă minciunile propagate prin mass-media despre extratereştri şi nu pot concepe că, în realitate, subiectul ET a fost tăinuit cu mare grijă, iar din punct de vedere oficial a fost ironizat şi adeseori batjocorit în mod penibil. În birourile întunecate ale „Iluminaţilor” acţiunea a fost atent gândită şi mai apoi propagată în lume, mai ales prin intermediul filmelor ce stimulează atitudinea xenofobă în oameni, prezentându-i pe extratereştri sub diferite înfăţişări bizare, în ipostaza negativă de invadatori ai planetei noastre. Astfel au fost produse o serie întreagă de filme de mare buget şi seriale de televiziune, pe care le-am putea încadra foarte bine în categoria pieţei cinematografice intitulată „Invazia Extratereştrilor”. Deloc surprinzător, anii 2011 şi 2012 sunt în capul listei unor astfel de producţii.
Totuşi, dacă privim cu mai multă atenţie problema, realizăm faptul că această piaţă generoasă de filme pe acest subiect reprezintă de fapt un mijloc de condiţionare psihologică a maselor de oameni, o „pregătire” a umanităţii pentru o punere în scenă a unei invazii reale.
Exemplele sunt generoase şi multe dintre ele au ceea ce putem numi „greutate”. Astfel, unul dintre aceşti „grei” ai Hollywood-ului şi totodată veteran în domeniu este Steven Spielberg. Despre marele regizor putem spune că reprezintă, într-un fel, o piatră unghiulară a politicii acestui gen de filme. Însă într-o anumită măsură el este şi controversat: unele dintre producţiile sale costisitoare accentuează aspectele benefice ale civilizaţiilor extraterestre şi ale prezenţei lor pe Pământ (cum ar fi celebrul film E.T. din 1981); altele, precum Întâlnire de gradul trei (1977) sau serialul în zece episoade Taken (2002) (la care Spielberg a fost producător executiv pentru cinci din cele zece episoade) reprezintă transpuneri cinematografice ale unor cazuri documentate din arhivele Pentagonului, US Force şi ale Marinei SUA despre interacţiunea fiinţelor umane cu fiinţe extraterestre sau cu navele lor. În aceeaşi categorie putem încadra şi filmul Super 8 (2011), un fel de reevaluare a lui E.T., dar în timpuri moderne şi dintr-o perspectivă mai puţin inspirată. Totuşi, aspectele sunt astfel prezentate încât în finalul acestor filme spectatorul rămâne cu un sentiment confuz, ce înclină mai mult către o atitudine de respingere faţă de fiinţele extraterestre şi nu una de colaborare sau de convieţuire paşnică cu acestea. 
Spielberg însă nu se dezminte de la linia generală a pieţei şi regizează de asemenea unele mega producţii, cum ar fi filmul War of the Worlds (2005) în care invazia satanică a unor entităţi extraterestre terorizează omenirea. În 2011 el a produs de asemenea un nou serial SF numit Falling Skies, în colaborare cu reţeaua de televiziune TNT, al cărui subiect se bazează pe acţiunile unui grup de fiinţe umane după ce Pământul a fost invadat de către nişte entităţi extraterestre.
Un alt regizor de marcă al Hollywood-ului, Sam Raimi (cunoscut pentru filmele din seria modernă a Omului Păianjen) pregăteşte un film numitForţa de Apărare a Pământului, care va îmbina două tendinţe importante din „cetatea filmului mondial”: anticomunismul şi invazia extraterestră.
Probabil cel mai elocvent din seria „invazia extraterestră” este filmul Independence Day (1996) al regizorului Roland Emmerich, despre care există anumite zvonuri că ar pregăti o continuare a acestei producţii. Mai aproape de prezent este seria de trei filme Transformers care, deşi combină realizările tehnice şi de acţiune cu o abordare de multe ori tragi-comică, impune cu persuasiune aceeaşi idee şi anume, că extratereştrii sunt în general răi şi ei trebuie alungaţi imediat ce se apropie de Pământ.
Există apoi o linie de filme pe aceeaşi temă, care deşi nu au reuşit să se impună foarte mult, exprimă totuşi în mod obsesiv aceeaşi idee, a invaziei malefice - cu accente profund dramatice şi chiar horror - a Pământului de către civilizaţiile extraterestre. În această categorie intră filme precum Cloverfield (2008),Skyline (2010), Battle Los Angeles (2011) sau celebrul şi totodată elocventul serial V, care din motive necunoscute a fost brusc întrerupt după cel de al doilea sezon.
Anul 2012 este marcat de filmul Battleship şi mai ales de Prometheus, care este un prequel la vestita serie Alien, în care este vehiculată de asemenea, obsesiv, ameninţarea invaziei Pământului de către o rasă satanică reptiliană. Totuşi, Prometheus aduce elemente noi, făcând referire în mod explicit (şi poate pentru prima dată într-un film de categorie A) la adevăratele origini ale umanităţii şi la intervenţia genetică în ADN-ul ei.
În acest peisaj, un caracter aparte îl are filmul Răzbunătorii (The Avengers) (2012), care deşi a avut cele mai mari încasări din istoria cinematografiei în primele week-end-uri de difuzare, totuşi nu a fost deloc pe placul Pentagonului. Astfel, „problema” unor generali din armata SUA a fost că filmul nu indică în mod clar inamicul; prin urmare, s-ar putea ridica întrebarea dacă extratereştrii care invadează New-York-ul sunt mai răi decât guvernanţii care vor să lanseze bomba atomică asupra oraşului pentru ca invazia să nu se mai propage? Aşa cum remarca şi autorul (Florin Bădescu) unui articol bun pe această temă, „Pentagonul reproşează de fapt producătorilor de la Marvel Studios că au creat un blockbuster prea inteligent”

Infuzarea pieţei cinematografice cu astfel de producţii se corelează cu aşa-numitul Project Blue Beam conceput de „elita” satanică masonică, care implică folosirea unei tehnologii avansate de proiecţie electromagnetică a unor imagini asemănătoare cu cele produse de instalaţiile HAARP, proiectate pe firmamentul cerului în scopul de condiţionare psihologică a maselor de oameni. Această acţiune este menită să uşureze pentru cabala criminală instaurarea Noii Ordini Mondiale.
Exemple de testare a acestui proiect pot fi unele dintre spiralele luminoase care au apărut pe cer, cum ar fi celebrul caz din 9 decembrie 2009, din Norvegia. 


Afirmaţia că acea spirală de pe cerul Norvegiei a fost în realitate o acţiune în cadrul Proiectului Blue Beam a fost făcută de una dintre sursele confidenţiale ale lui David Wilcock, despre care acesta a vorbit în interviul luat de Kerry Cassidy la Project Camelot Radio. 

Ideea de bază a acestui black project (Blue Beam) (adică a unui aşa-zis „proiect negru”, care nu este guvernamental şi nu se sprijină pe fonduri guvernamentale, ci este orchestrat din umbră de către forţele oculte ale cabalei criminale masonice şi a acoliţilor ei) implică un scenariu de „proiectare pe cer a unei false invazii extraterestre”, pentru a se putea astfel justifica preluarea forţelor şi a controlului asupra populaţiei de pe întreaga planetă. Pentru realizarea lui vor trebui să fie implicate tehnologii foarte avansate, incluzând sisteme de transport şi arme care în prezent nu sunt cunoscute şi nici utilizate de către populaţia globului. Acestea se referă la nave antigravitaţionale asemănătoare „farfuriilor zburătoare”, care vor constitui un element-cheie în realizarea simulacrului de „invazie ET”. Este vorba despre nave foarte evoluate, care au capacităţi de proiecţie holografică, putând astfel să devină invizibile, să ia forma navelor ET sau, la dorinţă, pe aceea a unui avion de pasageri. Ele vor fi folosite ca sursă falsă a „invaziei” extraterestre şi vor acţiona după un scenariu bine stabilit înainte.
În ceea ce priveşte armamentul, acesta va consta în principal din cele 17 sisteme de tip HAARP care sunt răspândite actualmente pe suprafaţa planetei şi care vor îndeplini diferite funcţii în cadrul „invaziei”. Deoarece sistemele HAARP folosesc procesul de interferometrie a undelor scalare – care a fost descoperit pentru prima dată de către Nicola Tesla la începutul secolului trecut -, efectele care pot rezulta din folosirea lor pe scară largă ar fi dezastruoase pentru viaţa oamenilor pe Pământ sau i-ar destabiliza pe aceştia din punct de vedere psihic.
Planul satanic al „invaziei false a extratereştrilor”, conceput de către „Iluminaţi”, implică de asemenea folosirea unor proiecţii hiperdimensionale a unor nave OZN pe cer, care ar simula astfel (prin tenologia HAARP) flote întregi de nave ET ce apar pe cer. Invazia ar fi completată de distrugerea unor oraşe, centre importante sau obective strategice prin bombardarea lor cu fascicule de unde scalare, ce vor fi astfel proiectate încât să pară că ele provin de la navele OZN false de pe cer. În paralel, instalaţiile HAARP ar acţiona de aşa manieră, prin anumite tipuri de impulsuri electromagnetice, încât să inducă în populaţie sentimente de frică şi de panică. Mai mult decât atât, „elita” masonică se află în posesia tehnologiei de teleportare  şi de călătorie în timp, inventate tot de Nicola Tesla. Informaţiile în această direcţie au fost confirmate de mai mulţi „whistleblowers” în mod independent, dintre care menţionăm pe Andrew Basiago, Michael Reffe şi Arthur Neumann. Există de asemenea dovezi despre folosirea acestor tehnologii în operaţiunea de pe 11 septembrie 2001. Cele două tehnologii principale de călătorie în timp care se pare că se află actualmente la dispoziţia „Iluminaţilor” sunt cronovizorul (dispozitiv holografic, care permite operatorului să capteze „imagini” a oricărei scene din trecut său viitor) şi tehnologia stargate (care permite fiinţelor umane să călătorească efectiv în timp, prin deplasarea corporală în orice moment spaţio-temporal doreşte). 
Totuși, în prezent cabala criminală nu mai are acces aproape deloc la aceste dispozitive, astfel că punerea în scenă a unui astfel de plan foarte complex (Proiectul Blue Beam) iese din discuție. „Venerabilii” din familia Rothschild dețineau controlul asupra unui mare număr de focoase nucleare si a unor dispozitive scalare, însă acum ei au pierdut această poziție strategică de șantaj, pe care se bazau; în plus, ei sunt mai ales interesați acum să se salveze pe ei înșiși, decât să se preocupe de lansarea unei false invazii extraterestre. 

Pe de altă parte, alte persoane – cum ar fi Tolec, reprezentantul pe Pământ al Consiliului Andromeda – afirmă că spiralele care pot fi văzute uneori pe cer în felurite zone ale lumii nu sunt deloc periculoase; el spune că acestea constituie fenomene naturale şi nu trebuie să inducă în noi sentimente de frică ori de stres.

Prof.yoga Dan Bozaru

 Sursa : yogaesoteric
(pentru conformitate C.M.) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu